Premiul I la secțiunea Dramaturgie – „Curățenie de toamnă” de Carmen-Bernadeta Anghel

Curăţenie de toamnă... 

- piesă de teatru -

 

 

Personaje: Varvara – protagonista, Cecilia – vecina, Carla – prietena, Alma – nora, Aurora – fiica, Linda – nepoata

 

ACTUL I

 

O cameră de apartament (sufragerie); în prim-plan se află fereastra (compusă din trei geamuri); la fereastră – o perdea; în faţa ferestrei – două scaune (unul lângă celălalt); pe covor (lângă scaune) – un lighean gol, o sticluţă cu soluţie de spălat geamuri şi câteva lavete (într-o pungă); pe peretele din partea stângă a camerei – o vitrină; pe peretele din partea dreaptă a camerei – o uşă care dă într-un hol; în hol, în prim-plan – două fotolii şi între ele – o măsuţă pe care se află un coş cu fructe (mere, pere, gutui, prune), o sticlă de apa, pahare şi câteva reviste; pe perete (deasupra măsuţei) – un tablou; pe peretele din partea dreaptă a holului – uşa de la intrarea în apartament

 

SCENA I

 

Personaje: Varvara, Cecilia

(Varvara – îmbrăcată într-un capot de casă şi purtând batic, se urcă, precaut, pe unul dintre scaune)

Varvara: Cam greu! Cam greu! De la an la an! Ba nu! Nu de la an la an – de la toamnă la primăvară şi... la toamnă. Tot mai greu! Da` trebuie să facem curăţenie! (desface, unul câte unul, cârligele de care este prinsă perdeaua, trecând de pe un scaun pe celălalt) Ia să pun eu perdeaua la spălat şi pe urmă... (după ce desface şi ultimul cârlig, dă drumul perdelei în lighean; coboară, tot precaut, de pe scaun şi deschide unul dintre geamuri; se aude glasul vecinei Cecilia)

Cecilia: Vecină, ce faci, vecină?

Varvara: Bună dimineaţa, vecină! Curăţenie de toamnă! Am dat jos perdeaua şi-acuma vreau să spăl geamurile.

Cecilia: Mai stai puţin! Mai stai! (apoi, cu glas mai scăzut) Vreau să vin să te întreb ceva! (apoi, cu glas normal) Nu stau mult! Nu vreau să te ţin din treabă!

Varvara: Bine, vecină. Te-aştept! (închide geamul şi se îndreaptă spre uşa care duce în hol)

 

SCENA II

 

Personaje: Varvara, Cecilia

(Varvara şi Cecilia se află în hol, în faţa uşii de la intrarea în apartament)

Varvara (făcându-i semn spre fotolii): Poftim, vecină! Ia loc!

(se îndreaptă, amândouă, spre fotolii şi se aşază)

Cecilia: Mă mai odihnesc şi eu un pic. Nu era nici 7:00 când am plecat de-acasă.

Varvara: Ceva probleme de rezolvat?

Cecilia: A, nu... M-am dus să văd ce mai e prin oraş. Am făcut un tur pe la piaţă... prin centru... pe la magazine... Şi... Curăţenie de toamnă?...

Varvara: Da... Da` să te servesc şi eu cu apă, cu fructe...

Cecilia: Apă! Apă! (ia sticla şi îşi toarnă într-unul dintre pahare; bea, însetată) Curăţenie de toamnă... Eu nu... Nu m-apuc, încă. Le-aştept pe fete, să vină în concediu. Ele se ocupă! (ia o pară din coşul cu fructe) Tare mult îmi plac! (mănâncă din pară)

Varvara: Serveşte-te, vecină! E bine că te-ajută fetele...

Cecilia: Păi eu le-am spus că nu mai pot. Şi-aşa stau departe de mine. Măcar când vin acasă să mă ajute! (priveşte spre revistele de pe masă) Vai, da ce multe reviste ai, vecină!

Varvara: Ei, nu chiar aşa de multe...

Cecilia: Ba da! Una... două... trei... patru... Cum nu sunt multe, vecină? Eu nu cumpăr!

Varvara: Mai iau, uneori, de-aici, de la chioşcul din faţa blocului. Şi când am timp, le citesc.

Cecilia (ia una dintre reviste şi începe să o răsfoiască): Da... (pune revista la loc şi ia alta, pe care o răsfoieşte, aproape fără interes; o păstrează) Da... (ia , din nou, prima revistă, pe care o răsfoise) Da... Mi le împrumuţi şi mie? Le aduc repede!

Varvara: Ţi le împrumut, vecină.

Cecilia: Pe astea două. (mai ia o revistă de pe masă) Şi pe asta... Pare interesantă! Da... Ei, de-acum să plec (se ridică de pe fotoliu)

Varvara (ia două pere din coş şi i le dă): Mi-ai spus că-ţi plac...

Cecilia (ia perele): Da, vecină, chiar îmi plac! (se îndreaptă spre uşă; Varvara o urmează)

Varvara: Da`, voiai să mă întrebi ceva, vecină?

Cecilia: Eu? A... Lasă, te întreb altădată. Nu te mai reţin!

Varvara: Dacă e important...

Cecilia: A, nu... Spor la treabă, vecină! (deschide uşa şi pleacă)

 

ACTUL II

 

Aceeaşi cameră de apartament, văzută dintr-un alt unghi (partea opusă ferestrei); în prim-plan – o canapea şi două fotolii (de o parte şi de cealaltă), acoperite cu un set de cuverturi; pe perete (deasupra canapelei) – un tablou mare; deasupra fotoliilor – câte un tablou mai mic; în mijlocul camerei – covorul; pe peretele din dreapta camerei – vitrina; pe peretele din stânga camerei – uşa care dă spre hol; în hol (pe peretele aflat în prim-plan) – un cuier (de care sunt atârnate câteva haine); pe peretele din partea stângă a holului – uşa de intrare în apartament

 

SCENA I

 

(Varvara se află în faţa canapelei (în picioare); într-o mână are un pămătuf de şters praful, în cealaltă – o lavetă)

Varvara: Aşa... Am dat jos perdeaua şi-am pus-o la spălat... Mi-am şters şi geamurile... Acuma... tablourile... (se uită, rând pe rând, la fiecare din cele trei tablouri) Să-l iau pe ăsta mare? Sau, mai bine, încep cu astea mici? Ia să mă urc eu pe canapea! (pune un genunchi pe canapea, dar, în acelaşi timp, se aud bătăi în uşa apartamentului) Cine-o fi? Oare... vecina? O fi venit să-mi aducă revistele. Da`… nu cred! E prea repede... Sau poate vrea să mă-ntrebe... (lasă pămătuful şi laveta pe un colţ al canapelei şi se îndreaptă spre uşa care dă în hol)

 

SCENA II

 

Personaje: Varvara, Carla

(Varvara se află în hol, în faţa uşii de la intrarea în apartament; deschide uşa)

Varvara: Carla!

Carla (intrând în casă): Varvara!

(cele două se îmbrăţişează)

Varvara (cu entuziasm): Ce surpriză frumoasă!

Carla: M-am gândit să-ţi fac o vizită! Mai ales că... tu n-ai mai venit pe la mine!

Varvara: N-am mai ajuns... Şi-acuma, dacă m-am apucat de curăţenia de toamnă...

Carla: Te-ai apucat de curăţenie?

Varvara: Da... Am spălat geamurile... Perdeaua... Urmează să şterg tablourile de praf...

Carla: Tablourile? Cele din sufragerie? (se îndreaptă, cu paşi rapizi, spre cameră) Întotdeauna mi-au plăcut! (îşi mută privirea de la unul la altul)

Varvara: Şi mie!

Carla: Să te ajut! (se urcă pe canapea şi ia tabloul cel mare de pe perete) Frumos mai e! Foarte reuşit! (coboară de pe canapea)

(Varvara ia laveta şi începe să şteargă rama tabloului)

Carla: Am vrut şi eu să-mi cumpăr... pentru sufragerie... De mult timp! De când am văzut la tine! N-am reuşit... S-ar aranja foarte bine, mai ales acuma, că mi-am luat o canapea din asta mare şi cu fotolii. Mi-a trimis băiatu` meu bani!

(Varvara termina de şters tabloul; Carla îl priveşte, cu atenţie)

Carla: Da, chiar s-ar potrivi la mine! Chiar s-ar potrivi! (după câteva clipe de tăcere i se adresează Varvarei) Nu vrei să mi-l dai mie? Hai, dă-mi-l mie! (zâmbeşte rugător)

Varvara: Ţin la el...

Carla: Îl ai de-atâta timp... Eu...

Varvara: Dar... ţi-l dăruiesc, să-l pui în cameră, dacă se potriveşte...

Carla: Foarte bine se potriveşte! Mulţumesc! Da` nu-mi dai şi celelalte două tablouri? Să se completeze! Cred că tu deja te-ai plictisit de ele...

Varvara: Stai, numai să le şterg de praf...

Carla: Da!

(Varvara se urcă pe un fotoliu şi ia unul dintre tablouri; Carla îl ia pe celălalt; tablourile sunt şterse de praf)

Varvara: Gata! Acum sunt ale tale!

Carla: Mulţumesc, draga mea! Mulţumesc mult! Am plecat! Am plecat! (ia tablourile şi se îndreaptă spre uşa camerei) Da` mai vin!

 

ACTUL III

 

Acelaşi decor ca în ACTUL II; lipsesc tablourile; pe covor (în faţa canapelei) – un lighean

 

SCENA I

 

(Varvara se află în cameră – în faţa canapelei)

Varvara (uitându-se spre peretele de pe care lipsesc cele trei tablouri): Cam gol! Am să le simt lipsa! Da` ce să-i faci? Dacă i-au plăcut! Tare dragi mi-au fost şi mie! Asta e... Am să-l mut pe cel din hol, aici. Să văd ce mai am de făcut... Am spălat geamurile... Perdeaua e gata... Tablourile... Urmează să pun cuverturile la maşină şi după... (apucă unul dintre colţurile cuverturii de pe canapea; în acelaşi timp, se aud bătăi în uşa apartamentului) Oare cine mai vine? (dă drumul cuverturii şi se îndreaptă spre uşă)

 

SCENA II

 

Personaje: Varvara, Alma

(Varvara se află în hol, în faţa uşii de la intrarea în apartament; deschide uşa)

Varvara: Alma!

Alma: Săru`-mâna, mamă soacră! Ce faci?

Varvara: Poftim în casă, Alma! Poftim! Vino!

(Alma intră în hol)

Varvara: Vino! Hai în sufragerie!

(Alma trece, rapid, din hol, în cameră)

Alma: Ce faci? Curăţenie?!

Varvara: Curăţenie de toamnă!

Alma: A, eu nu m-am apucat. De fapt, nici nu cred că fac, dacă tot urmează să ne mutăm...

Varvara: Când v-aţi hotărât să...?

Alma: În câteva săptămâni. Şi închiriem garsoniera. Aşa, mobilată, cum e. Da` văd c-ai făcut treabă!

Varvara: Am spălat geamurile... Perdeaua... Am dat jos tablourile... Am să pun şi cuverturile în lighean să...

Alma: Cuverturile? (îşi îndreaptă privirea spre canapea şi fotolii)

Varvara: Da...

Alma (apucă un colţ al cuverturii de pe canapea): Abia acum văd ce frumoase sunt! Nu prea mi-au atras atenţia de câte ori am venit, dar... Chiar sunt deosebite!

Varvara: Mulţumesc! Le am de câţiva ani, da` le-am păstrat, pentru că mi-au fost dragi!

Alma: Mi-ar prinde şi mie bine aşa un set, pentru canapea şi fotolii...

Varvara: Pentru noua locuinţă?

Alma: A, nu... Pentru garsonieră. Cred că astea ar fi foarte, foarte potrivite!

Varvara: Dacă vrei...

Alma: Sigur! Dacă mi le dai, mamă soacră... (ia cuvertura de pe canapea şi începe să o împăturească)

Varvara: Numai că eu voiam să le spăl.

Alma: N-au nimic...

Varvara: Ar trebui, măcar, să le scuturăm puţin.

Alma: Ar fi bine! N-aş mai munci acasă – se face praf! Da` până la urmă, le iau şi-aşa! (ia cuverturile şi se îndreaptă spre uşă)

 

ACTUL IV

 

Acelaşi decor ca în ACTUL III; cuverturile lipsesc

 

SCENA I

 

(Varvara se află în cameră – cu spatele la canapea)

Varvara: Curăţenie... Geamurile şi perdeaua... Tablourile şi cuverturile... Urmează covorul... (se duce la un capăt al covorului, se aşază în genunchi şi începe să-l ruleze; în acelaşi timp, se aud bătăi în uşa apartamentului) Cine-o mai fi de data asta? Vecina? Carla? Nora? Poate... Aurora? Ar fi bine... să mă ajute şi pe mine la treabă. (se ridică şi se îndreaptă spre uşă)

 

SCENA II

 

Personaje: Varvara, Aurora

(Varvara se află în hol, în faţa uşii de la intrarea în apartament; deschide uşa)

Varvara: Aurora! Ce bine c-ai venit, Aurora!

Aurora: Mamă, săru`-mâna! Ce faci?

Varvara: Intră, Aurora! Intră!

(Aurora păşeşte în hol)

Varvara: M-am apucat de curăţenie de toamnă!

Aurora: De curăţenie? Vai, eu sunt aşa de obosită! (înaintează spre cameră şi se aşază pe canapea)

Varvara: Stai, numai că... Nu mai am cuverturi...

(Aurora se uită, abia atunci, cu atenţie, la canapea)

Aurora: Nu-i nimic... Sunt aşa de obosită!

Varvara: Ce face Linda? N-a mai venit de multă vreme pe la mine...

Aurora: A, e bine! (se uită spre capătul rulat al covorului) Covorul?

Varvara: N-am apucat să-l strâng... Am spălat geamurile şi perdeaua... Tablourile şi cuverturile le-am... Am să rulez covorul şi... Trebuie scuturat... spălat... da`… E tare greu! Nu ştiu...

Aurora (examinând covorul): E de calitate! Şi e plăcut! Şi culorile...

Varvara: Da...

Aurora: Dacă nu ştii ce să faci cu el, îl iau eu! Îmi prinde bine!

Varvara: Eu ţi-l dau, numai că...

Aurora: Nu-ţi face griji! Îl sun pe soţul meu şi vine cu maşina să-l ia. Să m-ajuţi să-l rulez până la capăt!

(Varvara se aşază în genunchi şi continuă să ruleze covorul; Aurora rămâne pe canapea – doar îşi ridică picioarele de pe covor, în momentul în care Varvara ajunge în dreptul ei)

Aurora (când Varvara termină de rulat covorul): Aşa. E foarte bine! Foarte bine!

 

ACTUL V

 

Acelaşi decor ca în ACTUL I; lipseşte covorul; în faţa ferestrei se găseşte, de această dată, o masă; pe masă – ceşti, pahare, bibelouri, vaze, obiecte decorative;

 

SCENA I

 

(Varvara se află lângă masa din cameră; într-o mână are o lavetă, în cealaltă – un bibelou)

Varvara: Geamurile şi perdeaua... Tablourile, cuverturile şi covorul... Am ajuns şi la vitrină! (şterge bibeloul, îl pune pe masă şi ia altul)Câte amintiri! Îmi aduce bucurie să curăţ fiecare bibelou, fiecare ceşcuţă, fiecare pahar... şi să mă gândesc la... (se aude bătând în uşa apartamentului) Cine-a mai venit? (lasă bibeloul şi laveta pe masă şi se îndreaptă spre uşă)

 

SCENA II

 

Personaje: Varvara, Linda

(Varvara se află în hol, în faţa uşii de la intrarea în apartament; deschide uşa)

Varvara: Linda!

Linda (păşeşte în hol): Săru`-mâna!

Varvara (îşi îmbrăţişează nepoata): Bine-ai venit! Bine-ai venit la bunica! Hai să bei nişte apă! Să mănânci fructe! Am aici, pe măsuţă!

(Linda ia un măr din coşul cu fructe şi se îndreaptă spre cameră)

Linda: Da` ce faci? Curăţenie?

Varvara: Curăţenie... Curăţenie de toamnă...

Linda: Dacă ştiam, nu mai veneam! (se uită spre obiectele de pe masă) Ai scos toate bibelourile?! Uite, şi ceşti... Şi pahare... Tot ce-ai avut în vitrină?

Varvara: Ca să le şterg de praf...

Linda: Oare, unde-au încăput toate? Şi le pui la loc?

Varvara: Da!

Linda: Păi... Mai bine plec! (priveşte, cu mai multă atenţie, spre obiectele de pe masă) A, ia uite! Paharele alea elegante pe care le ştiu de când eram mică... Şi serviciul de cafea...

Varvara: Îmi aduc aminte că le îndrăgeai în copilărie...

Linda: Da... Nu vrei să mi le dai mie? Trebuie să-mi adun zestre!

Varvara: Dacă le vrei... (începe să şteargă, rând pe rând, paharele şi ceştile)

Linda: Le vreau! Aveai şi-un serviciu de ceai...

Varvara: Îl am, încă.

Linda: Cred că mi-ar prinde bine şi acela! Şi... văzuţa asta?... Şi ornamentul din sticlă?... Bibeloul ăsta e chiar drăguţ... (îşi îndreaptă privirea de la un obiect la altul)

 

ACTUL VI

 

Aceeaşi cameră de apartament; în prim-plan – vitrina; în vitrină – câteva bibelouri...

 

SCENA I

 

(Varvara se află în faţa vitrinei; într-o mână are un bibelou)

Varvara: Ăsta e ultimul! (îl aşază în vitrină şi închide uşiţa) Gata! Geamurile şi perdeaua... Tablourile, cuverturile, covorul şi obiectele din vitrină... Gata! Am terminat curăţenia de toamnă...

 

(CORTINA)

Vizualizări: 120

Răspunsuri la Aceste Discuţii

Felicitări, Carmen! 

Felicitări, Carmen! 

Felicitări, Carmen!

Vă mulţumesc mult pentru urări şi vă felicit, la rândul meu, din tot sufletul!

Felicitări!

Felicitări!

Insignă

Se încarcă...

Zile de naştere

Zile de naştere sărbătorite astăzi

Zile de naştere sărbătorite mâine

link-uri utile

              REGULAMENT site

                       **********

http://DIACRITICE.opa.ro/

descarcă AUTO CORECT!

http://DEXonline.ro/

Dicționar de SINONIME

Dicționar de RIME

Haiku, Tanka, Senryu...

           Vă invităm să citiți și:

La ceas aniversar

Figuri de stil

 Folosirea virgulei

Activitatea Recentă

Utilizatorului Crinu Sorin Leşe îi place postarea pe blog Nezidită, Ana... a lui Nikol MerBreM
cu 13 minute în urmă
Utilizatorului Crinu Sorin Leşe îi place postarea pe blog Amma a lui Nikol MerBreM
cu 30 minute în urmă
Utilizatorului Vasilisia Lazăr (da Coza) îi place postarea pe blog Aripi rogvaive a lui Dolha Paul-Alexandru
cu 36 minute în urmă
Vasilisia Lazăr (da Coza) a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Aripi rogvaive a utilizatorului Dolha Paul-Alexandru
cu 37 minute în urmă
Utilizatorului Crinu Sorin Leşe îi place postarea pe blog Floarea albă a lui Nikol MerBreM
cu 39 minute în urmă
Crinu Sorin Leşe a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Punere a utilizatorului nicolae vaduva
cu 1 oră în urmă
Utilizatorului Crinu Sorin Leşe îi place postarea pe blog Punere a lui nicolae vaduva
cu 2 ore în urmă
Crinu Sorin Leşe a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Rondelul faptelor a utilizatorului Ion Lazăr da Coza
cu 2 ore în urmă
Utilizatorului Crinu Sorin Leşe îi place postarea pe blog Rondelul faptelor a lui Ion Lazăr da Coza
cu 2 ore în urmă
Postare de log efectuată de Darie Giurgiu
cu 3 ore în urmă
Utilizatorului Mihaela Chitic îi place postarea pe blog Solfegiu divin a lui Pop Dorina
cu 3 ore în urmă
Utilizatorului Mihaela Chitic îi place postarea pe blog La Freiburg, toţi vatmanii a lui J' Arrive!
cu 4 ore în urmă
Sofia Sincă a contribuit cu răspunsuri la discuţia Ziraxes a utilizatorului Gabriel Cristea
cu 4 ore în urmă
Pop Dorina a postat o discuţie
cu 6 ore în urmă
Lui Vasilisia Lazăr (da Coza) i-a plăcut discuţia De Florii a lui Elena Mititelu
cu 11 ore în urmă
Vasilisia Lazăr (da Coza) a contribuit cu răspunsuri la discuţia De ce, Iarnă a utilizatorului Elena Mititelu în grupul TĂRÂMUL COPILĂRIEI
cu 11 ore în urmă
Lui Vasilisia Lazăr (da Coza) i-a plăcut discuţia De ce, Iarnă a lui Elena Mititelu
cu 11 ore în urmă
Vasilisia Lazăr (da Coza) a contribuit cu răspunsuri la discuţia Primăvară, bun venit a utilizatorului Elena Mititelu în grupul TĂRÂMUL COPILĂRIEI
cu 11 ore în urmă
Lui Vasilisia Lazăr (da Coza) i-a plăcut discuţia Primăvară, bun venit a lui Elena Mititelu
cu 11 ore în urmă
Vasilisia Lazăr (da Coza) a contribuit cu răspunsuri la discuţia Limba noastră-i limbă dulce ( Derivarea cu sufixe ) a utilizatorului Elena Mititelu în grupul TĂRÂMUL COPILĂRIEI
cu 11 ore în urmă

frecvență trafic

© 2017   Created by Ion Lazăr da Coza.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor