Parcă ieri se întâmplase, imagini colorate şi vii, pulsânde se derulau pe un ecran interior, strivindu-se ca de un zid. Amintirile se împleteau cu aburii din ceaşca de ceai, linguriţa trasa linii ce se estompau instantaneu…
Ticăia ceasul ca o inimă, inima se ţinea după el, pulsând uneori accelerat. Durea craterul acela din piept, se simţea dezlânată, dezmembrată ca o păpuşă fără braţe. Duritatea acestei lumi, căreia îi smulgea parcă acceptul de a respira, păşi, privi, o îndârjea. Momentele speciale, erau puţine.
Urma cursurile unui liceu industrial, o monstruozitate a sistemului, de a selecta tinerii fără să ţină cont de abilităţi sau dorinţele lor, năzuinţele lor…
Nevoia de a locui alături de sora ei mai mică, elevă la un alt liceu, o obliga să traverseze zilnic capitala, schimbând trei mijoace de transport, într-un trafic infernal. Pleca cu noaptea-n cap, fără să ia mic dejun (cu gândul la batoanele proaspete şi vanilate, cumpărate direct de la fabrica de pâine ), se deschidea cantina mult mai târziu, saluta bucătăresele burduhănoase ce veneau legănându-se ca un cârd de gâşte. La întoarcere, ajungea târziu, cantina se închidea, mânca ceva păstrat, rece, sleit. Zilele se derulau aproape identic, schimbarea era a frunzelor pe ram, a viselor ce fluturau a speranţă.
Astăzi, era zi de sfântă sărbătoare! Avea sarcina să cumpere flori, multe flori, pentru fetele din cămin sărbătorite. Piaţa o primea generoasă, cu tarabele revărsate, cu rumoarea specifică, precupeţe, râsete, reclame ţipate… înjurături. Forfota asta însemna – viaţă! A umplut braţele de flori, de tot felul, cunoştea preferinţele lor, cheltuise până la ultimul bănuţ, noroc că avea abonament să ajungă…acasă.
Și totuşi se învârtea, neputincioasă de a părăsi universul acesta, cu ochii ţintă la o găleată cu bujori, o explozie de culoare şi parfum. Nu-şi mai putea permite să-şi cumpere florile preferate, dar întâzia cu privirea flămândă. Ţiganca oacheşă, toată un freamăt, strigă rânjind mieroasă, aproape zbiera:
- Hai frumoaso, ochioaso, să-ţi dea Lina bujori, să te iubească feciori, hai nu sta că-ţi stă norocu…
Oftând, se pregătea să plece, când – de niciunde, se trezi abordată de un tânăr înalt care îi oferi un buchet imens de bujori trandafirii. Prima reacţie a fost de negaţie. De ce, cum, să primească flori de la un necunoscut? Era de o timiditate infantilă, nu avea încredere în instinct, iar curajul era pură teorie.
Şi totuşi, vocea cu timbru echilibrat, uşor emoţionat, rârâit, de o sinceritate de netăgăduit, a găsit formula potrivită încât, să nu poată refuza. O văzuse dornică, ghicise, dar ceea ce nu ghicise era numele ei, nume de sfântă sărbătorită azi.
Topită, a îngăimat o mulţumire, cu ochii măriţi nefiresc, ţintă în ochii lui ce nu clipeau, la cârlionţul ce acoperea tâmpla stângă şi o cicatrice ca o pecete, parcă în forma frunzei de trifoi, parcă…. Atât i-a rămas în amintire, a plecat fără să se prezinte, fără să ceară ceva, a dispărut ca o nălucă.
Totul s-a întâmplat ireal, sub privirea zâmbăreaţă a ţigăncii, care văzuse multe la viaţa ei.
La cămin a oferit flori, urări, săruturi, sărbătorind frumos cum le era şi sufletul de fete modeste, împărţind o lume ce avea frumuseţea ei, patronată de Zeiţa – Tinereţe.
Nimeni nu a crezut-o! Era fabulous, să primeşti tocmai buchetul preferat, de la un tânăr necunoscut ce nu a cerut nimic în schimb, şi de ziua numelui, fireşte, fără să ştie! Această neputinţă maladivă de a se apăra când nici nu era nevoie, i-a creat în timp o vulnerabilitate care a izolat-o. Puţine suflete o înţelegeau, pentru ea viaţa nu era o competiţie.
S-a retras ruşinată fără vină, nu minţise!
Cu genele plecate a retrăit momentul, clipa, acum certându-se că nu a avut altă reacţie! Iar cu o brumă de curaj, l-a căutat ani de-a rândul prin acea zonă, fără succes. A rămas fantezia ei cuminte.
Îi zâmbeau bujorii pe care-i cumpăra ostentativ, strict în culoarea aceea. Bea ceaiul la o terasă modernă răsărită în piaţa de altădată, acum frumos modernizată. Muzica minunat selecţionată, o purta pe malurile Senei, ţinând ochii închişi, dar gândurile vraişte...
Zâmbea apoi, cu ochii ţintă, larg deschişi cu irisul verde strălucind a lacrimă. Era ca un pelerinaj ce se repeta de 25 de ani. Meandrele existenţei erau nebănuite, o înlănţuire de trăiri de care se mira ea însăşi.
O voce masculină, graseiată, a făcut-o să tresară.
- Mă iertaţi, mă pot aşeza la masa dumneavoastră?
A ridicat privirea şi s-a topit instantaneu, cu ochii ţintă la un cârlionţ , acum grizonat, ce acoperea tâmpla stângă şi o cicatrice ca o pecete, parcă în forma frunzei de trifoi, parcă.
A acceptat pe muteşte, apoi încă un ceai oferit de el. Buchetul îl făcuse să se apropie, timid, să îndrăznească, să spere, el – care o căutase tot acest timp fără să o găsească. Alunecaseră unul pe lângă altul, ani de zile, incredibilă soartă, câte aveau să-şi spună.
O bântuia o stare totdeauna: suntem marionete, călărim un destin lovit de o cravaşă a sorţii, cât intervenim în propria viaţă? De aceea, deseori, simţea că este purtată.
Era curioasă. Acum?
Cuvinte cheie :
Mihai Oltean, m-ai surprins!
Pentru semnul tău apreciativ, citire, popasul pe pagina de proză...
Este o întâmplare absolut adevărată..100%
spor și inspirație, aDa
Frumoasă abordare - amintiri, iubire, flori. Optimism într-un cuvânt. Felicitări, dragă aDa!
vorba aceea: o iubire cum numai in povesti exista... :)
Mulțumiri cu întârziere, Chris.
...și în vise!
aDa
Poveste sentimentală, scrisă frumos, cu un limbaj curat, curgător și seducător, cu imagini uneori mai tari, alteori gingașe, cu reflecții și introspecții, un text crescut ca o floare din sufletul autoarei! Citit ca de obicei, cu plăcere!
Mulţumiri, Grig,
o amintire reală, păstrată *ca o floare* cum spui :)) Te aştept mereu, cu drag...
aDa
Dragă Marginean Liliana, mulţumiri pentru trecere, citire, apreciere...
să ne citim cu plăcere, aDa
Frumos. ”Cea mai mare bucurie a vieții este să fii convins că ești iubit”. – Victor Hugo;
Dragă Ramona, mulțumiri!
Iubirea există sau nu. E adevărată întreagă, nu trece niciodată.
aDa
Cornaciu Nicoleta Ramona a spus :
Frumos. ”Cea mai mare bucurie a vieții este să fii convins că ești iubit”. – Victor Hugo;
Maria Giurgiu, mulțumiri pentru citire. O primăvară cu iubire, aDa
ION LAZĂR da COZA - scriitor
VASILISIA LAZĂR - poetă, redactor Revista „Eminesciana”, membră UZPR
ADMINISTRATORI-EDITORI
SOFIA SINCĂ - prozatoare
GABRIELA RAUCĂ - poetă, realizatoare emisiuni Radio ProDiaspora, redactor Revista „Eminesciana”, membră UZPR (redactor promovare cultură media)
ADA NEMESCU - poetă, artist plastic
CARMEN POPESCU - scriitoare, realizatoare emisiuni Radio Vocativ (redactor promovare cultură media)
AUGUSTA COSTIN (CHRIS) - prozatoare
MIHAELA POPA - poetă
PETRUȚ DAN (CĂMUI) - poet, cantautor
BOLACHE ALEXANDRU - poet
MIHAI KATIN - poet
GRIG SALVAN - prozator, cantautor
Fiecare postare trebuie făcută în spaţiile special constituite pentru genurile literar/artistice stabilite. Postarea în alte locuri decât cele stabilite de regulile site-ului, atrage eliminarea postării de către membrii administraţiei, fără atenţionarea autorului! De exemplu, un eseu postat în spațiul prozei va fi șters. Pentru cele mai frecventate genuri, reamintim locațiile unde trebuie postate. Pentru a posta:
1. POEZIE, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!
2. PROZĂ, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!
3. ESEU, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!
4. FOTOGRAFII, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!
5. VIDEOCLIPURI, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!
Toate acestea le puteți accesa și din bara de sus a site-ului. Este admisă doar o postare pe zi, pentru fiecare secțiune, creație proprie. Folosirea diacriticelor este obligatorie.
Pentru cei care doresc să susțină acest site, DONAȚII la:
RO45CECEB00008RON1057488
titular cont: LAZAR VASILISIA
(CEC Bank)
*
Pentru anul trecut au donat:
Gabriela Raucă - 400 Euro
Monica Pester - 600 Lei
Nuța Crăciun - 220 Lei
Maria Chindea - 300 Lei
Tudor Cicu - 300 Lei
Elisabeta Drăghici - 200 Lei
***
Pentru acest an au donat:
Maria Chindea - 200 Lei
Monica Pester - 300 Lei
© 2024 Created by Ion Lazăr da Coza. Oferit de
Embleme | Raportare eroare | Termeni de utilizare a serviciilor