- Nici nu ştiu sigur când mi l-au retezat. Era noapte, a treia sau a patra. Nici putere să gem nu aveam! După aceea, nefiind locuri în sălile de clasă, m-au dus în beci, mai erau acolo câţiva, vii sau morţi. Dimineaţa au scos pe unii, cred că muriseră iar păduchii lor veniseră la mine. O femeie în vârstă a adus o cană cu ceai şi a turnat iodul din alta peste ciotul bandajat al piciorului. Bine că nu le-a încurcat! Dar ce dureri! Sau aşa am fost eu, durerea m-a secat întotdeauna! Doar femeia aceea a venit cât am stat în beci, aducea apă, ceai şi o bucată de pâine cu doi cartofi pe zi. Rana s-a obrintit şi aveam temperatură, aiuram şi multă vreme nu mai ştiam de mine. Simţeam femeia dându-mi înghiţituri de lichid şi spălându-mă cu câte o găleată de apă aruncată peste mine. Eram gol, mă dezbrăcase şi mă târa de pe o saltea după ce o uda, pe o alta, uscată. Scăpam de păduchi, dar mă pierdeam şi pe mine. Nu venea nimeni să mă panseze, doar cana de iod turnată peste pansamentul înnegrit de sânge şi puroi.
- A durat mult chinul acesta?
- Cine mai ştie!?... Erau ore când priveam în jur şi ştiam de mine… Uneori vedeam femei venind şi zgâindu-se la mine. Ştiau că sunt gol, voiau să vadă bărbăţie fără a stârni pe cineva, râdeau, vorbeau măscări şi fugeau. Doar una mai îndrăzneaţă a pus mâna şi tinereţea s-a răsculat. Au fugit ţipând alintate. Când m-am trezit ultima dată din starea de moarte am găsit o cârjă lângă saltea. Cu greu m-am ridicat pe ea şi astfel mă puteam duce în fundul hrubei să-mi fac nevoile. Ţin minte că venise femeia cu găleata şi cele două căni. Vorbea, dar nu o înţelegeam bine. Spălat şi şters ca un cearceaf murdar, stăteam întins… Până să-mi dau seama, mângâindu-mă peste tot, dar mai ales unde ştia ea că trebuie, a reuşit să mă stârnească şi îmi folosea bărbăţia cu îndârjire… aşa m-am gândit atunci! A doua zi am fost îmbrăcat şi trimis la un lagăr de prizonieri, peste trei luni scăpând de moarte, dar fără a putea munci suficient, m-au trimis acasă… Se întorseseră armele…
- Absolut uluitoare întâmplarea dumitale! Numai Cel De Sus te-a scăpat şi ocrotit în acel timp! Tot nu înţeleg dacă drumul dumitale este dorinţa de a revedea locurile unde ai suferit sau chiar cauţi oasele…
- Ce pot să zic!?... Eu am plecat să-mi găsesc ţurloiul şi să-l duc acasă. Nu vreau să zacă în râpă, albit de soare sau ros de animale… iar când voi muri să am un lemn…
- Cine crezi că te întreabă, acolo unde te vei duce, de lipsa piciorului? Dacă va trebui să răspunzi şi vei da cu siguranţă socoteală, dumneata pentru multe altele vei fi judecat. Faptele tale vor fi cercetate, cât de mult ai iubit sau ai urât pe cei din jurul tău…
- Când trăgeam cu mitraliera nu ştiam dacă îi uram pe cei ce-mi doreau, la rândul lor, moartea…
- Câte slujbe de pomenire pentru ei şi de iertare pentru tine ai făcut în patruzeci de ani ?! De câte ori ţi-ai cerut iertare sufletelor celor morţi şi ai aprins o lumânare pentru ei?
Uimirea cuprinse chipul fostului soldat.
- Uite, nu m-am gândit! Erau duşmani, părinte! Pentru neamuri am făcut…
- Dacă acum ai întâlni ostaşul cu arma şi baioneta, cel ce a cârmit moartea spre dreapta ta şi spre stânga lui, ce-ai face?
- Ar sta la mine un an pe mâncare şi băutură!... Dar lui nu-i plăcea vodca, poate o ţuică de prună…
- În faţa Judecătorului vei da socoteală de ura nutrită pentru cei ucişi şi pentru faptul că s-au stins din vina ta! Ai făcut moarte de om chiar fără de voie, dar tot păcat groaznic este!
- Păcatul meu să cadă asupra celor care m-au obligat să lupt acolo şi să trag cu arma…. Eu ce pot face acum?... Dacă nu-i omoram eu, mă terminau ei!
- Nu este sigur! Băiatul cu ochi albaştri n-a mai putut să te omoare după ce te-a privit în ochi!
- Mi-e dor de el, părinte, mult aş vrea să-l întâlnesc!
- Te-ai rugat vreodată pentru el, sau pentru ceilalţi omorâţi…
- Lasă-mă, părinte! I-am visat noaptea pe siberienii aceia care veneau în valuri, beţi, cântând şi chiuind… ca la horă, hora morţii. Ei mureau şi eu plângeam de mila lor. Şi treaz, astăzi, mă doare sufletul de cele ce s-au petrecut atunci…
- Nu ai de ce căuta oase, tu sufletul trebuie să ţi-l cureţi, să arunci de deasupra ta vina şi păcatul care te apasă… Acolo, în tranşee, nu ţi-ai pierdut osul, tu sufletul l-ai rătăcit! Pe el trebuie să-l cauţi şi să-l îngrijeşti!
- Părinte, vreau să fiu întreg…
- De altfel, atunci când vei fi chemat ce crezi că iei cu tine? Nimic din trupul întreg sau ciuntit! El va rămâne aici pentru a fi devorat de viermi. Nimeni nu va număra oasele găsite peste şapte ani când un altul îţi va lua locul… Suflet şi spirit atât rămâi după moarte, ele ajung, aşa cum am mai spus, în faţa Judecătorului. Felul în care sunt luminate, asta contează! Caută de întregeşte fiinţa sacră dăruită de Dumnezeu fiecăruia!
- Atunci de ce am plecat eu chiaun în lume? Cum de n-am aflat în aceşti patruzeci de ani care este nevoia mea, cum de nu s-a găsit nimeni să-mi spună: „Roagă-te pentru sufletul tău şi pentru al celor omorâţi de tine!” Voi mai avea timp destul pentru aceasta? Ce trebuie să fac?
- Du-te la mănăstire şi te roagă, cere îndrumarea stareţului! În liniştea mânăstirii, ferit de ispitele ce te înconjoară, vor căpăta putere mare rugăciunile tale!
- Se poate şi aşa, dar acolo se duc cei slabi! După ce ai dus atâţia ani durerea pierderii unei părţi din trup şi ai suferit atâtea nedreptăţi înjositoare nu mai sunt slab! Vreau să mă lupt cu toate ispitele şi să capăt toate puterile trebuitoare pentru a mă spăşi şi pentru a ispăşi… Iar dumneata, părinte, vei fi cel care mă va îndruma. Dumneata mi-ai deschis ochii şi mi-ai arătat calea, mă vei duce până la capătul zilelor spre liman… Nu te lepăda! Poate acesta este motivul adevărat, trebuia să te întâlnesc şi să mă luminezi… Asta-i, părinte, ai obligaţie, nu ai scăpare…
- Da, avem o mare lucrare de făcut…
- Sper că mai aveţi locuri!? Ce lucrare, care lucrare?
O femeie slabă şi slută a intrat în compartiment. Era îmbrăcată cu o rochie lungă, neagră şi închisă pe gât. De sub basmaua înnodată sub bărbie lucea o frunte înaltă şi doi ochi febrili, agitaţi, destul de holbaţi ca să te gândeşti că scăpase de la un stabiliment. Nu avea mult bagaj, doar un sac agăţat cu o curea de umăr atârna destul de greu. Se rezemă de spătar şi adormi repede.
- Pot ridica în jurul meu zidurile unei mânăstiri, voi căuta să trăiesc şi să ajung aproape de izbăvire!
- Eu cobor acum, suntem pe peronul gării… spuse preotul.
- N-are rost să merg mai departe, las oasele să se albească acolo unde s-a hotărât că le este locul! Mă întorc la casa mea, am de zidit o mănăstire fără ziduri! Poate se vor alege şi alte ajutoare dintre cei care vor afla noul meu rost în lume!
- Care ziduri? Femeia se trezi buimacă şi privi în jur. Au plecat şi l-am pierdut pe invalid. Ce oameni! Nu-mi închipui ce se va întâmpla peste un ceas atunci când ciobanul va arunca bolovanul spre tren. Pentru două oi tăiate el aruncă un bolovan!... Numai că nimic nu este la întâmplare! Bolovanul trebuia să spargă geamul şi, odată pătruns aici, să se izbească de pereţi lovind apoi năprasnic şi zdrobind capul fostului soldat! De ce aş fi fost eu aici dacă nu să-l duc la cei care-l aşteaptă de atâta timp, acolo, jos? Aveam cu mine coasa… Ce folos!... Chiar acum am fost anunţată că, la dorinţa expresă a păcătosului, a primit un supliment de, eu îi spun chin! Să vedem unde-l duc după ce va trece şi acel timp, la cei de jos, sau la cei de mai sus!?
Femeia părăsi compartimentul la timp pentru a nu fi victima violentului atac cu bolovanul care a spart geamul, s-a lovit de pereţi şi a căzut imobil în mijlocul compartimentului. În nemişcarea lui părea confuz, cuprins de o uimire stupidă.
Decembrie 2009
Comentariile autorului:
Vieţuirea în „Mânăstrirea fără ziduri” impune un efort accesibil celor care se implică în acest proiect. Ei trebuie să-l susţină zilnic şi insistent…
Aspirantul va cultiva devotamentul, respectul şi venerarea pentru tot ceea ce există, începând cu prima poruncă din Decalog, exclude critica, dispreţul, autosimpatia, subestimarea… nu intervine în libera decizie sau voinţa niciunui alt om. Evenimentele contemporane trebuie privite din afara sferei personale, ca un spectator neutru, încercând să deosebească esenţialul de steril.
De mare importanţă este cultivarea tăcerii, iar din ascultare se va face o artă! Când ascultă pe cineva vorbind, interiorul tace cu desăvârşire şi anulează orice aprobare, dezaprobare, sentiment de repulsie, judecată raţională, sentiment de superioritate, interes, critică ş.a.m.d. Doar aşa se percep sufletul şi cuvântul interior al interlocutorului. Baza existenţei va fi susţinută, aşa cum s-a mai spus, prin îngăduinţă, iertare, uitare, iubire.
Se mai lasă dincolo de ziduri furia, mânia, asprimea, supărarea, frica, superstiţia, prejudecăţile, vanitatea, ambiţia, trufia, curiozitatea facilă, logoreea, discriminarea de ori ce fel. Cu timpul se va dezvolta liniştea interioară, excluzând reacţii emoţionale (ataşamentele) provenite de la stimulii exteriori.
Lupta cea mai grea se va da pentru păstrarea sănătăţii corporale, spirituale şi sufleteşti, tinzând către o moralitate bazată pe înţelegerea faptului că gândurile şi sentimentele au aceeaşi valoare ca şi acţiunile.
Când vor fi însuşite măcar parţial criteriile de mai sus se va primi lista unor noi nevoinţe menite să-l ajute să ridice şi turnurile de pază ale mânăstirii fără ziduri.
Omul, printre altele, este supus unor forţe sufleteşti extrem de puternice. Nu le simte deoarece stăpânirea lor este foarte obositoare şi nu are puterea necesară, adică omul nu poate singur să-şi stăpânească şi să controleze propriile sale forţe interioare dominante. Pentru a duce această existenţă oarecum echilibrată, intervin Entităţile Superioare care preiau sarcina uriaşă de a stăpâni 85% din efort, lăsând omului 15% liber arbitru, adică pronunţarea propriei păreri prin asumarea răspunderii într-un număr redus de situaţii. Forţele sufleteşti dominatoare şi determinante sunt:
1- percepţia realităţii înconjurătoare, recepţionarea mesajelor provenite de la toate stările de prezentare a materiei, inclusiv cea umană; avem de a face cu o forţă sufletească deoarece, impresia primită din exterior, este transmisă mai departe, încărcată sau nu, de un adaos energetic hotărâtor.
2- intră în funcţiune cea de a doua forţă sufletească, cea a analizării, interpretării, şi evaluării informaţiilor brute percepute; acum se iau hotărârile fundamentale de acţiune a fiinţei, având la bază rezultatul prelucrării senzaţiilor din realitatea exterioară.
3- acţiunea conform analizei anterioare, reprezintă cea de a treia forţă sufletească.
Pentru a înţelege mai bine manifestarea acestora, ne vom reaminti o afirmaţie a Mântuitorului: Când cineva te loveşte pe un obraz, întoarce-i-l şi pe celălalt! (pentru a te lovi).
Ajung 15 procente pentru a ajunge sfânt sau criminal. Totul depinde de ceea ce vrei să ajungi şi de şansa unei educaţii corecte!
Pe măsura evoluţiei spirituale sarcina controlului acestor forţe sufleteşti trece de la Îngeri la om şi, de aici, cumplita încrâncenare într-o luptă cu tine însuţi pentru a nu fi învins de contradicţiile dintre forţele sufleteşti.
Cuvinte cheie :
Comentariul amplu al autorului ține loc de tot ce trebuia spus și de alte comentarii ale cititorilor. Ce se mai poate spune? Doar că, desigur, nu trupul este important pentru iertarea în fața lui Dumnezeu, ci sufletul. Predica spune, când s-a căutat în mormânt s-au găsit doar oase goale... cine era împăratul și cine soldatul... cine bogatul și cine săracul.
Aici ați amestecat un text bunicel, din care trebuia să tragem noi concluziile cu ale dvs. Se putea face un eseu separat cu aceste comentarii. Nu se comentează scrisul propriu în fața cititorilor. Este ca și cum îți lauzi lucrarea... o ridici în slăvi.
Cu stimă,
Sofy
Aceast text face parte dintr-un volum de proză : "Scrisoare către sufletul meu". Tema este dificilă şi m-am simţit obligat să comentez textele sub aspectul urmărit de mine. (Este vorba de reîntruparea aceluiaşi suflet, comentariile reprezintă esenţa volumului, iar proza doar tentaţia lecturii pentru cei neobişnuiţi cu asemenea perspectivă a vieţuirii; eu cred că o postfaţă şi comentarile autorului pot aduce un spor de clarificare- cred că s-a epuizat epoca textelor ce pot fi descifrate de la prima lectură).
Dimpotrivă, domnule Râmniceanu. Tocmai este în plină dezvoltare epoca polivalenței descifrării a mesajelor în texte de proză și poezie. Cititorul este la fel de inteligent ca și autorul sau poate mai mult. De ce să-i luăm plăcerea de a gândi, ce a vrut autorul să spună acolo, mai pe scurt. Un scriitor care dorește să ajungă la un anumit mesaj trebuie să scrie de așa manieră încât să se înțeleagă unde dorește să ajungă. Altfel cititorul va avea o mare dezamăgire la final, când vede că exact ce a dorit el să spună, a spus... autorul. Iar, dacă nu s-a înțeles, tot autorul este vinovat. Și, apoi, totul este interpretativ și la fantezia cititorului. Dacă mesajele sunt două sau mai multe este și mai bine. De aceea se scrie, nu? Pentru a fi citit și criticat, interpretat de cititor. Nu este corect să scrii, apoi să explici ce ai vrut. Nu se poate impune mesajul. Face parte din etica scriitoricească. El trebuie ales de cititor sau de critic. Nu știu de unde ați scos acel comentariu, dar nu este locul lui aici.
Aceeași stimă,
Sofy
Mulţumesc D.na Sofia pentru comentariu. Deoarece nimeni nu deţine adevărul absolut ci doar cel relativ (părere personală), nu trebuie să fiţi atât de revoltată.Eu accept părerea Dv. ca unul dintre cele 1000 adevăruri posibile legate de subiectul respectiv, dar îmi păstrez opinia mea, aceea că autorul trebuie să folosească toate mijloacele pentru a comunica mesajul său (chiar şi pentru această manieră accept să fiu criticat). Din nefericire foarte puţini cititori fac o critică literară. În cazul de faţă, din cei 15-16 cititori niciunul nu s-a manifestat cu "îmi place", deci nu le-a plăcut, dar niciunul nu a scris o părere proprie (în afara Dv.).
Un cititor inteligent (chiar mai inteligent decât autorul), nu se lasă înfluenţat de comentariul acestuia şi, în opoziţie ideatică, îl propune pe al său.
Cu respect! SR
Domnule Râmniceanu nu sunt deloc revoltată. Încerc să explic punctul de vedere al cititorului și de ce nu, al criticului, de care dvs. nu vreți să țineți cont și puțin ați jignit. Adică, noi nu avem putere de discernământ și trebuie să ne implemențati dvs. în minte ce ați vrut să spuneți acolo, în text. Nu am citit niciunde (și am pretenția că am citit mult) unde autorul să-și impună punctul de vedere asupra mesajului. Ce ar fi dacă la fiecare scriere, proză și mai cu seamă poezie, autorul ar avea la sfârșitul textul un comentariu prin care să spună: atenție! Acesta este mesajul și nu aveți voie să interpretați. Nu face parte din regulile (nescrise) scriitoricești. Și desigur nu este bine, indicat. Așa cum sculptorul sau pictorul nu poate să impună valoare lucrării sale, muzicianul nu poate face să fie plăcută bucata sa muzicală cu forța, nici scriitorul nu poate impune să fie într-un anumit fel creația sa, prin comentarii. El doar scrie și aruncă înscrisul publicului larg de cititori. Dacă a scris de așa manieră încât se va extrage ideea din mintea sa înseamnă că a reușit. Dacă nu, va trebui să persevereze.
În legătură cu faptul că se comentează puțin la bucățile literare este altă poveste. Se citește puțin sau poate cititorul nu are darul de a comenta sau nu îndrăznește să-și spune părerea în mod obiectiv. Sau... nu-l interesează decât ceea ce scrie el. Fenomen întâlnit cel mai des, aici în spațiul virtual. Cu respect vă întreb: câte bucăți din acest site ați citit și ați comentat? V-a interesat cumva ce scriu și alții? De exemplu, fondatorul nostru Ion da Coza are în derulare un roman frapant, foarte interesant și aproape singural în abordarea temei. Dvs. l-ați comentat? Deci mai există un motiv de a nu comenta: egoismul. Nu mă refer la dvs., ci așa în general.
În concluzie: opera literară își găsește singură locul în spațiul literar, prin valoarea sa.
Stimă,
Sofy
#D.na Sofia, vă mulţumesc pentru comentariu!
O scriere deosebită din punct de vedere al stilului, dar și al temei de gândire propuse de autor. Trebuie să spun însă că, notele autorului au diminuat efectul textului, nu vă supărați. :) Am înțeles mesajul scriitorului, am avut imboldul de a cugeta asupra lui, chiar să-mi exprim părerea - oarecum diferită de a dumneavoastră -, dar acea clarificare finală a pus punct subiectului.
Cu plăcerea lecturii și prețuire!
ION LAZĂR da COZA - scriitor
VASILISIA LAZĂR - poetă, redactor-șef Revista Eminesciana, membră UZPR
ADMINISTRATORI-EDITORI
SOFIA SINCĂ - prozatoare
GABRIELA RAUCĂ (redactor promovare media) - poetă, redactor Radio ProDiaspora, redactor Revista Eminesciana, membră UZPR
ADA NEMESCU - poetă, artist plastic
CARMEN POPESCU (redactor promovare media) - scriitoare, redactor Radio Vocativ, redactor Revista Armonii Culturale, membră UZPR
AUGUSTA COSTIN (CHRIS) - prozatoare
MIHAELA POPA - poetă
PETRUȚ DAN (CĂMUI) - poet, cantautor
BOLACHE ALEXANDRU - poet
MIHAI KATIN - poet
GRIG SALVAN - prozator, cantautor
Fiecare postare trebuie făcută în spaţiile special constituite pentru genurile literar/artistice stabilite. Postarea în alte locuri decât cele stabilite de regulile site-ului, atrage eliminarea postării de către membrii administraţiei, fără atenţionarea autorului! De exemplu, un eseu postat în spațiul prozei va fi șters. Pentru cele mai frecventate genuri, reamintim locațiile unde trebuie postate. Pentru a posta:
1. POEZIE, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!
2. PROZĂ, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!
3. ESEU, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!
4. FOTOGRAFII, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!
5. VIDEOCLIPURI, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!
Toate acestea le puteți accesa și din bara de sus a site-ului. Este admisă doar o postare pe zi, pentru fiecare secțiune, creație proprie. Folosirea diacriticelor este obligatorie.
Pentru cei care doresc să susțină acest site, DONAȚII la:
RO45CECEB00008RON1057488
titular cont: LAZAR VASILISIA
(CEC Bank)
*
Pentru anul trecut au donat:
Gabriela Raucă - 400 Euro
Monica Pester - 600 Lei
Nuța Crăciun - 220 Lei
Maria Chindea - 300 Lei
Tudor Cicu - 300 Lei
Elisabeta Drăghici - 200 Lei
***
Pentru acest an au donat:
Maria Chindea - 200 Lei
Monica Pester - 300 Lei
© 2024 Created by Ion Lazăr da Coza. Oferit de
Embleme | Raportare eroare | Termeni de utilizare a serviciilor