AICI se votează cele 4 piese de teatru înscrise la Concursul „Alb hoinar”, ediția a II-a

[Vasilisia Lazăr]

NOTĂ:

          În ceea ce privește votarea, după scara proprie de valori, veți nota obligatoriu absolut toate cele 4 piese de teatru, inclusiv textul propriu, dacă participați la acest concurs, cu note de la 10 la 1 (deci două sau mai multe creații pot primi, de la același votant, aceeași notă. Nu se face un clasament! Se acordă fiecărei piese de teatru nota pe care considerați că o merită. Pot fi mai multe note de 10, 9, 8 etc. La finalul votării, trebuie să aveți 4 note care vor fi lăsate pe această pagină, la comentarii. Un vot incomplet nu se ia în calcul!

          Succes!

1. Muzica! Muzica! Fără muzică nimic nu se poate!

 

-piesă într-un act-

 

Personajele:

 

John, Alex, Gogu, Gigi, Darius, Daria

 

Acțiunea se petrece într-o cameră studențească. Două paturi din fier se află unul lipit pe peretele din stânga iar celălalt pe cel din spate. Ușa este în dreapta, iar în centru se află o masă și două scaune

 

Intră Gogu cu un casetofon în mână, urmat de Gigi și Darius. Muzica disco inundă camera.

GOGU: (dansând) Salve fraților!

JOHN: ( în glumă dar pe un ton sobru) La revedere!

GOGU (mimează că pleacă) Adio!

JOHN: (ridicându-se de pe pat) Hei, nu știi de glumă!?

(Gogu se întoarce)

DARIUS: (se oprește în centru) M-am gândit să petrecem o zi împreună. De aceea vă propun să…

GOGU: (pune casetofonul pe masă și-l potrivește la un volum mai mic) Lui Darius mereu îi vine câte o idee!

DARIUS : (revoltat) Tu vorbești, Gogule? Pe ce că ai capul mic îți mai stă și creierul lejer!

GOGU: Aaaaa!... Ce să-ți spun! Ți-a fătat unicul neuron?

(Se strâng cu toți în jurul mesei)

JOHN : Ai grijă Gogule, nu sunt în apele mele. Sunt cam nervos.

GOGU: Săracul de tine! John, așa i s-a întâmplat și bunicului și mult n-a mai dus-o!

GIGI: Pe cine și unde a dus-o?

ALEX: Altul dus cu pluta!

JOHN: Gigi, te băgași ca musca-n…

GIGI: Miere!

ALEX: Să-l ascultăm pe Darius. Poate are vreo propunere interesantă.

DARIUS: (către Gogu) Închide drăcia asta. În infernul ăsta nu mă aude nimeni.

GOGU: (cu supunere prefăcută reduce din volumul muzicii) Facă-se voia voastră, precum în cer așa și pe pământ!

GIGI :Doamne miluiește, Doamne miluește!

JOHN: Parcă sunteți două marionete…

ALEX: Mai de grabă doi clovni!

DARIUS: Este vorba despre o excursie.

JOHN: Unde?

ALEX: Când?

DARIUS: La munte!

GOGU :(ridică brațele spre tavan) Omul Zăpezilor!

GIGI: (imitându-l pe Gogu) Omul Înălțimilor!

DARIUS:  (revoltat) Dacă nu vă interesează proiectul meu, vă rog să plecați!

GOGU: (docil) Sunt numai urechi… E nevoie și de ochi? Pot să ascult cu ei închiși? (se tolănește într-un pat)

JOHN: Vezi că-mi șifonezi cearceaful!

GOGU: ( se ridică gesticulând) Pentru mine nimic nu este mai presus ca muzica!

ALEX:  (dă muzica la maxim) O.K! Atunci dansează!

(Gogu și Gigi fac câteva figuri extravagante de dans)

GOGU: Vă place?

GIGI: Ne lipsesc femeile!

GOGU :(mai face câteva figuri de dans apoi oprește casetofonul) Gata, Gigele! Spectacolul s-a terminat. Să-l ascultăm pe Darius! Poate povestirea lui mă va captiva și ne vom găsi o nouă pasiune: alpinismul!

(Tocmai atunci intră Daria)

DARIA: Salut băieți!

TOȚI ÎN COR: Salut, Daria!

GIGI: (extaziat) Vorbeam de lup și… lupoaica la ușă!

DARIA: Despre ce lupoaică vorbești dragă?

GOGU: Gigi se  referă numai la cele în două picioare!

GIGI: Picioare frumoase! Trebuie specificat, Gogule!

DARIA: (zâmbind) Doi nebuni, așa cum vă știm! Altceva ce-ți mai place?

GIGI: Buzele și sânii!

DARIA: Hai că ai luat-o razna!

GOGU: Ăstuia îi plac pe bune, mai ceva ca sarmalele sau murăturile când e mahmur!

DARIA: Cu voi n-o mai termin niciodată! (către Darius) Dragul meu, Darius, mi-ai promis că în seara asta mă duci la teatru.

DARIUS: Mă țin de cuvânt! La șapte ne întâlnim în fața facultății.

GIGI: (către Darius) O duci cumva la “Îmblânzirea scorpiei“!?

GOGU: Gigele, lasă-l să vorbească! Mi-a stârnit curiozitatea cu  “escală-n munți”!

DARIA: Dacă mergi cu noi, te vom face om de zăpadă la Babele!

GIGI : Eu îi pun morcovul…

DARIA: Hai, pa, dragilor! (iese)

GIGI : Faină fată! Dacă n-ar fi cu Darius…

GOGU Tacă-ți gura și nu mai râvni la bunul altuia că te face “noul Sfinx din Babele”!

JOHN:  Gata cu glumele! Să-l ascultăm pe Darius!

DARIUS: Peste o săptămână organizez o excursie la munte.

GOGU: Acum iarna?

DARIUS: Vreau ca din grupul nostru să nu lipsească fetele.

GIGI: (sare în sus de bucurie) Femei!... Pasiunea mea!... Femei!...

GOGU: Ce-ai să le mai cari rucsacul…

ALEX: Care va fi traseul?

DARIUS: Îl vom stabili de comun acord. Eu am fost într-o excursie acum două săptămâni.

JOHN: Unde?

DARIUS: Am plecat dimineața din București și am coborât în Predeal. De acolo am urcat la Diham.

ALEX:  Bănuiesc că era zăpadă.

DARIUS: Desigur. Acolo am făcut un prim popas.

JOHN: Ningea?

DARIUS: Nu. Când am ajuns la cabană era soare. Însă când am ieșit din sala de mese munții erau învăluiți de ceață, iar din când în când răsărea din pâclă câte un colț de stâncă sau câte un vârf. Aveai impresia că sunt stânci rupte din cer și abia așteaptă să cadă. Apoi dispăreau în norul de ceață și apăreau altele, dezvelind încet culmile Bucșoiului

GOGU :(holbându-se) Să nu-mi spui că ați urcat la vârful Omu!?

DARIUS:  Numai niște nebuni puteau face așa ceva!

ALEX: V-ați întors în Predeal?

DARIUS: A, nu, Alex! Ne-am continuat expediția pe la Poiana Izvoarelor. Între timp pâcla se rărise. Am trecut pe lângă Colții Moraru, apoi am admirat cu plăcere culmile Coștilei.

ALEX: Cred că a fost o minunăție.

DARIUS: Brazii erau împodobiți sărbătorește cu zăpadă. Apoi privirea îți aluneca încet către înălțimi pe acei pereți abrupți, stâncoși, oferindu-ți adevărate frumuseți arhitecturale create de natură. Simțeai, admirându-le, noi puteri, noi energii pozitive care-ți inundau trupul și ți-l revigorau.

JOHN: Nu v-a prins noaptea prin pădure?

DARIUS: A, nu, John! Am coborât în Bușteni, apoi am urcat la Cascada Urlătoarea.

ALEX: Am fost și eu acolo în vară. Un loc minunat!

DARIUS: Când am ajuns în Bușteni a apărut din nou soarele, dându-ne posibilitatea să admirăm crestele Jepilor. Am făcut poze, ne-am bătut cu bulgări de zăpadă… Către seară am salutat din tren Caraimanul!

GOGU: (șugubăț) Vai, câtă poezie se ascunde în sufletul tău!

GIGI: (teatral) Ah, cât sunt de mișcat! La noapte fac o escaladare pe munte!

JOHN: Darius, nu-i băga în seamă. Eu iubesc astfel de expediții. Întreabă-l pe Alex.

ALEX: Este adevărat! (cu înflăcărare) Vara trecută am fost cu John și prietenele noastre cu corturile în Bucegi. În prima noapte am poposit pe Valea Cerbului.

JOHN: (corectându-l) Mai bine zis la intrare în spectaculoasa Valea Cerbului. Seara am făcut un foc de tabără. Un grup din apropiere a venit la noi și ne-am distrat de minune!

ALEX: Am cântat, am dansat!

GIGI: Asta-i o adevărată minune de cartea recordurilor! Ați făcut discotecă pe stânci!?

GOGU: Gigi, te rog, nu-l întrerupe! Să ști că începe să-mi placă ce spun ,”oamenii munților”!

ALEX: A doua zi am urcat pe Valea Cerbului. Cu cât locurile deveneau mai sălbatice, cu atât ne fascinau mai mult.

JOHN: Fermecați de spectacolul naturii nici n-am observat că vremea se schimbase. În apropiere de vârful Omu s-au dezlănțuit tunetele și ploaia.

GOGU: Vai de capul vostru ce spaimă ați mai tras!

DARIUS: Se vede că ai umblat mai mult prin discoteci și ai neglijat frumusețile și vraja munților!

ALEX: Era fantastic să asculți vocea munților prin tunetul care se prăvălea spre gura uriașă a prăpastiei, iar ecoul se lovea de stânci și întreaga vale vuia!

GIGI: Mama mia! Eu mă tem de fulgere!

JOHN:Puțin mai sus ne-a prins grindina. În cele din urmă am ajuns cu bine la Cabana Omu.

DARIUS: Și de acolo? Ați mers pe Ialomicioara sau spre Babele?

JOHN: Ne-am îndreptat pașii spre Mălăiești.

ALEX: Am vrut ca să coborâm prin Hornurile Mălăiești, dar a fost imposibil din cauza limbilor de zăpadă și a gheții.. Așa că am mers pe serpentine, unde am văzut vreo zece capre negre.

GOGU: Capre negre? N-am văzut niciodată! Chiar sunt negre?

GIGI: Pentru tine sunt albe!

ALEX: Am ajuns la Cabana Mălăiești și ne-am instalat corturile în apropiere. Noaptea a fost însă un adevărat coșmar. O furtună năprasnică se dezlănțuise în munți.

JOHN: Ne temeam ca vântul să nu ne zboare corturile…

GIGI: Și nu v-ați lecuit?

ALEX: Nu! A doua zi ne-a venit în minte ideea ca să ne prelungim excursia și să mergem în Piatra Craiului. Dar despre asta am să vă povestim cu altă ocazie!

GOGU: M-ați convins! Avem locuri minunate, iar eu îmi pierd clipele din prețioasa viață prin baruri și discoteci!

DARIUS: Atunci vă propun un traseu în Piatra Mare prin canionul Șapte Scări și Cascada Tamina!

GIGI: Pe unde vin astea?

ALEX: (luându-l peste picior) Pe lângă barul de noapte unde îți faci “cursurile și seminariile“!

DARIUS: Atunci așa rămâne! Ne întâlnim mâine după amiază ca să punem la punct totul!

GOGU: Eu mă ocup de muzică!

GIGI: Iar eu de fete! Le instruiesc și… le echipez!

JOHN: Cred că te vor instrui ele pe tine! Habar n-ai de mersul pe munte!

ALEX: Va fi boboc!

GOGU: (dă drumul la muzică) Muzica! Muzica! (cu o mână ia casetofonul) Fără muzică nimic nu se poate! (Face câteva scheme de dans, apoi brusc către Gigi) Haide, bătrâne!  Avem o sarcină importantă de rezolvat! (îl apucă de guler și îl trage după el)

 

- CORTINA -

2. Răpirea lui Moș Crăciun

                                             

Personaje:

 

- MOȘ CRĂCIUN ( un copil ) .

- DOAMNA CRĂCIUN ( soția lui MOȘ CRĂCIUN ) .

- CLAUSINA ( sora malefică a DOAMNEI CRĂCIUN ) .

- MALLA ( prietena CLAUSINEI ) .

- PATROANA ( patroana depozitului de materiale ) .

- MARIA ( supraveghetorea de la orfelinat ) .

- GALGARICI ( spiridușul I și liderul spiridușilor, are puterea persuasivității ) .

- TELEPICI-EMITICI ( spiridușul II și fratele geamăn al lui TELEPICI-RECEPTICI, are puteri telepatice de emitere a gândurilor ) .

- TELEPICI-RECEPTICI ( spiridușul III și fratele geamăn al lui TELEPICI-EMITICI, are puteri telepatice de receptare a gândurilor ) .

- METAMORFICA ( spiridușul IV, are puterea de a-și schimba forma ) .

- LUMINICI ( spiridușul V, are puterea de a lumina în întuneric ) .

- TRANSLATICI ( spiridușul VI, are puterea de a vorbi cu animalele ) .

- CĂLDURICI ( spiridușul VII, are puterea de a emana multă căldură ) .

- FILOFTEIA ( copilul I și liderul copiilor ) .

- DOSOFTEI ( copilul II ) .

- PETRU ( copilul III ) .

- DANIIL ( copilul IV ) .

- GHEORGHE ( copilul V ) .

- NICODIM ( copilul VI ) .

- HERMES ( copilul VII ) .

 

Scena I

(Un scaun lângă o masă în mijlocul scenei, pe masă se află un pahar cu lapte și o farfurie cu fursecuri. Pe fundal se aud colinde. DOAMNA CRĂCIUN intră în cameră din dreapta, se așează pe scaun și bea din paharul cu lapte. Vrea să ia un fursec dar vede pe fundul farfuriei un bilet, îl ia și îl citește.)

 

DOAMNA CRĂCIUN: ” Dragă Doamnă Crăciun, am ceva să vă spun, l-am furat pe Moș Crăciun ca să scap de-al său Crăciun. Sper că nu va e cu supărare și că știți ca oricare, că nu mai era cu putință să suportăm această necuviință. Cadouri să dați pe unde apucați, de parcă le-ar păsa cumva de așa ceva. La copii mă refer și iarăși eu sper să înghețe de ger dezlegând al dispariției mister. ” ( Lasă biletul pe masă, se ridică în picioare și îi strigă pe spiriduși. Aceștia intră în cameră în șir indian în frunte cu GALGARICI ) .

GALGARICI : Ce s-a întâmplat? Este totul în regulă?

DOAMNA CRĂCIUN: Nu, nu este... ( cade pe fotoliu ca într-un leșin și continuă ) Soțul meu... soțul meu... a... a fost răpit... ( își pune mâna pe frunte )  Nu știu de cine... Fără el... fără el Crăciunul este pierdut. ( începe să plângă și iese din cameră ) .

( Toți rămân uimiți și se uită unul la altul ) .

 

Scena II

(Același decor)

 

GALGARICI: Așa ceva este inadmisibil! Să îl fure pe Moșu? Trebuie să facem ceva, nu putem lăsa Crăciunul să dispară. Nu putem, întelegeți?

LUMINICI: Nici măcar nu știm de unde să începem.

CĂLDURICI: Așa e, nu avem nici un indiciu. Cine l-ar fi putut răpi?

TELEPICI-EMITICI și TELEPICI-RECEPTICI (vorbesc simultan) : Avem o idee, nu putem reuși singuri, ne trebuie ajutoare. Ce ar fi să cerem ajutorul copiilor?

TRANSLATICI (arțăgos) : Este o idee foarte proastă. Ați uitat de regulamentul spiridușilor? Un spiriduș nu are voie NICIODATĂ ( spune cuvintele apăsat ) să intre în legătură directă cu un copil. 

METAMORFICA: Atunci nu vom intra în legătură directă, vom trimite cate un cadou în lume mai devreme, cam 100 și le răspândim în toate colțurile lumii. În cutie punem un bilet în care cerem ajutorul copiilor. Galgarici, tu ce zici?

GALGARICI: Este o idee foarte bună. Spiriduși, toată lumea atenție la mine, vreau ca fiecare să-și aleagă o parte a lumii și să trimită codourile cu mesaj. S-a înțeles?

TOȚI (în cor) : Am înțeles! ( toată lumea iese din cameră ) .

 

Scena III

( Decorul se schimbă. Un orfelinat cu un brad de Crăciun centrat în partea din spate a scenei. Trei mese, una în stânga scenei, una în mijlocul scenei și una în dreapta scenei; toate trei în partea de mijloc a scenei. Partea din față a scenei rămâne liberă. Pe fundal se vede un afiș mare pe care scrie ” Orfelinatul Sf. Maria vă urează un Crăciun fericit! ” . Copii se joacă, unii desenează pe la mese iar doi se aleargă unul pe celălalt. La un moment dat o fetiță vede sub brad un cadou și se apropie. )

 

FILOFTEIA (curioasă și uimită) : Ce o fi cu cadoul acesta? Crăciunul este abia peste două zile. L-o fi lăsat Moșul din timp? Mai bine nu pun mâna pe el. Sau... îmmm... mai bine văd pentru cine e. ( îl ia în mână și citește eticheta ) : ” Pentru Filofteia Popovici. Deschide urgent! ” ( plină de veselie și entuziasm ) Eu sunt, eu sunt, e un cadou pentru mine de la Moșu! ( rupe ambalajul, deschide cutia și găsește un bilet pe care îl citește ) ” Dragă domnișoară, vă scriu astă seară pentru a vă cere o mică părere. Ce a-ți face dacă o față urâtă și posacă ar fura Crăciunul din voia a vreo unul? Mai exact, hai să facem un pact, de mă veți ajuta, bucurie multă veți căpăta, iar Moșul vă va aștepta și vă va asculta. Moșul trebuie salvat și așa cum v-ați fi așteptat întâlnire ne-am dat pe câmp la deșteptat. Noi vă așteptăm și sperăm o îmbrățișare să vă dăm când împreună plecăm. Semnat Galgarici. ” ( ridică în sus cadoul, spre al vedea toată lumea și începe să strige ) . Copii! Atenție la mine!

DOSOFTEI (arțăgos și stând cu spatele) : Ce mai vrei Filofteia? Ai văzut iar unicornul?

FILOFTEIA: Nu, nu. E vorba de altceva. Moșul are nevoie de noi, a fost răpit.

DOSOFTEI: Eu unul nu cred că există Moșul! Nu mi-a adus nimic niciodată! Și apoi, de unde ști tu că a fost răpit și că are nevoie de noi?

FILOFTEIA: Întoarcete și vei vedea.

DOSOFTEI (plictisit) : Of, of... Bine, mă întorc. ( se întoarce și rămâne uimit ) . Acela e un cadou? Dar Crăciunul e abia peste două zile.

FILOFTEIA: Ia deschidel. Are un bilet înăuntru.

DOSOFTEI (ia biletul, se uită peste el și strigă) : Copii! Atenție la mine! Filofteia are ceva important să ne spună!

( Toți se opresc din activitățile lor și devin atenți ) .

FILOFTEIA: Pe scurt, moșul a fost furat, iar fără el nu există Crăciunul. Trebuie să îl ajutăm, cine vine cu mine?

PETRU (neîncrezător) : Zilele trecute vedeai unicorni pe aici, iar cum vezi mesaje de la Moș Crăciun? Ceva nu e bine.

FILOFTEIA: Convingete! ( îi aruncă în brațe cadoul cu biletul în el ) .

DANILL (îl prinde din zbor și se uită peste el) : Ia uite. Un cadou, șiiiii... și biletul de care spunea Filofteia. Deci nu minte.

FILOFTEIA (deranjată) : Normal că nu mint! Haide-ți mai repede că pleaca Galgarici fără noi.

GHEORGHE (fricos) : Cine e Galgarici?

NICODIM (răutăcios) : Nu știi să citești? Este cel ce a scris biletul. Ce nume mai are și ăsta. Galgarici ( râde ) .

FILOFTEIA: Deci?

HERMES (hotărât) : Eu unul te cred și vreau să vin cu tine. Nu mai avem mult timp de pierdut, cine ni se alătură?

DANILL (încrezător) : Dacă e vorba de Moșul, atunci mă bag și eu.

GHEORGHE (nesigur) : Cred că vin și eu.

PETRU: Și eu te cred acum, dar... chiar crezi că pot fi de folos?

FILOFTEIA: Desigur, fără tine nici nu putem pleca. Ești singurul care știe ieșirea secretă din orfelinat.

PETRU: Atunci vin. ( zâmbește ) .

NICODIM (scârbit) : Să fac echipă cu voi? Nici în ruptul capului. Mai bine să dispară Crăciunul.

FILOFTEIA: Ești sigur? Știi, nu? Moșul o să fie foarte recunoscător că l-ai salvat și îți va da multe cadouri.

NICODIM: Multe, multe?

HERMES (sigur pe el) : Da măi, multe, multe. Doar îl știi pe Moșu. E foarte darnic.

( Cu toții se uită acum la Dosoftei )

DOSOFTEI (sătul) : Bine, bine. Vin și eu. Până la urmă trebuie să fie și unul mai deștept care să aibă grijă de toți.

FILOFTEIA: Atunci să mergem! Pentru Moș Crăciun!

 

Scena IV

( Decorul se schimbă. Un scaun lângă un șemineu aprins în partea din spate a scenei. Pe fundal se aud colinde. MARIA stă pe scaun și tricotează. La un moment dat intră cei 7 copii în frunte cu FILOFTEIA ce duce o tavă cu lapte și prăjituri )

 

FILOFTEIA (veselă) : Bună seara doamna supravechetoare. V-am adus prăjiturele făcute de noi. ( zâmbește și îi intinde tava ) .

MARIA (binevoitoare) : Vai dar ce surpriză mi-ați făcut. Bine, o să gust câteva, dar nu-mi mai spuneți doamna supravehetoare, v-am tot repetat să-mi spuneți Maria, doar suntem prieteni nu-i așa.

DOSOFTEI: Așa vom face domnișoară Maria.

MARIA (mănâncă două fursecuri și bea din paharul cu lapte ) : Îmmm... Ce bune sunt. Ce surpriză plăcută mi-ați făcut copii ( cască ) . Cred că am obosit de la atâta mâncat. Eu mă așez puțin. Să fiți... ( adoarme ) .

HERMES (către PETRU) : Cât somnifer ai pus în lapte?

PETRU: Doar cât s-o adoarmă pentru cateva ore.

NICODIM: Hai să ne grăbim. Altfel pleacă Galgarici fără noi.

PETRU: După mine. Vă scot eu de aici. ( cu toții plecă prin stânga ) .

 

Scena V

( Un câmp. În dreapta scenei, pe mijloc, sania lui Moș Crăciun cu cei 7 spiriduși în ea )

 

GALGARICI: Credeți că va veni cineva de data aceasta?

METAMORFICA: Eu una nu cred. Am fost în mii de locuri și nu a venit nimeni...

TRANSLATICI: Asa e. Ce te face să crezi că va veni cineva acum?

LUMINICI: Eu zic să plecăm. Nu mai vine nimeni și înghețăm aici.

CĂLDURICI: Mie mie bine. Nu știu ce aveți voi. Sunteți mai friguroși de fel.

TELEPICI-EMITICI și TELEPICI-RECEPTICI (vorbesc simultan): Spune ceva Galgarici.

GALGARICI (cu speranță) : Mai stăm zece minute. Dacă nu vine nimeni plecăm.

( Din depărtare se văd venind câțiva copii )

GALGARICI: Uitați acolo! Ce v-am spus eu? Au venit!

TRANSLATICI (vorbește foarte repede) : Bine ați venit copii. Noi suntem spiridușii. Repede, repede în sanie. Prezentările le facem pe drum. Avem doua locații de vizitat așa că ne împărțim în două grupe. Una de 8 și una de șase. Echipe mixte, copii și spiriduși. Să mergem!

 

Scena VI

( O cameră primitoare. O masă lungă în mijlocul scenei și opt scaune la ea. În partea din spate a scenei, în stânga, un sac foarte mare. În dreapta scenei pe mijloc o ușă. CLAUSINA și MALLA sunt în picioare și se uită spre ușă. Grumpul de 8 bate și intră. )

 

CLAUSINA (veselă teatral) : O, ce plăcere să vă văd, intrați, intrați, luați loc.   Vă așteptam. ( se așează cu toții la masă ) . Eu sunt Clausina iar doamna este prietena mea cea mai buna, Malla. Voi cum vă numiți?

( Se prezintă pe rând fiecare: LUMINICI, CĂLDURICI, TELEPICI-EMITICI, TRANSLATICI, HERMES, PETRU, DANILL, GHEORGHE. )

CLAUSINA: O ce nume frumoase aveți. ( zâmbește teatal ) . Malla, fi drăguță și adule ceva special de mâncare.

MALLA: Desigur, unde îmi sunt manierele? Ceva foarte special vine imediat.    ( iese din cameră și se întoarce cu o tava plină cu brioșe cu frișcă pe care le pune pe masă ) . Luați, luați, eu le-am făcut.

CLAUSINA (tușește ca atenționare) : Să nu uităm totuși că eu am plătit ingredientele. Fără mine nu puteai face brioșe. În fine, să trecem peste asta. Copii, vă plac brioșele?

TOȚI (în cor) : Da! Sunt nemaipomenite. Ce ați pus în ele?

CLAUSINA: Ceva foarte special ce vă va ține țintuiți pe scaune până ce vor sosi prietenii voștrii să cadă și ei în cursa mea. (râde malefic) .

MALLA: Hai să stingem lumina. O risipim degeaba pe răzgâiații ăștia. ( lumina se stinge ) .

 

Scena VII

 ( Rafturi goale de-a lungul părții din spate a scenei. Grupul de 6 intră din stânga și se uită prin jur. )

 

FILOFTEIA: Ce e locul acesta?

GALGARICI (mândru) : Este depozitul de unde își cumără Moșul an de an materialele din care construim noi jucării.

NICODIM (nedumerit) : Păi și unde sunt materialele?

TELEPICI-RECEPTICI : Asta ne întrebăm și noi .

METAMORFICA (împăciuitoare) : Nu vă mai certați, probabil o fi fost lichidare de stock sau ceva. Mai bine să o căutam pe doamna proprietăreasă.

( PATROANA intră din dreapta și îi întâmpină pe copii. )

PATROANA (tristă) : Îmi pare rău copii, dar nu mai am materiale de loc. Cineva mi le-a furat noaptea trecută pe toate.

GALGARICI: Ne pare rău. Totuși, noi nu suntem aici pentru materiale. Moș Crăciun a dipărut și ne întrebam daca nu a trecut cumva pe aici.

PATROANA (uimită) : Cum așa? A dipărut? Nu-mi vine să cred. Ei bine eu nu știu nimic. Nu l-am văzut. În schimb pot să vă spun un caz neobișnuit. Azi a trecut pe la mine Clausina, sora doamne Crăciun, și am vorbit despre furtul de aseara. S-a oferit chiar să mă imprumute cu ceva bani până îmi revin cu magazinul. Lucru foarte ciudat pentru că nu am mai văzut-o pe Clausina de mai bine de 150 de ani. Încercați la ea, poate știe ceva. Cum spuneați că vă numiți?

( Se prezintă pe rând fiecare: GALGARICI, EMITICI-RECEPTICI, METAMORFA, FILOFTEIA, DOSOFTEI, NICODIM. Apoi pleacă. )

 

Scena VIII

( O cameră primitoare. O masă lungă în mijlocul scenei și opt scaune la ea. În partea din spate a scenei, în stânga, un sac foarte mare. În dreapta scenei pe mijloc o ușă. Grupul de 6 se oprește în dreptul ușii casei CLAUSINEI și TRANSLATICI-RECEPTICI primește un mesaj de la TRANSLATICI-EMITICI. )

 

TRANSLATICI-RECEPTICI (speriat) : Baieți, avem o problemă. Ceilalți sunt ținuți prizonieri în camera de alături de către Clausina și Malla. Trebuie să intrăm cumva și să-i salvăm.

METAMORFICA: Am eu o idee. Îmi voi schimba forma și le voi păcăli. Mai întâi voi fi Clausina, iar apoi Malla. Voi vorbi cu ele de parcă aș fi cealaltă și le voi trimite în pimniță. Acolo le închidem și gata.

GALGARICI : Este o idee foarte bună Metamorfica. Hi s-o facem!

NOTĂ: Luminile se vor stinge, ori se va lăsa cortina în funcție de locația în care se joacă piesa.

 

Scena IX

( Acelaș decor )

 

GALGARICI (hotărât) : Ați făcut o treabă minunată cu prinderea celor două, vă felicit, iar acum: Luminici, aprinde-te. ( se face lumină ) . Căldurici, încălzeștei puțin pe prietenii tăi ca să treacă efectul imobilizării și apoi hai după Moș Crăciun. 

CĂLDURICI: Cum de nu m-am gândit mai devreme. Desigur, căldura anulează imobilitatea. ( cu toții se ridică de pe scaune ) .

FILOFTEIA: Dar încă nu știm unde îl țin ascuns.

DOSOFTEI (sarcastic) : Chiar așa? Noi nu ne-am dat seama.

TRANSLATICI: Rezolv eu, nu vă mai faceți probleme. Voi vorbi cu furnicile, sigur au văzut ele ceva.

NICODIM: Ce idee aiurită. La fel de bine am putea întreba pereții. Nu va funcționa nicio... ( îl întrerupe TRANSLATICI ) .

TRANSLATICI: Gata! L-am găsit! Furnicile spun că este în sac.

NICODIM (sarcastic) : Sigur, cum să nu. Tocmai în sacul ăsta mare de la intrare. Ar fi culmea. Nici pomeneala să... ( PETRU și DANILL deschid sacul ).

DANILL: Ia uite Moșul! Dar se pare că doarme la fel ca și noi.

PETRU: Nu doar că doarme! Ia uite! L-au vrăjit! Arată ca un copil acum.

GHEORGHE (timid) : Căldurici, poți te rog să-l încălzești puțin și pe Moșu?

CĂLDURICI: Sigur. ( îl ia în brațe pe MOȘ CRĂCIUN ) .

MOȘ CRĂCIUN: Ohoho... Bună copii! Ați fost cuminți? Vă mulțumesc pentru că m-ați salvat. Încă puțin în sacul acela și înțepeneam de-a binelea. Am o mare surpriză pentru voi când ajungem acasă. Cât despre voi, copii din plublic, nu uitați să vă utați sub brad, cât de curând am să vă aduc ceva special cu ocazia salvării mele. Hohoho...

 

SFÂRȘIT

 

3. Iarna bunicului Matei

 

Personaje: bunicul Matei, un cunoscut, diverşi trecători, pacientul grăbit, pacienta cu băscuţă, pacienta cu fular galben, pacientul de lângă uşa cabinetului, alţi pacienţi

 

ACTUL I

 

O bucătărie mică; peretele din fundal este acoperit cu tapet imitând lambriul - pe alocuri dezlipit; pe acelaşi perete se poate zări o fereastră, la care atârnă o perdeluţă îngălbenită de vreme; geamul este acoperit cu flori de gheaţă; sub fereastră se află un calorifer; în faţa ferestrei, la mică distanţă, se găseşte o măsuţă din lemn, acoperită cu un prosop cu motive populare; într-o parte a mesei se află un taburet, tot din lemn; pe mijlocul mesei se poate zări un ibric albastru - aproape plin cu ceai, o cană albă, o farfurie din faianţă - acoperită cu un ştergar, o linguriţă; pe acelaşi perete cu fereastra, în partea dreaptă se află o uşă; în partea dreaptă a uşii - un cuier clasic, în care stă agăţat un cojoc; în partea de jos a cuierului - o pereche de ghete; pe cuier - o căciulă

 

SCENA I

 

(Bunicul Matei - un domn în vârstă de peste 80 de ani - stă pe taburet, la masă. Poartă pantaloni negri, pulover gros - bej şi o vestă maronie. Cu o mână tremurândă ia cana şi şi-o aşază dinainte, iar cu cealaltă mână - uşor nesigură - ridică ibricul cu ceai. Toarnă lichidul în cană, umplând-o pe trei sferturi, după care pune ibricul la loc.)

BUNICUL MATEI: Eh! La masă... (întinde mâna spre farfurie şi ridică ştergarul, dând la iveală o treime dintr-o franzelă; o strânge, uşor, în mână) S-a cam învechit! Da` cu ceai merge. Doar n-o să mai am pretenţii acu`... Bine că pot să mănânc şi-atât! Bine că pot să mănânc! Şi să mă-ncălzesc... cu ceai... până nu se răceşte! (rupe o bucată din pâine şi o înmoaie în ceaiul din cană; ia linguriţa şi taie pâinea în bucăţele, pe care le îndreaptă spre gură şi le mestecă încet, prelung; ia câteva înghiţituri) Mi-a mai trecut foamea şi m-am mai şi-ncălzit! Aşa... Ce să-i faci? Caloriferu`-i rece... În casă... frig... Da` şi când am dus-o bine! (mai rupe o bucată din pâine, o pune în cană şi peste ea toarnă ceai, cu aceleaşi mişcări tremurânde; aşteaptă puţin, să se înmoaie pâinea şi mănâncă încet) Şi când am dus-o bine... Eram tânăr... Aveam sobă... Lemne... Mi-era cald! Acuma, când am mai multă nevoie... (îşi îndreaptă privirea spre geam) Ce îngheţat mai e! Nimic nu se vede... Nici nu se-aude... (ia bucăţica de pâine rămasă, o pune în cană şi peste ea toarnă restul de ceai; aşteaptă câteva clipe, după care mănâncă în tăcere) Şi azi trebuie să ies din casă... Trebuie să mă duc la medic să-mi iau reţeta... Ieri am primit pensia, azi... Da` trebuie să-mi cumpăr medicamentele. Ca să trăiesc! (se ridică de pe taburet, sprijinindu-se de masă) Am mâncat! Iar când vin acasă, am supă, de ieri. Tare bună mai e când e caldă! Şi ţi-e foame... Pâine nu mai am... Da` nu-i nimic! Am să mă opresc eu la chioşc, după ce vin de la medic. Şi, după ce-mi cumpăr reţeta de la farmacie. Îmi iau o pâine. Sau, mai bine, două pâini! Două pâini, să am! Ce, dacă se-nvechesc? Cine ştie când mai ies din casă? E iarnă... e zăpadă... şi frig... în fiecare zi e tot mai frig...

 

SCENA II

 

(Bunicul Matei se află lângă cuier; se apleacă anevoie şi îşi încalţă ghetele.)

BUNICUL MATEI: Ia să mă-ncalţ. Să plec de-acuma, ca s-ajung la timp la medic. Ghetele mele... (se uită la ele cu atenţie) Mai ţin şi iarna asta? Mai ţin... Cred că aşa am zis şi anu` trecut... Aşa am zis! (întinde mâna spre cojoc şi îl ia din cuier) Şi ăsta a fost bun odată... Da`-i bun şi-acuma! Încă mai ţine de cald! Îl iau peste vestă, să-mi fie mai bine, mai ales la şale. (se îmbracă şi îşi vâră mâinile în buzunarele cojocului) Îmi vine bine, încă... (zâmbeşte; din buzunarul drept scoate un bileţel şi îl priveşte) Eh, uite-aici am programarea la medic... De-acum să plec! Da` să nu-mi uit căciula! E frig! (ia căciula de pe cuier şi şi-o pune pe cap; se opreşte, câteva clipe, în dreptul uşii, apoi o deschide şi iese, închizând-o la loc)

 

ACTUL II

 

Câteva trepte (la ieşirea din bloc); pe trepte - urme de gheaţă şi zăpadă; aleea din faţa blocului - acoperită de zăpadă; spre dreapta, aleea se continuă cu o stradă în pantă; la capătul străzii - clădirea dispensarului (cu trei trepte la intrare)

 

SCENA I

 

(Bunicul Matei coboară treptele - de la ieşirea din bloc - încet, cu grijă, ţinându-se de balustradă.)

BUNICUL MATEI: Trebuia să-mi fi luat şi mănuşile. Pe frigu` ăsta... Şi nu prea mai sunt călit... Ce gheaţă mai e! Şi zăpadă... Eh, când eram eu în putere...

(Bunicul Matei coboară ultima treaptă şi porneşte pe aleea din faţa blocului)

 

SCENA II

 

Personaje: Bunicul Matei, un cunoscut, diverşi trecători

(Bunicul Matei înaintează, cu greu, pe alee.)

BUNICUL MATEI: Numai s-ajung la vreme... Am programare! Întotdeauna mi-a plăcut să fiu punctual. Da` o să fiu la timp la medic! Am plecat devreme de-acasă. Ştiam eu că-i greu de mers. Bine, măcar, că nu-i departe! (se opreşte, un moment, apoi îşi continuă drumul; câţiva oameni trec pe lângă el) Trece lumea pe stradă... Trece... Pe unii oameni îi ştiu mai bine. Pe alţii... doar din vedere...

(Un cunoscut înclină capul în semn de salut)

BUNICUL MATEI: Bună dimineaţa! (apoi, continuă pentru sine) Şi ei mă ştiu pe mine. Şi-mi spun "bunicul Matei". "Bunicul Matei"... De ani de zile, bunicul nu şi-a mai văzut nepoţii... Şi ei sunt departe... Şi eu sunt departe... Eh... Şi trece timpul... Cred că de-acuma ar trebui să mi se spună "străbunicul Matei"! Da` aproape-am ajuns! Mai am de urcat dealu` ăsta şi gata!

 

SCENA III

 

Personaje: bunicul Matei, diverşi trecători, pacientul grăbit

(Bunicul Matei merge, anevoie, pe strada în pantă; se intersectează cu diverşi trecători)

BUNICUL MATEI: Într-o fugă! Aşa urcam, odată, strada asta! Câteodată... Eram în putere... Nu mă gândeam, pe-atunci, c-am s-ajung la aşa o vârstă... Şi-am să fac drumul ăsta aşa de des... Şi când termin consultaţia, trebuie să mă duc la farmacie, să-mi cumpăr medicamentele. Alt drum! Da` nu-i nimic, mă odihnesc pe scaun, în sală, cât aştept să intru la medic. (se opreşte, pentru câteva clipe) E drept că mă simt obosit. Şi picioarele... Da` m-am mai încălzit. Nu mai simt frigu` aşa de tare. Cu toate astea, tot îmi pare rău că nu mi-am luat mănuşile. Ia s-o pornesc eu la drum, din nou! Nu mai e mult! S-a mai "apropiat" clădirea. (încet, îşi reia mersul şi ajunge la clădirea dispensarului; se opreşte în faţa treptelor de la intrare) Bine c-am ajuns! Bine c-am ajuns! (urcă treptele, una câte una; din spatele lui vine un pacient grăbit, urcă, deschide uşa, intră şi o închide la loc)

 

ACTUL III

 

Sala de aşteptare (a dispensarului); scaune aşezate în rând, lângă un perete; pe acelaşi perete pe care se află scaunele - o uşă (de intrare în cabinet).

 

SCENA I

 

Personaje: bunicul Matei, pacientul grăbit, pacienta cu băscuţă, pacienta cu fular galben, alţi pacienţi

(Bunicul Matei intră în sala de aşteptare şi se aşază pe unul dintre scaunele de lângă uşa cabinetului, lângă pacientul care a urcat, grăbit, treptele înaintea lui.)

PACIENTUL GRĂBIT: La cât aveţi programare?

BUNICUL MATEI: Eu? (îşi scoate bileţelul din buzunar şi i-l arată) La şi 45!

PACIENTUL GRĂBIT (se uită la ceasul pe care-l poartă la mână): Nu mai e mult! Eu... am la fix! Dar, am venit mai devreme,... înaintea dumneavoastră!

BUNICUL MATEI: Da... (apoi, pentru sine) De vreme ce l-am găsit aici, se poate spune... se poate spune şi aşa...

PACIENTUL GRĂBIT: S-ar putea... să-mi daţi voie să intru mai repede la medic? La... şi 45?

BUNICUL MATEI: Când am eu programare?

PACIENTUL GRĂBIT: Şi dumneavoastră intraţi la fix... în locul meu! Mă grăbesc şi... un sfert de oră, pentru mine chiar contează!

BUNICUL MATEI: Intraţi! Intraţi! Eu mai aştept... Bine c-am ajuns! De-acuma...

(După câteva momente, uşa cabinetului se deschide şi iese un pacient)

PACIENTUL GRĂBIT (se ridică şi se adresează bunicului Matei): E rândul meu! Iar după mine... urmaţi dumneavoastră! (intră în cabinet)

BUNICUL MATEI: Eu, eu urmez...

(Între timp, în sala de aşteptare îşi fac apariţia şi alţi pacienţi; printre ei, şi o pacientă cu băscuţă, care se aşază în locul în care stătuse pacientul grăbit)

PACIENTA CU BĂSCUŢĂ: La cât aveţi programare dumneavoastră?

BUNICUL MATEI: Acuma!

PACIENTA CU BĂSCUŢĂ: Acuma?

BUNICUL MATEI: Da! Trebuia să fi intrat deja, da` i-am cedat locul unui domn. Se grăbea... Am să intru la fix!

PACIENTA CU BĂSCUŢĂ: La fix! (după o scurtă pauză) V-aş ruga, dacă sunteţi bun, să-mi permiteţi să intru... Numai puţin... Trebuie să iau o reţetă pentru... mama mea. Nu, nu am nevoie de consultaţie! Numai reţetă... Nu stau mult!

BUNICUL MATEI: Intraţi! Intraţi! Eu mai aştept! Bine că sunt aici!

(Pacienta cu băscuţă se duce lângă uşa cabinetului, iar când aceasta se deschide şi iese pacientul grăbit, intră ea; pacientul grăbit pleacă, fără să adreseze vreun salut sau vreo privire celorlalţi; după câteva momente, bunicul Matei se ridică de pe scaun şi se îndreaptă spre uşa cabinetului, dar este abordat de către o pacientă cu fular galben - care tocmai intrase în sala de aşteptare)

PACIENTA CU FULAR GALBEN: Mă scuzaţi, domnule, văd că dumneavoastră urmaţi...

BUNICUL MATEI: Urmez, urmez...

PACIENTA CU FULAR GALBEN: Nu mă simt prea bine... Pot să spun că starea mea de sănătate constituie o urgenţă...

(Clanţa de la uşa cabinetului este apăsată din interior, semn că uşa urmează să se deschidă)

BUNICUL MATEI: Intraţi! Intraţi! Eu rămân aici... Urmez...

(Uşa cabinetului se deschide; pacienta cu băscuţă iese, pacienta cu fular galben intră; bunicul Matei se aşază pe scaun)

 

SCENA II

 

Personaje: bunicul Matei, pacientul de lângă uşă, alţi pacienţi

(Cu reţeta într-o mână tremurândă, bunicul Matei iese din cabinet; lângă uşa cabinetului, aşteaptă, în picioare, un pacient; scaunele din sala de aşteptare sunt ocupate în totalitate.)

BUNICUL MATEI (adresându-se pacientului care aşteaptă lângă uşa cabinetului): Mă iertaţi! Poftiţi! Intraţi! (se grăbeşte să se îndepărteze de uşă, pentru a-i face loc pacientului; pacientul intră în cabinet; bunicul Matei face câţiva paşi; vorbeşte pentru sine) Am reţetă! Pentru o lună! Am reţetă! Am să-mi cumpăr medicamentele! De-acuma, la farmacie... şi-acasă! La farmacie... la chioşc, să-mi iau pâine... şi-acasă! Încet... Încet... (se întoarce către pacienţii aflaţi în sala de aşteptare) Sănătate!

 

ACTUL IV

 

Aleea din faţa blocului bunicului Matei; ninsoare puternică.

 

SCENA I

 

Personaje: bunicul Matei, diverşi trecători

(Bunicul Matei duce într-o mână plasa cu medicamente, iar în cealaltă - o punguţă în care se află o pâine)

BUNICUL MATEI: Aproape am ajuns acasă! Şi ce mai ninge! Iarnă... Da` eu mi-am luat reţeta... mi-am cumpărat medicamentele...şi-o pâine... Nu mi-au ajuns banii de două! Nu-i nimic... Ajung acasă... mănânc... mă-ncălzesc... cu supă... Şi-aşa trăiesc!

 

(CORTINA)

 

  

 

4. Cerşetorul filozof

 

(scenetă)

 

Decor:

 

În fundal, etajul unui bloc. În dreapta, învelit între două plăpumi vechi un bătrân, de bună seamă un cerşetor pripăşit în acel loc datorită necazurilor ce l-au adus la această condiţie mizeră de om al străzii şi al nimănui.

 

 

Personaje:

 

Jurnalistul, 35 de ani

Cerşetorul, 60 de ani

 

 

Jurnalistul: Bună dimineaţa! V-aţi făcut un culcuş pe cinste!

Cerşetorul: Dacă ziceţi dumneavoastră, aşa o fi!  Mai sunt şi oameni cu inimă.

Jurnalistul: Ba chiar cred că este cald între astea două plăpumi...

Cerşetorul: Ei, se învaţă omul cu multe. Habar nu are cât poate duce. Doar în momentele critice îşi cunoaşte puterile. O femeie cu inimă mare s-a zbătut şi mi-a făcut rost. Una dintre plăpumi este chiar a ei. Mai sunt şi oameni cu suflet. Rar, dar sunt.

Jurnalistul: Şi totuşi din ce trăiţi?

Cerşetorul: Eu nu cerşesc. Oamenii sunt aceia, care doar privindu-mă, înţeleg că am nevoie de ajutor. Nu sunt mulţi, dar îmi oferă îndeajuns încât să îmi pot duce traiul. Nu mă plâng. Toate sunt lăsate cu un rost şi cred că nu este o întâmplare încercarea prin care trec. Are ea un scop, nu se poate altfel. E drept, nu îl văd deocamdată, dar cu timpul se poate să mă dumiresc.

Jurnalistul: Dar sunteţi un veritabil filozof. Nu sunt mulţi aceia care se pot lăuda cu un asemenea mod de gândire, cu un asemenea fel de a privi viaţa, cât ar fi ei de trecuţi prin şcoli ...

Cerşetorul: Să ne înţelegem din capul locului. Viaţa este o şcoală mult mai aspră. Dacă ai rămas repetent, nu mai poţi repeta clasa, ai rămas corigent, nu mai dai corigenţa. Viaţa este o şcoală mai presus decât orice învăţătură. Nu poţi învăţa din o mie de cărţi ceea ce înveţi din propriile greşeli. De ce? Din simplul motiv că pentru greşeală plăteşti. De aceea, zadarnic îi repeţi unui copil ce este bine şi ce este rău. Până ce nu se loveşte el cu capul de pragul de sus, nu îl vede pe cel de jos. Fiecărei generaţii i se pare că reinventează roata, dar ea nu face decât să experimenteze pe propria piele, adică să înveţe iar şi iar.

Jurnalistul: Aveţi mare dreptate. Dar cum aţi ajuns aici, căci văd în faţa mea un om înţelept? Cum se face că aţi ajuns în stradă? Sunt minus 15 grade şi, cu siguranţă, azi-noapte a fost şi mai frig. Pe gerul ăsta nemilos nu se poate să...

Cerşetorul: Dacă nu am unde să mă duc?

Jurnalistul: Cum aşa?

Cerşetorul: Foarte bine! Soţia şi copiii au plecat în Spania, am rămas fără serviciu, apoi fără casă...

Jurnalistul: S-o luăm încet, vă rog!  Nu se poate ca viaţa unui om să fie redată doar printr-o frază. Poftiţi! V-am adus un ceai cald!

Cerşetorul: Vă mulţumesc! Chiar îmi prinde bine!

Jurnalistul: S-o luăm cu începutul!

Cerşetorul: Cum doriţi!

Jurnalistul: Spuneţi că aţi ajuns în stradă. Când s-a întâmplat asta? Şi mai ales cum a fost posibil?

Cerşetorul: Foarte bine! Fabrica de cherestea unde lucram a intrat în faliment, nu am mai putut plăti creditul la bancă şi am fost executat silit.

Jurnalistul: Nu se poate! Şi familia? Soţia, copiii ce au făcut în acest timp? Căci sunt convins că aţi avut o familie...

Cerşetorul: Bine spus,  am avut. Soţia a rămas în Spania cu concubinul, iar copiii nu m-au ajutat fiindcă au şi ei greutăţile lor.

Jurnalistul: Dar ei cunosc situaţia dumneavoastră?

Cerşetorul: Nu ştiu exact, dar bănuiesc că au aflat de atâta timp.

Jurnalistul: Concret! Le-aţi scris?

Cerşetorul: Nu!

Jurnalistul: De ce?

Cerşetorul: Nu le ştiu adresa.

Jurnalistul: Şi atunci de ce credeţi că ar cunoaşte viaţa grea în care vă zbateţi? Din punctul meu de vedere, mi se pare că porniţi din start de la o premisă greşită.

Cerşetorul: Nu se poate să nu fi aflat! Cuscra Ilonka ştie şi mai mult ca sigur şi-a anunţat fata.

Jurnalistul: Dar dacă atât cuscra, cât şi nora nu le-a spus, tocmai pentru a nu vă ajuta!? Nu v-aţi pus niciodată problema şi aşa!? Nu credeţi că poate fi o variantă credibilă?

Cerşetorul: Tot ce se poate! În vremurile pe care le trăim nu mă mai miră nimic. Dar chiar aşa de rele să fie!? Nu mi-am închipuit acest scenariu. Cum să ascunzi asemenea lucru? Ce minte diabolică poate face una ca asta?

Jurnalistul: Şi dacă totuşi este aşa şi ele au tăinuit deliberat adevărul crud, tomai pentru ca băieţii să nu vă ajute?

Cerşetorul: Sincer să fiu, nu m-am gândit nicio clipă la asta. Chiar aşa de rău să fie omul!? Să se înjosească într-atâta pentru bani!?

Jurnalistul: Încă nu v-aţi lămurit cum stau lucrurile atunci când e vorba de ban? Chiar, vi se pare drept ca o bancă să poată pune sechestru pe locuinţa unei familii care nu are, în fond, din ce plăti ipoteca? Vi se pare un gest omenesc?

Cerşetorul: Bineînţeles că nu, dar omul şi-a asumat un risc când a făcut acel credit şi, precum vedeţi, băncile sunt bănci.

Jurnalistul: Dar băncile nu fac oare parte din sistemul în care trăim? Vi se pare corect să poată lăsa pe drumuri oameni, familii cu copii, de vreme ce însuşi sistemul pune pe butuci fabrici şi uzine lăsând oamenii fără locuri de muncă?

Cerşetorul: Şi dacă văd şi ştiu că nu e corect, ce pot face eu, un om de rând, şi rămas pe drumuri pe deasupra!?

Jurnalistul: Puteţi!  Dacă toţi am ieşi în stradă şi am lua atitudine împotriva abuzurilor ce se comit, lucrurile s-ar schimba cu siguranţă. Nu ar mai face legea clanurile mafiote, baronii locali and co.

Cerşetorul (retractil) : Dumneavoastră instigaţi la revoltă şi nu cred că este cazul. Nu sunt eu acela care să pună piciorul în prag şi să strige „Pân-aici!” Sunt atâţia oameni care ar putea s-o facă...

Jurnalistul:  Vedeţi!? Aici e greşeala. Aşa gândeşte şi Gheo, şi Ion, şi Mărie... Se mulţumesc să trăiască de pe o zi pe alta dintr-o pensie amărâtă! De-aia nu dăm înainte!

Cerşetorul: Vreţi să spuneţi că eu aş avea puterea...

Jurnalistul:  Dacă aţi da voinţă, aţi primi şi putere, o putere nebănuită, dar fără intenţia de a vă jigni, trebuie să recunoaşteţi că nu aveţi voinţa de a schimba ceva, de a schimba lumea asta putredă... Pur şi simplu vă complaceţi în situaţia dată! Aşteptaţi, dacă se poate, să pice para mălăiaţă...

Cerşetorul: Aici sunt de acord...

Jurnalistul:  Ei, şi această atitudine nu vi se pare că ne face complici la tot ceea ce ni se întâmplă? Ce părere aveţi? Nu am dreptate?

Cerşetorul: Aveţi, cum nu, dar vedeţi că nu sunt tocmai eu omul potrivit pentru a fi porta-vocea mulţimii. Nu mă văd în rolul ăsta...

Jurnalistul:  Şi, mă rog, de ce nu? Ce aveţi de pierdut? Nu aveţi casă, nu aveţi masă. La o adică, o noapte-două la secţie v-ar prinde bine. Acolo este, oricum, mai cald decât aici.

Cerşetorul: Asta chiar nu mi-ar fi trecut prin cap, dar nu mi se pare tocmai onorabil.

Jurnalistul:  Asta-i bună!? Aţi fost călcat în picioare de o societate nedreaptă, azvârlit ca o măsea stricată. Plătiţi-i cu aceeaşi monedă!

Cerşetorul: Ştiu eu ce să zic!? Dacă aş mai avea douăzeci de ani, poate m-aş lăsa încântat de aste vorbe, dar viaţa m-a făcut mult mai circumspect. Nu mai înghit pe nemestecate toate gogoşile. Sunt conştient că de multe ori aparenţele înşeală.

Jurnalistul:  Adică gerul ăsta năprasnic vi se pare o gogoaşă şi încă fierbinte!?

Cerşetorul: Nu, departe de mine acest gând...

Jurnalistul:  Sau faptul că sunteţi nevoit să dormiţi în stradă, sub cerul liber în vreme ce alţii se lăfăie în palate poleite cu aur!?

Cerşetorul: Nicidecum...

Jurnalistul:  Şi atunci? Despre ce vorbim aici?

Cerşetorul: V-am spus şi vă repet. Nu sunt eu omul care să-i reprezinte pe cei mulţi!

Jurnalistul:  Frumos ne şade! ’Mneata, nu, ăla, nu... Atunci aveţi soarta pe care o meritaţi...

Cerşetorul: V-am contrazis eu!?

Jurnalistul:  Şi dacă nu mă contraziceţi, cu ce ne încălzeşte!? Sau vă încălzeşte, poftim!?

Cerşetorul: Aveţi perfectă dreptate, dar v-am spus, nu mai sunt la vârsta la care să mă aventurez în necunoscut. Dacă nu aş fi atât de hârşit, poate m-aş lăsa păcălit...

Jurnalistul:  Adică? Ce vreţi să spuneţi? Cei care au făcut revoluţii, cei care au schimbat lumea aducând progresul de-a lungul timpului au fost nişte copii fără minte? Explicaţi-mi, că, zău, dacă pricep...

Cerşetorul: Departe de mine de a face o asemenea afirmaţie, dar, oricum, nu mai sunt la vârsta avântului revoluţionar...

Jurnalistul:  Înţeleg! Vă mulţumiţi cu firimiturile de la masa împăratului, cu bucata de pâine de azi pe mâine. V-aţi împăcat cu ideea că nu poate fi schimbat nimic în bine în această ţară, dar v-o spun că vă înşelaţi amarnic. Şi la fel se înşeală şi toţi aceia care asemenea dumitale acceptă o stare de lucruri de condamnat.

Cerşetorul: Să zicem că da! Aveţi dreptate. E condamnabilă situaţia în care am ajuns. Fără locuri de muncă, unii ca mine şi fără un acoperiş deasupra capului, dar cui crezi că îi pasă!? Parlamentarilor care îşi votează salarii şi pensii nesimţite, miniştrilor ajunşi în funcţii prin diverse învârteli,  clanurilor ce fac legea sau baronilor locali? Să fim serioşi! Interesul ne poartă fesul... Aşa a fost şi aşa va fi mereu, fie că vrem, fie că nu vrem...

Jurnalistul:  Aici nu vă pot contrazice, dar să ştiţi că dacă ar exista solidaritate, lucrurile s-ar putea schimba.

Cerşetorul: Solidaritatea cui? Despre ce vorbim aici? Că de 25 de ani în fruntea Sindicatului, (al cui sindicat oare, de vreme ce muncitorii au îngroşat numărul şomerilor, fabricile ajungând pe butuci?), de 25 de ani, zic, în fruntea Sindicatului se  află aceiaşi oameni. Chiar aşa de naivi ne consideră încât să înghiţim găluşca asta cu reprezentarea drepturilor de către un sistem, el însuşi putred!? Haide să nu ne mai facem sânge rău de pomană, zău aşa, că tot un drac...

Jurnalistul:  Mă rog... Cum doriţi! Dar măcar aveţi asigurată o masă caldă pe zi? Ştiţi, voiam...

Cerşetorul: Da! Prin bunăvoinţa şi milostenia părintelui Gheorghe de la Sfântul Spiridon.

Jurnalistul:  Este foarte bine că în aceste vremuri grele biserica îşi îndeplineşte rolul pe care îl are, în fond, de binefăcător şi proteguitor al omului.

Cerşetorul: Abia aştept să vină primăvara să merg la Medgidia la tăiat de vie. Omul fără ocupaţie este un om bolnav. Nu are linişte, nu are stare. Acum, iarna, pe timpul zilei nu stau o clipă locului şi în felul ăsta nici nu îngheţ,  nici nu mă las bântuit de gânduri. Pentru că nu de puţine ori mă  învinuiesc că nu am făcut tot ce trebuie, că nu am luptat pentru ceea ce am avut, dar în cele din urmă tot eu mă liniştesc şi mă las încrezător în voia Domnului. De ce? Pentru că trăiesc cu convingerea că tot ceea ce mi se întâmplă este o lecţie necesară pe care viaţa mi-o dă şi că prin puterea lui Dumnezeu voi depăşi acest moment de criză.

Jurnalistul:  Mă bucur că sunteţi optimist!

Cerşetorul: Şi totuşi aş vrea să ştiu cu cine am stat de vorbă, dacă nu vă supăraţi?  Oamenii, în general, nu îmi dau prea multă atenţie. Nu ştiu, sunt atât de grăbiţi.  Încotro se grăbesc, doar ei ştiu. Eu m-am grăbit o viaţă şi la ce mi-a folosit!?

Jurnalistul:  Sunt jurnalistul X de la televiziunea Y şi vă mulţumesc pentru interviul acordat... Cameraman!

Cerşetorul (surprins, îşi pune mâinile la ochi): !?

Jurnalistul:  Vă mulţumesc! (îi strânge mâna)

 

 

CORTINA

 

                                                   

[Ion Lazăr da Coza]

• La o sugestie mai veche, venită din partea domnului Constantin Bidulescu, și pentru a transparentiza și mai mult procesul de votare, fac următoarea propunere: Premianții prezentului concurs să fie cooptați în juriu pentru concursul viitor! Cooptarea se face doar cu acceptul liber exprimat al celei/celui în cauză. Cum sunt patru secțiuni, dar doar trei locuri în juriu, prioritate vor avea premianții de la secțiunile Poezie, Proză, Dramaturgie... 

Succes!

[Mihaela Chitic]

Votul meu dat cu inima: 

1 - 6

2 - 9

3 - 10

4 - 10.

[Angi Cristea]

1. Muzica! Muzica! Fără muzică nimic nu se poate!-9;

2. Răpirea lui Moș Crăciun-8;

3. Iarna bunicului Matei-8;

4. Cerşetorul filozof-9.

 

[Zarra]

1---7p
2---5p
3---9p
4---10p

[Bidulescu Constantin]

1.  7

2.  7

3.  9

4.  9

[Valeria Merca]

1. - 7

2. - 6

3. - 8

4. - 8

[Vasile Burduşa]

1.7

2.10

3.10

4.10

[Pop Dorina]

Votul meu este următorul:

1 - 6

2 - 9

3 - 7

4 - 8

[Cristina Cretu]

 1. 8

 2. 8

 3. 10

 4. 10

[Laura H.]

Votul meu:

1. - 7

2. - 7

3. - 9

4. - 9

[ELENA AGIU-NEACSU]

1 - 7
2. – 5
3. – 9
4. - 10

[Carmen-Bernadeta Anghel]

Nr. 1 - 8
Nr. 2 - 8
Nr. 3 - 9
Nr. 4 - 9