cerneala de astăzi

[gina zaharia]

ce iarnă târzie s-a așezat aici

frigul ăsta are palton de cerneală
și nu se va șterge curând
pot dispărea o literă-două dar le caligrafiez ca și cum
viața îmi predă prima lecție din spatele frontului
stai aici liniștea mea
zic
mâine o să te piaptăn frumos
să nu te sperie zăbrelele alea din zare vom trece de ele
așa cum a trecut luna plină prin valea cu spini
amândouă am știut că și statuile au cântecul lor
am repetat împreună
e drept
ne-am lovit de refrene lungi
dar lasă
e ca și cum cineva ți-ar spune că iarba ți-a acoperit casa
iar tu ai întreba
din dosul tufelor
când s-a întâmplat asta

îmi trebuie ac și ață cât toate zilele mele
fii bună și spune-mi când a plecat trenul de Constanța
și-a uitat aici un țărm
și câteva jurăminte
nu-mi repeta întruna că vorbesc prea tare
la fereastră s-au îngrămădit lucruri
ceaiul de tei ochelarii de minus 3,5
rățoiul Donald uitat de Ilinca pe fotoliu
un felinar
șapte perechi de șosete
și niște ghicitori
se aud țăndări
e clar
s-a scumpit cerneala ori s-a făcut
apă de ploaie

(poem din starea de izolare)

[Vasilisia Lazăr]

Minunat, Gina, minunat! 

[gina zaharia]

Dle Mihai Katin, mulțumesc! 

[gina zaharia]

Mulțumesc, dle Tudor Cicu! Poezia a avut atâta libertate încât o adoram că puteam să călătoresc pe unde voiam. Dar tot ea îmi aducea și dorul de cei dragi care-mi erau departe. Și da, poate dragostea de poezie să-l salveze pe cel lipsit de speranță!

[gina zaharia]

Sofi, ce altceva îmi putea trece prin minte dacă nu rățoiul Donald uitat de Ilinca pe fotoliu? Fiindcă așa era. Iar dorul de ea devenise sfâșietor... Mulțumesc, Sofi!

[gina zaharia]

Mulțumesc, Gabriel!

[gina zaharia]

Acul și ața -  bune de cusut „cerneluri”, Dinca Valerian  Valerian! Mulțumesc!

[Mihai Katin]

acest  poem nu este un reflex al  unei  stări  de izolare ,este poate ceea ce sufletul poate  cuprinde în sine depășind  limitările  ființei în asemenea momente de  recluziuni impuse și de aici  o  melancolie  și  o metafora a cuvintelor dincolo de încântarea spiritului...

[Tudor Cicu]

...„la fereastră s-au îngrămădit lucruri
ceaiul de tei ochelarii de minus 3,5
rățoiul Donald uitat de Ilinca pe fotoliu
un felinar
șapte perechi de șosete
și niște ghicitori
se aud țăndări
e clar
s-a scumpit cerneala ori s-a făcut
apă de ploaie”

...poezia Ginei se poate citi și dincolo de oglinda magică a unui tărâm uitat de timp, în care ea privește o necunoscută lume care se întreabă: poate dragostea de poezie să-l salveze pe cel lipsit de speranță? Nu-mi amintesc răspunsul dat, dar citindu-i versurile, nu-mi aminteam dacă fulgerele pe care memoria le reține după lectură fuseseră însoțite și de parabole tulburătoare despre viață, sau doar eu le visasem.  Felicitări Gina!

[Sofia Sincă]

Intr-o gamă puternic melancolică poemul este dus la extreme prin apăsarea sufletească, prin dezolarea poetului care este forțat să trăiască izolat, pustiit, în mijlocul a celor ce au avut viață intensă, cândva. Foarte relevant își varsă ecoul liric lucrurile de care pomenești și mai ales candoare fermecătoare.

Am rămas cu gândul acolo...

Sofi

[gabriel cristea]

O sensibilitate deosebită în toată secvențialitatea lirică! Felicitări!