îţi dă târcoale fără să ţi se arate. Nevăzut 

te ia în braţe si te poartă într-o lume a ei

cu orizonturi ale căror garduri, nu le vezi

de pietrele ce-ţi ies în cale. Are grijă. 

În spatele fiecăreia, îşi arată câte o faţă a ei:

iubirea,

speranţa,

iluzia

şi da,

pe ele, victimele tale viitoare

ce te vor victimiza ca la vânătoare şi împăiat,

aşezat pe un perete ca un trofeu, vine la…

nu ai de clocotul ce-mi îngheaţă

trupul. Fraierul din mine, în gura

mare îşi strigă şoaptele. Doar ochii

îi las să mişune în grădină,

să-şi picure

stropii

pe urmele tale.

Habar nu ai.    

iubirii e să fii poet spuneam odată şi

n-am ştiut că el aleargă să mă prindă.

N-am fost, nu vreau să fiu decât

poetul iubirii mele. Nu mi-am minţit-o

niciodată. Am zburat în floarea vieţii

ce-şi deschidea petalele pentru mine.

Amar

e gândul 

când o afli

că nu o poţi avea

şi arzi în patul tău. 

Mă trădam doar pe mine cu iluzia. Mai aştept

o viaţă

şi încă o viaţă 

şi încă…

amintirile. Le-am aşezat vreasc cu vreasc

şi le-am înălţat în jurul meu, până la nivelul

copacului din mine. Nu-mi trebuia 

decât scânteia care să poată aprinde

focul. Sângele îmi era gazul. L-

am

picurat

din

norii

ochilor.

Şi ard. Şi ce vâltoare. Nu vă apropiaţi.

Veţi arde înainte să vă aşezaţi

locul (vostru). Bucuraţi-mă. Priviţi doar, 

cât încă focul 

nu m-a…

am spart din coajă şi sâmburii am scos 

cu răul din mine să mă fierb în oala

cu mucenici îngheţaţi de

patimi lumeşti

şi

rugă să-nalţ la El

să mă ierte

şi

voi să mă iertaţi.

Vă rog.

Mulţumesc.    

în poala gândului, mă simţeam inundat 

de lacrimi-stropi de ploaie căzuţi

în zborul spre tine.

Mamă a fiorilor ascunşi departe-n ziua

în care urma să te sărbătoresc,

să-ţi întind covor de petale

albe pe cerul albastru, învăţasem quilling

să-mi împletesc sufletul

pe trup

pentru tine.

Aştept braţele tale să-mi învelească dorul. 

copil, un copil mai mare ca mine,

îmi spunea aseară că a fost profesor

de schi. Să fac şi eu în viaţă paşi

cât a făcut el pe schiuri. Şi iarna

s-a terminat. Schiurile îşi aşteaptă  

praful

în debara

până la următoarea escapadă. Nu

i-am spus că sportul acesta, schiul,

îl practicam

dinainte de a mă naşte

şi indiferent de anotimp,

pe toate pârtiile gândului.

Nu i-am…

plouat atât de “babele” astea, încât,

copilul din mine, şi-a făcut din hârtiile

brăzdate de pixuri, bărcuţe.

Le-a lansat la apa cu surle şi trâmbiţe.

Mai mult ale lor, ale bărcuţelor. Eram sigur

acum, că aveau glas. Nu m-am gândit niciodată

că nu aud, că sunt surde,

decât mult prea târziu, când le strigam

să ancoreze la malul meu. Au pornit

în viteză,

pe Dunăre.

Doar ecoul surlelor lor,

îmi sunau în urechi,…

o luptă aprinsă între suflet şi

minte. Arena îmi era trupul. Era 

acoperită.

(Respecta normele europene.)

Încălzirea

dată de instalaţiile 

de sub iarbă. Pompau sânge. Lumina ajungea

de afară, până la acel ochi întors spre

înlăuntru. Şi ei se luptau. Se luptau între ei.

Aveau arme ce păreau ascunse- ispite, iar eu

nu ştiam ce să fac. 

Mă bucuram în tristeţea mea,…

la inima mea ca la o hartă. Era

plină de cicatrici. Drumuri parcurse

în sus şi în jos. Nicio intersecţie. Doar

o baltă ca un lac unde-mi încercam

adâncul. De-ar avea şi ochii

minte

ar şti

să-şi pună

ordinea-n mâini, să o citească

precum un topograf 

de suflet.