Labirintul verde - III -

[Emil Dumitru]

                    Angela rezistă fulgerelor negre din privirea lui, încercând, totodată să-i citească chipul mai profund. Fața lui ușor congestionată și frământarea urmată de mușcarea buzii de jos, trădau puternic trăirile interioare, iar privirea fixă cu globii oculari puțin umectați sub sprâncenele stufoase, îl făceau să pară un bărbat fioros. 
       – Tată-l tău știe? îl întrebă cu teamă.
       – ...Nu, răspunse el după un timp. Nu am putut să-i spun adevărul când am aflat cine este femeia divinizată de el. De fapt nu am putut pentru că eram totalmente bulversat, am fost cred că în pragul nebuniei. Efectiv m-am blocat când am văzut cât era de fericit. Am înțeles situația delicată: după zece de ani de la moartea mamei mele, găsise pe cineva. Știi, în toată această perioadă, realizez eu acum, el n-a avut nicio relație și era mereu abătut, și la un moment dat am crezut că suferă de depresie. Acum, după ce o cunoscuse pe ea, parcă se transformase, fața îi zâmbea, devenise alt om, se citea fericirea pe chipul lui. Era în stare atunci să-mi vorbească despre ea o oră fără să repete ceva și eu ascultam vrăjit, gândind: Doamne, ce femeie minunată a găsit tata. Cum puteam să-i stric visul? Cum?
       – Spune-i acum.
       – Este prea târziu, deja s-a mutat la ea.
       – Nu contează că, fă-ți curaj și spune-i adevărul, omule. Ia-ți inima în dinți, roade puțin din ea, și povestește-i totul. Tu nu realizezi că sentimentul acesta de vinovăție te va bântui toată viața? Nu poți ține și duce cu tine în mormânt această taină. La un moment dat, se va întâmpla ceva și se va afla adevărul. Ce vei face atunci? Este tatăl tău, nu poți fi indiferent, da?  Știi cum se spune „niciodată nu este prea târziu”... Nu crezi că este mai bine să te urască un pic acum, dar apoi să-ți mulțumească, decât să te dușmănească tot restul vieții că nu l-ai avertizat? Asta pentru că, indiferent cât de mult vei ține ascunsă această taină, tot se va afla. Abia atunci o să fie, exact cum zici tu acum, prea târziu.

       – Nu pot să fac asta, mormăi el. Nu pot, înțelege că nu mai pot.
       – De fapt, inima ta și logic, mintea ta, sunt cei mai fideli prieteni, plusă ea privindu-l fix să vadă ce se întâmplă în mintea lui și cum reacționează. Dar nu reuși să citească nimic. Parcă privea fața din profil a unei statui. Ele conviețuiesc, reluă ea după câteva secunde de tăcere, ajutându-se reciproc. Înțelegi? Însă inima nu are mintea ei proprie, deci nu poate judeca, iar mintea nu are inimă, deci nu poate trăi fără inimă, nu?
       – Ce vrei să spui cu asta, cu... de fapt, ce naiba este, un joc de cuvinte, o șaradă sau o ghicitoare?
       – Nici, nici, nici... O simplă constatare, mi-a trecut așa prin minte privindu-te.
       – Minți, ai spus-o cu un scop, vrei să mă duci psihic undeva. Dar nu mi se potrivește mie, constatarea ta, zise privind-o. 
       – Poate ai dreptate, dar inima ta, luptă cu mintea ta.
       – Nu cred asta, eu cred că e tocmai invers, spuse bărbatul cu o voce moale, întorcând capul și privind fix pe luciul apei ultimele reflexele jucăușe ale soarelui ce apunea.
       – În tine se dă o luptă, de fapt cred că simți sau știi și tu asta, în noi sunt doi care se...
       – Da, bănuiesc ce vrei să spui, o întrerupse privind-o, că în noi, sunt doi care se ceartă veșnic, se bat ca la K1 sau mai bine spus, se luptă aprig pentru ceva, bla, bla, bla și etc. Dar eu consider că este bine, din punctul meu de vedere, așa ne menținem într-un echilibru.
       – Precar, foarte precar. Nu crezi? 
       – Precar, neprecar, important este faptul că cei doi se luptă pentru menținerea echilibrului, și ne ține și gândirea, și mintea, și rațiunea trează, ocupată cu asta. Creierul nostru are nevoie zilnic de antrenament mental, dacă pot spune așa, de exerciții și probleme de logică... Știu că sunt urât, dar am mai citit și eu câte ceva.
       – Adică, cu alte cuvinte vrei să-mi demonstrezi contrariul. Apropo de asta, vreau să-ți spun ceva: nu știu dacă se poate numi paradox, dar cred că ai remarcat și tu că mama natură pe unii oameni îi înzestrează cu multă frumusețe, pe alții cu multă inteligență însă foarte rar cei frumoși sunt și inteligenți, dar de cele mai multe ori cei inteligenți sunt urâți, și totuși au un farmec aparte, iar tu faci parte din ultima categorie. Așa constat eu. Și nu mă interesează dacă ai sau nu obiecții. Sunt ale tale.

       Angela, de data aceasta, îi spusese totul fără să-l privească, apoi brusc întoarse capul și fixându-l zise:
       – Deci, ce știi? Explică-mi ce luptă crezi că se dă în tine?
       „Ce naiba vrea exact femeia asta, de la mine?” gândi el, apoi ridică ușor capul, se întoarse și privind-o spuse:
       – În forul meu interior, parcă sunt două ființe care se ceartă veșnic, se luptă de ceva vreme, dar mai aprig de câteva zile, iar azi au dus o mare bătălie, chiar pentru viață și moarte: una este bună și mă îndeamnă să-i spun totul lui tata. Cealaltă este rea și-mi spune, mai bine te sinucizi decât să afle adevărul, zicându-mi: el, care te-a crescut singur în ultimii zece ani, ți-a îndeplinit - în limita posibilităților financiare - aproape toate dorințele când erai mic, și-a sacrificat timpul liber lucrând multe ore suplimentare ca tu să-ți termini studiile, el nu merită asta. Această luptă interioară mă chinuie, îmi macină somnul, mă face să urlu de durere sufletească și neputință, uneori chiar și plâng... plâng de mai bine de șase luni, mai adăugă el cu voce moale.
       – Și pe mine m-a încercat gândul sinuciderii cu ceva vreme în urmă, de aceia cred că înțeleg foarte bine ce se cam petrece în mintea ta. Acum însă m-am vindecat și sper, de fapt prin autosugestie mi-am impus să nu mă mai gândesc niciodată la asta, dar sunt sigură că nu mă crezi. Stai liniștit, nu vreau să te impresionez și nici să te conving că-ți spun adevărul, te las să crezi ce vrei însă te întreb: dacă te arunci în apă, ce crezi că rezolvi? Gândește-te că tatăl tău o să fie copleșit de suferință și durere. O să-l macine toată viața întrebarea: de ce oare a făcut fiul meu acest gest necugetat? Deoarece, din cele povestite de tine deduc că tatăl tău te iubește mult și nu merită să-i faci una ca asta. Angela tăcu. Îl privi fugar apoi se întoarse și zise pe un ton mai ridicat: Ascultă, și totuși între noi există o diferență, poate chiar majoră și fără să mă întrebi am să-ți spun care: eu sunt dominată de partea bună din ființă, pe când tu...
       – Da, eu, de cea malefică, vrei să spui? o întrebă repede, întrerupând-o.
       – Exact, în momentul acesta tu ești dominat de ea, dacă ai argumente, te rog să mă contrazici. Te întreb: câte fapte bune ai făcut tu?
       – ...Păi, cred că nici măcar una demnă de a fi povestită, răspunse el după câteva clipe de gândire. Bănuiesc că tu ai făcut multe, de aceea mă și întrebi, hai, laudă-te și uimește-mă.

 - va urma -

[Mihaela Suciu]

Simpatic dialog. Ceva aş fi spus altfel: inima nu are creier deci nu poate judeca, iar creierul nu are inimă şi deci nu poate simții, dar eu nu sunt Angela. :)

Emil, mai uimeşte-mă cu... ştii tu! Vezi să nu fie fulgere negre. :)

[Emil Dumitru]

Mulțumesc pentru lectură și coment, Mihaela.

Mă voi strădui. 

Mihaela Suciu a spus :

Simpatic dialog. Ceva aş fi spus altfel: inima nu are creier deci nu poate judeca, iar creierul nu are inimă şi deci nu poate simții, dar eu nu sunt Angela. :)

Emil, mai uimeşte-mă cu... ştii tu! Vezi să nu fie fulgere negre. :)

[Ion Lazăr da Coza]

Notă: Înainte de conjuncţiile adversative dar, iar, ci, deci se pune obligatoriu virgulă. Conjuncţia însă nu se pune niciodată între virgule când este în interiorul propoziţiei. („Recomandările noastre nu au avut însă niciun rezultat.” şi nu „Recomandările noastre nu au avut, însă, niciun rezultat.”).

Precar, neprecar, important este faptul că cei doi se luptă pentru menținerea echilibrului, și ne ține și gândirea și mintea și rațiunea trează, ocupată cu asta. >

Precar, neprecar, important este faptul că cei doi se luptă pentru menținerea echilibrului, și ne ține și gândirea, și mintea, și rațiunea trează, ocupată cu asta.

pulsă > plusă 

da Coza

[Emil Dumitru]

Vă mulțumesc pentru notă, domnule Ion Lazăr da Coza. 

Întodeauna am ținut cont de recomandări însă mai scapă câteodată și greșeli. 

Ion Lazăr da Coza a spus :

Notă: Înainte de conjuncţiile adversative dar, iar, ci, deci se pune obligatoriu virgulă. Conjuncţia însă nu se pune niciodată între virgule când este în interiorul propoziţiei. („Recomandările noastre nu au avut însă niciun rezultat.” şi nu „Recomandările noastre nu au avut, însă, niciun rezultat.”).

Precar, neprecar, important este faptul că cei doi se luptă pentru menținerea echilibrului, și ne ține și gândirea și mintea și rațiunea trează, ocupată cu asta. >

Precar, neprecar, important este faptul că cei doi se luptă pentru menținerea echilibrului, și ne ține și gândirea, și mintea, și rațiunea trează, ocupată cu asta.

pulsă > plusă 

da Coza

[Sofia Sincă]

Am citit, am scos niște erori și nu și nu ce am făcut de mi-a fugit pagina. Nu e prima dată. Acum nu mai am răbdare să o iau de la început. Altă dată, Emil. Dar revin sigur.

Sofi

[Sofia Sincă]

Am revenit. Îmi place dialogul, ce duce, cred, spre ceva bun, cel puțin spre renunțarea sinuciderii. Deși mi se pare cam lung, tu știi mai bine având toată lectura în față, este condus bine, psihologic. Scrierea este cursivă, ușor lizibilă, dar ai câte ceva de corectat. Peste această bucată nu te-ai aplecat destul de mult.
Deci, întristarea: :))
totodată încercând să-i citească - încercând, totodată să-i citească (zic eu)
sprincenele - sprâncenele, nu de alta dar se zice și așa și e incorect.
pară un bărbat fioros. Poate că nu era, dar părea. - a doua frază este de prisos. Ferește-te de astfel de repetiții și chiar de concluzii, devin plicticoase.
îl întrebă ea cu teamă. – ...Nu, răspunse el - mai schimbă pe el, ea. Mai spui bărbatul, femeia sau numele lor. Prea mult uzezi de el, ea.
BULVERSÁT, -Ă, bulversați, -te, adj. 1. (Despre lucruri) Care se află în dezordine. 2. Fig. (Despre oameni) Zăpăcit, năucit; dezorientat. - prin urmare bulversat este același lucru cu năucit și devine pleonasm.
că la un moment dat am crezut că suferă, ce crezi că rezolvi? Gândește-te că tatăl tău - foarte sâcâitoarea această conjuncție, că. Mai scapă de ea, mai scoate-o de unde poți, mai modifici fraza.
deja el s-a mutat la ea. - era de ajuns, deja s-a mutat la ea. Cred că este și influența limbii pe care o vorbești acum.
zicându-mi: El, care te-a crescut - după două puncte nu se scrie cu majusculă.
eu sunt dominată de ființa bună,de ființa malefică, - Nu cred că este corect. După mine ar fi mai bine, eu sunt dominată de partea bună din ființă iar tu de cea malefică.

Am citit cu drag și dor,

Sofi

[Emil Dumitru]

Sofi, în primul rând, vreau să-ți spun, „Bine ai revenit!”

Sper din tot sufletul că ai bateria încărvată FULL și de sănătate, dar și de romantism... de la Roma, nu?

Acum, nu întristarea, cum ai spus tu, pentru că nu m-am întristat absolut de loc, ba dimpotrivă, m-am bucurat și-ți spun cu drag că-ți mulțumesc pentru TOT.

Am  revenit asupra textului și am făcut, pe lângă cele semnalate de tine, și alte modificări... sper că le-am făcut bine.

Mulțumesc, acum aștept comentul și la IV, dacă ai timp și plăcere, bineînțeles. 

[Corina Militaru]

Ți-am cunoscut personajele, Emil. Acum sunt curioasă încotro le vei duce :) 

[Emil Dumitru]

Mulțumesc pentru lectură Corina, eu însă sunt și mai curios să citesc comenturile tale viitoare!

Corina Militaru a spus :

Ți-am cunoscut personajele, Emil. Acum sunt curioasă încotro le vei duce :)