Ce oameni ciudaţi! Unul mă-nchide, altul mă deschide.
- Am spondiloză, zice băbuţa de la fereastră.

- Eu am astm, nu am aer, ţipă alta de lângă uşă.

Dracu’ să le înţeleagă, eu, în niciun caz. De ce n-or fi lăsat spitalul fără ferestre? Ştiam, dracu’, o socoteală. Aşa, una hâţ, alta hâţ! M-au răjghinat din toate încheieturile.

- Rabataţi-o puţin, zice una mai isteaţă. Nu se mai face curent şi sunteţi mulţumite amândouă!

Dar pas’ de te-nţelege cu turcu’! Se liniştesc o vreme şi apoi o iau iară de la cap. Vai de pielea mea de fereastră blestemată! Până-n iarnă prafu’ se-alege de mine. Să-mi fi spus cineva cât de sucite sunt babele, zău că nu l-aş fi crezut, da’ acu’ m-am lămurit. Nicicum nu le intri-n voie. Trebuie să se ia la harţă din ceva. Găsesc ele motiv şi se pare că eu sunt unul, ba încă foarte serios. Au şi găsit de cine să-şi bată joc. După ce că m-au prins în balamale ca vai de mine muncitorii ăia de două parale, am parte şi de tratamentul ăsta. Şi cât m-am bucurat când am auzit că sunt repartizată la spital! În naivitatea mea, am crezut că voi fi îngrijită, şi când colo sunt jucată în picioare de te miri cine se vântură pe aici. Pe bună dreptate, s-a întors lumea pe dos. Se pare că m-am amăgit degeaba. Bine a zis cine a zis: La pomul lăudat să nu te duci cu sacul.

(Din volumul de tablete și schițe " Popas în universul... medical - tablete și schițe antistres", 2019)

Vizualizări: 128

Răspunde la Aceasta

Răspunsuri la Aceste Discuţii

interesant punct de vedre. oarecum ma regasesc si eu lucrez la spital si am crezut ca o sa ma controleze doctorii toata ziua, dar nu a fost asa :)))))))))

Un incident deseori întâlnit!

Aşa cum *îi stă bine omului*, să reclami tot ce nu este conform, dar să nu lauzi nimic evident! În spitale se mai salvează şi vieţi!

Ferestra, titlul trebuie reparat 

spor şi inspiraţie, aDa

Nu trebuie să fiu clarvăzătoare, dar mesajul meu a fost citit, titlul reparat, nici un semn nu aţi lăsat. Oriunde şi pretutindeni :)) este necesară reciprocitatea, în speţă, şi aici...de altfel comentariile şi răspunsurile, calitatea lor ţin de altă zonă, relaţii interumane, etc.

Ada Nemescu a spus :

Un incident deseori întâlnit!

Aşa cum *îi stă bine omului*, să reclami tot ce nu este conform, dar să nu lauzi nimic evident! În spitale se mai salvează şi vieţi!

Ferestra, titlul trebuie reparat 

spor şi inspiraţie, aDa

Din păcate, nu a depins de mine. Împrejurări imprevizibile m-au determinat să nu mai pot intra pe internet o bună perioadă.

Ada Nemescu a spus :

Nu trebuie să fiu clarvăzătoare, dar mesajul meu a fost citit, titlul reparat, nici un semn nu aţi lăsat. Oriunde şi pretutindeni :)) este necesară reciprocitatea, în speţă, şi aici...de altfel comentariile şi răspunsurile, calitatea lor ţin de altă zonă, relaţii interumane, etc.

Ada Nemescu a spus :

Un incident deseori întâlnit!

Aşa cum *îi stă bine omului*, să reclami tot ce nu este conform, dar să nu lauzi nimic evident! În spitale se mai salvează şi vieţi!

Ferestra, titlul trebuie reparat 

spor şi inspiraţie, aDa

m-a amuzat textul,  m-a făcut să mă gândesc la câte  minunății ar ieși dacă obiectele ar prinde glas, oare ce ar spune ușile aeroportului?! :)

Interesant text! Și ușile de la mine la școală au crezut că vor fi protejate, că doar acolo sunt oameni educați. :)

Mi-a plăcut.

Răspunde la discuţie

Despre

Ion Lazăr da Coza a creat această reţea Ning.

conducere site redacție

FONDATORI

ION LAZĂR da COZA - scriitor

VASILISIA LAZĂR - poetă, membră UZPR

ADMINISTRATORI-EDITORI

SOFIA SINCĂ - prozatoare

ADA NEMESCU - poetă, artist plastic, membră UZPR

AUGUSTA COSTIN (CHRIS) - prozatoare

MIHAELA POPA - poetă

GRIG SALVAN - prozator, cantautor

BOLACHE ALEXANDRU - poet

MIHAI KATIN - poet

GABRIELA RAUCĂ - poetă, membră UZPR (redactor promovare media) 

CARMEN POPESCU - scriitoare, membră UZPR (redactor promovare media) 

ATENȚIE!

Fiecare postare trebuie făcută în spaţiile special constituite pentru genurile literar/artistice stabilite. Postarea în alte locuri decât cele stabilite de regulile site-ului, atrage eliminarea postării de către membrii administraţiei, fără atenţionarea autorului! De exemplu, un eseu postat în spațiul prozei va fi șters. Pentru cele mai frecventate genuri, reamintim locațiile unde trebuie postate. Pentru a posta:

1. POEZIE, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

2. PROZĂ, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

3. ESEU, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

4. FOTOGRAFII, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

5. VIDEOCLIPURI, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

Toate acestea le puteți accesa și din bara de sus a site-ului. Este admisă doar o postare pe zi, pentru fiecare secțiune, creație proprie. Folosirea diacriticelor este obligatorie. 

Zile de naştere

Zile de naştere sărbătorite astăzi

Zile de naştere sărbătorite mâine

donații

Pentru cei care doresc să susțină acest site, DONAȚII la: 

RO45CECEB00008RON1057488

titular cont: LAZAR VASILISIA 

(CEC Bank)

*

***

Pentru acest an, au donat:

Gabriela Raucă - 1500 lei

Burtea Corina-Elena - 200 lei

Monica Pester - 350 lei

important!

Activitatea Recentă

Utilizatorului Simona Dobrin îi place postarea pe blog Doar doi a lui Alina Ilie
cu 11 ore în urmă
Utilizatorului Simona Dobrin îi place postarea pe blog M-am îndrăgostit... a lui Simona Dobrin
cu 14 ore în urmă
Utilizatorului Simona Dobrin îi place postarea pe blog M-am îndrăgostit a lui Simona Dobrin
cu 15 ore în urmă
Ada Nemescu a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Păcatul desfrânării a utilizatorului Ghiţă
"Subscriu și mulțumesc Lisiei pentru comentariu. Este scris frumos, inteligent și cu substrat…"
cu 18 ore în urmă
Utilizatorului Ada Nemescu îi place postarea pe blog Păcatul desfrânării a lui Ghiţă
cu 18 ore în urmă
Simona Dobrin a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Să zburăm a utilizatorului Simona Dobrin
"IMG_20260422_113734.jpg"
cu 19 ore în urmă
Simona Dobrin a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Să zburăm a utilizatorului Simona Dobrin
"Mulțumesc frumos!🙏"
cu 20 ore în urmă
Ada Nemescu a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog M-am îndrăgostit a utilizatorului Simona Dobrin
"Frumoase versuri, primăvăratice. În curgerea lină ai pierdut câteva…"
cu 20 ore în urmă
Ada Nemescu a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Să zburăm a utilizatorului Simona Dobrin
"Îmi sună cunoscută povestea dintre rime, frumos alcătuită, poate să spună oricine. aDa"
cu 20 ore în urmă
Utilizatorului Ada Nemescu îi place postarea pe blog Să zburăm a lui Simona Dobrin
cu 20 ore în urmă
Ada Nemescu a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Doar doi a utilizatorului Alina Ilie
"Mesajul este frumos, luminos, sincer. De aceea  (eu) pot trece peste ușoara imperfecțiune a…"
cu 20 ore în urmă
Utilizatorului Ada Nemescu îi place postarea pe blog Doar doi a lui Alina Ilie
cu 20 ore în urmă
Postare de log efectuată de Alina Ilie

Doar doi

Ne leagă același dor de întreg,Jindul de-a ține la piept,De-a fi purtat pe suflet dezlegCu inima…Vezi mai mult
cu 22 ore în urmă
Dacu a postat fotografii
ieri
Utilizatorului Monica Pester îi place postarea pe blog Drum de tăcere a lui Monica Pester
ieri
Postare de log efectuată de Monica Pester

Drum de tăcere

Adâncul se clatină, cere răspuns Vrea să respire într-o libertate În care albastrul nu-i e de…Vezi mai mult
ieri
Utilizatorului Stanescu Valentin îi place postarea pe blog Păcatul desfrânării a lui Ghiţă
ieri
Ion Nălbitoru a adăugat o discuţie la grupul
ieri
Utilizatorului Stanescu Valentin îi place postarea pe blog Să zburăm a lui Simona Dobrin
ieri
Utilizatorului Stanescu Valentin îi place postarea pe blog M-am îndrăgostit a lui Simona Dobrin
ieri

Antologiile site-ului „ÎNSEMNE CULTURALE”

„Ecouri din viitor”, 2022 AICI

Atlasul cu diezi  2017 AICI

Autograf pentru m(â)ine  2013 AICI

© 2026   Created by Ion Lazăr da Coza.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor