Artă și-un pumn de țărână

[Mariana Suciu]

D-nei Vasilisia, cu profund respect și compasiune

În cadențată trudă, firavă și cernită,
o umbră rătăcește printre secunde vii,
ding-dang... un orologiu în asfințit palpită,
contururi ruginite frâng spații cenușii.

Reflexe-nfiorate în castanii pupile,
declinul și tristețea, naiade-nsuflețesc,
mici zee deghizate în lacrime gracile
recuceresc adâncuri și pașii-i definesc.

Se conturează-n licăr un drum ce epatează
prin profunzimea mută în care răni ghicești;
sunt ochii-n care frigul, gol umed decupează
și-n seri fară de lună, ard torțe nefirești.

Crepusculară-i calea... simboluri solitare
o străjuiesc profetic - în sine, rând pe rând
se ordonează anii, dureri murmurătoare
coboară-n nemurire pe treptele din gând.

Prin pumnul de țărână și-amar, divinitatea,
alăturea cu viața a-nvrednicit c-un țel,
(sub semnul lui să-și ardă, în vers, sinceritatea),
un veșnic singuratic, un trubadur rebel.

L-ați întâlnit, desigur, și voi - măcar o dată
în piept fiorii tandri profund v-au răscolit,
mângâietor cuvântu-i cu-o ne'nțeleasă artă
v-a recompus în inimi ce-n van ați risipit.

Poetul, el... prin rime, înnobilând durerea,
când trece demn prin spinii ce-n suflet i-au crescut,
vă dăruie prin jertfa-i, voință și puterea
de-a reclădi pe creste tot ce credeați pierdut.

[Vasilisia Lazăr]

Ooo, dragă Mariana, cât de dureros poemul tău și cât de mare durerea noastră. Ion a plecat să scrie la îngeri. Încă nu pot accepta și nu cred că o voi putea face vreodată. Am pierdut multe ființe scumpe, dar moartea lui Ion mă sfâșie în fiecare secundă. Știu că nu a trăit degeaba și că ne-a lăsat multe, dar eu îl vreau pe el, atât. :((((

[Mariana Suciu]

  Domnul Ion Lazăr da Coza, va rămâne în sufletul celor care l-au cunoscut (chiar dacă numai virtual) și apreciat pentru franchețea, corectitudinea dar nu în ultimul rând pentru bunătatea și dorința sinceră de ai ajuta pe cei care aveau nevoie de sfatul domniei sale.
  Cuvinte nu sunt suficiente și nici destul de potrivite pentru a exprima cât de mult am pierdut fiecare, odată cu trecerea dânsului in neființă. Poate că și cei mai introvertiți și mai mai puțin vocali, resimt aceiași durere și sentiment de neputință. Nu întotdeauna tăcerea este un semn de nepăsare…
  Vă mulțumesc din suflet, d-na Sofia, că nu ați uitat să fiți bună și că ochii dumneavoastră se opresc cu aceeași nepărtinitoare atenție asupra scrierilor tuturor membrilor acestui site, ca întotdeauna. Să vă dea Dumnezeu sănătate și putere, pentru a putea duce mai departe munca d- lui da Coza, alături de d-na Vasilisia și de ceilalți truditori ai acestui lăcaș de cultură.
  Tuturor membrilor acestui site, vă doresc tot binele din lume și multă inspirație.
  Dumnezeu să vă binecuvânteze!

[Sofia Sincă]

Dezolare, doliu și pesimism, alergând din ieri în prezent și viitor cu același țipăt ascuțit, pândit de moarte. Apăsător.

Respectăm amintirea celui ce a fost cu noi, Ion  Lazăr da Coza, căruia îi datorăm mult și suntem cu Lisia. Ea a rămas cu noi. Când timpul va mai trece, va putea accepta realitatea. Acum e greu... e greu.

Apreciere deosebită,

Sofi

[Mariana Suciu]

Mulțumesc Chris!

[Chris]

foarte frumos! 

[Mariana Suciu]

Dumnezeu să îl ierte și să îl odihnească pe cel care ne-a marcat nouă, tuturor membrilor acestui site, parcursul în lumea cuvintelor!