23 August, cel aşteptat de tot românul din jurul anilor '70, se apropia. Gândul la cele două-trei zile libere petrecute prin împrejurimile generoase ale Sibiului ca şi organizarea lor erau tot mai evidente în mintea fiecăruia.
         Sanda şi Dinu plănuiră să meargă la Păltiniş, după ce-l luau pe Mihăiţă de la mătuşa lui. Virgil insista să viziteze Dumbrava Sibiului, să stea toată ziua de 23, cel puţin acolo, deoarece, spunea că lui îi place mult şi a fost doar o dată, în trecere. El tocmai primise salariu. Încasa mulţi bani. Integrata le acorda aproape încă un salariu pentru deplasare, peste cel lunar destul de mărişor. Astfel, imediat după defilare Firuţa şi cu prietenul ei plecară în Dumbrava, cu primul tramvai, pentru a evita aglomeraţia. În câteva minute puhoiul de petrecăreţi invadau tramvaiele, călătorind oricum, agăţaţi pe scări, pe tampoanele dintre vagoane.
           Într-un spaţiu grandios, parcul Dumbrava Sibiului, un muzeu în aer liber, aşezat în jurul unui lac printre copaci seculari, oferea feerie de basm. Păduri răcoroase ascundeau poieni însorite, unde-ţi puteai întinde lejer o pătură să mănânci mici, de la grătarul cel mai apropiat şi să-ţi stingi setea cu o bere rece, făcută în Sibiu, cu apă de munte. Lacul – faimosul lac şi vestita grădină zoologică aduceau un plus de frumuseţe priveliştilor, pentru ochiul vizitatorului.
Cei doi se plimbară prin pădure, cu barca pe lac, admirară animalele de vis-a-vis din grădina lor exotică, se relaxară pe o bancă mai ascunsă, ca doi îndrăgostiţi ce se aflau. Serviră masa la restaurant, Virgil fiind foarte atent cu ea. Apoi, de la fiecare chioşc îi cumpăra ceva: vată pe băţ, îngheţată, floricele. Au petrecut o zi cu mici răsfăţuri, aşa cum au visat-o.
          Lin, pe nesimţite soarele se ascundea pe undeva printre brazi, iar amurgul invada raiul, intens populat, în zilele de sărbătoare. Vizitatorii lui, timizi şi dornici de clipe de relaxare la început, acum erau vorbăreţi, amuzanţi cu chef. Îi auzeai cântând, îndreptându-se spre staţia rusticului mijloc de transport, "hai mândruţo-n deal la vie’’, cu câte o fată de după gât, sau ''du-mă acasă mai tramvai''. Însă acest vehicul, unicul la care făceau ei apel, devenea deosebit de aglomerat, încât era imposibil să le satisfacă dorinţa, tuturor deodată. Apucau să urce doar bărbaţii puternici. Îşi aşezau copilul după gât, iar pe neveste le îmbrânceau în faţa lor, pe scara tramvaiului. Intrau şi pe geam, trăgându-se unul pe celălalt.

         - Noi rămânem aici, Firuţă! propuse Virgil modest, privind aceste asalturi.
         - Unde aici? întrebă fata, râzând. În pădure?
         - La căsuţe. Am văzut eu nişte căsuţe. Hai să ţi le arăt şi ţie! mai zise acesta ceva mai serios.
         - Nu trăbă să mi le arăţi! Le ştiu! Da’ ce crezi tu, că găseşti căsuţă acum... te aşteaptă pe tine... Astea să ocupă din timp. Mai ales că e problema cu Cehoslovacia şi sunt mulţi aici în Dumbrava, răspunse Firuţa, indiferentă. I-ai văzut, nu?
        - Merită să încercăm. Ce zici? Ai curaj?
        - Am, răspunse fata ghiduş. Di ce să n-am?
          Şi încercară. La recepţia campingului, Firuţa avu parte de o surpriză.
         - Am o rezervare pe numele de Şerbănescu Virgil, rosti cu emfază băiatul, privind complice către recepţioneră.

         Aceasta căută într-un registru, găsi numele, confruntă cu buletinul şi-i înmână tânărului o cheie, dându-i explicaţii unde se afla ceea ce a închiriat. Virgil îşi luă iubita de mână şi începu să numere căsuţele îmbietoare, cochete, strălucind misterios în lumina înserării. O găsi pe a sa tocmai pe la margina campingului, aproape de inima pădurii. Firuţa perplexă, plăcut surprinsă se lăsă condusă, ca de o adiere dulce de primăvară.
         Noaptea începu să întindă candori fermecătoare lucind, placată cu stele aurite. Luna, martora îndrăgostiţilor trona în mijlocul lor. În această feerie romantică se înfăptuise apropierea trupească între doi tineri, care se doreau de ceva vreme de fapt, dar nu îndrăzneau să spună cu voce tare niciunul, fiecare din alte motive. Pentru Firuţa erau primele îmbrăţişări adevărate, primite ca femeie de la un bărbat. Primii fiori o biciuiau cu plăcere nedisimilată prin suflet şi prin trup, fiori simţiţi doar atunci când dragostea este adevărată. Mângâierile mâinilor lui Virgil îi alintau trupul sub văpăile lunii şi făceau să-i tremure pielea sub ele. Sărutările pătimaşe o înfiorau, până în cel mai ascuns colţişor al sufletului. Fiecare atingere o simţea cu altă intensitate şi plăcere. Şoaptele de iubire, promisiunile şi răsfăţul venite din partea unui bărbat, necunoscute de ea până atunci, reuşeau să-i împlinească sufletul, să desăvârşească clipele. O noapte de dragoste unde nu a fost timp de dormit, o noapte de promisiuni şi declaraţii, zori ai zilei ce i-au prins cu ochii deschişi, savurându-şi pornirile. El era un tip jucăuş, afectuos, spiritual. O răsfăţa ca pe o păpuşă. Ea se lăsa răsfăţată, iubită, adorată. Îi făcea atâta bine. Petrecură şi a doua zi în Dumbravă, bucurându-se împreună de frumuseţile parcului şi de începutul blând de toamnă, zvonit prin atmosferă. Urmă o a doua noapte împlinită sufleteşte şi trupeşte.
          În următoare dimineaţă trebuiau să părăsească cuibuşorul lor de nebunii, minivacanţa se termina, viaţa o lua de la capăt.
         - Ce mă fac fără tine? întrebă Virgil, în tramvaiul, lejer de data aceasta, cel ce-i ducea pe fiecare în alt loc.
         - Ai să supravieţuieşti!
         - Şi dacă nu?
         - Dacă nu... am să te iau la mine.
         - Ce-ar fi dacă m-ai lua chiar acum?
         - Nu, nu pot. Trăbă să mă mai gândesc.
         - Sper să te gândeşti şi la mine... şi pentru mine.
           La staţia de autobuz se despărţiră, Firuţa plecând în Guşteriţa, iar Virgil în Terezian, unde stătea cu chirie, împreună cu încă doi colegi. Doar până seara, când se întâlneau la tura de noapte.
          Sanda era de mult acasă şi începu să o descoase. Dinu plecase în Sălătruc.
          - Unde ai fost tu? Credeam că nu mai vii acasă.
         - Am fost... am fost Sanda... într-un fel de paradis, spuse Firuţa visătoare.
         - Te-ai culcat cu el?
         - Da, da! Şi nu-mi pare rău. Io n-am ştiut că există vreo plăcere să te culci cu un bărbat. Cu băiatu’ ăsta mi-am dat seama.
         - Ie... tu? Să pare că-i destul de grav, adăugă Sanda, mai în glumă, mai în serios. Cred că te-ai cam îndrăgostit de constănţean, tu!
        - Şi? Vezi ceva rău în asta, Sanda?
        - Nu, nu văd nimic rău pentru tine, numa’ pentru mine. Prevăd că planurile nostre să duc dracului, că o să-ţi faci planuri cu constănţeanu’, de acum încolo.
        - Tot ce să poote.
        - Şi crez’ că ăsta să însoră cu tine, Firă? Ai un copil, nu uita! El n-o mai fost însurat.
        - Nu uit nici o clipă că am un copil, Sanda. Chiar az’ merem la Simona. Dacă să însoră cu mine? Nu l-am întrebat, da’ îl întreb.
Apoi Firuţa ieşi în grădină să-şi amintească clipele de tandreţe, şoaptele şi promisiunile, să-şi retrăiască momentele savuroase de care avusese parte.
           Urmară nopţile schimbului III, întâlnirile celor doi la serviciu sau seara prin oraş. Virgil era din ce în ce mai afectuos şi mai atent cu Firuţa. În fiecare zi îi aducea ciocolată, struguri, napolitane sau altfel de atenţii. El era mare amator de dulciuri, aşa încât, banii lui se terminară repede şi Firuţa era nevoită să-i aducă pacheţel de acasă.
         - Ziceai că mă iei la tine, Firuţa, îndrăzni Virgil, în una dintre întâlnirile de prin parc.
        - Virgil, uite cum stă treaba: io duc acasă, door pe ăla care să însoră cu mine.
         - Da, da... păi asta am vrut să spun şi eu. Să mă iei la tine de tot. Vreau să te măriţi cu mine. Eu credeam că tu ai înţeles.
         - Tu ştii că io am un copil, da?
         - Bineînţeles că ştiu şi am vrut de atâtea ori să merg cu tine, s-o văd pe Simona, dar nu ai fost tu de acord.
         - Şi ce crezi că 'or spune părinţii tăi, ăia cumsecade?
         - Părinţii mei? Vor fi de acord cu mine. Nu-i cunoşti Firuţa, dar sper să-i cunoşti! Sunt cei mai buni oameni din lume. Tăticu n-a lovit-o niciodată pe mămica sau pe surorile mele. Eu am mai încasat-o, că făceam multe năzdrăvănii şi nu puteam să dorm noaptea, dacă nu luam vreo nuia peste fund. O s-o iubească pe Simona, ca şi mine. Am să vă duc pe amândouă în Constanţa şi primim imediat apartament, dacă suntem căsătoriţi. Aşa ne-a spus de la angajare şi, nu vreau să pierd ocazia... încheie Virgil, cu o glumă în doi peri, ca de obicei.
            Argumentele lui sunau foarte tentant pentru Firuţa. Era exact ceea ce-şi dorea. Un bărbat care să o iubească şi pe ea şi pe fetiţă, o casă unde să-şi poată forma o familie normală. De rest se va ocupa după.
            Luă noua împrejurare în serios şi-i propuse lui Virgil, ca în următoarea duminică să vină la ea acasă, pentru a o cunoaşte pe mama ei.
            La aflarea veştii, Sanda se pregăti să plece din deal.
          - No, tu copilă, după câte văd eu, rostu' meu s-o cam gătat, pe aici. Mă duc să-mi caut gazdă, că să apropie cinşpe septembrie şi trăbă să-l duc pe Mihăiţă la şcolă.
          - Sanda... îmi pare rău! Da’ tu mi l-ai dat pe Virgil!
          - No... ie tu. Da’ de unde să ştiu io, că va ieşi aşe? No lasă! Măcar să vă înţălegeţ’ şi să fie bine. Ne întâlnim în Constanţa, glumi şi Sanda, cam forţat.
           După două zile îşi luă bagajul şi plecă cu chirie.
Firuţa se ocupă de curăţenie cu multă atenţie, aranjă casa, în special camera cea mai locuită cu cele ce existau pe acolo: o laviţă, o masă enormă în formă de ladă cu pereţi de scândură vopsită în alb - folosită noaptea ca pat, rămasă de pe la sasu' care locuise înaintea lor acolo, o altă masă şi încă alte două paturi. Vopsi soba cu crema ei specială. Fosta odaie a părinţilor, mai mică şi mai intimă, era mobilată cu un pat de modă veche, capete construite din lemn masiv, un dulap, o masă mică şi un godin, numai pentru încălzit. Desigur câte un cuier după fiecare uşă, bătut în perete.
            Cumpără o găină din piaţa Cibin şi pregăti, împreună cu mama sa, o supă galbenă ca aurul, cu tăiţei făcuţi în casă, tăiaţi foarte subţiri, specialitatea Firuţei, cu multe steluţe lucitoare, peste care aruncă o mână de pătrunjel verde, tocat mărunt. Carnea din supă au scos-o şi au pregătit-o cu un sos alb.
           Duminica pe la prânz, Fira coborî în sat, până unde îi dădea voie lui Virgil să o conducă şi-l duse acasă. Băiatul foarte fericit, urcă voiniceşte dealul privit de multe ori cu jind, în urma ei. Se îmbrăcase cu unicul său costum subţire din tergal, de culoare verde petrol cu un fir sclipitor, model clasic, ce-l maturiza cu cel puţin 10 ani. ‘’Ce costum urât, remarcă Firuţa. Lasă că îl arunc io. Şi cureaua asta... bună de legat lemne.’’ Acasă îi aştepta Ana Frăţilă, arătându-se foarte bucuroasă de musafir şi foarte amabilă. Însă nu după mult timp urmă tirul de întrebări despre părinţi, fraţi, locul de unde se trage, ce a mai făcut până atunci. Virgil răspundea ca la interogatoriu, foarte serios şi politicos. Firuţa, cunoscând deja aceste amănunte servi masa, grijulie, cu multă atenţie la musafir, însă el după ce luă prima lingură de supă, se eschivă, mai luă câteva bucăţele de carne şi se scuză, spunând că a mâncat în oraş, exact înainte de a veni.
           - Mă ficiorule! începu Ana Frăţilă şi subiectul cel mai arzător pentru ea. Vrei să te însori cu fata me’?
           - Da doamnă, vrem să ne căsătorim.
           - Tu ştii, că ie are un copil, pe Simona, pe care trăbă s-o ia numa' decât, de la casa copilului?!
           - Da, ştiu şi o s-o lunăm cât de curând de acolo, răspunse Virgil convingător.
          - Tu vrei Firuţă să te măriţ’ cu el?
          - Vreau mamă, ţ’-am spus că vreau!
          - No, atunci să faceţ’ acte, să vă luaţ’ şi să vă înţălejeţ’! sună binecuvântarea mamei.
            După servirea mesei, tinerii plecară în oraş la plimbare, la un film. Firuţa observă că Virgil cumpăra cornuri, covrigi, că ar dori să mănânce.
           - Virgil, da’ ţie ţi foome.
           - Da! Aşa sunt eu mai fometos.
           - Di ce n-ai mâncat mai mult, acasă la mine? Ţi-o fost ruşine de mama?
           - Vrei să-ţi spun de ce? Mie nu mi-a plăcut ciorba aia... eu n-am mâncat niciodată de aia.
            Pe Firuţa o umflă râsul.
           - Nu-i ciorbă Virgil. Îi supă. Îi cea mai elegantă mâncare a ardeleanului. Se serveşte şi la nunţi. Da’ dacă nu ţi-o plăcut, trăbuia să spui şi-ţ’ dădeam altceva.
             În loc de răspuns o invită la Veneţia şi mâncară câte o friptură, iar la lăsatul serii ţinu să o conducă până în deal. Acum avea voie.
            - Dacă tot ne căsătorim, nu înţeleg pentru ce nu putem sta împreună, încercă Virgil să forţeze nota.
           - Da... cred că n-ar fi aşe de rău, da’ mi-i ruşine de mama. Nu i-am zis că vom sta împreună. Trăbuie să facem acte întâi, Virgil.
           - Putem face acte şi locuind la tine.
           - Uite! Dacă mama nu-i acasă rămâi la mine. Dacă nu, mai aşteptăm altă ocazie, răspunse Fira tentaţiei. În sinea ei, tot asta dorea.
             Spre regretul lor însă, flacăra lămpii făcută mică, anunţa că Ana Frăţilă este acasă. Trecură pe vârfuri pe lângă casă să nu fie auziţi şi se opriră sub un măr înalt, la lumina lunii, să mai stea de vorbă. Virgil cu spiritul umorului foarte dezvoltat glumea mult, inventa tot felul de poveşti, se distrau de minune.
           - Virgil ui’, vezi tu măru’ ăla? De pe creanga aia? întrebă Firuţa, arătând cu degetul într-un anumit loc, pe care ea-l ştia de ziua.
          - Nu-l văd. Da’ ce-i cu el?
          - Vreau să te sui în măr şi să mi-l aduci!
          - Şi dacă nu-i chiar ăla, altu' nu-i bun?
          - Io pe ăla îl vreau! Tu te sui în măr şi io-ţ’ spui unde-i. Bine?
            Fără alt îndemn băiatul prinse pomul în braţe şi să căţără cu iuţeală. Se cunoştea că nu era prima dată când făcea acest lucru. Ajunse foarte repede la creanga cu pricina, ghidat de Fira, luă mărul şi-l puse în sân. Iar la coborâre prinse pomul în braţe, alunecând pe trunchiul lui bătrân, frecându-şi costumul de tulpina scorburoasă. Ajuns jos, se uită pe lângă el galeş la lumina lunii, privindu-şi haina şi pantalonii scămoşaţi.
          - E singurul pe care-l am, zise cu oarece regret.
           Firuţa începu să râdă cu poftă.
          - Lasă-l... lasă-l, răspunse printre hohote, că şi aşe nu-mi place de loc. Şi aşe voiam să ţi-l arunc. Şi cureaua asta de unde o ai? O fost pin război cumva? De mult voiam să te întreb.
          - Îi a lu’ tata, răspunse Virgil, râzând şi el, înveselit de fată. Cămaşa îţi place?
         - Nu prea! veni aprecierea celei care nu se mai oprea din cascada veseliei.
          Virgil nici una, nici două, o dezbrăcă, o atârnă într-o creangă şi trase de ea. Cămaşa cedă rupându-se cu încetinitorul, în hohotele lor. După ce se potoliră, Virgil întrebă?
         - Acum, eu cum mă mai duc acasă?
         - Aşe te duci! Cine te-o pus să-ţi rupi hainele? Iei tu fain-frumos haina peste maieu şi pleci în Terezian.
         - Credeam, că dacă nu mai am haine, mă opreşti la tine şi mă bagi în pat până îmi dai altele...
         - Şi altele de unde-ţi dau? În ce te îmbrac, în fustă? Hai! Îmbracă-te şi fugi acasă, că nu mai este mult până dimineaţă şi trăbă să merem la lucru.
           Astfel, Virgil trebui să mărşăluiască o oră şi mai bine pentru a ajunge acasă. Şi mai plecă încă vreo săptămână, timp în care fiecare conştientiza că se doresc din ce în ce mai mult.
          Fără nici o altă veste, însă, în una din zile Virgil nu se mai înfiinţă între războaiele Firuţei. Erau în tura de după-amiază. Nu-i venea a crede. ‘’ Ce-o fi cu el? N-o fi la servici’?’’ Întinse capul de vreo câteva ori să vadă peste maşini, mai departe, dar nimic. Se uită după el la Sanda. Nu era nici acolo. După câteva ore, plecă pe fugă prin secţia ei să-l caute, apoi în cea de sus. Îl zări în capătul opus şi plecă spre el. I se părea că şi el o văzu şi că se îndreptă spre ea, dar în acelaşi timp, se răsuci pe călcâie şi-şi schimbă direcţia. ‘’Aha... am înţeles... atât o vrut. O fi pus ochii pe alta... mai ştii?’’ gândi Firuţa tristă şi nervoasă, îndreptându-se spre războaiele Sandei, să-i spună şi ei noutatea. Sanda foarte serioasă îi spuse la ureche, cu glas tare, aşa cum se vorbea în ţesătorie:
          - Tu Firă, o vint pe la mine şi mi-o zâs că asară, l-o oprit doi băieţi şi i-or spus, că dacă să mai ţâne după tine, îl omoră... tu.
         - Vai de mine... aşe tu? Gaşca lu’ Băran. Ăia or fost precis! Spune-i dacă mai vine pe la tine, să mă aştepte neapărat la portă.
          La ora unusprezece, Firuţa se grăbi să fie printre primele la ieşire, să nu-l scape pe Virgil. Peste ceva timp apăru şi el împreună cu colegii. Intră între băieţi şi-l chemă deoparte.
          - Servus Virgil! Ce s-o-ntâmplat? Di ce n-ai vint pe la mine az’? Atât o ţânut iubirea ta aia mare? Te joci cu mine sau ai vrut numa’, o aventură?
         - Eu aventură? Se pare că tu vrei doar aventură. De ce nu mi-ai spus că-ţi aştepţi soţul din închisoare?
         - Eu îl aştept? Cine ţi-o spus?
         - Doi băieţi aseară. M-au oprit în cartier şi mi-au spus să te las în pace, că tu ai bărbat, tatăl Simonei şi că nu mai are mult şi iese din închisoare. Că tu umbli cu mine aşa... până vine el.
        - Te-or bătut?
        - Nu. De ce? Trebuia să mă şi bată? Mi-au vorbit frumos şi eu am înţeles. Şi am înţeles şi de ce tot zici tu că trebuie să te mai gândeşti.
        - Hai, condu-mă acasă şi-ţi spus tot ce îi de spus.
Băiatul se învoi, însă destul de distant. Urcară în autobuz ca doi străini. O conduse pe Fira până în deal, fără a încerca să o atingă. Imediat după coborârea din 11, Fira începu să-i povestească tragedia vieţii ei cu Băran, de la început, cu amănunte pe care dorea să le fi uitat, sincer aşa cum a fost, modul de conveţuire alături de el obligată şi chinurile suportate. Îi explică şi câtă repulsie simţise pentru el. De asemenea, motivul clar pentru care se afla în puşcărie. Între timp ajunseseră acasă. Lampa nefiind aprinsă îl invită pe Virgil în casă. Continuă până la epuizarea celor ce avea de spus, ocolind totuşi, fapte de care se ruşina să-şi amintească, dar îi explică cum putu mai bine cât a suferit psihic, mai mult decât fizic, umilinţele îndurate, tragismul sufletul ei, apoi încheie:
           - Acum, spune tu, dacă pot eu să aştept un asemenea om. Ăsta este şi motivu' de sunt nevoită să-mi părăsesc oraşu'. Şi dacă vrei, poţi să pleci. Eşti liber să pleci.
           Virgil o luă în braţe, o strânse cu putere şi-i declară.
          - Te iubesc, Firuţa şi jur să nu mă despart niciodată de tine.
           Din noaptea aceea au rămas împreună.
           Peste vreo săptămână, mama îşi făcu apariţia şi rămase foarte surprinsă găsind lucruri străine de bărbat în casă şi mai surprinsă când cei doi veneau de la serviciu împreună.
           - Da’ ce, tu Firă, voi vaţ’ luat? Aţ’ făcut acte? Îi luă în primire, cum dădu cu ochii de ei.
           - Da mamă, ne-am luat! Facem şi acte.
           - Şi copila când o iei de acolo, tu?
           - O luă bre, o luăm cât de curând, răspunse Virgil.
           - Păi s-o luaţ’ bre! răspunse Ana, vădit nemulţumită.
            Ei însă, aveau planurile lor. Virgil o rugase pe Firuţa să meargă cu el la părinţii lui, în satul de lângă Constanţa, s-o cunoască şi ei, deoarece el le scrisese că se însoară şi imediat după aceea o vor lua pe Simona. Fata s-a lăsat înduplecată. Trebuia să ţină cont şi de dorinţele lui şi mai ales, Virgil trebuia să-şi cumpere îmbrăcăminte. Avea doar o pereche de pantaloni, vreo două cămăşi şi pantofi uzaţi. Până la chenzina sfârşitului de septembrie, mai era ceva vreme, iar ei nu mai aveau nici bani, nici mâncare. Virgil cheltuia fără rost, cumpăra ce-i trecea prin cap, fără a ţine cont de priorităţi sau că de unde iei şi nu mai pui, se termină. Cu o zi înainte de salariu rămăseseră pe gol, prevestindu-se post negru.
           - Merem până la soru-mea Oara, în spuse Firuţa lui Virgil dimineaţa, înainte de schimbul II. Mi-o împrumuta ea vreo douăşcinci de lei, pănă mâine.
           - Spune-i că-i dăm dobândă, continuă Virgil, râzând.
           - Şi domnule!... De la salariul ăsta toţi banii tăi vor intra în poşeta mea! Tu nu ştii să-i cheltuieşti.
           - Da, doamnă, de acord cu tine! Toţi banii mei ţi-i pun în poşetă, împreună cu viaţa mea.
           - Îţi mai arde de glume, cu burta goolă.
           - Uite chiar acum, trag o burtă de apă.
            Şi Virgil înghiţi vreo două căni cu apă.
            Se îmbrăcară şi plecară pe jos până la Oara, dar intră doar ea, pe el îl lăsă la poartă. După câteva fraze de complezenţă îi ceru surorii ei douăzeci de lei, fără însă a-i spune că ea şi cu Virgil, despre care ştia ceva vag, nu aveau bani de mâncare.
           - N-am Firuţă... n-am nici un ban. Tu nu ştii că la noi Aurel ţâne banii?! Da’ hai să-ţ’ dau să mânci ceva!
           - Nu, Oară, nu mai stau! Mă cam grăbesc.
           La aflarea veştii, Virgil zâmbi.
           - N-o fi avut. Ea de ce să aibă dacă noi nu avem?
            Şi nu mâncară nimic toată ziua aceia. Virgil se ducea la chiuvetă din când în când şi bea apă zâmbind, dar Firei îi scăzu moralul. Îşi aminti de alte zile triste când muncea nemâncată. Jurase atunci că o să-şi numere bine banii toată viaţa şi că nu-o să mai rabde foame, niciodată. ‘’Dacă nu-mi dă salariul tot de acum înainte, îi fac...’’ Cu burta goală gândurile negre o bântuiră ca stafiile. Dar pentru că există mame pe pământ şi ele sunt acolo unde e mai greu, când ajunseră în deal, Ana Frăţilă era acasă şi de când intrară aroma unei bunătăţi culinare le stâmbă nasurile. Pe sobă trona o cratiţă mare, aproape plină cu varză de toamnă călită cu mult ulei, cu ardei şi cu roşii prin ea, cu o culoare arămie îmbietoare. Se îndestulaseră cu poftă. A fost cea mai bună astfel de mâncare din viaţa lor de până atunci. Virgil lăsă un bilet lângă cratiţă: ‘’sărut mâna pentru varză!’’ Sătulă, i se ridică moralul şi Firuţei şi se distrară copios în camera lor, fostă a părinţilor, pe seama flămânzirii.
          A doua zi îşi luară fiecare chenzina. Virgil pusese în poşeta Firuţei toată suma încasată, până la ultimul sfanţ.
          - Doamnă, banii sunt în poşetă.
          - Bine, bine... lasă-i acolo! Viaţa ai pus-o? murmură tânăra doamnă încântată, cu zâmbetul pe buze.
           Urmă suita de cumpărături pentru Virgil: o pereche de pantaloni gri, ceva mai închis, dintr-un tergal de calitate, un sacou tot gri, dar ceva mai deschis, buretos, cum era moda, piesele fiind asortate foarte bine, pantofi, cămaşă, cravată cu dungi roşii, pe fond gri şi bineînţeles, curea.
          - Acum pot să-i dau cureaua lu’ tata înapoi, glumi Virgil şi hainele le agăţ în măr.
          - Nuuu! Nu le distrugi şi pe astea. Ce ai cumpărat acum le ţii de bune, nu te mai caţări prin pomi cu ele şi trebuie să-ţi mai cumperi, de purtare.
          - Da? Şi eu care credeam că scap de ele.
Rămăseseră bani şi pentru a merge în Constanţa şi să le ajungă până la salariu următor.
         - Dacă ajungem acasă îmi dă tata.
         - Nu mai stau io în dacă, rosti Firuţa. Noi trăbă să avem banii noştri! Cât o să-ţi dea taică-to?
         - Mereu. O să vezi tu!
          La sfârşitul săptămânii urmau să plece la Constanţa. Şi cum Firuţa nu pleca nicăieri, până nu trecea pe la Simona, aşa făcu şi acum. La casa copilului intra destul de lejer, o cunoşteau de la portar, până la ultima asistentă. Ajunsă la pătuţul fetiţei se aştepta să o vadă în picioare, ţinându-se de gratiile acestuia, însă constată cu stupoare, că era gol. Salonul se învârti cu ea şi întrebă repede o asistentă.
           - Unde-i Simona?
           - Îi internată în spital. O făcut dizenterie, primi răspunsul.
           - Când? Alaltăieri am fost eu aici şi era bine.
           - Ieri o făcut o diaree mare şi noi ne-am speriat. Am internat-o... ce era să facem. E contagios şi se îmbolnăveau şi ceilalţi copii. O găseşti la spitalu' de copii.
            Speriată plecă în grabă la spital, unde o găsi într-adevăr pe Simona. Vorbi cu medicul care o trata şi află că nu-i prea grav, dar că trebuia să rămână în spital cel puţin zece zile. Firuţei îi mai veni inima la loc. Pe drumul spre casă hotărî: ‘’ N-o mai las s-o ducă înapoi la casa copilului. Din spital o iau acasă. Acum şi gata.’’
Abătută îi aduse la cunoştinţă şi lui Virgil vestea că Simona este în spital. Băiatul o privi cu tristeţe. El n-o văzuse niciodată pe fetiţă.
            - Până venim noi din Constanţa, se face bine, zise acesta.
            - Virgil, io nu mai viu cu tine în Constanţa, de data asta.
            - Nu mai mergem? Ne aşteaptă părinţii mei, Firuţa.
            - Io, nu pot să plec atâta timp cât copilul meu îi în spital şi mai ales aşe de departe. Îmi arde mie acum de drumuri? rosti inima ei de mamă, pe ton rece dar convingător.
            - Îi în spital Firuţa, pe mâna doctorilor.
            - Chiar de aia, că-i în spital, nu pot mere. Du-te sângur şi le zâci şi di ce n-am vint. Apropo, tu le-ai spus părinţilor tăi de Simona?
            - Nu le-am spus, rosti Virgil cu jumătate de gură. Am zis să te cunoască mai întâi şi le spuneam eu după...
            - Nu dragă, nu! Le spui înainte! Io ştiu ce înseamnă să stea departe de tine familia, din cauza consoartei. Nu pot să-ţi fac eu ţie asta. Şi să ştii, Simona din spital va veni acasă, nu va mai merge la casa copilului.
          - Păi sigur, rosti Virgil, ca şi cum ar fi firesc. Dacă nu mai mergem... de ce s-o mai ducă acolo.
          - Nici tu, nu te mai duci?
          - Nu. Fără tine nu mai merg! Ce rost are?!
           Răspunsul o mai înmuie pe Firuţa, şi, îi mai trecu din supărare, pornită pe orice, inclusiv pe Virgil, nevinovat. Credea că se va opune hotărârii ei de a-şi îndeplini visul, aducându-şi copilul acasă.

va urma

Vizualizări: 72

Răspunde la Aceasta

Răspunsuri la Aceste Discuţii

Parcă e prea frumos să fie real. Deși Virgil pare cam imatur. Nu știu dacă e de dorit ca soț. 

Abia aștept să văd ce urmează.

Se pare că există în sfârșit un bărbat bun în viața Firuței. Am început să-l îndrăgesc pe Virgil, sper să nu mă înșel. Mi-a plăcut cum ai descris relația lor, conversațiile, emoțiile, iubirea dintre ei. Sper să-și recupereze și copila, poate în episodul viitor...

Sunt foarte curioasă să citesc mai departe. 

Cu drag,

 Ai lăsat loc de întors...Nu știu zău ce va urma, aștept. Inspirație!

Mihaela, după furtună se arată soarele, de cele mai multe ori. Tot aşa şi viaţa este ciclică, cu multiple feţe. Probabil că Firuţa a intrat într-o perioadă pozitivă a vieţii ei, iar faptul că a fost încercată aşa de timpuriu de către destin, acum şi-a format un fler. Şi ştie ce şi cât să primească. Da, ar fi frumos să fie şi adevărat ceea ce i se întâmplă, dar nu imposibil. Vei citi în capitolul ce urmează.

Drag de tine şi de aprecierea ta.

Mihaela Roxana Boboc a spus :

Parcă e prea frumos să fie real. Deși Virgil pare cam imatur. Nu știu dacă e de dorit ca soț. 

Abia aștept să văd ce urmează.

Mulţumesc de aprecieri şi de simţăminte. Ele nu cred că te înşeală, Corina. În episodul următor se vor aranja apele. Cum? Vom vedea.

Corina Militaru a spus :

Se pare că există în sfârșit un bărbat bun în viața Firuței. Am început să-l îndrăgesc pe Virgil, sper să nu mă înșel. Mi-a plăcut cum ai descris relația lor, conversațiile, emoțiile, iubirea dintre ei. Sper să-și recupereze și copila, poate în episodul viitor...

Sunt foarte curioasă să citesc mai departe. 

Cu drag,

Draga mea Gabi, dacă eşti curioasă, urmează capitolul XXI care va aranja ploile. Te invit să citeşti!

Gabriela Grădinariu a spus :

 Ai lăsat loc de întors...Nu știu zău ce va urma, aștept. Inspirație!

Răspunde la discuţie

Insignă

Se încarcă...

Zile de naştere

Zile de naştere sărbătorite astăzi

Zile de naştere sărbătorite mâine

link-uri utile

              REGULAMENT site

                       **********

http://DIACRITICE.opa.ro/

descarcă AUTO CORECT!

http://DEXonline.ro/

Dicționar de SINONIME

Dicționar de RIME

Haiku, Tanka, Senryu...

           Vă invităm să citiți și:

La ceas aniversar

Figuri de stil

 Folosirea virgulei

Activitatea Recentă

dumitru ichim a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog psalm pentru cântarea cântărilor a utilizatorului dumitru ichim
cu 12 minute în urmă
Crinu Sorin Leşe a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog "Rainbow daaaash" a utilizatorului Crinu Sorin Leşe
cu 19 minute în urmă
Ion Lazăr da Coza a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog pantofii tăi roşii de circar a utilizatorului paparuz adrian
cu 1 oră în urmă
chindea maria elena a partajat postarea de blog a utilizatorului Crinu Sorin Leşe pe Facebook
cu 1 oră în urmă
chindea maria elena a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog "Rainbow daaaash" a utilizatorului Crinu Sorin Leşe
cu 2 ore în urmă
Ion Lazăr da Coza a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog psalm pentru cântarea cântărilor a utilizatorului dumitru ichim
cu 2 ore în urmă
Ion Lazăr da Coza a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog puls a utilizatorului Mariana Suciu
cu 2 ore în urmă
chindea maria elena a partajat postarea de blog a utilizatorului Crinu Sorin Leşe pe Facebook
cu 2 ore în urmă
Utilizatorului Ada Nemescu îi place postarea pe blog Și-a zis că-l cheamă Brâncuși a lui Aurel Conțu
cu 2 ore în urmă
Ion Lazăr da Coza a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Conjurații a utilizatorului Aurel Conțu
cu 3 ore în urmă
Utilizatorului chindea maria elena îi place postarea pe blog "Rainbow daaaash" a lui Crinu Sorin Leşe
cu 3 ore în urmă
Utilizatorului chindea maria elena îi place postarea pe blog abecedarul clipei de acum a lui Nuta Craciun
cu 3 ore în urmă
Utilizatorului chindea maria elena îi place postarea pe blog două păreri a lui nicolae vaduva
cu 3 ore în urmă
Utilizatorului chindea maria elena îi place postarea pe blog puls a lui Mariana Suciu
cu 3 ore în urmă
Utilizatorului chindea maria elena îi place postarea pe blog psalmul coroanei de spini a lui dumitru ichim
cu 3 ore în urmă
Utilizatorului chindea maria elena îi place postarea pe blog psalm pentru cântarea cântărilor a lui dumitru ichim
cu 3 ore în urmă
Utilizatorului Mihaela Chitic îi place postarea pe blog conjugări a lui Veronica Pavel Lerner
cu 3 ore în urmă
Utilizatorului Mihaela Chitic îi place postarea pe blog Anarhism a lui Aurel Conțu
cu 3 ore în urmă
Aurel Conțu a postat discuţii
cu 4 ore în urmă
chindea maria elena a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Din copite de mânji a utilizatorului Ada Nemescu
cu 4 ore în urmă

frecvență trafic

© 2017   Created by Ion Lazăr da Coza.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor