„Să nu-i uităm nicicând pe cei mai trişti ca noi...”

[paparuz adrian]

                             

 

 

-Tăticule, când vine Moş Crăciun?

-Curând, băiatul meu, curând...

-Şi de unde vine, tăticule?

-Ooo...de atât de departe, tocmai din Laponia, de la capătul Pământului...

-Şi  în sacul lui încap cadouri pentru toţi copiii, tăticule?

-Cu siguranţă, încap, dragul meu, sacul moşului e uriaş...

-Şi acolo va fi şi cadoul meu?

-Moşul, nu uită, niciodată, pe nimeni, Eduard!

-Vor veni şi colindători?

-Da, ca în fiecare an!

-Aş fi vrut atât de mult să merg şi eu cu copiii, la colindat...

-Când te vei însănătoşi, vei merge, copilul meu, nu trebuie să fii trist pentru asta! Ai puţină răbadare!

Dar Eduard, băieţelul meu de opt ani, în iarna aceea, nu mai avusese răbdare.Boala de care suferea, evoluase brusc, şi înainte cu câteva zile de Crăciun, medicii au hotărât să-i opereze tumoarea craniană, ca ultimă şansă, deşi operaţia era foarte riscantă. Speranţele de supravieţire erau mici, dar medicii ne-au încurajat, pe mine şi pe soţia mea, să ne păstrăm cumpătul şi să ne rugăm. Era tot ce mai puteam face...

Eduard, sensul existenţei noastre, nu a mai apucat în acel an, să vadă bradul, cadourile Moşului şi să asculte colinde.

Cu ochii pierduţi şi înceţoşaţi, abia putând să vorbească, înainte cu câteva minute de a intra în operaţie,ţinându-mă strâns de mână, îmi spuse:

-Tăticule, eu simt că alunec într-o prăpastie adâncă şi nu am de ce să mă ţin...Ţine-mă, tu,  tăticule, nu mă lăsa să cad acolo în întuneric... De acolo, n-am să-l mai pot vedea pe Moş Crăciun, nici bradul nu o să-l mai văd, tăticule...

-Când te vei trezi, după operaţie, Eduard, şi Moşul, şi bradul, şi colindătorii vor fi lângă tine, alături de noi, copilul meu...ai să vezi!

 

Operaţia a durat câteva ore...cele mai lungi ore din viaţă.

-A fost o reuşită! ne-a anunţat neurochirurgul...Acum totul depinde de Dumnezeu! Dacă îşi va reveni

din coma în care se află, totul va fi în regulă...Eduard va fi din nou un copil ca toţi ceilalţi. Însă nu  pot  să nu vă spun, că este posibil ca acest lucru să nu se întâmple. Rugaţi-vă! Şi eu voi face asta!

Şi zilele treceau una după alta, apoi lunile...dar Eduard nu dădea nici un semn de revenire. Viaţa lui era menţinută doar de aparatele la care era conectat.

Vorbeam în fiecare zi cu el, convinşi că ne aude,îi povesteam de prietenii lui, îi spuneam basme,îl rugam fierbinte să lupte, să nu se lase înfrânt.

La rândul nostru, nu am încetat nici o clipă să sperăm şi să ne încredem în dreptatea divină.

Astfel,  a venit  vara, a venit şi toamna şi din nou iarna, dar Eduard rămânea în continuare în stare vegetativă.

Medicii ne priveau cu milă. Copilul nostru „trăia” doar datorită aparatelor.

Pe la jumătatea lunii decembrie, am fost anunţaţi că ar trebui să renunţăm să ne mai facem speranţe şi iluzii inutile şi să îl lăsăm, pe Eduard, să plece, pentru că din punct de vedere medical, nu se mai putea face nimic.

Cu toate acestea, noi nu am putut renunţa...i-am implorat pe medici să mai aşteptăm până la Crăciun, să credem încă într-o minune dumezeiască. Au acceptat, din compasiune, acest ultim termen, cu menţiunea că, dincolo de el, nu se mai poate face absolut nimic. Să ne resemnăm...

Fiecare oră, fiecare minut ne adâncea deznădejdea, disperarea...dar contiunuam să ne rugăm, zile şi nopţi în şir.

Crăciunul se apropia din nou, copiii se auzeau pe străzi: „ steaua sus răsare, ca o taină mare...”

În ajun, am adus în rezerva lui Eduard, un brăduţ împodobit, iar sub el am aşezat o mulţime de cadouri.

Spre seară, colegii lui, au venit şi l-au colindat, plângând...

Îl ţineam strâns de mânuţe şi îl rugam:

-Eduard, uite, Moş Crăciun a venit, aşa cum ţi-am promis, doar deschide ochii şi ai să-l vezi, nu renunţa, dragul meu drag...ascultă...şi îngerii îţi cântă colinde, copilul meu...

Târziu, în acea ultimă noapte din termenul dat de medici, când nu mai eram decât eu alături de Eduard, când în inima mea, îndoiala îşi găsise culcuş, iar disperarea pusese deja  stăpânire pe sufletul meu aflat în agonie, l-am auzit, abia şoptind:

-Tăticule, când vine Moş Crăciun? Îl aştept de atâte vreme...

-Moş Crăciun a venit, chiar acum, dragul meu, în sfârşit, a venit!

 

 

[Corina Militaru]

Impresionant, atât mai pot spune după o astfel de lectură. :)

[bolache alexandru]

LIKE!