Capitolul I - halibut

Miercuri

– Karina, vino la masă!
– Mai stau puțin mami. Am de terminat o povestire.

      Deci, cum spuneam. Țineți minte că îmi plac pisicile? Ei bine, am să vă spun un secret. Aseară a fost o mare petrecere. Ciudat să spui mare petrecere când oaspeții de noapte au fost Babu şi unchiul meu Adi.  Nu ştiți cine este Babu? E un mamut lânos de tundră, după cum spune Adi, dar eu cred că este un elefant cu o frează fistichie. E foarte haios şi mâncăcios. Îi place să stea mai mult pe marginea patului şi să ronțăie alune.

      Cred că Adi a fost mulțumit cum mă port cu pisicuțele. Îmi dau seama după cum mi se adresează. „Domnișoară, ar fi fost mai politicos să inventăm un limbaj pisicesc. Domnișoară, nu oricând se împlinesc două săptămâni şi trei zile de când pisicile sunt la noi în casă. Domnișoară…” Cum adică limbaj pisicesc. Asta chiar că-ntrece orice limită. Pisicile nu pot vorbi. Ele torc din prea multă fericire. Dacă ați şti de câte ori a fost salvată omenirea. Dar pentru că Adi este un om de treabă sunt de acord cu el. Trebuie să inventăm un limbaj pisicesc.

      În loc de tort, Adi le-a adus peşte uscat şi tare ca piatra. Aşa că s-a născut o dilemă. Cum să punem lumânările. Ne-au ajutat pisicuțele. Au început să se plimbe de colo-colo, vârându-şi boticul şi ghetuțele, în ghiveciul cu semințe de păpădie şi pintenul cocoşului puse la încolțit, cu o zi înainte. Dacă ar afla mami…

      „Domnişoară, n-ai vrea şi tu halibut?” Nu ştiam că pisicilor le place aşa de mult peştele uscat. Să nu mai vorbesc că s-au adunat toate în jurul lui Adi, ca lemnele de foc la gura sobei bunicii.

      Cât despre invitați! Dacă o fi să bată la uşă Răzvan,  m-aş bucura foarte tare. Este verișorul meu preferat. Cel mai mic. Îi plac jucăriile de lemn făcute din scânduri de brad, cu muchiile rotunjite.

      La final, Adi m-a condus în camera de zi. Adormisem. Torsul pisicilor căpătase ecou chiar şi-n vis. Pe mama pisică o acoperea, cu o pânză, un nor argintiu, zâmbind fericit de pe marginea patului cu a sa freză fistichie.

      Aş mai dori să adaug ceva înainte de a merge la masă. Credeți că pisicilor le place băița? Ne vedem mâine!

Vizualizări: 157

Răspunsuri la Aceste Discuţii

Probabil dacă știam „limbajul pisicesc” am fi aflat mai multe. Sărmana fetița a adormit gândindu-se la ele. Dar cum bine preciza autorul... mai e și mâine o zi!

Am citit cu drag. Felicitări!

citit cu plăcere, îmi plac pisicile

PS

Fetița mea i-a făcut băiță la pisică și acum când o vede fuge de frică până în fundul grădinii... :))

Foarte frumos! Am citit cu plăcere! :)

Despre

Ion Lazăr da Coza a creat această reţea Ning.

conducere site

FONDATORI

ION LAZĂR da COZA - scriitor

VASILISIA LAZĂR - poetă, redactor Revista „Eminesciana”

ADMINISTRATORI-EDITORI

SOFIA SINCĂ - prozatoare

GABRIELA RAUCĂ - poetă, artistă, realizatoare emisiuni Radio ProDiaspora, redactor Revista „Eminesciana”

AUGUSTA COSTIN (CHRIS) - scriitoare

MIHAELA POPA - poetă

CARMEN POPESCU - scriitoare, realizatoare emisiuni Radio Vocativ

PETRUȚ DAN (CĂMUI) - poet, cantautor

BOLACHE ALEXANDRU - scriitor

MIHAI KATIN - scriitor

GRIG SALVAN - scriitor, cantautor

ATENȚIE!

Fiecare postare trebuie făcută în spaţiile special constituite pentru genurile literar/artistice stabilite. Postarea în alte locuri decât cele stabilite de regulile site-ului, atrage eliminarea postării de către membrii administraţiei, fără atenţionarea autorului! De exemplu, un eseu postat în spațiul prozei va fi șters. Pentru cele mai frecventate genuri, reamintim locațiile unde trebuie postate. Pentru a posta:

1. POEZIE, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

2. PROZĂ, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

3. ESEU, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

4. FOTOGRAFII, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

5. VIDEOCLIPURI, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

Toate acestea le puteți accesa și din bara de sus a site-ului. Este admisă doar o postare pe zi, pentru fiecare secțiune, creație proprie. Folosirea diacriticelor este obligatorie. 

donații

Pentru cei care doresc să susțină acest site, DONAȚII la: 

RO45CECEB00008RON1057488

titular cont: LAZAR VASILISIA 

(CEC Bank)

*

Pentru acest an au donat:

Gabriela Raucă - 300 Euro

Monica Pester - 300 Lei

Nuța Crăciun - 220 Lei

Maria Chindea - 300 Lei

Tudor Cicu - 300 Lei

Elisabeta Drăghici - 200 Lei

Activitatea Recentă

Utilizatorului petrut dan îi place postarea pe blog Când . . . a lui Monica Pester
cu 5 minute în urmă
petrut dan a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Când . . . a utilizatorului Monica Pester
cu 5 minute în urmă
Postare de log efectuată de Monica Pester
cu 23 minute în urmă
petrut dan a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Egoism (Ion Lazăr da Coza) a utilizatorului Vasilisia Lazăr
cu 35 minute în urmă
Utilizatorului petrut dan îi place postarea pe blog Egoism (Ion Lazăr da Coza) a lui Vasilisia Lazăr
cu 51 minute în urmă
petrut dan a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Actul Sacru a utilizatorului Maria Mitea
cu 53 minute în urmă
Maria Mitea a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Actul Sacru a utilizatorului Maria Mitea
cu 3 ore în urmă
Postare de log efectuată de Vasilisia Lazăr
cu 4 ore în urmă
Vasilisia Lazăr a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Actul Sacru a utilizatorului Maria Mitea
cu 4 ore în urmă
Vasilisia Lazăr a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Nopți se sparg de întuneric a utilizatorului C.Titi Nechita
cu 5 ore în urmă
Denisa Curea-Popa şi-a partajat postarea de blog pe Facebook
cu 8 ore în urmă
Denisa Curea-Popa şi-a partajat postarea de blog pe Facebook
cu 8 ore în urmă
Denisa Curea-Popa şi-a partajat postarea de blog pe Facebook
cu 8 ore în urmă
Maria Mitea a contribuit cu răspunsuri la discuţia Trei păpuși, cinci becuri și 2 pachete de țigări a utilizatorului Maria Mitea
cu 8 ore în urmă
Utilizatorului Denisa Curea-Popa îi place postarea pe blog Rondel pentru Momo a lui carmen popescu
cu 8 ore în urmă
Utilizatorului Denisa Curea-Popa îi place postarea pe blog Hoţul de lumină a lui Nikol MerBreM
cu 8 ore în urmă
Utilizatorului Denisa Curea-Popa îi place postarea pe blog Rondelul poeziei a lui Valeria Merca
cu 8 ore în urmă
Utilizatorului Denisa Curea-Popa îi place postarea pe blog invidie a lui Ana C. Ronescu
cu 8 ore în urmă
Vasilisia Lazăr a contribuit cu răspunsuri la discuţia Trei păpuși, cinci becuri și 2 pachete de țigări a utilizatorului Maria Mitea
cu 9 ore în urmă
Maria Mitea a contribuit cu răspunsuri la discuţia Trei păpuși, cinci becuri și 2 pachete de țigări a utilizatorului Maria Mitea
cu 9 ore în urmă

Antologiile site-ului „ÎNSEMNE CULTURALE”

„Ecouri din viitor”, 2022 AICI

Atlasul cu diezi  2017 AICI

Autograf pentru m(â)ine  2013 AICI

© 2024   Created by Ion Lazăr da Coza.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor