Pe Ion Lazăr da Coza, cofondator al acestui spaţiu cultural devenit mai mult o stare a prieteniei şi creaţiei, îl cunoaştem, cei mai mulţi dintre noi, ca pe un bun prozator. Odată descoperit manuscrisul volumului său de poezie – Labirintul de zăpadă – acesta s-a lăsat cu greu convins de către prietenele lui din administraţie ca să i se facă o carte online, de teamă că toţi cei care postează pe site au prilejul să-i întoarcă „amabilităţile” cu care gratulează cel mai adesea postările.

          Dragul nostru… după faptă şi răsplată! 

 

             Open publication - Free publishing - More poezii

 

Vizualizări: 392

Răspunsuri la Aceste Discuţii

Într-o feerie fascinantă, albă se scaldă poezia lui Ion Lazăr da Coza, aşa cum spune şi titlul volumului, spre deliciul cititorului.

Simt linişte, pace sufletească ştiindu-i şi volumul lui, aici în biblioteca virtuală. Meritul său este uriaş, acela de a ne fi dat posibilitatea să ne distrăm literar, dar modestia l-a făcut să-şi amestece volumul printre cele ale autorilor site-ului.

Mulţumim, Ion Lazăr da Coza, că exişti!

Deosebită preţuire, Sofy!

Emoţionat, ţin să mulţumesc din suflet "albinuţelor" din Administraţie - doamnelor Vasilisia Lazăr, Gina Zaharia, Sofia Sincă, Ileana Maria Belean şi Corina Militaru - pentru apariţia online a cărţii mele de versuri - Labirintul de zăpadă

Mulţumesc de asemenea, cu anticipaţie, tuturor celor care vor vizita Labirintul!

Îmbrăţişări,

da Coza

un poet matur, un volum minunat. felicitarile mele, Ion Lazar da Coza, pentru bucuria care ne/o oferi! fericita sa te stiu si/ti multumesc, "ingeritule"! pretuire

Va felicit pe toti, incepand cu autorul, prefatatorul si doamnele din colectivul de redactie! Este o carte deosebita si cred ca va vedea lumina tiparului... cautati sponsori, merita!!!

Felicit "culegatorul de perle" pentru frumusetea acestui volum.

Felicit echipa pentru "neastamparul" ei.

Cu drag,

Am rasfoit cu emotie si interes fiecare pagina... Universul poetului este un tot intreg care voit sau nu da frau liber visarii, dragostei, prin versuri tulburatoare de o sensibilitate dezarmanta... Felicitari da Coza si multumesc ca existi, multumesc pentru tot ceea ce faci pentru noi... Felicitari echipei pentru inca un pas incununat de frumos si iubire!

Un labirint în care poezia a găsit aripile spre desăvârşire!

Felicitări!

Preţuire!

Ella Franc

Când Ion Lazăr da Coza dă ordin izvoarelor să se transforme în poeme, e atâta murmur în sala oglinzilor! Peste tot vezi portretul, înseninat ori înnorat al poetului, trecându-și stările prin cerneala timpului.

Astăzi, în arhiva bucuriilor noastre, avem dovada că da Coza reușește să ne captiveze, deopotrivă, atât cu proză cât și cu poezie iar  numele lui este labirintul de preț.

Mulțumim, prieten drag,  pentru devotamentul tău în fața cetății literare!

Cu prețuire

gina zaharia

Felicitari, DC:)
(imi place atat de mult ce a scris Lisia ta)
 Multa dragoste si pretuire. Ma bucur sa va cunosc.

Labirinturile însingurării de pe crestele munţilor, unde altitudinea şi frigul care-ţi arde înţelesurile te pot înconjura de genuni! Lumea iluziei - a separaţiei - când totul este o mare de lumină şi iubire şi când o Ariadnă magică ce-mpleteşte fir de vrajă înţeleaptă din iubirile noastre şi ne scoate pe ţărmul cunoaşterilor albe! Citit cu drag de labirinturile tale! Zăpada fericirilor ningă de-a pururi peste voi! Cu drag, Gerra! 

Zilele acestea mi s-a defectat calculatorul. M-am apucat să-l formatez. L-am formatat așa de bine... că a trebuit să cumpărăm altul. :(

Sofia dragă, îți muțumesc pentru cuvintele frumoase și pentru că ești o albinuță pe acest site!

Îmbrățișări,

Sofia Sincă a spus :

Într-o feerie fascinantă, albă se scaldă poezia lui Ion Lazăr da Coza, aşa cum spune şi titlul volumului, spre deliciul cititorului.

Simt linişte, pace sufletească ştiindu-i şi volumul lui, aici în biblioteca virtuală. Meritul său este uriaş, acela de a ne fi dat posibilitatea să ne distrăm literar, dar modestia l-a făcut să-şi amestece volumul printre cele ale autorilor site-ului.

Mulţumim, Ion Lazăr da Coza, că exişti!

Deosebită preţuire, Sofy!

Insignă

Se încarcă...

Despre

Ion Lazăr da Coza a creat această reţea Ning.

Zile de naştere

Zile de naştere sărbătorite astăzi

Zile de naştere sărbătorite mâine

link-uri utile

              REGULAMENT site

                       **********

http://DIACRITICE.opa.ro/

descarcă AUTO CORECT!

http://DEXonline.ro/

Dicționar de SINONIME

Dicționar de RIME

Haiku, Tanka, Senryu...

           Vă invităm să citiți și:

La ceas aniversar

Figuri de stil

Folosirea virgulei

Activitatea Recentă

bolache alexandru şi Popescu Albert-Sebastien sunt acum prieteni
cu 6 ore în urmă
gabriel cristea a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Am fost la Coza! a utilizatorului Tudor Cicu
cu 8 ore în urmă
Utilizatorului gabriel cristea îi place postarea pe blog Am fost la Coza! a lui Tudor Cicu
cu 8 ore în urmă
Utilizatorului gabriel cristea îi place postarea pe blog Despre viață și moarte numai bine a lui Costel Zăgan
cu 8 ore în urmă
Utilizatorului gabriel cristea îi place postarea pe blog „A muri înseamnă, de fapt, a te muta într-o stea” a lui Ana C. Ronescu
cu 8 ore în urmă
Utilizatorului Elena Mititelu îi place postarea pe blog Am fost la Coza! a lui Tudor Cicu
cu 8 ore în urmă
Valeria Merca a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Poetul din mine trăiește - în memoria lui Ioan Lazăr da Coza a utilizatorului gabriel cristea
cu 8 ore în urmă
Utilizatorului Valeria Merca îi place postarea pe blog Despre viață și moarte numai bine a lui Costel Zăgan
cu 8 ore în urmă
Valeria Merca a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Risipitorul luminii – In Memoriam, Ion Lazăr da Coza a utilizatorului Nădejde Angelina
cu 8 ore în urmă
Valeria Merca a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog „A muri înseamnă, de fapt, a te muta într-o stea” a utilizatorului Ana C. Ronescu
cu 8 ore în urmă
Valeria Merca a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Am fost la Coza! a utilizatorului Tudor Cicu
cu 9 ore în urmă
Utilizatorului Valeria Merca îi place postarea pe blog Am fost la Coza! a lui Tudor Cicu
cu 9 ore în urmă
Valeria Merca a lăsat un comentariu pentru PETRUTA NITA
cu 9 ore în urmă
Pictograma profiluluiPETRUTA NITA şi Georgiana s-au alăturat la ÎNSEMNE CULTURALE
cu 9 ore în urmă
Utilizatorului Mihaela Suciu îi place postarea pe blog În umbra eternei tăceri a lui Zarra
cu 9 ore în urmă
Mihaela Suciu a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog În umbra eternei tăceri a utilizatorului Zarra
cu 9 ore în urmă
Utilizatorului Mihaela Suciu îi place postarea pe blog Rondel pentru prieteni a lui Ionel Mony Constantin
cu 9 ore în urmă
Mihaela Suciu a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Risipitorul luminii – In Memoriam, Ion Lazăr da Coza a utilizatorului Nădejde Angelina
cu 9 ore în urmă
Utilizatorului Mihaela Suciu îi place postarea pe blog Risipitorul luminii – In Memoriam, Ion Lazăr da Coza a lui Nădejde Angelina
cu 9 ore în urmă
Mihaela Suciu a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Am fost la Coza! a utilizatorului Tudor Cicu
cu 9 ore în urmă

© 2020   Created by Ion Lazăr da Coza.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor