Dor de fugă

[Dinca Valerian]

Există o lume întreagă
chiar în afară ferestrei mele. O lume în care
fructele se coc mai pline de sevă,
iar linistile trec de pământ fără identitate.

Din când în când,
îmi scriu numele pe scoarța unui copac
- așa, că să mă pot regasi la nevoie - si,
fără să las vorbă cuiva,
mă dau afară,
mă izgonesc în capătul nopțîi, tiptil, pe ușă.

Dorul meu de fugă
petrece străzile una după alta,
până când recunosc în tăcerea țărânii
toate pietrele ocolite în goană. Și atunci,
fericit că am șters din ochi nepăsarea,
sunt uimit
de câtă zare îi este abandonată vieții.

Întorcându-mă înspre mine,
încep să fiu,
încep să exist.

[Dinca Valerian]

@Valeria Merca Va multumesc pentru sinceritatea comentariului. Sa aveti o primavara frumoasa

[Valeria Merca]

Cam asta am simțit și eu: o îmbunătățire față de precedentul, dar nu îndeajuns să spui la final: uau! :) 

Și totuși, am citit cu interes și plăcere.

[Dinca Valerian]

@Sofia Sincă Multumesc pentru comentariu si franchete

[Sofia Sincă]

 Tot despre echilibrul sufletesc. Uneori echilibrul se clatină în faţa obstacolelor şi ne aminteşte că în univers există posibile ieșiri ascunse nouă.

Poem meditativ, mai liric decât precedentul, dar, fără fior.

linistile, si, nopțîi - de corectat.

Am citit cu plăcere și interes,

Sofi