Agora, o piață a deșertăciunilor, o piață unde un înțelept privea lumea și universul. În jurul său tineri, bătrâni, discuții, vanitate. Nicio femeie. Nu aveau voie să facă parte din lumea condusă de bărbați. Bărbații se împart în două categorii principale (pentru că mai sunt și cele secundare): conducători și supuși. Și iată Agora, mustind de forfota zilnică, de voci. Problemele urbei sunt mai importante decât universul. Problemele personale sunt mai importante decât problemele urbei. Vanitate!

   Agora și el. Observă tăcut zarva inutilă. Cățiva tineri se opresc lângă el. Îi întreabă despre cunoaștere, despre sine. Le pune întrebări și îi ajută să deschidă singuri poarta răspunsurilor lor. Este doar un conducător de drumuri.

   Agora Atenei, mistic și istorie, minciună și adevăr. El și adevărul, în măsura în care adevărul există. Nu poate fi general valabil pentru toți. De aceea îl mai căutăm și azi. Pentru că el ori a rămas undeva în trecut, ori nu există. Orice noțiune de adevăr enunțată până acum nu este decât constatarea unui fapt concret. Eu spun o minciună, dar tu nu știi. Dacă te conving, este un adevăr. Omul are două picioare, două mâini. Este un adevăr? E realitate. Ce înseamnă adevărul? Ce vrem noi să credem pentru a ne fi bine, înafara realitătii, care nu poate fi contestată. Adevărul meu nu e și al tău, și invers.

   Din greșeală, doi fizicieni, răsplătiți ulterior cu premiul Nobel, au descoperit rămășițele Big-Bangului primordial. Este un adevăr? Ce nu poate fi verificat, nu poate fi adevăr. Dacă poate fi verificat, este realitate. Și atunci, unde este adevărul?

   În Agora de azi, nimeni nu gândește, dar vocile sunt tot mai nervoase. În Agora de azi e pustiu, deși e plină de oameni.

   Ce este Agora? Locul unde vanitatea a învins.

Adina V.

24 ianuarie 2018

* agora= piață, locul de întâlnire al atenienilor (în limba greacă)

Vizualizări: 137

Răspunde la Aceasta

Răspunsuri la Aceste Discuţii

Un mic eseu romanțios, despre piață. Și în piață, ca la piață se adună de toate. Iar pe vremea atenienilor, la înălțime era vanitatea. Nu că nu ar fi valabil și astăzi.

Ce înseamnă adevărul? - un subiect inepuizabil...

Cel mai valabil este că fiecare avem adevărul nostru.

Am citit cu plăcere,

Sofi

Mulțumesc, doamnă Sofia, pentru timpul acordat lecturii acestei postări. Piața ateniană , acea agora, era locul de întâlnire al locuitorilor orașului. Fiecare așezare, fie că este doar un sătuc, și astăzi are această "piață"  :) 

Îmi place Socrate, mentalitatea lui, caracterul :) 

Am scris și despre Xantipa, soția lui, dar nu am mai fost romanțioasă :) 

Vă îmbrățișez cu drag! :) 

Mi s-au părut esențiale ultimele două alineate, concluzia! Toți vorbesc, nimeni nu mai ascultă. 

Drag, 

Nikol

Realitatea zilei de azi :) 

Îți mulțumesc, Nikol, pentru interes și comentariu :)

Cu drag :) 



Nikol MerBreM a spus :

Mi s-au părut esențiale ultimele două alineate, concluzia! Toți vorbesc, nimeni nu mai ascultă. 

Drag, 

Nikol

Răspunde la discuţie

Despre

Ion Lazăr da Coza a creat această reţea Ning.

conducere site redacție

FONDATORI

ION LAZĂR da COZA - scriitor

VASILISIA LAZĂR - poetă, membră UZPR

ADMINISTRATORI-EDITORI

SOFIA SINCĂ - prozatoare

ADA NEMESCU - poetă, artist plastic, membră UZPR

AUGUSTA COSTIN (CHRIS) - prozatoare

MIHAELA POPA - poetă

GRIG SALVAN - prozator, cantautor

BOLACHE ALEXANDRU - poet

MIHAI KATIN - poet

GABRIELA RAUCĂ - poetă, membră UZPR (redactor promovare media) 

CARMEN POPESCU - scriitoare, membră UZPR (redactor promovare media) 

ATENȚIE!

Fiecare postare trebuie făcută în spaţiile special constituite pentru genurile literar/artistice stabilite. Postarea în alte locuri decât cele stabilite de regulile site-ului, atrage eliminarea postării de către membrii administraţiei, fără atenţionarea autorului! De exemplu, un eseu postat în spațiul prozei va fi șters. Pentru cele mai frecventate genuri, reamintim locațiile unde trebuie postate. Pentru a posta:

1. POEZIE, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

2. PROZĂ, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

3. ESEU, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

4. FOTOGRAFII, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

5. VIDEOCLIPURI, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

Toate acestea le puteți accesa și din bara de sus a site-ului. Este admisă doar o postare pe zi, pentru fiecare secțiune, creație proprie. Folosirea diacriticelor este obligatorie. 

donații

Pentru cei care doresc să susțină acest site, DONAȚII la: 

RO45CECEB00008RON1057488

titular cont: LAZAR VASILISIA 

(CEC Bank)

*

***

Pentru acest an, au donat:

Gabriela Raucă - 1500 lei

Burtea Corina-Elena - 200 lei

Monica Pester - 350 lei

important!

Activitatea Recentă

Alina Ilie a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Denudare a utilizatorului Amanda Spulber
"Instantaneu al primăverii, surprins de un suflet pe cât de lucid, pe atât de…"
cu 1 oră în urmă
Alina Ilie a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog coșmar de primăvară a utilizatorului Dulmin Aurel
"Speranța nu moare, fie și doar “nuanțe de roz” să ne fie unica amintire. Emoționant…"
cu 1 oră în urmă
Alina Ilie a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Uneori sunt verdele ierbi a utilizatorului Mihai Katin
"Poem al iubirii cu înțelepciune, înțelegerea durerii ca mântuire. Mi-a ajuns la…"
cu 1 oră în urmă
Utilizatorului Alina Ilie îi place postarea pe blog Uneori sunt verdele ierbi a lui Mihai Katin
cu 1 oră în urmă
Alina Ilie a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Fluture pe buche a utilizatorului Alina Ilie
"Vă mulțumesc din suflet!"
cu 1 oră în urmă
Ion Nălbitoru a adăugat o discuţie la grupul
Prezentare grafică

„Dumnezeu a creat lumea cu un zâmbet când era vesel, nu când nu era trist” Interviu cu dl. prof. univ. dr. ing. Marian Nicolae

Ion Nălbitoru: Domnule prof, sunteți originar din orașul Drăgășani, Vâlcea, pe care oamenii de…Vezi mai mult
cu 4 ore în urmă
Dulmin Aurel a postat discuţii
cu 6 ore în urmă
Chris a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Ne trece timpul a utilizatorului Chris
"Multumesc, Miha! Imbratisari!"
cu 7 ore în urmă
Costel Zăgan a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Erezia măștii sau despre frică a utilizatorului Costel Zăgan
"Sărut-mâna! Am scris-o cu durere și draagoste!"
cu 9 ore în urmă
Maria Mitea a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Erezia măștii sau despre frică a utilizatorului Costel Zăgan
"”  Mi-am pus masca fricii pe figură toți mă recunosc sunt de-al lor” - mi-a…"
cu 12 ore în urmă
Costel Zăgan a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Erezia măștii sau despre frică a utilizatorului Costel Zăgan
"Sărut-mâna: n-am cuvinte, nu mai am cuvinte!"
cu 20 ore în urmă
Costel Zăgan a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Altă odă gingașă altă odă pierdută a utilizatorului Costel Zăgan
"Mulțumesc! Sărut-mâna!"
cu 20 ore în urmă
Postare de log efectuată de Alina Ilie

Prima mamă

De-a singurării năpastă Să îl scape, i-a dat soață, I-a cioplit-o dintr-o coastă Domnul, și-a…Vezi mai mult
cu 20 ore în urmă
Alina Ilie a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Osul sămânță a utilizatorului Alina Ilie
"Vă mulțumesc din toată inima!"
cu 20 ore în urmă
Ioniţă Gabriela a contribuit cu răspunsuri la discuţia cerșetorul a utilizatorului Dulmin Aurel
"Of! M.a luat cu frig! O proza cu greutate si atat de emotionanta! Felicitari!"
cu 21 ore în urmă
Lui Ioniţă Gabriela i-a plăcut discuţia cerșetorul a lui Dulmin Aurel
cu 21 ore în urmă
Lui Dulmin Aurel i-a plăcut discuţia Cine a inventat frățiorii? a lui Ioniţă Gabriela
cu 23 ore în urmă
Ioniţă Gabriela a contribuit cu răspunsuri la discuţia Cine a inventat frățiorii? a utilizatorului Ioniţă Gabriela
"Multumesc, Lisia! Esti atat de generoasa cu mine! Jorj e nepotelul meu, micul meu irlandez, o…"
cu 23 ore în urmă
Dulmin Aurel a contribuit cu răspunsuri la discuţia Cine a inventat frățiorii? a utilizatorului Ioniţă Gabriela
"  Mda! Mișto! O plăcere să te citesc. Ai toată admirația mea. Nu sunt genul de om care să…"
cu 23 ore în urmă
Dulmin Aurel a contribuit cu răspunsuri la discuţia cerșetorul a utilizatorului Dulmin Aurel
"  Astfel de răspunsuri mă incită, mă îndeamnă la mai mult. Ideea că cineva de…"
cu 23 ore în urmă

Antologiile site-ului „ÎNSEMNE CULTURALE”

„Ecouri din viitor”, 2022 AICI

Atlasul cu diezi  2017 AICI

Autograf pentru m(â)ine  2013 AICI

© 2026   Created by Ion Lazăr da Coza.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor