Inumana nesilinta

[Exemplu de Titlu]

Trăiesc. Încă trăiesc. O viață spasmodică, scandalos de aberantă. Am în spate o colecție impresionantă de amintiri chiar și pentru cel mai autist dintre neoameni. Nu am regrete,fie ele concrete ori discrete. Tot ce am învățat să fac a fost din suferință. A mea,a altora,provocată de mine lor sau de către ei mie,nu are importantă. Suferința este precum constanta Pi: 3,14159 26535 89793 23846 26433 83279 50288 41971 69399 37510 se repetă ofensator de elegant la nesfârșit. Nu contest faptul că nu iubesc matematica. De fapt o urăsc din toți rărunchii. Dar rămâne constanta Pi, o ciudățenie a naturii care deformează în cercuri sparte toate legile scrise și nescrise ale umanității. Sincer nu știu cine a descoperit-o și nici nu mă interesează. Am reținut doar atât: Numărul Pi este o constantă matematică a cărei valoare este raportul dintre circumferință și diametrul oricărui cerc A®ntr-un spațiu euclidian; este aceeași valoare ca și raportul dintre aria unui cerc și pătratul razei sale.
Viața mea a fost un cerc, unul mai mult decât vicios și mult prea viciat. Fără respect față de inconstanță am iubit mai presus de orice constanța. Mi-am iubit soțiile pentru constanța lor în sentimente și le-am detestat pentru inconstanță în gândire. Mi-am iubit amantele pentru constanța lor în trăire și le-am urât pentru inconstanță în simțire. Mi-am iubit părinții pentru constanța lor în dăruire și i-am dezaprobat pentru inconstanța caracterelor. Am iubit natura pentru constanța ei în desfășurarea anotimpurilor,în schimb am blestemat-o pentru inconstanță cu care adierea brizei se transformă în vijelie, ploaia calmă,rece,revigorantă în grindină, noaptea iubirilor efemere în zile toride în care ai vrea să fi îngropat nu de patru ci dacă s-ar putea de o întreagă armată de cioclii în cel mai adânc,ascuns și răcoros cavou, și mai ales pentru inconstanța în care transformă prima zăpadă în mocirlă.
Mi-am propus următorul lucru: cât mai am de trăit, să trăiesc ca un pătrat. Egal. Din toate punctele de vedere egal. Fără sentimente ori resentimente,anulând constanța sentimentelor care mi-au măcinat sinapsele până la exterminare printr-o inconstanță forțată a senzualității. Mă prinde de minune acest rol. Nu am jucat teatru decât atunci când am fost forțat de împrejurări și niciodată cu ființele pe care le-am iubit. Am fost constant. Incontinența mea a constat doar în faptul că nu am știut cum. Cum să-mi exprim sentimentele, cum să transform un sărut într-un jurământ, o plimbare braț la braț într-un legământ, o noapte de iubire într-o viață de trăire.
Nu văd rostul prefăcătoriei. Nu o detest. Chiar îi admir pe actorii de teatru printre care m-am numărat și eu ani la rândul. Cu toate astea nu îi văd rostul. De ce? Pentru că nu e egală. Și precum spuneam m-am hotărât să fiu pătrat.
Fix, imobil, sec. Departe de mine gândul de a fi un pătrat desenat de o mână sigură de matematician dintr-o singură linie neîntreruptă de vreun tremor. Vreau să fiu un pătrat incert și incandescent, desenat de un poet îndrăgostit a cărui mână cu degete lungi și nesigure tremură la simpla amintire a muzei. Genul acesta de pătrat. Constant tocmai prin inecxactitatea formei imperfecte. Sunt conștient de hibele unui pătrat neregulat. Nu are valoare matemetica, adeseori e luat în derâdere de celelalte forme geometrice, dar lui nu-i pasă pentru că indiferent ce s-ar spune, un pătrat,fie el absolut imperfect,ciobit, incomplet după toate legile fizicii, rămâne totuși pătrat.
N-am să mă mai silesc nicio secundă,nici măcar una să fiu cerc. Cercul reprezintă absolutul. Perfecțiunea sub formă pură. Chiar și un cerc închipuit e perfect numai pentru că cineva se gândește la forma lui desăvârșită. Ei bine, aici și peste granițele geometriei euclidiene voi fi etern un pătrat. Un pătrat desenat de o mână inumană dar nesilită!

[Vasilisia Lazăr]

Am pus şi aici diacriticele, dar nu am reparat şi restul greşelilor. E vorba iarăşi de blanc, dar mai sunt şi alte scăpări.  Reveniţi asupra textului. Mergeţi sus, la OPŢIUNI, daţi EDITARE DISCUŢIE şi reparaţi. Apoi SALVARE.

Textul mi-a plăcut foarte mult. Aveţi dreptate, poate e mai bine să fii pătrat.

             Cu drag, Vasilisia

[Mihaela Suciu]

Un text cu o anumită logică a trecerii prin cursul gândurilor. Interesant! "Pi" curând, să auzim de bine!

[Sofia Sincă]

Şi totuşi... se mai adaugă încă o inconstanţă la prima pe care ai zis că o ai, George. Să fii pătrat, nu cerc. Prin urmare, toţi avem constante şi inconstante... aşa sunte alcătuiţi. Altfel am fi roboţi. Şi, apoi, să fi pătrat şi nici ăla corect, nu mai zic perfect, se mai adaugă încă inconstantă, deoarece trebuie să te dai după cum bata vântul pentru că-ţi rupi muchiile şi rişti să te transformi din nou în cerc.

În viziunea mea, vrem sau nu, tot cerc suntem. Însă contează calea pe care o alegem pentru a ne rostogoli. De cele mai multe ori depinde de noi. Atunci când intervine puterea destinului, nu prea mai avem de ales.

Am citit şi am admirat teoria, foarte bine scrisă, Sofy!