La serbare

 

    O viață lungă de om porecla „român prost” l-a urmărit pe Ion Prodan, aducându-i supărări care au săpat ceva în sufletul său de l-au făcut așa morăcănos și scump la vorbă. Așa l-am cunoscut pe vremea când venea, pe înserat, cu tractoriștii la bufetul din satul natal. Era cel mai taciturn dintre tractoriștii pe care-i zăream strânși roată în jurul unor mese puse cap la cap, fiecare cu litra lui de rachiu, dinainte. Pesemne acea vorbă nedreaptă îl înțepase, cândva, la inimă. Când intra în bufet era și el ca toți ceilalți, îngândurat și cu fruntea în pământ. Un poet scria odată, că atunci când omul duce paharul la gură își urcă fruntea și se oprește totul. Se opresc stelele mirate pe cer, și dincolo de cer. Necazuri, griji, nevoi, toate dispar și luminițele încep să se aprindă când într-un ochi când în celălalt. Rămâne totul spânzurat de un singur fir subțire, gândul lui. Un poet de mare viziune afirmă, în versurile sale, mai mult decât un filosof în toată opera sa, ne sugera Emil Cioran. Dar un ţăran, un ţăran simplu, fără prea multă carte, undeva, într-un sătuc uitat de lume? La cuvintele lui, firesc rostite, într-o împrejurare oarecare, se poate gândi filosoful în nevoia cea mai tulburătoare, de a da un sens tabloului de dinaintea ochilor? Din moment ce nu se poate face filosofie, pe astfel de întâmplări, totul pare a fi dat uitării. Şi totuşi! Îmi aduc aminte, cu o emoţie nestăpânită (doar am fost şi eu, cândva, elev), de extraordinarul efect avut asupra unora al întâmplării pe care am auzit-o de la o soră mai mare. Cum că de la o serbare, care a aprins capătul acela de lumânare a bârfelor, au și pornit toate. Mai întotdeauna, la sfârşitul anului şcolar, şcoala din satul meu organiza, prin dascălii săi, serbarea la care se aştepta să fie de faţă, în sala căminului cultural, întreg satul. La urma urmelor, pregătirile din vreme, cu şcolarii, arătau că un astfel de eveniment nu trebuia ratat. Aşa că, toţi copiii, anunţau acasă că, în respectiva zi, cei mai buni copii ai şcolii îşi vor încânta dascălii şi vor face şi inimile părinţilor să tresalte şi să se piardă de fericire în inima lui Dumnezeu. Ţaţa Amalica (o femeie din satul meu natal) avea, din prima ei căsătorie, un copil. Pe micuţul Ionel Prodan, elev în clasa a II-a. Nea Marin, concubinul ei, om muncitor de altfel şi gospodar cunoscut în tot satul, nu prea credea în laudele pe care consoarta sa i le aducea odraslei. El ştia una şi bună. Copilul care nu ştie să-şi scoată respectuos căciula şi să dea bună ziua oamenilor pe stradă, apoi, ce educaţie şi respect să cunoască? Dar, te şi miri, să ai îndrăzneala de a te sui pe scena căminului cultural şi, de acolo, să laşi, apoi, cu gura căscată mulţimea adunată, ca la nu ştiu ce adunare, dinaintea primăriei, asta da ispravă! Dar, şi mai şi, ca fiul său să înfrunte mulţimea de gură cască, asta întrecea orice imaginaţie pentru nea Marin, când se gândea la fiul său, căruia nu-i putuse da niciun fel de învăţăminte ori poveţe, că şi auzea: „- Tu să nu te bagi! Nu l-ai crescut tu! Copilul ascultă numai de mama lui”. Erau cuvintele Amalicăi, cuvinte care-l umpleau de amărăciune pe nea Marin. Ar fi vrut şi el, cât de cât, să-i semene la fire. În vara aceea, serbarea era în toi. Urma să urce pe scenă şi băiatul ţaţei Amalica, să spună o poezie straşnică… că tot o repetase, cu ajutorul mamei sale, acasă şi, uite că, avea de ce Amalica să se umfle în pene şi să iasă, iarăşi, triumfătoare dinaintea lui nea Marin. Numai că, până şi munţii îşi decepţionează drumeţii, cu vecinătatea cerului în care nu numai că zăresc năluci dar mai ascund şi alte arătări dinapoia crestelor semeţe. Aflată printre primele rânduri, ţaţa Amalica parcă trăia ora locală a Universului ori a şoaptelor cosmice. Era numai ochi şi urechi, deşi se foia, când într-o parte, când în alta, asigurându-i pe vecini, că fiul ei, curând-curând, va păşi pe scenă şi va rosti minunata poezie. Ehei! Atunci să vadă el, nea Marin, dacă a meritat să înfrunte, pentru copilul ei, toată lumea din sat, iar el, nea Marin, musai, să-i recunoască, spăşit, supremaţia şi multe daruri, cum ar fi cazul, ar trebui el să-i aştearnă la picioare, ca unei regine. Emoţia evenimentului cuprinsese nu numai sala. Tremurau, până şi podelele căminului cultural, sub picioarele Amalicăi. Venise, în sfârşit, vremea ca Ionel Prodan, fiul ei, să apară pe scenă, împins de mâna binefăcătoare a învăţătorului. Plin de curaj şi cu voce triumfătoare, copilul începu: „-Eu sunt român!...”. Sala avu un oarecare freamăt. „-Haide, mă, zi-i tare!”, urlă cineva, în fundul sălii. Abia atunci, copilul îşi văzu, printre primele rânduri, mama, şi pe nea Marin, privindu-l, mai-mai să-l mănânce, şi uită, o clipă, de ce se afla acolo, şi la ce se uita lumea aceea multă, cu gurile căscate. „-Eu sunt român!...”, repetă el, sigur pe sine. Dar, parcă, un nod în gât i se pusese. Tatăl său vitreg înclinase cu capul a dezaprobare ori numai i se păruse. Ce? Nu-l crede capabil să spună o poezie? Îşi privi mama. Aceasta se ridicase în picioare, ridicând braţele, cum făcea şi la repetiţia de acasă: „Sunt român!”, voia să-i spună… Mai departe!”... Ar fi vrut să-i spună mamei sale să stea jos, că, el ştie versurile, nu are nevoie de ajutor, dar gestul lui nea Marin îl încurcă. Acesta se ridicase şi el în picioare şi, cu spatele la scenă, îşi luase femeia de umeri, aşezând-o înapoi pe scaun. Şi, apoi, cu glas tare, către scenă: „-Zi-i mă!”. „-Sunt român!”... începu, pentru a treia oară, copilul. În spatele sălii, cineva se foi atât de tare încât scaunul cedă, iar acela se prăbuşi, printre braţele scaunului, la podea. Sala se porni pe râsete. Lumea deja se întorsese cu faţa către împricinat. Nimeni nu mai privea scena. Copilul nu dezarmă. Spuse, încă o dată: „-Sunt român!...” şi, dintr-o dată, plânsul îl năpădi. Nu-şi mai amintea versurile. În clipa aceea, se produse ceva neaşteptat. Nea Marin se ridicase de pe scaun şi înaintase spre scenă. Se auzi vocea lui puternică, de bărbat autoritar: „-Eşti român prost... dă-te în p… m…. jos!”. Sala începu să aplaude. Aplauda la reacţia lui nea Marin. Copilul îşi duse mâinile la ochi şi-l bubui plânsul. Numai ţaţa Amalica, ca o leoaică, sări de la locul ei, îi dădu brânci concubinului şi escaladă scena, de-şi luă copilul în braţe: „-Hai, mă, hai!” Şi, în locul copilului, începu ea să recite: „-Sunt român!/ Român am fost/ Graiul nostru de-l îngâni....”. Dar, nu se mai înţelegea nimic. Sala era în delir: „- Dă-te-n p… m… jos!... Dă-te-n p… m… jos”, urlau cu toţii. Și când s-au ridicat cu toții, în sala căminului cultural strigând, aplaudând, izbind cu căciulile în podele, oricât încerca doamna învățătoare să-i liniștească, abia atunci a realizat nea Marin ce furtună va întâmpina acasă, de la consoarta sa.

     Apoi, peste ani, întâmplarea a fost dată uitării. Şi, nimeni nu-şi mai aduce aminte, dacă s-a mai ţinut serbarea în continuare, pentru că lumea din sală o ţinea, una şi bună, pe a sa.            

Vizualizări: 42

Răspunde la Aceasta

Răspunsuri la Aceste Discuţii

În primul rând, dă-mi voie să-ți spun că m-am prăpădit de râs ca și acei oameni din sală... :))))

Apoi, vreau, dacă mai pot, în mod serios, să apreciez textul din punct de vedere literar, scris impecabil, fără nici un cusur, doar cu filosofia simplă, privind omul de la sat. Pentru că acolo se petrece acțiunea. Textul este de întindere mică... la așa impact, desigur am dori să țină cât lumea. Însă vioi, plin de informație și acțiune. Nu mai vorbesc de umorul născut în acel catren, al lui Nea Marin.

Apetisant, ironic și umoristic.

Cu felicitări,

Sofi

Doamna Sofia: Fericită ori nu prea, dulce ori mai mult amară, povestirea surorii mele (plecată între timp după eroii acestei întâmplări), altceva nu vrea să fie, decât o rememorare a unei părți din sufletul celor care au trăit și au nemurit amintirea satului meu natal. Asta înseamnă că, fără aportul surorii mele, firul acelei vorbe s-ar fi pierdut și pierdut urma să rămână pentru totdeauna. Sigur că un scriitor își asumă și unele riscuri scriind și despre întâmplări nedorite din viața oamenilor pe lângă care a trăit, cum de altfel mi s-a întâmplat și mie: unul nedorind să mai dea ochi cu mine și chiar să-mi aducă vorbe grele prin sat, când (ce-i drept f. rar) mai dau prin satul natal, alții abia acum după 50 și ceva de ani mi-au găsit urma (facebook, internet,etc) și îmi spun că și-au procurat prin intermediul internetului câte o carte de-a mea și sunt „fericiți” că s-au regăsit în povestirile acelea, chiar dacă, ici-colo, am mai înflorit și eu câte ceva. Așa-i viața: cu bune, cu rele.  

Copiii merită să fie iubiți! O vorbă necugetată, de-a noastră, îi intristeză sau le modifică viitorul - aşa e în textul de față. Să le iubim naivitatea, puritatea şi să-i susținem în tot ce-şi doresc să devină, fiindcă ei sunt viitorul. Pare hilară povestea, dar e atât de tristă. Depinde pe ce parte te situezi. E imposibil ca într-o sală întreagă să nu existe o mamă care s-o sprijine pe biata femeie, de parcă toți de la crâşmă s-au mutat acolo. Ne lipseşte spiritul civic şi mă gândesc că spiritul de turmă e din ce în ce mai pregnant în viața cotidiană. Tudore, eu luam atitudine, asta o fac zi de zi, fiindcă mai cred în speranța că putem deveni un popor civilizat.

Reacția tatălui din povestirea dumneavoastră mi-a amintit de serbarea lui Niculae, din „Moromeții”. Excelent redat momentul, atât tehnic-literar cât și emoțional. :)

Mihaela: pe perioada de convalescență am avut un vis: țața Amalica mă muștruluia pentru ocara adusă, așa că m-am trezit în transpirații jurându-mă că n-am fost eu acela care am asistat , din sală, la tot circul ăla, da fiindcă am spus-o, acuma, na! Doar nu mi s-o lua capul! Cât despre spiritul civic (de-acum) nu mi-aș dori să fiu în pielea celui luat la bătaie în trafic, tam-nisam și lumea să privească precum la urs, scena. Și cazurile par a se îndesi în ultima vreme. Tu mai crezi că Speranța va muri ultima și acest popor se va „face bine”, dar eu sunt sceptic precum Cioran, care dăduse un răspuns în privința aceasta pe patul de moarte: adică ”NICIODATĂ!”

Mihaela Suciu a spus :

Copiii merită să fie iubiți! O vorbă necugetată, de-a noastră, îi intristeză sau le modifică viitorul - aşa e în textul de față. Să le iubim naivitatea, puritatea şi să-i susținem în tot ce-şi doresc să devină, fiindcă ei sunt viitorul. Pare hilară povestea, dar e atât de tristă. Depinde pe ce parte te situezi. E imposibil ca într-o sală întreagă să nu existe o mamă care s-o sprijine pe biata femeie, de parcă toți de la crâşmă s-au mutat acolo. Ne lipseşte spiritul civic şi mă gândesc că spiritul de turmă e din ce în ce mai pregnant în viața cotidiană. Tudore, eu luam atitudine, asta o fac zi de zi, fiindcă mai cred în speranța că putem deveni un popor civilizat.

Ana C Ronescu: Da! E un punct de vedere, numai că la Marin Preda era durerea și pustietatea din sufletul țăranului român, pe când în anecdota asta e doar hazul său de necaz și partea lui bășcălioasă. Eu i-am îmbrăcat doar haina lui de umor și voie bună. Fără a trage măcar partea de moralitate a întâmplării. Drag popasul și comentariul tău. 

Ana C. Ronescu a spus :

Reacția tatălui din povestirea dumneavoastră mi-a amintit de serbarea lui Niculae, din „Moromeții”. Excelent redat momentul, atât tehnic-literar cât și emoțional. :)

Prea grotească-i scena pentru a fi reală. Oricum, autorul ne spune că nu a fost martor.

da Coza 

Răspunde la discuţie

Insignă

Se încarcă...

Zile de naştere

Zile de naştere sărbătorite astăzi

Zile de naştere sărbătorite mâine

link-uri utile

              REGULAMENT site

                       **********

http://DIACRITICE.opa.ro/

descarcă AUTO CORECT!

http://DEXonline.ro/

Dicționar de SINONIME

Dicționar de RIME

Haiku, Tanka, Senryu...

           Vă invităm să citiți și:

La ceas aniversar

Figuri de stil

 Folosirea virgulei

Activitatea Recentă

Utilizatorului Mihaela Chitic îi place postarea pe blog Relicve a lui Darie Giurgiu
cu 18 minute în urmă
Utilizatorului Mihaela Chitic îi place postarea pe blog Pradă hazardului a lui giurgiu maria
cu 2 ore în urmă
Postare de log efectuată de Cristian Je
cu 3 ore în urmă
Utilizatorului Mihaela Chitic îi place postarea pe blog copacul patruped a lui Djamal mahmoud
cu 6 ore în urmă
Utilizatorului Mihaela Chitic îi place postarea pe blog Arhitectul a lui Cristian Je
cu 6 ore în urmă
Mihaela Suciu a postat o discuţie
cu 7 ore în urmă
Utilizatorului Denisa Curea Popa îi place postarea pe blog Întru a lui Agafia Drăgan
cu 10 ore în urmă
Vasilisia Lazăr (da Coza) a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Rămân Anna Frank a utilizatorului Costel Zăgan
cu 17 ore în urmă
Utilizatorului Vasilisia Lazăr (da Coza) îi place postarea pe blog Rămân Anna Frank a lui Costel Zăgan
cu 17 ore în urmă
Utilizatorului Vasilisia Lazăr (da Coza) îi place postarea pe blog In(clean)are a lui Lidia Pervu
cu 17 ore în urmă
Vasilisia Lazăr (da Coza) a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog In(clean)are a utilizatorului Lidia Pervu
cu 17 ore în urmă
Vasilisia Lazăr (da Coza) a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Cu părul tău vântură stele a utilizatorului Gabriel Cristea
cu 17 ore în urmă
Vasilisia Lazăr (da Coza) a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog melopee a utilizatorului Djamal mahmoud
cu 17 ore în urmă
Utilizatorului Vasilisia Lazăr (da Coza) îi place postarea pe blog melopee a lui Djamal mahmoud
cu 17 ore în urmă
Vasilisia Lazăr (da Coza) a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Autocunoașterea se numește Anna Frank a utilizatorului Costel Zăgan
cu 17 ore în urmă
Utilizatorului Vasilisia Lazăr (da Coza) îi place postarea pe blog Autocunoașterea se numește Anna Frank a lui Costel Zăgan
cu 17 ore în urmă
Vasilisia Lazăr (da Coza) a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Vine o vreme a utilizatorului Agafia Drăgan
cu 17 ore în urmă
Utilizatorului Vasilisia Lazăr (da Coza) îi place postarea pe blog Vine o vreme a lui Agafia Drăgan
cu 17 ore în urmă
Utilizatorului Vasile Burduşa îi place postarea pe blog Autocunoașterea se numește Anna Frank a lui Costel Zăgan
cu 18 ore în urmă
Utilizatorului Vasile Burduşa îi place postarea pe blog Vine o vreme a lui Agafia Drăgan
cu 18 ore în urmă

© 2019   Created by Ion Lazăr da Coza.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor