De ce mă părăsiţi frumoase flori de vară,

Vreau să adorm în poala câmpiilor cu maci

Să-mi vindece dureri ce sufletu-mpresoară,…

Plouă încontinuu… parcă Dumnezeu

Şi-a vărsat năduful peste noi în ploi,

Suntem prinşi de ape ca-ntr-un defileu

Nămoliţi de soartă şi luaţi şuvoi.

Suntem flori ce-n umbră caută lumina,

Furişate vieţi cerşind stropi de soare,

Ne sfârşim în taină, părăsim grădina

Dar rămân cangrene fără vindecare.

Moştenesc copiii rămăşiţe sumbre

Imprimate-n genă­− ­­­­­­­­­maligne poveri,

Vor trăi la fel... înveliţi cu…

S-au strâns laolaltă în haite ca lupii

Şi-atacă  flămânde de bani şi putere,

Ne sfâşie-n toate pe marginea gropii,

Iar prada şi-o împart cu-atâta plăcere.

Ne vând pe nimic tot aurul ţării,

Ne joacă la zaruri - profitul să iasă

Trăim zi de zi la voia-ntâmplării,

Legate sunt vieţi cu sârmă ghimpoasă.

Ne mor în spitale părinţii cu zile

Iar tinerii-ajung doar slugi la străini,

Bătrânii devin  chestiuni…

Iubirile nu mor;

sunt doar puse la păstrare 

în cutiuţe ale sufletului,

aurite,

căptuşite cu vise 

şi parfumate cu dor.

Din când în când le deschidem

cand simţim nevoia

de primenire.

Le mângâiem cu tandreţea

şi suspinul inimii,

le stropim cu lacrimi

să nu se usuce.

Presărăm flori de nu-mă-uita

şi le acoperim cu grijă 

să nu le strivim prin închidere.

Ne dorim să rămână vii

până ce vom trece…

Uneori,

îmi uit sufletul închis în poezie

şi ies golită 

de sentimente.

Nu văd oameni, ci

imagini,

umbre,

tăceri.

– Lasă-mă poezie,

să văd lumea aşa cum este!

Să trăiesc, 

să dorm când visele

m-aşteaptă.

– Dă-mi te rog sufletul înapoi,

să pot pleca dincolo

în nemurire!

La vremea Judecăţii,…