Afară în curte, nămeţii răscoliţi şi profanaţi de sania grosolană, aşteptau încremeniţi dreptate. Cerul îşi acoperise chipul cu valul opac al norilor şi refuza să vadă "stricăciunile" provocate de şleahta năzdrăvanilor zgomotoşi, cu ochii aprinşi de bucuria iernii şi de promisiunile lui Decembrie care, la fel ca în fiecare an, veni însoţit de primul Moş al iernii. Sfântul Andrei dădea startul sărbătorilor, precedat imediat de duiosul Moş Nicolae, pe care copii din sat îl aşteptau cu speranţe destul de hazardate. Contau foarte mult pe indulgenţa lui, căci ştiau fiecare cam cât de plină era rubrica ,,Bună purtare" cu observaţii şi sancţiuni obţinute pe tot parcursul anului.
      Victor auzise des în casă de la tatăl lui cuvîntul ,,bilanţ" în ultimele zile şi îi dezlegase semnificaţia cu ajutorul dicţionarului, iar acum îşi făcea şi el un bilanţ al năzbâtiilor din acel an. Scăpă un oftat şi se scarpină îngrijorat după ureche când obţinu rezultatul socotelilor făcute. Optimismul începu să se cam risipească şi se gândi că nimeni nu va observa dacă mai şterge o mică parte din "păcatele" ce se zgâiau la el de pe foaia neîncăpătoare, deja. "Ufff, cum de s-au adunat atâtea!? îşi zise el cu obidă. Mai e  timp până vine Moşul şi poate mai pot îndrepta ceva! Ce mă fac dacă nu găsesc nimic în ghete poimâine? Mama zice că "nu se mai îngraşă porcul în Ajun" dar eu o să încerc!" Fără să mai piardă timpul, băiatul se repezi în magazie unde lemnele erau tăiate şi stivuite ordonat de tatăl lui pentru lunile geroase de iarnă şi plin de entuziasm, începu să care la bucătărie unde focul ardea permanent.
     -Mama, unde pot să pun lemnele astea? întrebă el încurcat, când văzu că cineva făcuse aprovizionarea înaintea lui.
     -Acum, dacă tot le-ai adus, pune-le în faţă la gura sobei, ca să le ard primele! Dar ce-ţi veni? Cine ţi-a cerut să le aduci?
     -Nimeni! M-am gândit că îţi trebuie şi am vrut să dau şi eu o mâna de ajutor! Mama îl privi mirată dar ridică din umeri şi se întoarse la treaba ei. Se apucă din nou să frământe aluatul de pâine pentru care pregătise cuptorul, rupse porţii potrivite şi le luă la modelat pe rând, apoi le aşeză în tăvile încălzite şi unse cu ulei, trecu peste fiecare cu o pensula înmuiată în ou ca să iasă pâinile aurii şi le dădu la cuptor pe cele care începuseră să crească din nou . 
     -Victoraş, dacă tot zici că vrei să mă ajuţi, du-te şi scoate din fântână o găleată cu apă şi adu-o aici că îmi trebuie! Sau mai bine scoate cu găletuşa, căci e prea grea pentru tine găleata cea mare!
     -Imediat mama! Bucuros, băiatul apucă găleata, hotărât să ispăşească două păcate în loc de unul, cât ar fi rezolvat dacă ar fi luat găletuşa. Nu se dovedi deloc uşoară alegerea lui, dar cu cât îi era mai greu, cu atât era mai mulţumit. "Aşa îmi trebuie, dacă am lăsat porcul să se îngraşe în ajun!" Gâfâind şi lac de sudoare, copilul îşi îndeplini misiunea cu brio! Aşteptă o vorbă de laudă, ceva, dar mama era prea ocupată, aşa că ieşi din nou în zăpada ispititoare şi îşi stăpâni cu greu impulsul de a răspunde chemării săniuţei ce zăcea dezolată pe pârtia dinspre drum, de unde se auzeau chiote şi râsete voioase.   "Lasă că văd ei când Moşul le va umple ghetuţele cu cenuşă şi cărbuni! Atunci să vedem cine va râde mai bine!"
      Răsplata fu pe măsura aşteptărilor în dimineaţa de Sf. Nicolae când, cu inima bătând să-i sară din piept, descoperi la uşă, alături de ghetele frumos lustruite, un pachet mare şi frumos ambalat. "Ah, nici anul acesta nu l-am prins în fapt pe Moşul!" se dojeni el înciudat. În fiecare an se străduise să învingă somnul ce-l copleşea tocmai în noaptea cu pricina, căci dorea cu ardoare să-l vadă cu ochii lui, măcar pe unul din cei trei Moşi fermecaţi. Dar nu era chip! Hoţomanul acela de Moş Ene, pesemne prieten bun cu Moş Andrei, Moş Nicolae şi Moş Crăciun, îl cufunda cu dibăcie în cel mai dulce şi mai profund somn, ca să nu poate vedea şi auzi nimic. Îşi promise că de Crăciun va pune deşteptătorul să sune cam pe la 2-3 dimineaţă şi îl va prinde cu "mâţa-n sac" pe bărbosul acela misterios.

     Cu bucurie şi mândrie, puse cutia pe patul încă răvăşit şi cu pioşenie desfăcu  pachetul, atent să nu strice nici măcar o fâșiuță, din frumuseţea de ambalaj colorat, cu care Moşul îşi împodobise generozitatea. Una câte una, dorinţele lui cele mai fierbinţi se materializau pe măsură ce ieşeau din cutie. Lacrimi de fericire curgeau pe obrajii înfierbântaţi şi câte un "ohh!!!" însoţea fiecare surpriză! Victor înţelegea acum foarte bine, că orice efort îşi are răsplata lui.

Vizualizări: 113

Răspunde la Aceasta

Răspunsuri la Aceste Discuţii

O poveste proaspătă, are un soi de seninătate plăcută. Cred că mergea mai bine la grupul pentru cei mici. :)

Cu prietenie,

dute şi scoate din fântână... du-te

Povestiri la gura sobei.

Moșii generoși de iarnă văzuți prin ochi de copil. Foarte frumos, gingaș, sublim exprimată povestirea copilului, socotindu-și „păcatele” și încercând să le îndrepte. Și desigur răsplata nu s-a lăsat așteptată...

Admirație!

Sofy

Multumesc, d-na Sofia!


Sofia Sincă a spus :

Povestiri la gura sobei.

Moșii generoși de iarnă văzuți prin ochi de copil. Foarte frumos, gingaș, sublim exprimată povestirea copilului, socotindu-și „păcatele” și încercând să le îndrepte. Și desigur răsplata nu s-a lăsat așteptată...

Admirație!

Sofy

Din nou, un text care mi-a ajuns la inimă.

Dacă mi se permite o mică atenționare:  Cerul, îşi acoperise chipul... Nu se pune virgulă între subiect și predicat, decât în cazurile în care subiectul este urmat de o propoziție regentă sau de completări inerente cum ar fi, de pildă, calități ale acțiunii pe care acesta o inițiază.

În rest, toată aprecierea. Cu stimă,

Multumesc din suflet pentru aprecieri si observatii!

pe care copii din sat îl aşteptau (copiii)

Un text educativ și duios. Am citit cu drag!

Răspunde la discuţie

Insignă

Se încarcă...

Despre

Ion Lazăr da Coza a creat această reţea Ning.

Zile de naştere

Zile de naştere sărbătorite mâine

link-uri utile

              REGULAMENT site

                       **********

http://DIACRITICE.opa.ro/

descarcă AUTO CORECT!

http://DEXonline.ro/

Dicționar de SINONIME

Dicționar de RIME

Haiku, Tanka, Senryu...

           Vă invităm să citiți și:

La ceas aniversar

Figuri de stil

Folosirea virgulei

Activitatea Recentă

Laura Cozma şi Popescu Albert-Sebastien sunt acum prieteni
cu 5 ore în urmă
Postare de log efectuată de gina zaharia
cu 10 ore în urmă
gina zaharia a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog casa păsărilor cântătoare a utilizatorului gina zaharia
cu 10 ore în urmă
Mihaela Suciu a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Cerșetor a utilizatorului nicolae vaduva
cu 10 ore în urmă
Utilizatorului Mihaela Chitic îi place postarea pe blog avatar a lui Laura Cozma
cu 10 ore în urmă
Utilizatorului Mihaela Chitic îi place postarea pe blog în noaptea asta.... a lui Chris
cu 10 ore în urmă
Chris a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Diminețile unui pensionar cuminte a utilizatorului Costel Zăgan
cu 11 ore în urmă
Utilizatorului Chris îi place postarea pe blog Diminețile unui pensionar cuminte a lui Costel Zăgan
cu 11 ore în urmă
Chris a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog casa păsărilor cântătoare a utilizatorului gina zaharia
cu 11 ore în urmă
Utilizatorului Chris îi place postarea pe blog casa păsărilor cântătoare a lui gina zaharia
cu 11 ore în urmă
Utilizatorului gina zaharia îi place postarea pe blog avatar a lui Laura Cozma
cu 13 ore în urmă
gina zaharia a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog casa păsărilor cântătoare a utilizatorului gina zaharia
cu 13 ore în urmă
Ion Lazăr da Coza a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Diminețile unui pensionar cuminte a utilizatorului Costel Zăgan
cu 13 ore în urmă
Ion Lazăr da Coza a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Tristețea unei zi de sărbătoare a utilizatorului eunescu
cu 14 ore în urmă
Ion Lazăr da Coza a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog nevinovat a utilizatorului nicolae vaduva
cu 14 ore în urmă
Ion Lazăr da Coza a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Nume de biserică a utilizatorului eunescu
cu 15 ore în urmă
Ion Lazăr da Coza a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog în noaptea asta.... a utilizatorului Chris
cu 15 ore în urmă
Utilizatorului Vasilisia Lazăr (da Coza) îi place postarea pe blog casa păsărilor cântătoare a lui gina zaharia
cu 15 ore în urmă
Vasilisia Lazăr (da Coza) a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog casa păsărilor cântătoare a utilizatorului gina zaharia
cu 15 ore în urmă
Utilizatorului Vasilisia Lazăr (da Coza) îi place postarea pe blog casa păsărilor cântătoare a lui gina zaharia
cu 15 ore în urmă

© 2020   Created by Ion Lazăr da Coza.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor