Mulţi nutriţionişti veritabili atrag atenţia asupra unui aspect căruia nu prea îi dăm importanţă, iar snobii şi simandicoşii îşi fac un titlu de glorie încălcându-l: cele mai benefice produsele naturale destinate consumului curent (apă, fructe, legume, plante medicinale, carne, lapte, ouă etc.), sunt cele obţinute din solul zonei de naştere al fiecăruia dintre noi, ori din proximitate, fiindcă se spune că, la naştere, fiecare primim pentru toată viaţa anumite caracteristici, anumite amprente şi energii specifice acelei zone. Cine ştie ce alchimie absconsă, încrustată genetic, face ca doar în/din aceste produse locale organismul nostru să găsească exact, ca într-un joc de puzzle, componenta ideală pentru o viaţă cât mai armonioasă, fizic precum şi spirituală. Deja şi pentru norocoşii ce trăiesc în locul în care s-au născut, lucrurile sunt uşor deformate. Bunicii noştri semănau seminţe obţinute de ei, nu aduse de bulgari, de turci, de olandezi… Pomii, via, porcii, vacile, găinile ş.a. erau soiuri/rase indigene, cel mult zonale. Dar ce ne facem cu „înstrăinaţii” de bătătura casei părintești – sătmăreni şi suceveni veniţi în Capitală, dobrogeni plecaţi în Banat, bănăţeni (recunoaştem, cazurile acestea-s foarte rare!) „emigraţi” în ţinutul Covurluiului? Chiar şi aşa, cum spuneam la început, simandicoşii nu mănâncă produse autohtone şi nici măcar din cele aclimatizate, ci doar pui întregi și pulpe de curcan din rezerva armatei americane, orez chinezesc, vin portughez, pere argentiniene, dar, mai presus de toate, numai banane, curmale, ackee, durian, kiwi, rambutan, avocado, physalis, jabuticaba, ananas, miraclefruit, mango, aguaje din ţări unde batăr degetul nu l-au pus pe hartă. Nu fac aici o pledoarie pro domo sua şi nici nu spun să nu ne delectăm din când în când cu astfel de delicatese, însă e spre binele nostru ca în locul acestor alimente din import și a fructelor exotice să predomine în meniul obişnuit, pe cât posibil, produsele din gospodăria proprie, plus: murea, zmeura, afinele, frăguţele, căpşunile sălbatice… astfel ca noi şi copiii noştri să nu mai avem, de la vârste fragede, boli de nutriţie, dezechilibre hormonale şi energetice. Aşadar, ştiau ce ştiau grecii antici, atunci când au creat mitul gigantului Anteu, fiul zeiţei Geea (Terra), care era invincibil, deoarece ori de câte ori atingea ţărâna – trupul matern – căpăta forţe noi, şi doar cunoscând aceasta, Herakles (în cazul nostru, civilizaţia fiind cea care ne depărtează de pământul-mamă) l-a putut ucide, ţinându-l în timpul luptei, suspendat în aer…

          În volumul online de poezii, realizat de Site-ul ÎNSEMNE CULTURALE – Hamal în portul visurilor – poetul Alexandru BOLACHE, un adevărat nutriţionist întru poezie, ne îndeamnă să degustăm din lirica universală, trecută prin filtrul gândirii sale, dar mai ales ne pune sub ochi sufletul său curat de român, parte intrinsecă din pajiştea liricii româneşti, atât de sănătoasă şi de benefică fiinţei noastre.

          Am citit, m-am revigorat!

Vizualizări: 410

Răspunsuri la Aceste Discuţii

Sincere felicitări, d-le Alexandru Bolache!

Mulțumesc tuturor!

Felicitări!

un frumos buchet de flori de cîmp de pe pajistea poeziei romanesti

O carte minunată! Felicitări, Alex! Felicitări, harnicelor albinuțe! :)

 

Insignă

Se încarcă...

Despre

Ion Lazăr da Coza a creat această reţea Ning.

Zile de naştere

Zile de naştere sărbătorite mâine

link-uri utile

              REGULAMENT site

                       **********

http://DIACRITICE.opa.ro/

descarcă AUTO CORECT!

http://DEXonline.ro/

Dicționar de SINONIME

Dicționar de RIME

Haiku, Tanka, Senryu...

           Vă invităm să citiți și:

La ceas aniversar

Figuri de stil

Folosirea virgulei

Activitatea Recentă

Utilizatorului gina zaharia îi place postarea pe blog Bacovia redivivus a lui Costel Zăgan
cu 3 ore în urmă
gina zaharia a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog fotografie de arhivă a utilizatorului gina zaharia
cu 3 ore în urmă
gina zaharia a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog fotografie de arhivă a utilizatorului gina zaharia
cu 3 ore în urmă
Utilizatorului gina zaharia îi place postarea pe blog Rămâne să îmi lași un semn vs „Coșmar” de Ionel Mony Constantin a lui Rădița Răpeanu
cu 4 ore în urmă
Utilizatorului Mihaela Suciu îi place postarea pe blog Rămâne să îmi lași un semn vs „Coșmar” de Ionel Mony Constantin a lui Rădița Răpeanu
cu 5 ore în urmă
Utilizatorului Mihaela Suciu îi place postarea pe blog Coşmar a lui Ionel Mony Constantin
cu 5 ore în urmă
Utilizatorului Mihaela Suciu îi place postarea pe blog Iluzie (de Ion Lazăr da Coza) a lui Vasilisia Lazăr (da Coza)
cu 5 ore în urmă
Dinca Valerian a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog haiku (44 - 46) a utilizatorului Dinca Valerian
cu 5 ore în urmă
Dinca Valerian a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog haiku (41 - 43) a utilizatorului Dinca Valerian
cu 5 ore în urmă
Dinca Valerian a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog haiku (38 - 40) a utilizatorului Dinca Valerian
cu 5 ore în urmă
Dinca Valerian a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog haiku (37) a utilizatorului Dinca Valerian
cu 5 ore în urmă
Utilizatorului Dinca Valerian îi place postarea pe blog ce albă-mi sămânța de plop... a lui gabriel cristea
cu 5 ore în urmă
Utilizatorului gabriel cristea îi place postarea pe blog Rămâne să îmi lași un semn vs „Coșmar” de Ionel Mony Constantin a lui Rădița Răpeanu
cu 5 ore în urmă
gabriel cristea a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Rămâne să îmi lași un semn vs „Coșmar” de Ionel Mony Constantin a utilizatorului Rădița Răpeanu
cu 5 ore în urmă
Dinca Valerian a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog ce albă-mi sămânța de plop... a utilizatorului gabriel cristea
cu 6 ore în urmă
Utilizatorului gabriel cristea îi place postarea pe blog Coşmar a lui Ionel Mony Constantin
cu 6 ore în urmă
gabriel cristea a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Coşmar a utilizatorului Ionel Mony Constantin
cu 6 ore în urmă
Utilizatorului Dinca Valerian îi place postarea pe blog Bacovia redivivus a lui Costel Zăgan
cu 6 ore în urmă
Dinca Valerian a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Poetul e o cuşcă ambulantă a utilizatorului Camelia Ardelean
cu 6 ore în urmă
Utilizatorului Dinca Valerian îi place postarea pe blog Poetul e o cuşcă ambulantă a lui Camelia Ardelean
cu 6 ore în urmă

© 2020   Created by Ion Lazăr da Coza.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor