Lanterna

[Pomohaci Cristian-Mihai]

- Băi, te duci? spuse blondul. Dacă ai sânge în tine ar trebui s-o faci.

- Ești nebun? Cum să intru în biroul directoarei? Pentru lanterna aia cu trei culori? Dă-o încolo! zise celălalt

- Ce o să-i spui lui maică-ta?

- Să zică ce o zice, eu acolo nu intru!

- Ești papagal, spuse blondul și râse.

Adam ascuns după dulap auzise tot. Tovarășa directoare avea o lanternă cu trei culori? Asta i se părea ceva deosebit. O să intre acolo, o să se uite un pic la lanternă, apoi o s-o pună la loc. Lanternă cu trei culori? Asta i se părea ceva deosebit. Lăsă ghiozdanul după dulap, se mai uită încă odată în direcția în care plecase blondu, culoarul era pustiu. Simțea inima cum îi bate din ce în ce mai tare. Deschise ușa încet, privi înăuntru - nu era nimeni. Se uită repede prin cameră să vadă lanterna. Unde o fi oare? Nu o văzu  și vru să iasă. Auzi deodată voci pe hol. Speriat se ascunse sub birou. După un timp intră în birou tovarășa directoare și un bărbat. Nu era un profesor.

- Nu-mi vine să cred că ai venit, Zeno ! spuse tovarășa. De ce nu mi-ai zis nimic?

- Păi de asta se numește surpriză, nu?

- Ai timp? Ieșim în oraș?

- Dacă vrei.

- Cum să nu vreau? spuse aproape râzând. Stai să-i spun adjunctei să rămână în locul meu și plecăm.

- Pot să stau aici? Nu deranjez?

- Hai nu face pe nebunu! Vin imediat!

Tovarășa directoare ieși veselă, Adam începu să se întrebe ce va face dacă o să încuie ușa cu el înăuntru.

- Hai ieși de acolo, până nu se întoarce, spuse deodată bărbatul... Vorbesc cu băiețelul de sub birou, iar dacă sub birou nu e nici un băiețel înseamnă că nu văd bine. Dar eu zic că văd bine.

Adam ieși de sub birou, roșu la față.

- Ce faci acolo? întrebă bărbatul zâmbind.

- Am vrut să văd o lanternă cu trei culori, tovarășu Zeno, spuse Adam

Bărbatul râse.

- Cum mi-ai zis? Auzi, tovarășu Zeno. Dacă i-aș spune asta Liviei cred că ... Dar nu putem să-i spunem nimic tovarășei directoare, nu? spuse bărbatul devenind un pic mai serios. Acum noi doi avem un secret: eu știu că tu ai intrat după o lanternă aici, iar tu știi că eu sunt prieten cu Li... tovarășa directoare. Cum te cheamă?

- Adam.

- Acum că avem aceste secrete înseamnă că suntem prieteni. Și prietenii nu-și divulgă secretele. Când vom fi împreună poți să-mi spui Zeno, dar dacă vor mai fi și alții de față îmi vei spune tovarășu inspector.

- Am înțeles, zise Adam

- Acum ieși repede, ca să nu ne prindă tovarășa directoare aici. Poți să te ascunzi după dulapul de pe hol până trecem, ca să nu te întâlnești cu tovarășa.

Adam dădu din cap, ieși repede pe ușă. Se ascunse după dulap. După un timp veni tovarășa directoare. Era foarte veselă. Intră în birou.

- Mi-era teamă că ai plecat, spuse ea veselă.

- Și acum te îngrozești că am rămas.

Și au râs amândoi.

- Ascultă, zise Zeno, nu ai cumva o lanternă?

- Ce vrei să faci cu ea?

- Păi dacă o să plecăm seara ...

- Sună interesant ... Uite aici. Am confiscat-o azi.

Zeno ieși pe hol cu tovarășa directoare ca și cum nu ar fi fost prieteni. Într-o mână, Zeno ținea lanterna. O deschise și lumină tavanul cu ea. La început lumina era albastră, apoi verde după care se făcu roșie. Lumină cu ea fața tovarășei directoare:

- Vezi că ai roșit, spuse Zeno.

Ea râse și îi luă lanterna din mână. „Ce tare e lanterna asta!” își zise Adam privind cum se îndepărtau cei doi pe hol.

[Ion Lazăr da Coza]

Era foarte veselă. 

spuse ea veselă.

O poveste gingaşă, bine scrisă. Domnul... Pardon - tovarăşul inspector s-a arătat a fi un fin psiholog.

Încântat, 

da Coza

[Sofia Sincă]

Uite că şi tovarăşii aveau suflet! De fapt sistemul era tovărăşesc, oamenii tot oameni erau.

Simpatic text! O amintire probabil, un episod din viaţa unui băiat curios, excelent tratat, scris cu altruismul sufletului.

Cu apreciere, Sofy!

[Vasilisia Lazăr]

Savuros text! Felicitări!