„În oglindă” (parodii) – autor Ionel Mony Constantin (carte digitală)

[Ion Lazăr da Coza]

În oglindă stă adevărul

 

          Tehnic vorbind, adică luând din DEX definiţia (însă doar partea ce ne ajută la înălţarea eşafodajului discursului nostru), parodia este o creaţie literară (muzicală sau plastică) în care se preiau temele, motivele şi mijloacele artistice ale altei opere literare (noi o să ne oprim doar la poezie), ori ale unui autor (în genere, poet), în scopul de a obţine un efect satiric sau comic… Nimic mai simplu, vom zice. Ne înarmăm cu o „oglindă”, musai cu sticla uşor vălurită, pentru a deforma imaginea reflectată, iar dacă ne ajută şi zeul grec, Dionisos, ori echivalentul său… – vai, era să zic „parodia sa”! –, zeul roman, Bacchus, care să aburească (tot la figurat) oglinda, treaba e ca şi făcută. Or nu-i chiar aşa! Pentru a fi un bun parodist, îţi trebuie har. Întâi şi-ntâi ai nevoie de acel fler ca să descoperi poezia şi autorul ce se pretează la aşa ceva, apoi îţi trebuie delicateţe, „floretă, nu halebardă”, cum zicea un distins creator (Mda!…), de se credea şi epigramist (de două ori „Mda!...”), ca să evidenţiezi umorul involuntar dintr-o operă parodiată, ca să duci în ridicol patetismul nesesizat de autorul parodiat sau vetusteţea subiectului abordat… Ca o primă concluzie, putem spune: „Ridendo castigat mores!” (Cu umor sancţionezi moravurile!)… Dar, dacă recitim definiţia de mai sus, nu acesta este principala ţintă a unei bune parodii.

          Chiar de la începuturi, parodia a stârnit controverse privind utilitatea sa. Mulţi s-au întrebat şi încă se întreabă care e aportul, în literatura naţională ori universală, a acestor creaţii. Fără a căuta să tranşăm aici şi acum disputa, dimpotrivă, dorind să o lăsăm „în coadă de peşte” aducem şi alte argumente în favoarea ei, pe lângă cele înşirate deja, dar şi câteva contraargumente: nenumăraţi poeţi valoroşi au fost redescoperiţi din momentul în care au fost parodiaţi; multor poeţi li s-a reconsiderat opera originală după ce au ajuns celebri ca parodişti; unii tineri şi-au „format” mâna făcând parodii; neştiuţi cititori au trecut de la cititul parodiilor (lecturi aparent frivole) înspre opere „grele”… De partea cealaltă, sunt esteţi care vituperează parodierea autorilor de geniu, trecuţi în eternitate, susţinând că astfel li s-ar fisura aura. Să le împărtăşim părerea sau să le spunem că, în acest domeniu, nimic nu-i/n-ar trebui să fie sacrosanct? Avem şi poeţi care, dintr-un ego hipertrofiat, „zvârle cu toporul” după făptuitorul de lezmajestate. (Să vedem ce-or mai face dumnealor după ce-or da colţu’!). Acestora li se adaugă poeţii ignoraţi de parodişti, pe motiv de (non)valoare…

          Cum suntem imparţiali, şi ca să ne întărim şi mai mult imparţialitatea, hai să privim împreună În oglindă – cartea virtuală a parodistului Ionel Mony CONSTANTIN, apărută sub egida site-ului ÎNSEMNE CULTURALE –, unde, prin exemplificări de soi, ne convingem că scopul unei parodii este acela de a obţine un efect satiric sau comic. Un bonus cu miros de iarnă tânără.

                                                                                                                                    Ion Lazăr da Coza

 

 

În pahar îi vinul

 

          Mirobolantă carte! Mi-ro-booo-lantă!

          Paralelismul congruento-divergent, cognitiv, al unghiurilor ascuţit-obtuze de reflexie, însă şi de refracţie (prin fundul paharului), dar şi al vederii obtuz-ascuţită a autorului (adesea ochelarii i se lasă câş pe-o nară) creează, minimalizând, un spaţiu atât de vast, încât zeci de galaxii (nu) suferă de claustrofobie între poezia originală şi parodie, şi totuşi, regal-crinastic şi antonistic, bravul nostru autor… ce zic io „brav”? de-a dreptul autor genial, nesuferind, însă şi nesuferit – ah, nerecunoscătoare societate! – de agora(fobie), e un tribulind neînţeles! Neînţeles! Neînţeles! Neînţeles! Sau mai ştii?... Himalayana sa creaţie (pentru expresia aiasta, maestre, mai toarnă un pahar!) trebuie privită prin prisma eternităţii ne, -efemere). Visceralitatea tornadist aerată a compactatului mesaj, nu ăl şapirograf, cum am fi tentaţi tendenţios să credem, aburit ca o turbină aluvionar-aisbergă, că şi Titanicul a suferit de aceeaşi sacrosantă mângâiere scârţâită, e remarcabilă. Dar zaţul sau relicvul păşunist ne împiedică să vedem zenitul nadirului acestei creaţii tita(i)nică, dându-ne avânt apter, căzând în elicea intempestivă a ingratitudinii ascendent prăbuşitoare încât – oh, Orfeu! – nici Parnasul nu ne va plânge de milă (o milă marină = 1852 m, cea terestră = 1609 m), iar toloaca lui Elizeu nu ne va îngădui să-i păştem vacile senioriale (ce-i drept, mai slab cotate pe piaţa Unguentului decât junincile de Kobe!), nici măcar contracost! (Eu, din curtea maestrului, nu plec fără portbagaju’ plin.)

          Reîncepând începutul reîntrupat phoenixistic, eluctiv-cocupiscent, dragat steluloid, căci visceralitatea de care vorbeam mai sus – nu că ar fi caducă ca o nucă – întocmeşte, însoţind discret şi cu ecouri vasteoase, îngemănarea altoindă a originalului cu neeluctabilul contabilicesc şi ireductibil al fiinţării dedublatului amniotic. Siguralmente că vituperos, boem-aprioritizant şi/sau concesiv-rebelizant, demersul nostru vitruvian (vorbesc în numele autorului), (vorbesc în numele autorului), tălăngind pe plaiul nedinescian sau pe pleiboiul brumaruit, interpretat sangvin (dar şi sepios, o să opineze negreşit cetitoriu’, pe bună dreptate) prin sinele absolut, dagherotipând totuşi vetuste obstinaţii, incastrabile-n habitacluri ospitalier-migratoare, certificate până şi de baba Vanga, pe când era domnişorică nurlie!... Puşca şi cureaua latăăă… Pe ceilalţi, noi, becaliceşte, îi apostaziem cu vigilenţă paleo-post-iurigagariană! Şi tuităristă! Numai să fie şi vegano-liricistă (scăldată musai şi obligatoriu în transpiraţia lui Bacchus), că (doar) la asta se pricepe de minune, ţinând strâns oglinda la piept, parodistul, rondelistul, soneti… într-un cuvânt poetul, dar şi prozatorul… într-un cuvânt scriitorul-pivnicer, domnul IMC!

          Vom reveni. Vom reveni!

                                                                                                                               Ney K. Criticel-Prefatzescu

                                                                                                                                        (pt. cf. da Coza)

 

Descărcați pdf:

În oglindă (parodii), Ionel Mony Constantin - pdf

[Ion Lazăr da Coza]

Cu materialul clientului - o carte pe cinste!... Sau cum ar spune cineva: Mi-ro-booo-lantă!  

Lăsând zâmbetul deoparte, până a lucra la această carte, eram cam sceptic asupra parodiei, însă, citind manuscrisul da capo al fine, mi-am schimbat părerea: e foarte nobilă pornirea de a face parodii, iar parodiile capătă un plus de valoare la o lectură neîntreruptă...

Felicitări!

da Coza

[Vasilisia Lazăr]

O carte absolut savuroasă! Îmi place la nebunie! Felicitări, d-le Mony! Nu e deloc ușor (cum ar crede unii) să scrii parodii. D-apoi să mai fie și reușite?! :) Nu pot să nu remarc prefața, precum și parodia la prefață (absolut originală)  :)), realizate de dragul nostru Ion Lazăr da Coza, pentru care îl felicit din toată inima. De asemenea, pe Gina, pentru tehnoredactarea atât de corectă.

[Iordachescu Dragos Nicolae]

Felicitări, Ionel! Felicitări, "Însemne Culturale"!

[Valeria Merca]

Felicitari, d-le I M C, pentru aceasta binemeritata realizare! 

Felicitari, Insemne Culturale!

[gina zaharia]

Felicitări, felicitări, felicitări! Și prețuirea mea, desigur!

[bolache alexandru]

Felicitări!

[Mihaela Chitic]

Sedusă de copertă, m/am avântat în lectură... Felicitări!

[Ion Lazăr da Coza]

Am luat la cunoștință. :))

J' Arrive! a spus :

În subsolul fiecărei poezii postate de mine pe site, inclusiv la poezia Dă trucului fumul, stă scris: 

Drepturi de autor: Valerian Bedrule

Reproducerea, numai cu acordul scris al autorului. 

    Aduc spre cunoştinţă tuturor faptul că nu am fost consultat de către autorul acestor aşa-zis parodii, Ionel Mony Constantin, nici că i-am permis a-mi parodia vreun vers! Ar fi bine să dispară de acolo poezia mea şi parodia autorului la versurile care-mi aparţin! 

Să ne întâlnim în poezie! 

[Vasilisia Lazăr]

Domnule Valerian Bedrule, tot respectul pentru scrierile d-voastră, însă nu o să vă permit să duceți în derizoriu și această carte așa cum ați făcut cu ultimului concurs organizat de site-ul nostru, fiindcă nu v-a plăcut d-voastră poezia care a ieșit pe primul loc. Nici mie nu-mi place Iohannis, dar îl accept fiindcă l-a votat majoritatea.

Din fericire, am urmat și o facultate de Drept pe vremea când la această facultate se intra foarte greu. Chiar dacă nu am profesat în acest domeniu, mai știu totuși să caut într-o lege pentru a vedea dacă am sau n-am voie să fac ceva. Deși nu aveam niciun dubiu cu privire la cererea acordului autorului parodiat, am căutat totuși în Legea dreptului de autor și am găsit următorul amendament:

http://www.legi-internet.ro/legislatie-itc/drept-de-autor/legea-dre...

Deci nu s-a încălcat niciun drept. Poezia d-voastră, poezia originală a fost pusă în oglindă, la vedere, deci nu se creează nicio confuzie în ce o privește. Place sau nu place, parodia există ca specie literară. Aș vrea să știu și eu câți autori parodiați au fost întrebați în prealabil: „Vrei să-ți parodiez opera x?” :)))

Dacă sunt sau nu parodii, dacă sunt sau nu reușite, asta e părerea d-voastră și numai a d-voastră. Nu monopolizați și părerile altora!

Dacă vă deranjează atât de mult mediocritatea noastră, nu aveți decât să vă retrageți dintre noi, or fi existând și spații pentru valoarea d-voastră.

Atât am avut de spus, cred că nu mai este nevoie de nicio altă justificare și nu aș vrea să lungesc la nesfârșit o polemică care nu ar schimba cu nimic rezultatul.

[Vasile Burduşa]

am citit cu placere

[Nădejde Angelina]

Felicitări, d-le Ionel Moni Constantin! Mulțumiri tuturor celor ce au trudit la realizarea ei!

[Ionel Mony Constantin]

Vă  mulţumesc pentru apreciere

Vasile Burduşa a spus :

am citit cu placere