Umbra unei lumânări

  

      Multe poveşti ale copilăriei se aseamănă între ele; pecetea o poartă nu numai timbrul specific al autorului ci şi dorinţa de a-şi „găzdui” cititorul în lumea fantastică şi fermecată a acelui colţ de rai din lumea de poveste a copilăriei, rostită însă, „cu frumoasa lor îmbrăcare în cuvinte” - cum rostit-a, cândva, N. Iorga. În cartea cu numai trei povestiri „2 lei spiriduşul 3 lei drăcuşorul”, Fănuş Neagu îşi deapănă nostalgia şi veşnicia unor clipe ale copilăriei, risipind din cufărul magic al metaforei, fragmente de basm desprinse din tencuiala unei proze cu care ne-a familiarizat odată cu apariţia romanului „Îngerul a strigat”. Povestind despre copilărie „ca şi cum s-ar fi suit cu adevărat la ceruri” cu suculenţa luminii; ca şi cum ar locui „într-un tril de priveghetoare” – cum ar fi spus poetul Nichita Stănescu -, mai că nu te întrebi: nu cumva o fi şi Nică a Petrei, pitulat pe undeva? – şi, râzând cu chicote de toată această harababură a întâmplărilor: „ieri l-a suit pe frate-su în spinarea câinelui, i-a legat picioarele cu o sfoară şi a luat câinele la bice, vrând să-l facă să se strecoare, cu povară cu tot, printr-o spărtură a gardului livezii”. Şi, uite aşa, trecem din poveste în amintirea unei zile, în care ne-am regăsit, iarăşi, copiii de odinioară, strânşi roată în jurul fusului care toarce ca un spiriduş, caierul din furca înfiptă la brâul bunicii, care – iată cum! – „s-a înscris în noi ca o recucerire a timpului, pe care o datorăm mereu celor bătrâni”. Fănuş Neagu scria „cu tâmpla sprijinită-n lună” – şi pentru cei mici, chemaţi să se întoarcă la copilărie (Ţara minunilor), adică mai precis spus, sunt la vârsta când “sar pârleazul”; dar, şi pentru cei aflaţi la senectute“, acolo unde-şi scapără amnarul tristeţea” - şi toate astea, numai“ ca să îndulcească eternitatea”. Cine va susţine, ca şi acel scriitor englez de care aminteşte Fănuş Neagu (al cărui nume, îmi scapă) – spunând că: "toată lumea minte când e vorba de trecut…”, va cunoaşte prompt replica scriitorului: “Înseamnă că n-a umblat niciodată prin stepă şi prin ecourile ei. Înseamnă că n-a văzut fauni jucând în jurul tufelor de busuioc din grădinile de pe malurile Buzăului şi ale Dunării”...

      Mi-am adus aminte de „cărțulia” pentru copii a lui Fănuș Neagu, în timp ce eram cu finul Sorin și fratele meu Niculae, la Negoșina, unde ridicam un gard de plasă la grădina de jos, din vale de casa socrilor mei.  Le-am povestit cum prin 1971 am fost cu prietenul meu din liceu, Tudor Mihai, la casa Mihail Sadoveanu din București, unde au citit poeții Valeriu Pantazi și Nicolae Lupu, poezie, iar Ioan Bledea, proza „Stan, vânătorul de cai sălbatici”. Acolo, m-am ridicat de pe scaunul din sală (unde mă aflam) și i-am spus lui Fănuș Neagu, așa: „Am venit cu Marea în suflet și n-aș vrea să plec de aici cu Bărăganul sub pleoape...” Am dat să continui ceea ce credeam eu că m-a adus acolo, dar Fănuș Neagu a ridicat o mână în sus și m-a oprit: „Cum? Cum? Ia mai zi o dată... ca să-mi notez!” Era, se vede, mare amator de metafore spuse în direct. Am repetat cele spuse și Fănuș Neagu m-a mai pus încă odată să repet. Îndrăzneala mea, spusă cu o vorbă de tâlc, îi atrăsese atenția și, cum își notase pe o coală de hârtie, era mulțumit și cu atât. Ai mei (finul Sorin și fratele Niculae) erau curioși să îmi asculte, spusă mai departe, istoria acelei întâlniri dintre un elev licean și acel Greuceanu al Literaturii Române. Am preferat să trecem la alte amintiri, întrucât acea intervenție a scriitorului în discursul meu a însemnat totul pentru cei de față, iar ce am reușit să spun mai departe nu a mai contat. Asta era înainte de  1 Mai. A doua zi după 1 Mai, cum ne și aflam la casa socrilor mei (de sub „poalele” Penteleului  - Vârful Penteleului, se vede din ograda casei, ca şi cum s-ar afla la o aruncătură de băţ -, mai exact, în grădina mare, ridicând un gard din plasă de sârmă), cei doi au tot încercat să mă provoace la rememorări de genul celei mai sus povestite. Ca să „o scald” cum ar fi zis un șmecheraș, l-am întrebat pe fratele meu, dacă a văzut fauni jucând în jurul tufelor din grădina sa de la ţară.

- Fazani, ai vrut să zici!, m-a corectat fratele Niculae.

- Nu, fauni…, cum zice, undeva, Fănuş Neagu. În mitologia greacă li se spun, satiri, întruchipări omeneşti, cu coarne de ţap şi coadă, am completat eu, voind a-i arăta că n-am greşit cu nimic.

- Păi, ăştia-s draci, naşule!, m-a privit mirat, Sorin, finul meu, sperând că am dat-o pe glumă.

     Dar numai de glume nu-mi ardea mie. Mi-am amintit de cele citite, undeva, sub forma unei schiţe, scrise de prietenul de la Piatra Neamţ, Nicolae Ciobanu, despre o anumită capră, din aceea umplută de râie şi rugămintea celor doi nepoţi gemeni drăguţi, şi poznaşi ca nişte ieduţi, şi puşi pe fapte mari încă de mititei. Atât de frumos descrisese cunoştinţa mea, scena, că-i şi vedeam (în postura celor mari, de lângă mine) pe cei doi prichindei rugându-se, cu foc „moşului” să li se spună povestea. „Hai, Buni, spuni-ni Povestea Caprii Râioase, tehehe ruhuhugăhăhămi!...” . Şi, parcă mă vedeam, prin ceţurile vremii, pe mine însumi, rugându-mă de tata să ne spună şi el povestea Lui Cioc-de-Sturz, că, întotdeauna, ne-o spunea mai altfel, decât în povestea mamei. Tata, chiar îşi juca, când avea chef de băsnit, rolul de personaj participant la povestea pe care o „broda” cu miorlăituri, behăituri, şuşoteli, codeli şi momeli pe dinaintea noastră, ca să folosesc câteva expresii ale lui Nicolae Ciobanu.

- Draci, capre râioase ori ţapi…, ia-le cum vrei, finule! – am adăugat, renunţând la alte explicaţii. Şi, am continuat să mă opintesc asupra ţevii ce nu se lăsa, cu una cu două, convinsă să „înţepenească” în groapa făcută.

- Unu’ de pe la noi din sat… Auzi, naşule!?! Cică, lega botul caprei cu sârmă, să nu zbiere taman pe la prânz, când îşi făcea şi omul, somnul de frumuseţe… Tocmai atunci, se găsea capra să behăie ca apucata!, începu finul, o istorisire de la ei din sat.

- Şi, altă metodă, n-avuse şi acela?, îl întrebai, curios, să aflu ce se mai întâmplase cu capra românului nostru, deranjat de la somnul lui „de frumuseţe”.

      Și vorbele ar fi mai continuat, dacă nu intervenea mătușa Sultana, vecină cu gardul grădinii noastre. Mătuşa Sultana, vecina de peste drum de gard, pesemne, ne văzuse trebăluind la gard şi se apropiase venind din spatele nostru. La cei 84 de ani ai ei, mătuşa Sultana, arată ca umbra unei lumânări, care abia mai pâlpâia, în candela vieţii.

- V-am auzit vorbind despre capre… (Se opri şi admiră lucrarea începută cu plasa ceea de sârmă zincată care strălucea în razele soarelui.) E bine că aţi început gardul la grădină, spuse ea, neştiind ce să admire mai întâi. Că-i zisei lu’ Sile al meu, pune mă oameni şi repară cu nişte cătină, gardul dinspre răzoarele noastre, că uite, mai deunăzi o nenorocită de vulpe, se strecură printre lăstăriş şi ne fură cloşca cu pui din saivanul oilor şi a celor două capre. O ţineam acolo, se învăţase cu oile şi caprele. Era cloșca aia, dintre primele care căzuse pe ouă. El nu şi nu, că pune el un laţ, în spărtura gardului... şi are să cadă vulpea.

      Ajunsă aici, îşi mai ostoi biata femeie, sufletul.

- Ei, şi a prins nenea Sile, vulpea!, întrebai eu.

      Două lacrimi se prelinse pe obrazul mătuşii Sultana.

- Da, de unde?... Am găsit una din capre spânzurată în laţ. Fugise de pe izlaz, din turma ciobanului şi, învăţată acasă, dăduse să se întoarcă la saivanul ei. Şi, taman prin laţul lui Sile a dat să intre... Să mor de ciudă, na! Tocmai capra aia roşcată şi frumoasă... Vai şi amar!... Se şterse cu colţul baticului, de cele câteva dâre cu lacrimi.

      Mi-am amintit de mieluţul de care povestea soţia, tot aşa, unul care se prinsese în laţul lui nenea Sile. Pe vremea aceea, soţia avea şapte-opt ani, dar, ţinea minte scena aceea, căci mieluţul acela era jucăria ei. Unde se ducea ea, venea şi mielul. Erau nedespărţiţi, ca doi copii de joacă. Nenea Sile punea laţuri pentru blana vulpilor, pe vremea aceea. Ce necaz mai fusese! Acum, de, pentru o cloşcă şi puii ei. Nu se învăţase minte nenea Sile. O păţise şi el.

- Păcat de capră, mătuşă Sultana, s-a dus după mieluțul din copilărie al soției..., arunc şi eu, o vorbă.

- Bine că faceţi gardul. Poate, n-o mai veni, afurisita de vulpe. Şi, o vedem cum îşi şterge din nou lacrimile, şi porneşte încet, la fel cum venise, ca umbra unei lumânări, de această dată, pieptiş cu panta dealului, spre poarta de la ieşire.

     Privind în urma ei, parcă mă și vedeam precum micuțul Petea din romanul lui Tolstoi. Vorbele mele eșuaseră într-o rană mai veche. Nu mai mă întreb, ce ar fi spus Petea Rostov, despre o nouă eşuare. „Prost e cine plânge pentru toate nimicurile”, îi reproşa soră-si, Nataşa. Bănuiam că sufletul şi voinţa omenească, nu e înconjurată de ziduri de netrecut, că, oricât de grea e calea spre Fericire şi Împăcare sufletească, în cele din urmă, omul tot goneşte şi alungă toate incertitudinile, şi redevine stăpân peste toate. Că așa ne-a lăsat Dumnezeu.      

   

Vizualizări: 28

Răspunde la Aceasta

Răspunsuri la Aceste Discuţii

De fiecare dată, în povestirile savuroase știi să pui o realitate emotivă, ca aceea a bătrânei ce arăta ca o umbră a lumânării. De altfel ești mare maestru în metafore... dacă și Fănuș Neagu a dorit să-și noteze una dintre ele.

Povestire cu subiecte de ici și de colo, dar îmbinate cu farmec și picurate cu citate livrești din diferiți scriitori ce fac parte din universul literar al lui Tudor Cicu, de altfel foarte vast.

Din nou textul m-a fascinat!

Sofi

Doamna Sofia:  Pornisem de la o discuție despre o carte și câteva vorbe spuse la o „clacă” cu împrejmuirea grădinii de la țară, invadată prea des de oile și caprele vecinilor, până la apariția Sultanei, vecina din jos de grădina noastră. Și acest „mic amănunt a schimbat sensul povestirii de față. Să fi avut dreptate Cehov atunci când spunea, în „Doamna cu cățelul”, că „treburile neînsemnate și vorbăria goală îți acaparează timpul, energia și, în cele din urmă, îți lasă o viață măruntă, meschină, fără sens, și nu ai nici măcar putința să fugi, să evadezi, de parcă ai fi închis într-o casă de nebuni, sau într-un arest”? Dacă, totuși, are dreptate, înseamnă că de aceea tot fug eu la țară, printre stupii mei. Și uite că și în acest cătun uitat de Dumnezeu găsești subiecte pentru scris. Dar poate cuvântul scris e ca pepita de aur din bulgărele extras din stâncă și, „în străfundul fiecărui lucru nu există/ până la urmă decât un cuvânt... rege al întinderii aceste.../ cu viţele arse în vânt” (Nichita Stănescu). La urma urmelor, de la o fereastră a Turnului ( ca și cea) din Babilon, privesc şi eu toată această manifestare a celor ce se întâmplă pe pământ!



Sofia Sincă a spus :

De fiecare dată, în povestirile savuroase știi să pui o realitate emotivă, ca aceea a bătrânei ce arăta ca o umbră a lumânării. De altfel ești mare maestru în metafore... dacă și Fănuș Neagu a dorit să-și noteze una dintre ele.

Povestire cu subiecte de ici și de colo, dar îmbinate cu farmec și picurate cu citate livrești din diferiți scriitori ce fac parte din universul literar al lui Tudor Cicu, de altfel foarte vast.

Din nou textul m-a fascinat!

Sofi

Și răspunsul tău la coment este tot o poveste, maestre. Cred că ești la maturitatea scriitoricească când răbufnesc cele citite, acumulate până acum și ies singure... Apoi, pe la stupină, mai în singurătate, ai rămas cu literatura... și nu e rău!

Plăcut, mă sau în vânt după povestirile tale.

Sofi

Răspunde la discuţie

Insignă

Se încarcă...

Despre

Ion Lazăr da Coza a creat această reţea Ning.

link-uri utile

              REGULAMENT site

                       **********

http://DIACRITICE.opa.ro/

descarcă AUTO CORECT!

http://DEXonline.ro/

Dicționar de SINONIME

Dicționar de RIME

Haiku, Tanka, Senryu...

           Vă invităm să citiți și:

La ceas aniversar

Figuri de stil

Folosirea virgulei

donații

Pentru cei care doresc să susțină acest site, DONAȚII la: 

RO45CECEB00008RON1057488

titular cont: Lazăr Vasilisia 

(CEC Bank)

*

DONATORI,

începând cu septembrie 2020:

VALERIA MERCA 

SOFIA SINCĂ 

MIHAELA POPA

TUDOR CICU

VASILISIA LAZĂR 

Activitatea Recentă

gabriel cristea a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Numai ochi și capră-neagră a utilizatorului gabriel cristea
cu 1 oră în urmă
gabriel cristea a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Numai ochi și capră-neagră a utilizatorului gabriel cristea
cu 17 ore în urmă
Utilizatorului gina zaharia îi place postarea pe blog Seceriș de lună a lui Nikol MerBreM
cu 17 ore în urmă
Utilizatorului gina zaharia îi place postarea pe blog Haiku XI a lui Nikol MerBreM
cu 17 ore în urmă
gina zaharia a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Aur sălbatic a utilizatorului gina zaharia
cu 17 ore în urmă
Postare de log efectuată de gina zaharia
cu 17 ore în urmă
Postare de log efectuată de Nikol MerBreM
cu 18 ore în urmă
Nikol MerBreM a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog imaginează-ți a utilizatorului Tudor Cicu
cu 18 ore în urmă
Utilizatorului Nikol MerBreM îi place postarea pe blog imaginează-ți a lui Tudor Cicu
cu 18 ore în urmă
Nikol MerBreM a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog De un albastru nesfârșit... (pantum) a utilizatorului Valeria Merca
cu 18 ore în urmă
Utilizatorului Nikol MerBreM îi place postarea pe blog De un albastru nesfârșit... (pantum) a lui Valeria Merca
cu 18 ore în urmă
Utilizatorului Nikol MerBreM îi place postarea pe blog Pantum II a lui Valeria Merca
cu 18 ore în urmă
Nikol MerBreM a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Pagină de jurnal (de Ion Lazăr da Coza) a utilizatorului Vasilisia Lazăr
cu 18 ore în urmă
Utilizatorului Nikol MerBreM îi place postarea pe blog Pagină de jurnal (de Ion Lazăr da Coza) a lui Vasilisia Lazăr
cu 18 ore în urmă
Utilizatorului Nikol MerBreM îi place postarea pe blog vișine a lui nicolae vaduva
cu 18 ore în urmă
Nikol MerBreM a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog scara a utilizatorului nicolae vaduva
cu 18 ore în urmă
Utilizatorului Nikol MerBreM îi place postarea pe blog scara a lui nicolae vaduva
cu 18 ore în urmă
Lui Nikol MerBreM i-a plăcut discuţia Tătuțu a lui Ioniţă Gabriela
cu 19 ore în urmă
Nikol MerBreM a contribuit cu răspunsuri la discuţia Tătuțu a utilizatorului Ioniţă Gabriela
cu 19 ore în urmă
Utilizatorului Nikol MerBreM îi place postarea pe blog Amare a lui Mick Lorem
cu 21 ore în urmă

© 2020   Created by Ion Lazăr da Coza.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor