Nopți 7 & Nopți 8 & Nopți 10 & Nopți 11

[BORIS MARIAN]

Nopți 7

Se făcea că eram extrem de bătrân, contemporan cu Jean Valjean, prietenul meu din copilărie.Boala schimbărilor, retro și avanti. Trufia, lăcomia se reduc la un paing. Eu stau în colțul meu și scriu. Mă despart de lume, dar nu e bine, vai, nu e bine. Vox populi, veis mir. Da vei fi, vei fi, într-o zi tu vei iubi, cânta Nițescu, ehei , în sec. XIX. Cu timpul vom deveni profeți. Sau confetti. Iubita tace, ta-ta. Dar mă iubește.De ce mă iubește , când toți mă urăsc. Revin la Nietzsche , ceea ce nu mă ucide, mă face mai puternic. Nu mi-ar strica o vizită la nebuni. Sunt îndopați cu niște calmante care îi fac să se simtă ca după o bătaie zdravănă. A fi absolut singur. Singur și sigur, un lup singuratic. Nimeni nu iubește un lup singuratic. Tu știi ce este un poem? O invenție de moment, pe care apoi nu o mai recunoști. Un oraș în profil. O dansatoare spaniolă, un vapor gigantic, înalt cât muntele. Nu este o mâță.Cu poemul treci marea.Îți bate noaptea-n geam culori neadormite. Să faci din cântec un cireș înflorit. Ai toată viața înainte și cea de-apoi, fără cuvinte, centaurul le știe, toate, e filosof și are carte, piticul roșu umblă-n lume, iubirea n-are nici un nume, dar roșul este ucigaș, omul o știe, e părtaș.Apoi urmează o poveste, Pacientul tace, nu mai este, Cutia neagră din avion,a fost ascunsă de-un poltron.La Sfântu-Așteaptă eu mă-nchin, Ah, ochi albaștri, păr divin,La Tiffany se bea cafea, Mă cheamă iar iubita mea, Nu pot reveni în neiubire, Nu pot reveni la vechi lăcrimări, Nu pot cerși blândețea, otrava ei, Deși ar fi mai bine s-o beau Ca pe un pahar de cristal verzui.Ne privim ca două mări secate, Ca doi ghețari lunecând în neant, Ne vor găsi câte un nume geologii Veniți de pe alt versant.Acum taci. Acum ești dezamăgită, Poate pregătești un nou poem, Eu mă scald undeva-n Pacific, Dansez disperat ca Paul Gauguin.Kalispera, agapi mou! (Bună seara, iubirea mea!)

================================================

Nopți 8

Mai am 992 de nopți și capul meu se va rostogoli în poala Șeherezadei. Frumos spus – ura se evaporă, de unde și miasmele iadului. Ura este o invenție omenească. Nici îngerii, nici animalele nu cunosc ura. Mă întâlnesc cu un cunoscut, nu aveam relații prea bune, acum este suferind, ne-am salutat, el s-a gârbovit, este conștient de ceea ce urmează, prea conștient. Ura dintre noi s-a evaporat. El îmi spune – ”Credeai că am murit? Nu se moare atât de ușor”. Un biciclist claxonează, trece prin interlocutorul meu, acum înțeleg că vorbeam cu mine însumi. Epoca de aur s-a terminat, dar mulți vorbesc despre Nea Nicu , de parcă ar trăi. Să vorbim despre altceva. Cu tine, iubito, voi vorbi numai despre iubire, în gând. Rostit, cuvântul iubire devine incolor și inodor. Parfumul, ușoara transpirație, mișcarea aerului din jur, culori ale dragostei. E noapte, trei rațe discută pe mal, de obicei dorm, dar un cotoi le dă târcoale, acesta e diavolul, cum poate un cotoiaș să atace o rață care este mai mare decât el? Unii se cred tigri. Un porumbel alb ca neaua s-a așezat în iarbă. Sigur este bolnav, ca și caii, porumbeii stau în picioare, când sunt sănătoși. Mi-amintesc, în copilărie, mama mi-a dat într-o seară un pahar cu lapte foarte dulce și gras, eram undeva , la țară, eu eram răcit și , la sfatul gazdei , trebuia să beau laptele ca pe un medicament. Mi-a fost atât de rău, încât țin minte și azi. Ce chestii se păstrează în memorie? Să vii de sărbător cu mâna goală, romanul tău să fie doar o coală, în calendar sunt nume lungi și grele, nu pot nici să mă scol, stau în obiele, ca un soldat din cel dintâi război, cu mine însumi suntem iară doi, ce meserie să mai fii poet? Mai bine te ascunzi într-un portret, nici telefonul nu mai e ce-a fost, în fața lui tu ești cu mult mai prost, vorbește el în locul tău, are bagaj, elicopterele așteaptă în garaj, poimâine tu vei fi în Martinica sau nu vei deloc, așa, nemica, pentru că numai tu, iubita mea, poți exista, imaginabilă, pot spune, ești a mea, ne depărtăm mai mult de realitate, nu am încredere în ceea ce văd, n-am ochi la spate, de auzit, nimic eu nu aud, sunt , după Beethoven, artistul cel mai surd,după Luchian, din ce în ce mai orb, tu ești cafeau neagră ce o sorb, sărut marginile ceștii, îmi răspunzi,cu aromele amare mă pătrunzi, și mă supun acestei dimineți în care n-ai venit ca să mă vezi, precum în basme tot mă micșorez, devin în noapte ochi de huhurez, apoi adorm, e ziuă și plutesc dinspre Azore către malul portughez.

==================================

Nopți 10

Da, iubito, tu nu vei îmbătrâni nici în ochii mei, nici în ai tăi. Restul nu contează, simple cifre. Iar una din atributele tinereții este darul de a comunica, atât cu Divinitatea, cât și cu oamenii din jur. Nihil sine Deo, include și oamenii – creații ale Domnului. Marginal aș spune că tinerețea nu se manifestă printr-un optimism formal, o demonstrație în fața unor admiratori. Acești „actori” devin comici. Cunosc personaje publice care se …dau tineri, dar amărăciunea se simte și se vede. Mai este și recăderea în copilărie, dar aici ajungem la fenomene ce țin de psiho-terapie. Nu vreau, cum stăm noi de vorbă, ochi în ochi, să vorbesc doar despre mine, mi-este dor de chipul tău nevăzut. Triumf ascuns între patru pereți? Coșmarul morții? Triumf în mintea noastră, dragă Emily Dickinson, ultima mea cucerire. Trasul pe roată este cel mai mărunt chin față de marea eliberare. Auzi un corn în depărtare? Cornul speranței. Lichior miraculos este speranța. Albinele îmbătate de soare și arome își uită năravul de mai înțepa. Rănite de atâtea sărutări, buzele se caută din nou. Nu-i moarte mai de preț, decât ceea din iubire. Ai toată viața înainte, centaure rănit, Găsește piatra filosofală, iubirea, Piticul roșu o ascunde, el nu cunoaște iubirea,Cutia neagră ce a rămas pe fundul mării Ne va spune cândva adevărul. Din labirintul înghețat iese regina, Bătrânul gringo vine s-o salute, Deși nu-l lasă măscăricii, Soarele-i gol, spune domnișoara Dory, Ea ne va dărui sărutul morții, cine știe? Barbare insecte vor cuceri Capadocia, Candizii dorm printre corbi și visează Prea albe fecioare, Troia s-a dus în adânc Din prea multă trufie, trădare, Cucuta în doze mai mici nemurire aduce, Râde bufonul, el este om, știe-l Domnul. Voi visa fără grabă, te ridic cu brațe mereu renăscute, O nouă lumină din ochii ce nu mai sunt orbi, Iar vocea pe care nicicând n-o auzi, Va fi lângă inima ta, cu ea se-mpreună. Aici e locul meu, i-am spus câinelui credincios, 

Aici voi fi îngropat, nu-mi trebuie fanfare, 
Nici zgardă de aur și nici marmură, 
Să pot auzi clinchetul tramvaielor,
Urletul sălbatic al motocicletelor, 
Vocile rândunicilor, voi gusta quiche cu somon afumat, 
O felie de lună, voi transporta dulapuri vechi, 
Cu costume de gală din vremea lui Napoleon III, 
Voi râde de listele laureaților, medaliaților, 
De istoriile literare voi râde în hohote,
Trece în goană un pâlc de călăreți, 
Sunt oamenii lui Alaric, caii lor fumurii
Cântă imnuri imperiale, guillaume iar face glume, 
Iar noi mai avem puterea să râdem, 
Trăiască, strigă sufletele slabe, 
Pe ritm de samba, apoi adio. 
Vom naviga fără dureri, departe de noi înșine, 
Precum un Sindbad, Don Quijote, Magellan
Sau Olandezul Zburător fără de moarte.
BMM

============================================

Nopți 11

Dacă nopțile te-au obosit, le pot opri din mersul lor spre postumitate. Sincer. Nu ai cum să mă ajuți, este o încercare de a ieși dintr-o veche criză. Tocmai m-a trezit, eram pe un vas de pirați, fostul căpitan a fost ucis, eram locțiitorul lui, dar nu știu ce căuta soția decedatului, îmi contesta poziția , ceruse ajutor din Anglia să fiu prins și spânzurat pentru trădare. M-am trezit la timp. Doamne, conflictele cu unele femei sunt groaznice. Așa cum se spune despre evrei că sunt excesiv de isteți sau de proști, la fel despre femei , dar în privința bunătății. Ca orice generalizare, este ceva fals. Tu ai o fire tumultuoasă, ești fierbinte, eu cred, dar , precum stelele ce par atât de reci, acolo , unde se află , temperaturile sunt înalte. Cu tine am impresia că joc o partidă de șah. Ai videoclipuri minunate, muzica, versurile, dar eu nu mă regăsesc acolo. Este o atmosferă rarefiată, iluminată a giorno, iar eu mă lupt cu bezna din mine, cu temerile străvechi, cu nevoia de a scrie, cu nepăsarea lumii. La ce se gândește un solist în momentul apariției sale în public? Îl ajută acele allegro, allegreto, scherzo, etc.? Paganini, ce nefericit era. Vorbea el de sferele înalte ale muzicii? Totul pare normal, nimic nu este normal, fie normalul este infinit de normal. Unei femei să nu-i ceri niciodată să te iubească. Ea îți va dărui orice, numai sentimentele ei rămân ascunse. Instinctul predomină, le face fericite sau nu. Bărbatul este rațional, dar nefericit. Nu spun – masculi. Aceia sunt tăurașii comunei. A te vindeca prin autobiciuire. Este o cale. Cubul învinge mereu. Cercurile sunt feminine. Aud robinetul lovind cu o lacrimă, mereu aceeași. Simt că nimic nu mă ajută. Abulie, o disperare fără cauze. Ceasul a tot bătut, turnul se prăbușește încet. Inima mea este un ceas, rar mă uit la ce face. Statui de sânge și simțiri, asta suntem. Fiecare sângerează în tăcere. A nu face nimic, a aștepta, e posibil? Noaptea s-a terminat, mai vine alta. Alături de mine stau de veghe Soljenitzyn și Mariana Marin, o poetă de rar talent, s-a sinucis de mult. Bye, baby.

[Corina Militaru]

Tu știi ce este un poem? O invenție de moment, pe care apoi nu o mai recunoști. Un oraș în profil. O dansatoare spaniolă, un vapor gigantic, înalt cât muntele. Nu este o mâță. :) 

Frământări existențiale proiectate în imagini inedite. Am citit cu plăcere!

[BORIS MARIAN]

mersi, dragă Corina

[Ion Lazăr da Coza]

Niște piese de puzzel. Nu contează dacă într-un final se obține o imagine. Important e ca fiecare piesă să fie frumoasă/interesantă. Și sunt!

da Coza