Cerul are culoarea zorelelor

[gabriel cristea]

În memoria mamei mele, Maria Cristea

Amintirile zorelelor albastre,
o fotografie veche - contururi neclare
în bătăile neregulate ale pleoapelor,
àripi silențioase ale somnului prin timpul copilăriei...

După-amiază însorită,
arzând pavajul lucios-roșiatic cu irizații alburii
și lunga stradă a zorelelor;
Mă trezesc ca-ntr-un tunel de soare și
îmi simt genunchii juliți - nu-mi pasă,
pășesc printre copii - Doamne, ce dor mi-e de toți!
Luci sfrijit ca-ntodeauna, cu ochi negri și triști;
Romulus Aliman, încrezutul, care stă în casa aia
mare și frumoasă, cu garduri din fier forjat;
Mioara cea deșirată, grecoaica cu piele măslinie
și ochi de icoană.
O lume cotropită de imperiul zorelelor albastre,
curgând timpul înapoi, o peliculă țăcănind
din ochiul pătrat și misterios
al balconului de cinematograf popular
- miroase a petrosin și a parchet vechi...

Pășesc mai departe prin sanctuarul amintirilor.
Casa domnului Feldman pe care n-am văzut-o niciodată
- gard impenetrabil ca o palisadă de cetate -,
îi aud doar vocea: ,,De data asta nu vă mai dau mingea, obraznicilor!''
Case naționalizate, cu etaj,
terase din marmură obosită,
sugrumate de expansive iedere și
trepte tocite, topindu-se ca lumânările,
pe care coboară avocatul Ivanovici,
în costum cadrilat, cu batistă la butonieră,
bătrân și tras la față ca o fantasmă.

Demisoluri prizoniere ale mucegaiului,
ferestre cu gratii metalice - nivelul bordurii e
graba pașilor proletari din zori,
promenada melcilor limax de noapte;
Numărul 19 - covrigăria copilăriei noastre,
pufăind aburul de covrigi vanilați
prin țeava ruginită, ieșind ca un ciot din cărămida zidului;
Poartă scârțâind, trepte înguste și chinuite;
Prin fereastră, o mână de femeie fără chip
- ,,Hai, copii, luați repede, să nu mă vadă șefu'!'' -
împarte șiraguri de covrigi calzi și aromați
ca sufletul ei dumnezeiesc, pe care nu-l vezi niciodată,
dar pe care-l simți toată viața;
Strada Bucovinei - orbita mingii trece printr-un geam,
dinți forfecând buza,
încremenire, umeri cuier,
și-apoi o secundă de liniște;
Fugim trecând pe lângă șobolanii ce fug și ei
spre canalizări zoioase.

Biserica grecească,
palidă printre ramurile caișilor în pârg,
ne așteaptă ca o mironosiță;
Părem rufe pe culme,
așa atârnați pe gardul înalt cu țepușe;
Ce gust au caisele ăstea grecești,
împrăștiind mirosuri de jordie popească;
Din depărtare, se-aude un glas de geamgiu ambulant:
,,geamgiuuu... hai la geaaaamuri,... hai la geaaaamuri și ogliiiinzi!!''....

Seara - mama făcându-mi baie în copaia de plastic,
cu o carte de-a lui Honoré de Balzac deschisă pe pat;
Se-aude clar genericul de la Teleenciclopedia și
simt miros de turtă dulce, sărutul ei etern pe frunte...

Cerul are culoarea zorelelor,
și-un stol de porumbei rotați
îmi zboară copilăria - cu àripi zbuciumate...

[gabriel cristea]

Mulțumesc  frumos, Valeria! O copilărie topită în forja unui timp a cărui trecere inexorabilă doare.

[Nădejde Angelina]

Amintiri duioase, multă emoție și  zorele. Un tablou pe cât de răvășitor pe atât de frumos! Mulțumim pentru că ne-ați purtat și pe noi pe strada copilăriei!

[Valeria Merca]

O plimbare miraculoasă prin universul copilăriei, o cu totul altă copilărie, un crâmpei de viață, devenit în timp nemuritor. Strașnic poem!

Felicitări!

[gabriel cristea]

Mulțumesc frumos pentru popas, doamnă Sofia Sincă! Onorat de comentariu!

[Sofia Sincă]

Magnific! Sublim!

Tabloul copilăriei, universul copilăriei, romantism, nostalgie și frumos!

Trăire din amintiri prin suflet, nevoia de a reconstrui copilăria, cuprinsă de o inimă mare de poet. Simţire plutindă într-o amplitudine profundă. Caligrafia sufletului adăpat din amintiri pe care le mai doreşti a fi vii, pe care le adori, fac ca sufletul tău să plutească undeva deasupra a tot ce ai trăit, după nişte legi proprii.

Aţi caligrafia sufletul este o artă.

Deosebite felicitări!

Sofi

[gabriel cristea]

Mulțumesc, dle Ion Ion! 

[gabriel cristea]

Mulțumesc, doamnă Cocuța Obogeanu, pentru comentariu și apreciere!