-Uite, cum îşi vorbesc munţii şi cum se îmbrăţişează! Se iubesc mai mult decât oamenii!
Vezi, David? Ştii că eu le simt bătăile inimii? Îmi ating sufletul şi îmi dau din puterea şi viaţa lor...

 

Ilona nu se mai sătura privind în stânga şi în dreapta şi uneori spre cer, dar mai rar. Imensitatea aceea albastră, tronând peste verdele munţilor o supăra; simţea uşor temerea munţilor...: să nu se dărâme cerul peste ei.
Visase într-o noapte că valuri de cer se prăbuşeau peste păduri, amestecând verdele crud al frunzelor ce se văitau a moarte, cu valuri de noroi negru şi urât mirositor; ea fugea la o distanţă foarte mică, ameninţată de goana albastrului din cer, care declanşase apocalipsa. Valurile de pământ negru acopereau  pe unde treceau case, grădini, sate, oraşe. În urmă rămânea liniştea morţii, neagră pe care Ilona o percepea ca pe un zgomot asurzitor.
În dimineaţa aceea căzuse peste ea cerul de-adevăratelea: era o zi ploiasă, tristă, cu nori negri şi ameninţători care îi intraseră în inimă de cum se trezise; ceva plutea în aer, o teamă care o durea, localizată în capul pieptului. Coşmarul încă persista pe retină cu imginile de groază ale revoltei naturii împotriva omului: revolta cerului albastru.
Mama Ilonei venise la patul ei să-i aducă ceaiul şi firul de floare de ''nu-mă -uita''. Avea ochii înroşiţi şi umflaţi de plâns, iar trăsăturile feţei blânde şi fine erau schimonosite de grimase de durere pe care încerca, în zadar, să le ascundă.
-Bună dimineaţa, draga mea! Cum ai dormit?
-Sărut-mâna, mami! Am avut un coşmar de care nu vreau să îmi mai amintesc! Dar, tu ce ai? De ce ai plâns?
-N-am plâns, am tăiat ceapă.
-Ai, măi, mamă! Că tu tai ceapă de 30 de ani, ce Dumnezeu? Ia spune repede!  Au sosit rezultatele de la Bucureşti? Ştii că nu mă poţi păcăli! Şi apoi, eu sunt tare pentru toţi, mami! Sunt pregătită pentru ce e mai rău. Ştii, că eu sunt puternică!
Mariei începură să îi joace ochii în lacrimi; cum să-i spună Ilonei că Dumnezeu a condamnat-o pentru toată viaţa să stea într-un scaun cu rotile?
-Ilona, ai dreptate! Au sosit rezultatele analizelor; sunt proaste, dar...
-Mamă, nu adăuga păreri personale, te rog! Spune-mi clar ce scrie ! Nu te mai chinui, da?
-Da, mamă, da! E rău, că uite, diagnosticul este de scleroză în plăgi. Muşchii se topesc, nu se mai pot reface şi nu o să mai poţi merge niciodată. Ultimile cuvinte au ieşit ca un scâncet, amestecate cu lacrimi şi durere dezlănţuită; ridicase ochii spre icoana de la capul patului unde dormea Ilona şi ameninţa cu pumnii spre Iisus răstignit pe cruce.
De ce, de ce, Doamne? Ce ţi-am făcut să mă pedepseşti aşa de tare? Şi se prăbuşi peste picioarele Ilonei, care nu mai simţea demult nici măcar o înţepătură în ele.
-Lasă, mamă, lasă! Şi nu mai huli! Tu ştii că eu nu-mi pierd speranţa! Şi oricare ar fi situaţia, eu iubesc viaţa, sunt fericită că te am pe tine, pe tata, pe David
Ilona tresări ...oare ce hotărâre o să ia David? Va fugi? Ei, o să vadă.
Maria îşi ridică ochii din aşternutul Ilonei şi se uită la chipul senin al fiicei ei; îi era ruşine de izbucnirea ei. Cât echilibru poate avea fata asta! De unde, oare, atâta înţelepciune şi răbdare şi împăcare cu situaţia asta cumplită? Avea doar douăzecişitrei de ani şi viaţa ei se va opri aici. David, sigur va renunţa la ea şi nici nu este de condamnat. Şi pe urmă ce va fi? Gol imens...

Soneria le întrerupse pe Maria şi Ilona din gândurile lor, aceleaşi pentru amândouă.
-Fugi, mamă şi deschide, că trebuie să fie David!
-Of, Doamne, cum o să-i spun?
-Lasă că-i spun eu, fugi mai repede că stă în ploaie băiatul ăla!
David intră în camera Ilonei cu zâmbetul pe buze.
-Bună, iubirea mea! Uite ce ţi-am adus: o floare de colţ cu rădăcină cu tot; ştiu că n-am voie să o rup, dar e pentru tine, şi tu meriţi orice! Ieri, când am urcat cu Dragoş pe munte am găsit ceea ce îţi doreşti de atâta vreme...e a ta! Se aplecă spre braţele întinse ale Ilonei şi o sărută; se lovi de o lacrimă pe obrazul Ilonei.
-David, eu nu voi mai putea merge!
-Şi care este problema? Spuneai că eşti pregătită! Doar nu te aşteptai să-ţi plâng de milă, nu? Am eu picioare şi pentru tine...crezi , cumva, că scapi de mine?
Ilona simţi nevoia să sară în picioare de gâtul lui David, dar nu reuşi decât o zvâcnitură dureroasă din talie şi atât. Se resemnă, mulţumindu-i Lui Dumnezeu pentru că nu i-a luat ochii, să poată vedea dragostea din ochii iubitului ei.

 

-David, opreşte, te rog frumos! Aici vreau să mă retrag în pădure, să vorbesc cu Dumnezeu!
-Da, iubita mea, acum!
David scoase scaunul din portbagaj, o luă în braţe cu grijă şi o aşeză, sărutându-i ochii cu dragoste; o conduse într-un luminiş prin care pătrundeau razele soarelui, într-un dans de umbre liliachii.
-Doamne, Dumnezeul meu, îţi mulţumesc pentru bunătatea ta şi pentru dragostea cu care mă trezeşti în fiecare dimineaţă! Numai că văd lumina unei noi zile şi mi-ar fi de-ajuns! Aşa că, să ştii că nu sunt supărată pe tine, că mi-ai luat picioarele. Dragostea lui David face mai mult decât toţi paşii din lume. Şi pe el tot tu mi l-ai dat. Aşa-i, că mă auzi?

Frunzele începură a şuşoti, mişcate de o abia perceptibilă aripă de vânt: aripa îngerilor trimisă de Dumnezeu, pentru a mângâia speranţele Ilonei, mereu zâmbitoare, plină de viaţă, mereu cu o vorbă bună pentru orice vieţuitoare din această lume minunată...

Vizualizări: 75

Răspunde la Aceasta

Răspunsuri la Aceste Discuţii

Povestirea pilduitoare este foarte impresionantă. Două modele de viaţă: Ilona fata neînfricată în faţa unei boli necruţătoare, fără putinţă de vindecare şi iubitul ei David care nu fuge din faţa obstacolelor vieţii şi tratează un suflet sensibil cu sensibilitate. Şi credinţa în Dumnezeu îi dă putere Ilonei să-şi poarte crucea.

Violeta, cu voia ta (sper) trebuie îndreptate câteva incoveniente:

am tăiat ceapă la mâncare. - sună mai bine am tăiat ceapă pentru mâncare. cum ai scris tu sună cam pleonastic.

poţi păcăcăli! - păcăli

Ultimile,- ultimele

pe David, al fiicei ei; izbucnirea ei. fata asta a ei!ochii iubitului ei. - prea mulţi de ''ei''

Cu apreciere, Sofy!

Ilona, personaj care gaseste puterea de a multumi pentru ceea ce-i ofera viata.

Am citit cu placere.

Cu prietenie,

Din ce în ce mai puţine greşeli:

douăzecişitrei> douăzeci şi trei

30 > treizeci

floare de colţ > floare-de-colţ

simţea uşor temerea munţilor...: să nu se dărâme cerul peste ei.  >   simţea teama uşoară a munţilor  să nu se dărâme cerul peste ei. 

Duioasă proză.

da Coza

Răspunde la discuţie

Insignă

Se încarcă...

Zile de naştere

Zile de naştere sărbătorite astăzi

Zile de naştere sărbătorite mâine

link-uri utile

              REGULAMENT site

                       **********

http://DIACRITICE.opa.ro/

descarcă AUTO CORECT!

http://DEXonline.ro/

Dicționar de SINONIME

Dicționar de RIME

Haiku, Tanka, Senryu...

           Vă invităm să citiți și:

La ceas aniversar

Figuri de stil

Folosirea virgulei

DONAȚII

Pentru cei care doresc să susțină acest site, DONAȚII

la: RO82RZBR0000060016707555

titular cont: Lazăr Vasilisia (Raiffeisen Bank)

*****************

Donatori (nume sau pseudonim),

începând cu sept. 2019:

 Mica - 260 lei

 Valeria Merca - 250 lei

Activitatea Recentă

Pop Dorina a contribuit cu răspunsuri la discuţia Asociaţia secretă „Broscoiul” a utilizatorului Ionel Mony Constantin
cu 43 minute în urmă
Lui Pop Dorina i-a plăcut discuţia Asociaţia secretă „Broscoiul” a lui Ionel Mony Constantin
cu 43 minute în urmă
Pop Dorina a contribuit cu răspunsuri la discuţia Maria Nebuna a utilizatorului Agafia Drăgan
cu 1 oră în urmă
Lui Pop Dorina i-a plăcut discuţia Maria Nebuna a lui Agafia Drăgan
cu 1 oră în urmă
Utilizatorului Vasile Burduşa îi place postarea pe blog Primitivul modern a lui Suchoverschi Gheorghe
cu 6 ore în urmă
Utilizatorului Vasile Burduşa îi place postarea pe blog Du-te gând a lui Lidia Pervu
cu 8 ore în urmă
Dolha Paul-Alexandru a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Micuța japoneză a utilizatorului Dolha Paul-Alexandru
cu 11 ore în urmă
Mihaela Popa a lăsat un comentariu pentru Ciliban Daniel
cu 12 ore în urmă
gina zaharia a lăsat un comentariu pentru Vasilisia Lazăr (da Coza)
cu 13 ore în urmă
Utilizatorului Valeria Merca îi place postarea pe blog psychosis a lui Djamal mahmoud
cu 14 ore în urmă
Valeria Merca a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog psychosis a utilizatorului Djamal mahmoud
cu 14 ore în urmă
Valeria Merca a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Zbor a utilizatorului Dan Mitrache
cu 14 ore în urmă
Utilizatorului Valeria Merca îi place postarea pe blog Primitivul modern a lui Suchoverschi Gheorghe
cu 15 ore în urmă
Valeria Merca a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Primitivul modern a utilizatorului Suchoverschi Gheorghe
cu 15 ore în urmă
Utilizatorului Vasile Burduşa îi place postarea pe blog Visând printre gratii de cușcă a lui Gabriel Cristea
cu 18 ore în urmă
Ciliban Daniel şi-a actualizat profilul
cu 19 ore în urmă
Utilizatorului Vasile Burduşa îi place postarea pe blog Puntea suspinelor a lui Mirela Ciupercă
cu 20 ore în urmă
Ciliban Daniel este acum membru al ÎNSEMNE CULTURALE
cu 21 ore în urmă
Mihaela Suciu a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog psychosis a utilizatorului Djamal mahmoud
cu 21 ore în urmă
Lui Ciliban Daniel i-a plăcut discuţia Maria Nebuna a lui Agafia Drăgan
cu 22 ore în urmă

© 2019   Created by Ion Lazăr da Coza.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor