Eram elev în clasa V-a. Pe atunci se dădeau lucrări scrise la mai multe materii decât se procedează azi. Nu eram un elev care strălucea la învăţătură, viitoarele pasiuni aveau să se trezească mult mai târziu. Dar la Istorie mă consideram un as şi asta se datora pasiunii pentru lectură. Nu citeam orice, fugeam ca de dracu’ de autorii clasici români, cu excepţia lui Petre Ispirescu şi a câtorva poveşti de Ion Creangă. Nu prea erau lecturile din programă, dar nici că-mi păsa.

Pentru a reveni la Istorie şi la lucrea scrisă din trimestrul trei, trebuie să mai fac o remarcă importantă. Înainte de a citi o carte pasionantă, era musai să vizionez filmul în care un erou, fie gladiator, căpitan de vas, muschetar sau rebel, îmi oferea un chip, un tipar, care făcea romanul mult mai atractiv şi lectura mult mai dinamică. Peste ani, doamna Maria Gângă, regretata profesoară de limbă română de la liceu, avea să-mi spună în faţa întregii clase că sunt şi voi fi un veşnic visător. Nici că puteam primi un compliment mai frumos.

Deci, sunt în clasa cincea B, la „Şcoala Generală 74“ de pe strada Mircea Vodă. Suntem în prima săptămână a lunii mai şi primim la ora de istorie lucrarea scrisă cu tema „Răscoala gladiatorilor condusă de Spartacus“. În contextul vremii, epoca stalinistă se consumase, nu şi acea parte a proletcultismului care încă bântuia minţile intelectualilor. Printre care părea să fie şi a profului de istorie, un invalid care făcuse frontul până la Stalingrad, stătuse nouă luni în captivitate, apoi condusese o companie de infanterie în luptele de pe Tisa şi îşi pierduse braţul drept în asaltul Budapestei. Foarte pitoresc în exprimare, rămânea totodată un exigent dascăl care cerea totul de la elevi. Mediile mele pe primele două trimestre erau de şase. Nu mă omoram după civilizaţiile antice fie babiloniene, fie chineze şi îmi fusese nespus de greu să înţeleg de ce cele două democraţii elene păreau aşa de diferite. Un opt în oral pentru cele zece minute de „ascultare“ la lecţia despre Alexandru cel Mare, îmi asigura un oarecare confort. Asta înaintea tezei.

Şi atunci s-a produs miracolul. Cei care-şi amintesc vremurile ştiu că existau aşa-numitele „caiete de teză“. Cu liniatură de pătrăţele sau dictando, nu conţineau mai mult de zece file. Primele trei le consumasem cu cele două lucrări scrise din trimestrele I şi II. Pe celelalte şapte plus coperta interioară le-am utilizat pentru a POVESTI, „Spartacus“, romanul lui Raffaello Giovagnoli, pe care îl citisem din scoarţă în scoarţă şi nu numai o dată. Filmul cu Kirk Douglas îl văzusem deja de patru ori. Vă daţi seama ce a ieşit din asta, mai ales că făcusem pe aproape o filă descrierea personajelor conformă cu tipologia actorilor şi a tipologiilor din roman. Nu evitasem nici măcar idila descrisă în carte între gladiatorul-erou Spartacus şi atrăgătoarea patriciană-curtezană Messalina. Bătăliile de pe Vezuviu şi din campania italiană erau descrise cu lux de amănunte, desigur, de multe ori erau rodul imaginaţiei mele. Dar ceea ce nu-mi scăpase şi de asta aşternusem cu sârg pe hârtie din peniţa stiloului primit cadou de Crăciun, „Made DDR“, erau cauzele şi deznodământul politic al răscoalei lui Spartacus.

Făcusem doar o greşeală, care s-a dovedit fatală. Pe acea copertă unde încheiasem lucrarea scrisă, pomenisem numele lui Iisus Hristos, cel care după mine‚ finalizase lupta începută de Spartacus, eliberând oamenii de sub jugul robiei, chiar dacă la început era vorba de ceva moral. Auzisem asta de la prietena mai bătrână a mamei, doamna Victoriţa, o creştină practicantă. Mai aflasem atunci că o vorbă poate fi mai tăioasă ca un gladius, sabia scurtă a gladiatorului. Şi cam aşa încheiasem lucrarea după ce clopoţelul anunţa că nu numai ora se terminase, ci şi pauza.

M-am trezit în clasa fără elevi, numai cu proful de Istorie aşezat strâmtorat în băncuţa din faţă. Mă privea straniu prin ochelarii uşor fumurii, cu bareta unei decoraţii prinsă discret pe reverul stâng al sacoului puţin uzat. Lacrimile i se prelingeau pe obraji, nu erau multe, dar erau evidente. S-a şters cu o batistă cadrilată scoasă din interiorul hainei, a înhăţat caietul adăugându-l celorlalte, a luat catalogul şi pachetul purtându-l sub braţul valid şi a dispărut între ramele uşii de la intrare deschisă prin care mulţimea de colegi se reîntorceau disciplinaţi în băncile lor.

Primul semn rău prevestitor a fost a doua zi, când telefonic, l-au chemat pe tata la şcoală. Ocupa un post important, de revizor-contabil într-o editură pentru tineret. Au solicitat şi prezenţa mea, într-o ploioasă seară de mai. Am stat pe hol mai mult de un ceas, dincolo de uşa închisă din lemn masiv se auzeau ţipete isterice şi, la un moment dat, zgomotul unui obiect de sticlă făcut ţăndări. Am fost chemat pentru concluziile finale. Tata era roşu ca racul fiert şi avea privirea în jos, semn că era ruşinat de comportamentul meu. Am luat loc pe scaunul de lângă el, asta la îndemnul profesoarei de Limbă şi literatură română, directoarea şcolii. Mai erau prezenţi proful de Istorie şi un personaj pe care nu-l mai văzusem, un tip între două vârste, îmbrăcat la patru ace, pe lângă care toţi ceilalţi arătau ca nişte rude sărace. Avea două degete bandajate superficial cu o batistă albă, semn că el distrusese vaza de pe jos ale cărei rămăşiţe nimeni nu se îndurase să le înlăture.

-Tovarăşe pionier, eşti la un pas de a fi exmatriculat! - urlă cu glasul piţigăiat care aproape mă făcu să râd.

-Nu sunt! - replicai.

-Cum adică nu eşti? Poate acum nu, dar în momentul când tovarăşii află de isprava ta, vei fi!

-Nu sunt pionier!

-Desigur, nici nu mă aşteptam să fii!

Se lăsară câteva momente de linişte aproape mormântală, dacă nu s-ar fi auzit stropii de ploaie căzând pe pervazul ferestrei.

-E doar un copil. Dacă nu erau rândurile de pe copertă, teza era cel puţin de nota nouă, îndrăzni să spună proful. Îmi pare rău că n-am rupt-o cu mâna mea.

-Să ajungem la un compromis. Elevul nostru nu trebuie să rămână în afara observaţiei corpului profesoral. Tovarăşul profesor Drăgan îi dă nota la teză corespunzătoare valorii lucrării, diriginta clasei a V-a B, care din păcate lipseşte, va propune în consiliul didactic, scăderea notei la purtare, iar dumneta tovarăşe B, îţi vei struni fiul să nu mai citească lecturi neadecvate vârstei şi să se ghideze numai după programa şcolară.

-Şi să nu mai pomenească niciodată de individul ăla, Iisus. Religia este opiul popoarelor, a spus Lenin.

-Tovarăşe instructor, de fapt Karl Marx a spus-o. Iar libertatea de conştiinţă este garantată de Constituţia Republici Populare Române. Eu îi dau nota nouă pentru teză, strădania elevului B merită chiar mai mult. Iar dumneata relatează la raion, la minister, la Comitetul Central, adevărul despre consultaţia noastră cu părintele elevului.

-Aşa am să şi fac şi o să se lase cu mari sancţiuni, promise activistul.

Că n-a fost chiar aşa, viitorul avea s-o dovedească. Mi-au scăzut nota la purtare, de la eternul opt, căci uitasem să vă spun, eu eram privit încă din clasa întâi ca un cal breaz, la neînsemnatul şase. Asta însemna că aveam două săptămâni de vacanţă în minus. Trebuia să particip la lucrările de curăţenie din sfârşit de an şcolar, asta însemna să rad cu ciobul de sticlă şi lama de ras petele de cerneală de pe pupitre, împreună cu alţi penitenţi să facem curăţenie în beciul şcolii şi să triem pentru casare materialele didactice. Dar cel mai frumos moment al zilei era când bibliotecara, o fată doar cu zece ani mai mare ca mine, studentă la "Fără frecvenţă", îmi solicita serviciile să aranjez împreună cu ea cărţile primite de curând. Mă atrăgeau în special monografiile, şi, astfel, în vacanţă mi-am rezervat ore bune să citesc despre Iuliu Cezar, Henry al IV-lea Bearnezul  sau Napoleon Bonaparte. Toţi eroi unul şi unul.

Cât îl priveşte pe proful de istorie, nu numai că n-a fost sancţionat, ci a fost numit directorul unei şcoli din apropiere. Îl vedeam deseori şi îl salutam cu respect. Ultima dată l-am văzut pe micul ecran, la o reuniune a „Veteranilor de Război“. Mă mutasem în alt cartier, intrasem la un liceu renumit. Nimic nu afectase admiterea mea, decât notele foarte mari la examen.

În timpul unei ore de curs, am fost chemat la secretariat unde mi-a fost înmânat un plic având numele meu pe partea din faţă şi al profului de Istorie pe clapa din spate. L-am luat, dar nu l-am desfăcut acolo, ci în intimitatea camerei mele. Era un bileţel scris de mână şi un cartonaş cu zece roman tăiat pe verticală de o linie roşie de care stătea prinsă cu clemă o iconiţă, reprezentând Fecioara Maria cu Pruncul Sfânt. Am înţeles imediat semnificaţia, chiar înainte să citesc bileţelul pe care scria:

„Să-ţi aperi întotdeauna credinţa! Mântuitorul mi-a salvat viaţa! În curând voi pleca în Împărăţia Tatălui.“

Era nesemnat, dar imposibil de crezut că venea din altă sursă. Peste un deceniu, aveam să aflu că se stinsese măcinat de o boală grea. Familia sa mă căutase ceva timp ca să-mi înmâneze plicul. Era înmormântat la Cimitirul Ghencea Militar, şi în fiecare lună mai, îmi fac timp ca să aprind o lumânare şi să pun pe mormânt o floare alăturând un cartonaş cu X-ul roman tăiat de o linie verticală roşie ca sângele, exact pe mijloc.

Vizualizări: 198

Răspunde la Aceasta

Răspunsuri la Aceste Discuţii

Bun venit cu proză! Am citit cu plăcere, aștept și altele! :)

O evocare plină de încărcătură emoțională.

Bun venit!

Vă mulţumesc tuturor pentru aprecieri şi pentru primirea în rândul membrilor acestui generos portal de literatură. Sper ca în continuare proza şi poezia mea să rămână interesante. Să aveţi cu toţii parte de mângâierile Euterpei şi Calliopei!

Notă: Titlurile operelor literar-artistice nu se scriu cu majuscule (ci doar cu majusculă)! 

Linia de dialog („–”), e mai lungă decât cratima mică (liniuţa de unire „-”), se obţine (când lucrezi pe Word și ai tastatura setată pe România standard) apăsând simultan tasta Ctrl şi tasta semnului minus! Linia de dialog nu se lipeşte de cuvântul pe care-l precede!       

Semnele citării în grafia română sunt așa: „---”    

O evocare tandră, bine scrisă...

da Coza

Vă felicit pentru textul publicat

Impresionant! Am citit cu interes şi mare  plăcere.

Răspunde la discuţie

Despre

Ion Lazăr da Coza a creat această reţea Ning.

link-uri utile

              REGULAMENT site

                       **********

http://DIACRITICE.opa.ro/

descarcă AUTO CORECT!

http://DEXonline.ro/

Dicționar de SINONIME

Dicționar de RIME

Haiku, Tanka, Senryu...

           Vă invităm să citiți și:

La ceas aniversar

Figuri de stil

Folosirea virgulei

Zile de naştere

Astăzi nu este ziua de naştere a nimănui

donații

Pentru cei care doresc să susțină acest site, DONAȚII la: 

RO45CECEB00008RON1057488

titular cont: Lazăr Vasilisia 

(CEC Bank)

*

DONATORI,

începând cu septembrie 2020:

Valeria Merca 

Sofia Sincă 

Mihaela Popa

Tudor Cicu

Nikol MerBreM

Vasilisia Lazăr 

Activitatea Recentă

Ion Ion a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog vitralii a utilizatorului Ion Ion
cu 14 minute în urmă
Sofia Sincă a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Eudaimos a utilizatorului Reus
cu 1 oră în urmă
Utilizatorului Reus îi place postarea pe blog Replay a lui Mick Lorem
cu 1 oră în urmă
Sofia Sincă a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Înaintea izvorului a utilizatorului cojoaca luminita elena
cu 1 oră în urmă
Sofia Sincă a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog vitralii a utilizatorului Ion Ion
cu 1 oră în urmă
Sofia Sincă a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Căutare a utilizatorului Natalia Micalona
cu 1 oră în urmă
Sofia Sincă a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog sufletul meu capătă forma stării în care mă aflu a utilizatorului LUMINITA SCOTNOTIS
cu 1 oră în urmă
Angi Melania CRISTEA şi Valentin Tufan sunt acum prieteni
cu 1 oră în urmă
Utilizatorului Ion Ion îi place postarea pe blog Replay a lui Mick Lorem
cu 1 oră în urmă
Utilizatorului Ion Ion îi place postarea pe blog Eudaimos a lui Reus
cu 1 oră în urmă
Sofia Sincă a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Romanță dureroasă a utilizatorului DAROCZI ANDREI CLAUDIU
cu 1 oră în urmă
Utilizatorului Reus îi place postarea pe blog vitralii a lui Ion Ion
cu 1 oră în urmă
Utilizatorului Reus îi place postarea pe blog Eudaimos a lui Reus
cu 1 oră în urmă
Utilizatorului Mick Lorem îi place postarea pe blog Eudaimos a lui Reus
cu 2 ore în urmă
Reus şi-a actualizat profilul
cu 2 ore în urmă
DAROCZI ANDREI CLAUDIU a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Sorbeam dintr-o ulcea atemporală... a utilizatorului gabriel cristea
cu 2 ore în urmă
Lui Ion Ion i-a plăcut profilul lui Sofia Sincă
cu 2 ore în urmă
Postare de log efectuată de cojoaca luminita elena
cu 5 ore în urmă
Utilizatorului Cristofir Ana-Maria îi place postarea pe blog Neîmplinita nuntă a lui Grig Salvan
cu 7 ore în urmă
Utilizatorului Cristofir Ana-Maria îi place postarea pe blog Căutare a lui Natalia Micalona
cu 7 ore în urmă

Antologiile site-ului „ÎNSEMNE CULTURALE”

Labirinturi  2018 AICI

Atlasul cu diezi  2017 AICI

Autograf pentru m(â)ine  2013 AICI

© 2021   Created by Ion Lazăr da Coza.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor