Avem o sărbătoare – Ziua Limbii Române. Ce facem cu ea?

[Ion Lazăr da Coza]

Începând cu anul 2013, la 31 august, celebrăm Ziua Limbii Române. Așadar, avem o sărbătoare. Ce facem cu ea? Potrivit actului normativ, Ziua Limbii Române trebuie să fie marcată de autoritățile și instituțiile publice, inclusiv de reprezentantele diplomatice și institutele culturale ale României, precum și de alte instituții românești din străinătate, prin organizarea unor programe și manifestări cultural-educative, cu caracter evocator sau științific. Guvernul și autoritățile administrației centrale și locale vor lua măsurile ce se impun pentru ca în această zi drapelul României să fie arborat, în conformitate cu prevederile legii, să se intoneze imnul național și să se folosească sigiliile cu stema țării de către autoritățile și instituțiile publice. Autoritățile administrației publice centrale și locale pot sprijini material sau logistic organizarea și desfășurarea manifestărilor… Aceasta este la nivel legislativ și ideatic. Practic? Tare mi-e teamă că „frigem mititei pe orice Golgotă” (închinăciune amară ție, Octavian Paler!). Hai, pentru câteva minute, să renunțăm să ne ascundem în mulțime, ori să dăm vina pe societate, și să ne întrebăm sincer: „Ce facem noi, ca cetățeni ai Patriei Limbii Române, oriunde ne-am afla, în această sfântă zi de 31 August?” Unii mi-ar răspunde, răstit, cu o altă întrebare: „Chiar e nevoie de o astfel de sărbătorire!?” Și-n snobismul lor gregar, în mânia lor cosmopolită, fără să se informeze, aruncă furioși, ca pe o certitudine, ca pe o axiomă faptul că în nicio țară din UE nu există o astfel de sărbătoare. Păcătuiesc la rându-mi, fără să mă documentez din lipsă de timp, și afirm cu tărie că nu mongolii, aborigenii, boșimanii, cu atât mai puțin patagonezii au inventat sintagma frangleza. Mi-e de-ajuns să știu că francezii au impus această expresie și să bănuiesc faptul că au în calendarul lor național Ziua Limbii Franceze, iar dacă nu au o așa sărbătoare, e și mai bine – înseamnă că-și celebrează limba în fiecare zi.

Sincer, ca slujitor modest al limbii române, la un prim impuls, declarându-mă totuși un naționalist luminat, făcând o analogie păgână cu chelnerii care, muncind zilnic în restaurant, după noaptea epuizantă de Revelion, se adună, culmea, tot într-un restaurant, pentru a face revelionul lor, aș răspunde că nu-i necesară o astfel de sărbătoare. Cât de egoiști am fi să nu ne bucurăm de o asemenea festivitate ce ne dă prilejul de a evoca înaintași de geniu cum ar fi un Hașdeu, Alecsandri, Eminescu, Slavici, Creangă, Nichita, de a trage concluzii, de a face planuri de viitor pentru a ne păstra cât mai curată limba. Am mai spus-o și cu alte prilejuri, limba e un sistem viu, cuvinte se nasc și mor, dar chiar trebuie să acceptăm barbarisme (cuvinte împrumutate dintr-o limbă străină fără a fi necesare), „englez(oa)isme”, „romfranglezisme” fără nicio noimă? Cum ziceam, ca truditor insignifiant al limbii române (dar nici Himalaya nu-i alcătuită dintr-un monolit!), pentru mine, zilnic, aceasta e crucea de lumină pe care o port. Firește, mă mai împiedic, mai găsesc un Simon să mă ajute, dar cânte cocoșul de trei miliarde de ori eu nu mă voi dezice de limba mea!

[Ion Lazăr da Coza]

Draga mea Lisia, numai eu știu cât ai trudit ca ÎNSEMNE CULTURALE să îmbrace haina de sărbătoare a limbii române!

Îți mulțumim!

[Ion Lazăr da Coza]

Nu știu de ce ai reacționat așa, Ilie. Tare mi-e teamă că „la anul” o s-o uităm.

[ilie adrian]

 Eu sper sa nu uitam .Asta este tot ce vreau,pentru ca si mie-mi pare ca o sa uitam.Ca mai toate lucrurile, care incep bine pentru noi,iar dupa aceea se asterne tacerea si uitarea.

 Sunt la fel de sceptic ca si dumneavoastra.

[Vasilisia Lazăr]

[Sofia Sincă]

Sunt mândră că fac parte din acest site, din acest grup care slujește, printre altele, corectitudinea limbii române. Se datorează mult, fondatorului Ion Lazăr da Coza și soției lui, Vasilisia Lazăr. Poate unii consideră exagerate atenționările, acestora, în ceea ce privește punctuație, mici greșeluțe de exprimare sau invazia expresiilor din alte limbi. Nu! Nu sunt deloc exagerate, sunt doar factorii care ne țin pe linie dreaptă.

Cinstire, limbii române!

[Mihaela Suciu]

„– Vezi ce bine-i șade lui - zice mam' mare - cu costumul de marinel?
– Mamițo, nu ți-am spus că nu se zice marinel?
– Da' cum?
– Marinal...
– Ei! ziceți voi cum știți; eu zic cum am apucat. Așa se zicea pe vremea mea, când a ieșit întâi moda asta la copii - marinel.
– Vezi, că sunteți proaste amândouă? întrerupe tânărul Goe. Nu se zice nici marinal, nici marinel...
– Da' cum, procopsitule? întreabă tanti Mița cu un zâmbet simpatic.
– Mariner...
– Apoi de! n-a învățat toata lumea carte ca d-ta! zice mam' mare, și iar sărută pe nepoțel și iar îi potrivește pălăria de mariner.” Dl Goe - I. L. Caragiale

În contextul limbii totul ține de educație. Dacă visezi și gândești în limba maternă, consider că e bine să te străduiești să te exprimi corect și frumos în acea limbă, e respectul ce-l acorzi înaintașilor, părinților, pedagogilor și împlicit ție. Nu există o zi a limbii, există toate zilele și nopțile vieții. În fond, fiecare poate face o sărbătoare din propria viață.
Drag și stimă pentru „Însemne Culturale” - oameni de performanță a limbii române!