Concursul „Prin colbul vremii” - ediția a II-a, Secțiunea dramaturgie

[Sofia Sincă]

                                                                    IUBIȚI COPIII

 

- creație dramatică într-un act -

Personajele:

Mama

Tata

Fiica

Doctorul

 

Acțiunea se desfășoară într-un salon de spital cu un pat, o noptieră și un scaun. Alături se află un perfuzor. Întinsă în pat se află o fetiță cu perfuzia la mână. Pe perete, lângă fereastră, este o icoană cu Maica Domnului.  

MAMA: (stă pe scaun lăcrimând și oftând) Of, Doamne! Oare cu ce Ți-am greșit de m-ai pedepsit așa de rău? Chiar trebuie să-mi iei tot ceea ce îmi este mai scump pe lume?

(Pe ușă pătrunde doctorul. Se apropie de pat, studiază perfuzia, apoi ia pulsul fetiței. )

DOCTORUL: (pune palma pe umărul mamei) Liniștiți-vă... Nu mai plângeți căci durerea sufletească se transmite ușor de la mamă la fiică.

MAMA :(suspinând) Cum să am pace domnule doctor, când știu că mai are de trăit doar foarte puțin?

DOCTORUL: Din partea noastră am făcut tot ceea ce s-a putut. Am pregătit toate actele ca să fie transportată în străinătate, unde să i se facă transplant de măduvă.

MAMA: Dar încă nu avem strânși banii necesari... Îmi trebuie 30 000 de euro și nu avem în contul deschis  decât 23 000.

DOCTORUL:  Să sperăm că un suflet nobil vă va salva fiica.

MAMA: Sunt atâția oameni bogați care cheltuie prin cluburi și cazinouri cu miile de euro, dar care n-au un gram de milă în sufletul lor și nu le pasă de o micuță făptură care se zbate între viață și moarte. ( plânge în hohote)

DOCTORUL: (cu glasul înduioșat) Vă rog să n-o trziți. Ar trebui să mai verificați contul... Două mii vi le promit eu... (și iese cu lacrimile jucându-i în ochi)

MAMA: Ajută-mi, Doamne, fetița! Nu-ți este milă de o făptură așa de plăpândă să se lupte cu durerile morții?

(pe ușă pătrunde tatăl cu chipul palid)

TATA: M-am întâlnit cu doctorul pe hol...  Zice că este grav. Ne trebuie urgent bani pentru operație.

MAMA: (ridicând privirea către soțul său) Vai, dragul meu ce-ai slăbit! Ești galben ca ceara de atâta suferință...

TATA: Dacă aș putea să schimb soarta, aș prefera să mor eu în locul odorului nostru...

MAMA: De-ar fi posibil ne-am da viața amândoi pentru ea...  Of, leucemia asta care nu ține cont de vârstă...

TATA: Draga mea, am să trimit pe bunica să stea cu ea. Tu trebuie să te refaci. Ai să te îmbolnăvești plângând zi și noapte la capul ei.

MAMA: N-am s-o las singură nicio clipă... Mă voi lupta cu moartea pentru fiica mea...

TATA: Te rog liniștește-te!... Eu merg la bancă să văd dacă a mai intrat ceva în cont...

(își sărută fiica pe frunte și iese plângând)

MAMA: (privindu-și cu neputință și tristețe fiica) Draga mea, prin ce chinuri ai fi trecând... Oare pe unde umbli acum?... Scumpa mea, nu ne părăsi! (o mângâie pe frunte) Fie-ți milă de părinții și bunicii tăi și întoarce-te! Mai rezistă doar câteva zile și mama ta va face rost de bani pentru operație. Atunci voi avea parte din nou de zâmbetul tău drăgălaș și de zburdălnicia ta.

(Deodată fetița scoate un geamăt, se mișcă și boborosește ceva. Mama tresare și se ridică)

FETIȚA: Mămicuța mea, unde ești?

MAMA :  (ștergându-și repede lacrimile cu dosul palmei) Aici lângă tine, îngerașul meu!

FETIȚA :  (încercă să se ridice în șezut; mama o ajută și îi ridică perna) De ce plângi?

MAMA : Ți se pare... Mi-a intrat o musculiță în ochi și abia am scos-o.

 FETIȚA : Nu mă minți?

MAMA : Cum să te mint eu pe tine?...  Cum te mai simți?

FETIȚA : Bine. Nici nu mai simt greutatea trupului. Nu mă doare nimic. Parcă plutesc! Abia aștept să ies la joacă cu copii din cartier!

MAMA : Așa vei face scumpa mea!

FETITA : Mami, nu vreau să mor! Să nu mă lași! (lacrimile îi curg pe obraji)

MAMA: Nu te las fetița mamii!

FETIȚA : Sigur? Nu mă minți?

MAMA : Cum să te mint comoara mea? Îngerul meu drag!

FETIȚA: Nu vreau să fiu înger! Vreau să trăiesc!

(Pătrunde tata. O sărută pe frunte )

TATA : Ce face micuța mea prințesă! Stă la povești cu mami?

FETIȚA: Așa că mă iubești mult și vei face rost de bani?

TATA: Promit! Voi face apel și la guvern.

MAMA: Iubitule, salvează fetița noastră! Fă tot ce-ți trece prin cap. Cerșește!

TATA: Voi merge la poarta Parlamentului! Sunt în stare să ajung un simplu cerșetor, să le cad în genunchi, să le cer milă ca să-mi dea de pomană fiecare cât îl lasă sufletul!

MAMA: (ca pentru sine) Dar oare ei au suflet?... N-am auzit să propună vreunul vreo lege prin care să fie alocate fonduri speciale pentru salvarea copiilor...

FETIȚA: Poate și ei au copii...

TATA: Dragostea mea, în curând vei merge în Italia la operație!

FETIȚA: Doctorii italieni știu și limba noastră?

MAMA: Toți medicii din lume au un limbaj comun. Au un jurământ pe care trebuie să-l respecte.

FETIȚA:  (cu naivitate)  Oare?!

TATA : Cu siguranță!

FETIȚA : Și cu ce voi merge?

TATA : Cu avionul.

FETIȚA Ce bine! Voi zbura! Ce frumos trebuie să fie să privești pământul de acolo de sus! Voi fi cât mai aproape de cer!...  Poate îl voi vedea și pe Arhanghelul Mihail care iubește nespus de mult copiii!

MAMA: Liniștește-te draga mea! Trebuie să te odihnești pentru ca organismul tău să-și recapete forțele și să poată lupta cu boala.

FETIȚA : (întinde mânuțele și-i îmbrățișează) Vă iubesc mult!... Să nu mă uitați niciodată! Eu vă voi privi de acolo de sus, iar când vă va fi dor de mine vă aștept în împărăția arhanghelilor!

MAMA: (speriată) Ce vorbe-s astea?

TATA : (disperat)  Delirează. Fug după medic! (iese în fugă)

MAMA:  Iubito, ce se întâmplă cu tine? (o strânge în brațe)

FETIȚA: Mămico, unde ești? Nu te mai văd...

MAMA : (în o strânge disperată brațe) Sunt aici, puiul meu! Ce se întâmplă cu tine?

FETIȚA: Unde mă aflu?

MAMA: Ești în brațele mele!

FETIȚA: Parcă plutesc... Mi se înțețoșează privirea... Plutesc!... Zbor cu adevărat!... Și parcă am o somnolență adâncă...

MAMA. Fetița mea, stai trează! (o mișcă, e disperată)

FETIȚA: Ce flori frumoase cu parfum amețitor și ce fluturași colorați!... Ba nu, parcă sunt copilași cu aripioare care zboară din floare în floare... M-au văzut! Vin la mine și mă prind în jocul lor...

(cortina)

 

Epilog

Este noape. Pe cer steluțele lucesc. În grădina din fața casei o femeie se plimbă pe alee cu o păpușă în brațe.

MAMA: Nani, nani, fetița mea! Tot mică ai rămas. De ce nu vrei să mai crești?

De un an nu mai vorbești cu mine... Ești tare supărată!...

(Alături stă pe o bancă un bărbat cu barba albită de necazuri și galben ca ceara)

TATA: (ridică privirea spre bolta înstelată) Unde ești fetița tatii? De ce nu ne vizitezi? Sau ești steaua aceea strălucitoare care noapte de noapte licăre ca și cum ar vrea să-mi transmită un mesaj pe care nu-l pot înțelege?

MAMA: ( se oprește în dreptul său)  Tu cu cine vorbești, străine?

TATA :  Cu fetița noastră!

MAMA : (nedumerită) Avem împreună o fetiță? Înseamnă că ne cunoaștem....

TATA: Tu ești soția mea...

MAMA: Hm! Și eu să nu știu!... Atunci, uite-o în brațele mele! Cred c-a adormit...

TATA : (arată cu mâna către o stea)  Fetița noastră ne face semne de acolo din ceruri!

FEMEIA : (ridicâ privirea și scapă păpușa din brațe) Steluța mea strălucitoare, dorul de tine ne topește! Vom veni la tine! (și cei doi se pierd pe aleea întunecată urmând din priviri steluța ce licăre neobosită).

- sfârșit –

 

[Angi Cristea]

Avand in vedere dificultatea genului si  tematica acord nota 10.

[Bidulescu Constantin]

Nota 9

[Valentina Becart]

VOTUL MEU:
puncte - 9

felicitări!

[Veronica Pavel Lerner]

nota 8

[Mihaela Chitic]

Din partea mea, nota 8 și felicitări pentru participare!

[vasile popovici]

nota 10

[Ion Lazăr da Coza]

STOP VOT!

Mulțumim!