Frumoșii micilor orașe , Violeta Deminescu Jurca

[Deminescu Violeta]

Romul Munteanu (n. 18 martie 1926, Călanu Mic, Hunedoara - d. 17 martie 2011, București) a fost critic, istoric literar și editor român. Unul dintre cei mai importanţi critici şi teoriticieni literari şi pe unul dintre profesorii săi eminenţi. Profesorul Romul Munteanu a coordonat sute de doctorate şi a lăsat în amintirea studenţilor săi imaginea unui cărturar profund şi foarte bine informat. Prof. univ. dr. Romul Munteanu a fost unul dintre cei mai mari editori ai României, operele apărute la Editura Univers, între 1971 şi 1990, cât timp a fost director, fiind adevărate acte de rezistenţă culturală şi spirituală în obsedantul deceniu opt al epocii Nicolae Ceauşescu. Lucrările profesorului Romul Munteanu sunt repere incontestabile în bibliografia universitară, fie că este vorba despre Şcoala Ardeleană, Noul Roman Francez, Clasicismul şi Barocul în cultura europeană din secolul al XVII.lea, teatrul absurdului, opera lui Bertold Brecht ori metamorfozele criticii europene moderne. A fost preşedintele de onoare al Asociaţiei Publicaţiilor Literare şi Editorilor din România. În 2005, a primit Ordinul Steaua României în grad de Cavaler. A urmat Şcoala primară la Batiz (1933 - 1938), Şcoala Normală din Deva (1938 - 1946), iar bacalaureatul l-a dat, în 1946, la Liceul Sfântul Sava din Bucureşti. A urmat Facultatea de litere şi filosofie din Cluj Napoca (1946 - 1950), iar la începuturile carierei a fost asistent universitar la Cluj şi Bucureşti. Printre volumele publicate de Romul Munteanu se numără: "Contribuţia Şcolii ardelene la culturalizarea maselor" (EDP, 1962), "Brecht, monografie" (Editura Univers, Bucureşti, 1966), "Noul roman francez" (Editura Univers, 1967), "Farsa tragică" (Editura Univers, 1970 - "Farsa tragică. O poetică comparată a teatrului absurdului", Editura revizuită, Editura Pro Humanitate, 1997), "Profiluri literare" (Editura Univers, 1972), "Jurnal de cărţi 1" (Editura Albatros, 1973), "Metamorfozele criticii europene moderne" (Editura Univers 1975 (ed. a II-a, Editura Pro humanitate, 1998)), "Lecturi şi sisteme" (Editura Eminescu, 1977), "Jurnal de cărţi 2" (Editura Eminescu, 1979), "Cultura europeană în epoca luminilor" (BPT, 2 vol. Ed. Minerva, 1981), "Jurnal de cărţi 3" (Editura Eminescu, 1982), "Clasicism şi baroc în cultura europeană din secolul al XVII-lea" (Editura Univers, (vol. I-1981, II-1983, III-1985). (Clasicism şi baroc, ed. revizuită, Ed. All, 1998), "Jurnal de cărţi 4" (Editura Eminescu, 1988), "Jurnal de cărţi 5" (Editura Libra, 1994), "Preludii la o poetică a antiromanului - Noul roman francez" (Editura Eminescu, 1995), "Introducere în literatura europeană modernă (Editura All, 1996), "Permanenţe ale poeziei româneşti" (Editura Odeon, 1996), "Jurnal de cărţi 6" (Editura Libra, 1996), "Iluminism şi romantism European" (Editura Odeon, 1998), "O viaţă trăită, o viaţă visată" - memorii (Editura Globus, 1996), "Viaţa în ceaţă sau cântecul lebedei" - continuare memorii, vol. II (Editura Libra, 2005). - Surse: agerpress, wikipedia

O viață trăită, o viață visată

Nu ştiu dacă acesta o fi fost cel mai mare regret al tatălui meu, dar n-a văzut marea niciodată! Eu însă, din clasa a doua începând, în fiecare an... În schimb, tata urca în munte. Într-o vacanţă mare, a lui şaptezeci şi şase cred, ne-a dus pe sora mai mare, pe fratele meu şi pe mine, la Sinaia, apoi într-un periplu prin ţară. Îmi amintesc Dunărea la Porţile de Fier,văzută de la fereastra trenului, Crucea de pe Caraiman de-aproape, urcuşul cu telecabina, Peleşul care-mi hrănea dintr-o dată visul cu palate şi prinţesele Poveştilor nemuritoare citite pe nerăsuflate, întâiul vorbit la telefon ca o realitate cu zâmbet pe care la Călanu Mic n-am avut-o încă mulţi ani, o noapte de vară înăbuşitoare în Bucureşti, prima senzaţie de imponderabilitate în lift (atunci am învăţat termenul de la tăticu')...Şi întâlnirea cu unchiul Romon, în casa lui de pe strada Gramont (cum îţi rămân în minte nişte amănunte!). Cu oja sângerie pe o comodă lângă fereastră...Şi cu bibliotecile sale îmbrăcând pereţii mai multor camere până-n tavan! Oh, şi era să uit: atunci l-am întâlnit, tot în casa unchiului, şi pe celebrul caricaturist, Matty Aslan! A văzut lumina zilei în Călanu Mic, adică în spaţiul cu doar cateva case al sătucului meu şi întâmplarea, dar sigur nu întâmplarea, a făcut să-i fiu nepoată, prin tatăl meu, care-şi respecta nespus vărul devenit doctorand în literatura română, critic literar şi redactor şef al editurii Univers... Unchiul Romul, domnul Romone cum îi spunea bunica mea, de altfel matuşă a lui (iată cum ţăranul respecta pe cel plecat din sat şi devenit domn) revenea uneori, mânat de dorul căsuţei părinteşti, ba chiar a scris monografia satului...Ce gol o fi avut în suflet, când în curtea copilăriei, acum paşi străini străbăteau cărarea de la poartă pâna la fereastra la care încă mai înflorea tufa de liliac!... Cunoşteam iarba moale din ocolul acela şi mi-a rămas în suflet gustul de miere al verilor în care micul meu univers primea în braţe florile dealului la poalele căruia , în vale, a răsărit un om...De unde se vede , a câta oară, că valoarea se naşte adesea în simplitate şi decenţă... Însă nu ştiam eu pe atunci cu cine îmi prilejuise tatăl meu întâlnirea! Mica ţărăncuţă ştia doar că e neamul de la capitală şi-l aşeza cumva între sfinţi...dar a întâlnit un om între două vârste, vesel şi glumeţ, un bonom. Acum pricep şi pentru ce a povestit ceasuri în şir cu tatăl meu, un înţelept şi el, şi un autodidact... Ar împlini în curând 90 de ani . În schimb, se împlinesc cinci de când înainte i s-a deschis Marea Poartă... S-a împlinit, după un an, și dorinţa celui ce a condus două decenii Editura Univers: urna cu rămăşiţele pământeşti odihneşte acum la umbra nucului din cimitirul bisericii, la Calanu Mic. Satul natal căruia scritorul i-a dedicat romanul autobiografic “O viaţă trăită, o viaţă visată”. Romul Munteanu, "un mare dascăl întru libertate în europenitate şi europenitate în libertate", cum bine a rostit în cuvântul său evocator scriitorul Mircea Tomuş, la evenimentul In memoriam, care a avut loc la Călan odată cu „revenirea” domniei sale acasă, a avut o imensă contribuţie la integrarea literaturii româneşti în cea europeană şi, implicit, în cea universală, sau, cum am gândit atunci, omul potrivit la timpul potrivit... Ana Diana Munteanu, fiica celui plecat spre a reveni, ea însăşi editor, învingându-şi fireştile emoţii, a rostit simplu, dar cu o elocinţă demnă de valoarea tatălui său, date biografice care ar face cinste oricărei personalităţi din sfera culturii româneşti: Doctorand în litere şi filologie la Universitatea din Leipzig, Premii ale Uniunii Scriitorilor, Premiul Menelaos Ludemis, Atena, 1980, Ordinul Steaua României în grad de cavaler, 2006, Palmes Academiques, acordat de Ministere de L'Education Nationale, Franţa, 1997, Chevalier des Artes, în grad de ofiter, 2000... Profesor de literatură comparată la Facultatea de Litere a Universității din București, a publicat numeroase monografii, studii de sinteză sau culegeri de eseuri. Din 1970 pînă în 1989 a fost director al Editurii Univers, unde a contribuit la unul dintre cele mai interesante proiecte culturale postbelice, și anume la crearea unei „biblioteci universale în limba română, reluând un ideal drag drag lui Ion Heliade Rădulescu. Cel ce a scris şi publicat o vastă operă literară şi de critică literară, a fost omagiat în oraşelul nostru într-o atmosferă de adâncă emoţie , filmul prezentat la început, realizat in anii '90 la o televiziune naţională, relevând un om cald, o personalitate cu un debordant simţ al umorului, în timp ce părul sau complet alb îi conferea o aură cu totul specială, toţi cei prezenţi la omagierea trecerii sale în nefiinţă în urmă cu un an, simţindu-i deplin prezenţa în sală... Recunosc şi regret că mulţi ani nu m-am aplecat asupra operei sale...Însă, în viaţă, ce e scris e scris! Privind fotografia veche, văd o mână aşezată întocmai pe umărul meu stâng şi ochii mei închişi ca sub o binecuvântare... „Vinovat" de a-mi fi dăruit cândva, în copilărie, superlativul frumuseţii feminine prin Lucia, soţia sa, înţeleg astăzi încă o "vinovăţie" înspre mine a celui care a fost şi va rămâne Romul Munteanu: cuvântul scris, cuvântul simţit, cuvântul trăit, cuvântul visat...

Articol preluat din Revista de Cultură și Civism ”Lada de Zestre” a Asociației CĂLAN 1387, numărul 8 din februarie 2016, apărut sub semnătura Violetei Deminescu Jurca.

[Corina Militaru]

Îmi transfer și eu comentariul :) Mi-a plăcut, dragă Violeta! Felicitări! :)

[Deminescu Violeta]

Corina Militaru a spus :

Îmi transfer și eu comentariul :) Mi-a plăcut, dragă Violeta! Felicitări! :)

Îți mulțumesc frumos, Corina dragă!

[Ion Lazăr da Coza]

Frumos și lăudabil omagiu. Felicitări! Însă ce ne facem cu redactarea???

dintr-o dată > dintr-odată (pe neașteptate)

Semnele grafice și cele de punctuație (? ! ; , : ( ) . [ ] ' „ ” ... - * # etc. cu excepţia cratimei mari [–]) trebuie lipite de cuvintele pe care le succed sau le preced! În schimb, e obligatorie pauza (blancul) după toate semnele de punctuaţie, exceptând liniuţa de unire (cratima mică), dar și atunci când își urmează lor (de ex: – Așa!?!...)! 

Semnele citării în grafia română sunt așa: „---”  

Punctele de suspensie sunt numai trei şi indică, în general, o întrerupere a şirului vorbirii. Nu unesc niciodată două cuvinte! Ele preced sau succed un cuvânt (…preced sau succed…). Nu plutesc între cuvinte. Cel puţin… aşa ne învaţă clasicii noştri!... Cu excepția când se încheie un citat, sau se închide paranteza, după punctele de suspensie nu se ataşează alte semne grafice (…!), dar pot fi precedate de astfel de semne (!...), nu-s însoțite de virgule. Excesul folosirii lor dă impresia de vocabular sărac, ori de neputință în comunicare. False puncte de suspensie întâlnim în exprimări îngrijite, cum ar fi: „– Ce p…a mă-sii?!!” Iertată fie licenţiozitatea! (Aceasta e o atenționare-tip pe care o primesc aproape toţi cei ce fac și repetă această greşeală!...)

Drag,

da Coza