Vorbim

cum ne-a-nvățat mama a spune

lucrurilor din jurul nostru -

jumătate pământ, jumătate minune.

 

E o limbă aprins de curioasă,

pentru unii,

că ne-nțelege și apa și ascuțișul de coasă

al lunii,

muntele și luminișul de la știubeu;

vorbim atât de omenește

că uneori Dumnezeu,

sub umbra cuvintelor noastre,

se odihnește.

 

Vorbim ce suntem și suntem ce vorbim,

sorbim din ulcică și vin și lumină,

Cuvântul când ne cheamă la Cină.

 

Substantivele noastre-s amare;

nu au declinare

nici de venit, nici de dus,

ci numai orizontul de sus -

taboric urcuș de Vinere Mare.

N-avem tâlmaci

în această prisacă și Vale a Plângerii;

chiar îngerii,

omeneasca vrând s-o deprindă,

merg la gramatica noastră din ghindă,

iar veacul

din duhul pietrei ce nu se schimbă

răspunde plevei ce-o vântură vântul:

Oamenii ăștia s-au născut din limbă,

că înaintea lor,

Întru-nceput,

le-a fost  Cuvântul.

 

Vizualizări: 272

Răspunsuri la Aceste Discuţii

Absolut superb! Metafore, mesaj, simțire românească...

Reverență, Poete!

da Coza

Mă înclin! Superb!

vă mulțumesc frumos pt. comentarii

Mulțumesc frumos!

Admiratie!

Acest  poem minunat este o expresie a "românismului".  Nici că se putea transmite un mesaj mai clar! Sincere felicitări distinse domn Dumitru Ichim!

mulțumesc adelaide

apreciez

Ion Lazăr da Coza a spus :

Absolut superb! Metafore, mesaj, simțire românească...

Reverență, Poete!

da Coza

încântat sa găsesc cititori de calitate

Ion Nălbitoru a spus :

Acest  poem minunat este o expresie a "românismului".  Nici că se putea transmite un mesaj mai clar! Sincere felicitări distinse domn Dumitru Ichim!



Ion Lazăr da Coza a spus :

Absolut superb! Metafore, mesaj, simțire românească...

Reverență, Poete!

da Coza

mulțumesc

mă simt bine printre  oameni care iubesc  stihul răsucit în fir de foc

,, Oamenii ăștia s-au născut din limbă, că înaintea lor, Întru-nceput, le-a fost Cuvântul.'' Magistral!

 

Despre

Ion Lazăr da Coza a creat această reţea Ning.

ATENȚIE!

Fiecare postare trebuie făcută în spaţiile special constituite pentru genurile literar/artistice stabilite. Postarea în alte locuri decât cele stabilite de regulile site-ului, atrage eliminarea postării de către membrii administraţiei, fără atenţionarea autorului! De exemplu, un eseu postat în spațiul prozei va fi șters. Pentru cele mai frecventate genuri, reamintim locațiile unde trebuie postate. Pentru a posta:

1. POEZIE, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

2. PROZĂ, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

3. ESEU, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

4. FOTOGRAFII, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

5. VIDEOCLIPURI, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

Toate acestea le puteți accesa și din bara de sus a site-ului. Este admisă doar o postare pe zi, pentru fiecare secțiune, creație proprie. Folosirea diacriticelor este obligatorie. 

Zile de naştere

donații

Pentru cei care doresc să susțină acest site, DONAȚII la: 

RO45CECEB00008RON1057488

titular cont: LAZAR VASILISIA 

(CEC Bank)

*

Pentru acest an au donat:

Gabriela Raucă - 300 Euro

Monica Pester - 300 Lei

Nuța Crăciun - 220 Lei

Maria Chindea - 300 Lei

Tudor Cicu - 300 Lei

Elisabeta Drăghici - 200 Lei

Activitatea Recentă

Utilizatorului Viorel Grădinariu îi place postarea pe blog vin ploile a lui petrut dan
cu 1 oră în urmă
bolache alexandru a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog rapsodie de Martie a utilizatorului Floare Arbore
cu 1 oră în urmă
bolache alexandru a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Haide a utilizatorului Răduță If. Toader
cu 2 ore în urmă
Utilizatorului bolache alexandru îi place postarea pe blog Haide a lui Răduță If. Toader
cu 2 ore în urmă
Lui Elisabeta Drăghici i-a plăcut videoclipul lui Grig Salvan
cu 2 ore în urmă
Lui Elisabeta Drăghici i-a plăcut videoclipul lui Grig Salvan
cu 2 ore în urmă
Lui Elisabeta Drăghici i-a plăcut videoclipul lui Grig Salvan
cu 2 ore în urmă
BOTICI GABRIELA a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog SONET LXXVII  (Mamă) a utilizatorului BOTICI GABRIELA
cu 4 ore în urmă
Floare Arbore a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog tablou mirabil, multiform a utilizatorului Floare Arbore
cu 7 ore în urmă
Lui Elena Lucia Spătariu Tudose i-a plăcut profilul lui petrut dan
cu 7 ore în urmă
Lui Elena Lucia Spătariu Tudose i-a plăcut profilul lui petrut dan
cu 7 ore în urmă
Elena Lucia Spătariu Tudose şi petrut dan sunt acum prieteni
cu 7 ore în urmă
Mihai Katin a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Adam izgonitul a utilizatorului Mihai Katin
cu 8 ore în urmă
Postare de log efectuată de Mihai Katin
cu 8 ore în urmă
Mihai Katin a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog o clipă ... a utilizatorului Elisabeta Drăghici
cu 8 ore în urmă
Mihai Katin a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog SONET LXXVII  (Mamă) a utilizatorului BOTICI GABRIELA
cu 8 ore în urmă
C.Titi Nechita a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Iarnă pentru Eminescu a utilizatorului C.Titi Nechita
cu 9 ore în urmă
C.Titi Nechita a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog De ziua prieteniei vă spun: Bună seara! a utilizatorului C.Titi Nechita
cu 9 ore în urmă
C.Titi Nechita a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Remember Ion Lazăr da Coza („Definiție”) a utilizatorului Vasilisia Lazăr
cu 9 ore în urmă
C.Titi Nechita a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Mijesc albastre flori a utilizatorului gabriel cristea
cu 9 ore în urmă

Antologiile site-ului „ÎNSEMNE CULTURALE”

„Ecouri din viitor”, 2022 AICI

Atlasul cu diezi  2017 AICI

Autograf pentru m(â)ine  2013 AICI

© 2024   Created by Ion Lazăr da Coza.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor