„În ce perioadă a umanităţii v-ar fi plăcut să trăiţi?”

          Această întrebare, cu iz de „oracol” adolescentin de altădată (veritabil precursor al facebook-ului de astăzi!), ne este adresată frecvent, ori, într-un joc al spiritului, dar şi dintr-un fel de masochism, poposim prea adesea asupra ei, mai ales când ni se-ntâmplă, din motive reale sau imaginate, să avem deziluzii (nu zic „frustrări”, deşi acesta ar fi termenul corect!) de ordin metafizic ori social… Există în jurul nostru persoane care afirmă cu toată convingerea că spiritual, temporal şi/sau geografic locul lor nu e aici, ba unii cred cu tărie că nu aparţin măcar acestui colţ de Univers. Dacă cei ce susţin asta ar fi oameni obişnuiţi (bravi capi de familie, ori vajnice gospodine), le-am înţelege şi le-am accepta nemulţumirea, la modul convenţional, domestic, pentru a evita o confruntare vană de idei. Dar hai să nu ne referim la aceştia, ci la creatorii din tagma literar-artistică, filosofică, tehnică etc. În ce ne priveşte, considerăm că ar fi o laşitate să alegem o anume perioadă temporală (ca să alegi, trebuie totuşi să cunoşti, şi de aici constatăm că întrebarea nu-i chiar atât de facebook-istă) – adică să facem o veritabilă călătorie în timp, într-un ev cât mai îndepărtat, însă păstrându-ne cunoştinţele acumulate – pentru a demonstra capacitatea noastră creativă… Sunt şi dintre acei care cred despre sine că s-au născut prea devreme. Dacă aceştia-s ingineri, ori teoreticieni ai ştiinţei, ne vedem obligaţi să le cam dăm dreptate – istoria ne oferă suficiente cazuri în acest sens: Aristarh, cu a lui teorie heliocentrică, a fost ignorat aproape două mii de ani, de exemplu –, însă pe tărâmul artelor nu există aşa ceva. Cel mult putem spune despre aceste „genii” neînţelese că sunt (acceptând butada) avangarda avangardei, chiar dacă mulţi dintre aşa-zişii ultraavangardişti au intrat ca Ierimia cu oiştea în gard, ori se aseamănă cu găina babei din poveste, neputând proba cu opere viabile închipuita lor genialitate. Aşadar să ne considerăm norocoşi că avem harul de a crea acum şi aici (asupra acestui aici, personal, am oarece îndoieli: dacă Brâncuşi ar fi rămas în Hobiţa, şi nu ar fi pătruns în boema artistică, pariziană, i-ar mai fi fost recunoscut geniul?) şi să devenim, pe cât posibil, personalităţi în domeniul hărăzit nouă, cu respect faţă de forma de exprimare.

          O astfel de personalitate fertilă (când zic „fertilă”, nu mă refer la acea prolificitate industrioasă, cvasinocivă, ci fertilă întru originalitate şi valoare) e poeta şi pictoriţa buzoiancă, Mihaela Roxana Boboc. Aflată la a treia sa carte de poezii – Şevalet cu epilog – creatoarea, ancorată în clasicitatea imediată, se manifestă artistic acum şi aici. „Atenienii lui Esop” nu ar putea-o soma: Hic Rhodos, hic salta! aşa cum au făcut, la origine, contemporanii fabulistului, cu acel tânăr concetăţean care pretindea că, pe timpul când era la Rhodos, a realizat un salt de patruzeci de paşi. Convingeţi-vă!

 

Vizualizări: 419

Răspunsuri la Aceste Discuţii

La o asemenea prezentare interesantă și interesată, nu se poate să nu răsfoiești acest volum de poezie al Mihaelei Roxana Boboc. Și pe drept cuvânt nu va fi pierdere de vreme. Autoarea scaldă imagini plastice în metafore poetice și invers, aduce culoare în poezie.

Stilul său se caracterizează prin faptul că poeziile sunt construite în jurul metaforelor revelatorii ale șevaletului. Meditează cu talent, asupra sensurilor eterne ale existenței de care se simte structural legată.

Felicitări, Mihaela pentru această carte!

Sofy cu drag.

Mulțumesc mult, Însemne Culturale! Pentru sprijinul și afecțiunea pe care am simțit-o ca administrator-editor al acestui site, pentru timpul și energia investită în aprecierea creațiilor mele.

Darul vostru e minunat!

Cu drag, Mihaela

Felicitări Mihaela Boboc, Felicitări Însemne Culturale!

Felicitari, Mihaela! La cat mai multe creatii!

Felicitari, site-ului Insemne Culturale!

Felicitări, Mihaela! Voi citi cu mare plăcere versurile tale!

Îţi doresc succes în continuare!

Complimente,

Mihaela Roxana Boboc, ai (încă) o carte frumoasă de care să fii mândră!

Felicitări!

Site-ul ÎNSEMNE CULTURALE îți împărtășește bucuria!

Cu prețuire,

da Coza

Alexandru, Adelaide, Dragoș, vă mulțumesc!

Tot dragul și aprecierea mea!



Mihaela Roxana Boboc a spus :

Alexandru, Adelaide, Dragoș, vă mulțumesc!

Tot dragul și aprecierea mea!

Felicitari Mihaela,excelenta prezentare domnul Da Coza.

Las și eu admirația mea, pe șevaletul tău,  și te întreb: pe când lansare la Buzău? Felicitări pentru armonia de culori și cuvinte pe care o porți în suflet.

Cu mare drag,

Mulțumesc tuturor!

Sper cât de curând să scot cartea și în format pe hârtie.

Ion, mulțumesc din suflet pentru prezentare și cuvintele frumoase.

Drag.

Despre

Ion Lazăr da Coza a creat această reţea Ning.

conducere site redacție

FONDATORI

ION LAZĂR da COZA - scriitor

VASILISIA LAZĂR - poetă, membră UZPR

ADMINISTRATORI-EDITORI

SOFIA SINCĂ - prozatoare

ADA NEMESCU - poetă, artist plastic, membră UZPR

AUGUSTA COSTIN (CHRIS) - prozatoare

MIHAELA POPA - poetă

GRIG SALVAN - prozator, cantautor

BOLACHE ALEXANDRU - poet

MIHAI KATIN - poet

GABRIELA RAUCĂ - poetă, membră UZPR (redactor promovare media) 

CARMEN POPESCU - scriitoare, membră UZPR (redactor promovare media) 

ATENȚIE!

Fiecare postare trebuie făcută în spaţiile special constituite pentru genurile literar/artistice stabilite. Postarea în alte locuri decât cele stabilite de regulile site-ului, atrage eliminarea postării de către membrii administraţiei, fără atenţionarea autorului! De exemplu, un eseu postat în spațiul prozei va fi șters. Pentru cele mai frecventate genuri, reamintim locațiile unde trebuie postate. Pentru a posta:

1. POEZIE, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

2. PROZĂ, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

3. ESEU, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

4. FOTOGRAFII, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

5. VIDEOCLIPURI, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

Toate acestea le puteți accesa și din bara de sus a site-ului. Este admisă doar o postare pe zi, pentru fiecare secțiune, creație proprie. Folosirea diacriticelor este obligatorie. 

Zile de naştere

Zile de naştere sărbătorite astăzi

Zile de naştere sărbătorite mâine

important!

Activitatea Recentă

Stanescu Valentin a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog dimineață din marmură a utilizatorului Maria Mitea
"Ziua buna, la tine.  Valenta: ne-ncurcăm în fus   ne-ncurcăm în fus…"
cu 41 minute în urmă
ELENA AGIU-NEACSU a contribuit cu răspunsuri la discuţia Medicină vs istorie - Interviu cu medicul oftalmolog Constantin Ionițescu, pasionat de vestigiile istorice ale României - a utilizatorului Ion Nălbitoru în grupul ESEURI, INTERVIURI, JURNALISM LITERAR...
"Felicitări amândurora! Cu aleasă preţuire, Elena Agiu Neacşu"
cu 20 ore în urmă
Lui ovidiu i-a plăcut discuţia Blajin a lui ovidiu
cu 23 ore în urmă
Lui ovidiu i-a plăcut discuţia Blajin a lui ovidiu
cu 23 ore în urmă
Postare de log efectuată de Dragoș

=Diviziuni=

Selecție naturală. Măcelul naște perfecțiune.Encefalul îmi e de prăjit, incalzirea…Vezi mai mult
ieri
Maria Mitea a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog dimineață din marmură a utilizatorului Maria Mitea
"O, ce întâmplare,  parcă după toată atenția și dragostea pe care ți-a oferit-o…"
ieri
Stanescu Valentin a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog dimineață din marmură a utilizatorului Maria Mitea
"Maria, mulţumesc! Trecem prin furcile reci şi umede ale toamnei cu gândul la primăvară, raiul…"
ieri
Maria Mitea a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog dimineață din marmură a utilizatorului Maria Mitea
"Sorin, mulțumesc pentru trecere și semn, ... și pentru, Bernini, care, ar fi spus că apa nu curge,…"
ieri
Maria Mitea a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog dimineață din marmură a utilizatorului Maria Mitea
"Valentin, îmi pare rău pentru pierderea cățelușei. Sper că nu s-a chinuit, pentru că e…"
ieri
Lui Ioan Muntean i-a plăcut discuţia „Înțelegerea formulei Fabrica-Familia-Strada, este esența tuturor lucrurilor” -Interviu cu dl Petre Cichirdan: inginer, scriitor, sculptor, pictor și jurnalist - a lui Ion Nălbitoru
ieri
Mircea Teculescu şi-a actualizat profilul
Luni
Utilizatorului Stanescu Valentin îi place postarea pe blog Spectru distorsionat #19 a lui Dragoș
Luni
Stanescu Valentin a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Spectru distorsionat #19 a utilizatorului Dragoș
"Dragoş,   Proezia poeziei tale aduce o sublimă notă de sinceritate. Nu ştiu ce să mai spun!…"
Luni
Dragoș a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Spectru distorsionat #19 a utilizatorului Dragoș
"Bună seara. Înțeleg perfect că acest text poate părea șocant, mult prea visceral sau chiar…"
Duminică
Postare de log efectuată de Dragoș

Spectru distorsionat #19

Bronzat de explozia solară.Albul cristalin, puritate de eprubetă,Maxilarul dansează un vals de care…Vezi mai mult
Duminică
Emil Dumitru este acum membru al ÎNSEMNE CULTURALE
Duminică
Ion Nălbitoru a adăugat o discuţie la grupul
Prezentare grafică

Medicină vs istorie - Interviu cu medicul oftalmolog Constantin Ionițescu, pasionat de vestigiile istorice ale României -

Ion Nălbitoru: Domnul dr. Constantin Ionițescu, ne cunoaștem atât de la festivalurile „POSADA 1330”…Vezi mai mult
Duminică
Stanescu Valentin a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog VALENTA: frunza valsează a utilizatorului Stanescu Valentin
"Revin cu un comentariu la Valenta: ceaţă-n Brumărel trimis de prietenul meu Aist (AI) care a…"
Duminică
Lui Ioan Muntean i-a plăcut discuţia Leila (Dincolo de umbre) a lui Dulmin Aurel
Duminică
Stanescu Valentin a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog VALENTA: frunza valsează a utilizatorului Stanescu Valentin
"Mulţumesc celor peste 50 cititori care au trecut pe aici.   Îmi permit să postez aici…"
Duminică

Antologiile site-ului „ÎNSEMNE CULTURALE”

„Ecouri din viitor”, 2022 AICI

Atlasul cu diezi – 2017 AICI

Autograf pentru m(â)ine – 2013 AICI

© 2026   Created by Ion Lazăr da Coza.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor