Ea e afurisita cu două feţe: una rea, una belă. Într-un cuvânt: Rebelă! Când tot omul doarme, ea se trezește. Și baaate... și baaate... insistent, în geam. Ca o precupeață, vrea să-şi vâre nasul peste tot, apoi să inunde lumea cu mizeriile adunate-n puhoi. Cine să-i deschidă? Tuna! M-am întors în aşternut pe partea cealaltă. Eu când dorm, dorm! Ea nervoasă şi-a fluturat pletele şiroaie, la dreapta şi la stânga, biciuind o amărâtă de tencuială. A reușit s-o scoată din minţi de şi-a luat lumea în cap şi-a plecat.  

Bună treabă! Dimineaţă o să-mi găsesc consoarta bosumflată, moloz, mai la vale în morman-mormane, îşi zise zidul... Am rămas peste noapte, și părăsit, și coșcovit, și fără fard pe obraz... e rău!

 

N-am deschis, am scăpat! Dorm.

Pace să renunțe! Perfida umedă s-a strecurat tip-til în somn. Ca într-o joacă de copil tâmp, a turnat apă cu pipeta pe pleoape, iar pe urmă, pic cu pic, s-a prelins spre interior prin canalul ocular și s-a apucat de zgândărit cicatrici uitate. Dacă n-are de lucru își caută, nicio sfârâială, doar răni calcinate - amprente la purtător, mi-am zis. Dar nu, prădătoarea e metodică precum o picătură chinezească; a lins crusta amintirilor, chiar și pe cele mai bine pitite, până au răbufnit hemoragic. S-a așezat la înfulecat.

Înfruptându-se, le devora rând pe rând. Durea fiecare fibră din corp, iar eu zăceam într-o stare neputincioasă, cataleptică. Mișcă-te dacă poți. Sătulă a plescăit satisfăcută și și-a făcut siesta. Înaite de-a pleca și-a şters metodic urmele; un jet de apă, un frecat intens, iar un şuvoi şi iar... strat după strat, până la os, până la măduvă, curăța și iar curăța. Fie! mi-am zis, bestia te întoarce pe dos, dar poate e bine, nu suspina, ți-a golit seiful cranian, ți-a șterpelit amintirile care oricum nu erau înălțătoare, dar nu ți-a spălat mintea, o să fii ca nouă... mâine!... Na! Sună telefonul. E bai! „Mâine” s-a trezit. E azi şi azi e luni. E mare bai!

 

Insuportabil luni! Cască apatic. Nu știi că ziua se cunoaște de dimineață? Eiii, pune mâna la gură că mă înghiți. Alene îşi întinde braţele... Băi, băi băiete, ține-ți mâinile acasă! Vrei să cuprinzi toată săptămâna?

Imitându-l, papucii de casă se târâie năuci... hâârști... hârști... ba la baie, ba la bucătărie.

Ceva mai vioaie, periuța de dinți se agită de sus în jos, de jos în sus, la dreapta, la stânga. Săpunul amabil, cu prosopul pe braț, stă cumințel să-i vină rândul. Îmi face semn cu ochiul. Doamnele au prioritate!

La chiuveta din bucătărie ibricul își face de cap. Soarbe o gură apă. Bîîîr, e rece! Fuga la foc. În drum, lacom înghite două linguriţe de cafea. Bâldâbâc! Peste câteva minute clocoteşte... Nu-mi place aroma, n-are destul zahăr!, borborosește caimacul îmbufnat. Un strop de lapte îl calmează. Apropo, caimacule, văd că nu-ți place niciuna. Știi care-i cea mai bună?... Arabica, Robusta?... Nţţţ... Cea care ţi se dăruiește!... la pat.

Timpul grăbit: Hai! hai... Adio, cafea la... Pa, tu!

 

Scăpată din haremul anului, înfierată cu datele lui de identificare, o nouă dimineață fuge mâncând minutele. Se oprește la un colț de zi și neîncrezătoare se uită în jur. Uf! Ce spaimă am tras! Liniștită se sprijină, un ceas. Ca pe-o femeie uşoară, timpul o oferă egal tuturor: E a voastră, bucurați-vă!

Ți se scurg ochii după ea, tataie, nu te mai holba pe geam. Astă noapte să dai ortu’ și acu’ ți-au ieșit pupilele ca tentaculele melcului... Eu o ieu, așa cum îi șî zîc bogdaproste, nu credeam c-o să mai apuc vreuna... Așa-i tataie, s-o luăm cum e, părăsită de orice eveniment, goală-goluţă, tu muribund și eu muritor. Moșule, pe-o vreme d’asta, ce-aș putea să fac? Să număr... ba nu-s d’alea, ba nu-s cele, că de unde bani?Pute a sărăcie... chiar pute... Nu simți un iz lacustru?

Impasibilă la treburile lumești, natura zemuiește verde. Peste ea, din prea plin, iarba broaştei își întinde vălul mucilaginos...

 

Beah! Bre, nu vezi? N-auzi? Închide naibii apa!... Nicio reacție. Vorbesc la pereţi. Ce-ţi pasă?, n-ai apometre, n-ai criză... n-ai nici o grijă. Eu am... O clipă! O secundă, să prind trenul. No, c-am scăpat...  Unde-i? Nu, soro, n-am scăpat marfarul... eu vorbeam de clipă. S-a dus...

Vineee... Același tren, aceiași navetiști. Unul din ei, mai îndrăzneț, scărpinând vorba: Ce bine arăți! Plata, pentru băgarea... în seamă, vine prompt: Frumuseţea este în ochii celui care privește! sau poate preferi: Frumusețea este a ta, călătorule!... Restul e tăcere... Ceilalți chicotesc. Mărunțiș cotidian! Instinctiv, întorc capul spre geam. Acolo, ar trebui să te zăresc... da, pe tine, veșnicul călător diurn. Mijesc ochii... Știi, n-am reușit nicicând să te privesc direct. Mereu, îmi veghezi traseul c-un ochi pătrunzător și orbitor de strălucitor... Acum, îmi doresc să mă las oblojită de căldura ta, să mă alini cu aripi de flutur, necondiționat, rotund-rotund... Cu siguranță, azi n-o să te văd... fiindcă tu, nesuferito, ai tras stolurile ca la carte, perfecţionist. Pe îndelete, ai îndesat norii. N-ai lăsat nici o crăpătură de aerisire. De la linia orizontului şi până la zenit, de la nord spre sud şi de la est spre vest, metodic rânduiți, stau în stive supraîncărcate blugi prespălaţi, pe diverse categorii: albicioşi, cenuşii, albăstrii, pentru baby, pentru cei grăsuţi... orice mărime găsești. Ai cumpărat tot mall-ul?... poate ai dat o tură și pe la second-hand-ul din colț... Uite! Unde să mai zboare păsările? Adulții înaripați au muțit. Puii lor chicotesc complici: Adio, lecții de decolare, survolare și aterizare... Ciripesc în cor: A venit vacanța, cu ploaia din Franța, hai copii... Un păsăroi, lovit în aripă, sfătos: Dacă nu vă place școala, ungeți-o, măi, cu slană... Da, de ce, nene?... S-o mânce cânii... Povești cu tâlc, antice și...

 

 Apropo, nu închizi robinetul?... Insist!... Aha! Te faci că plouă. Ok! Plouă... Fiindcă alteori ai fost o belă, acum, mă ofer ca printre picături să-ţi pontez truda. Tu, toarnă pe unde vrei! Azi, mâine... oricând... oricât... Atenţie! N-o să-ţi trec în pontaj ore suplimentare, nici sâmbete şi nici sărbători legale, c-am și eu timpul meu personal, cel de descărnare: o halcă şi încă o halcă... și să curăţ carcasa, os cu os.

Ai rămas uimită? Asta-i bună! Nu știi că, din prea plin, totul reînvie? Şi-n în loc curat, în loc de odihnă, de unde a fugit toată durerea, întristarea şi suspinarea, din fluidul primordial vor creşte noi culturi de muşchi, apoi, o să-mi ia timp să-i clasez: inferiori, superiori, filiformi, fusiformi, striaţi, scheletici, viscerali, netezi, lungi, laţi, scurţi... Nu promit, dar poate când voi ajunge la mușchiul cardiac, mă voi strădui să-mi amintesc de pactul „Rogvaiv”, de porumbel şi ramura de măslin.

Plouă!

 

- Hey, you!... Da, tu, tu... lasă Pink Floyd... La tine plouă sau plângi?

 

Vizualizări: 147

Răspunde la Aceasta

Răspunsuri la Aceste Discuţii

Interesantă construcție. Scriere cursivă, proaspătă, plină de viață. Mi-a plăcut finalul :)

Cu drag,

Plouă mohorât, deprimant! Dimineți, zile înnorate... însă suntem toți în aceeași barcă, dar nu toți știu să înoate. Se descurcă fiecare cum poate.

Un text plăcut, totul o metaforă referitoare la viața searbădă, întunecoasă la care suntem supuși. De remarcat fantezia ta picurată cu regionalismele ce scot puțin climatul sumbru din text, dar și cu ironie, umor, pe un fond apăsător.

Mi-a plăcut!

Sofy

Multumesc frumos!

Corina Militaru a spus :

Interesantă construcție. Scriere cursivă, proaspătă, plină de viață. Mi-a plăcut finalul :)

Cu drag,



Mihaela Suciu a spus : Multumesc, Sofy!



Sofia Sincă a spus :

Plouă mohorât, deprimant! Dimineți, zile înnorate... însă suntem toți în aceeași barcă, dar nu toți știu să înoate. Se descurcă fiecare cum poate.

Un text plăcut, totul o metaforă referitoare la viața searbădă, întunecoasă la care suntem supuși. De remarcat fantezia ta picurată cu regionalismele ce scot puțin climatul sumbru din text, dar și cu ironie, umor, pe un fond apăsător.

Mi-a plăcut!

Sofy

Foarte frumos! Imi place mult cum scrieti, va descopar cu fiecare text nou!

Mulțumesc! Să ne descoperim reciproc și să ne bucurăm de întâlnire.

Olimpia Sava a spus :

Foarte frumos! Imi place mult cum scrieti, va descopar cu fiecare text nou!

Răspunde la discuţie

Despre

Ion Lazăr da Coza a creat această reţea Ning.

conducere site redacție

FONDATORI

ION LAZĂR da COZA - scriitor

VASILISIA LAZĂR - poetă, membră UZPR

ADMINISTRATORI-EDITORI

SOFIA SINCĂ - prozatoare

ADA NEMESCU - poetă, artist plastic, membră UZPR

AUGUSTA COSTIN (CHRIS) - prozatoare

MIHAELA POPA - poetă

GRIG SALVAN - prozator, cantautor

BOLACHE ALEXANDRU - poet

MIHAI KATIN - poet

GABRIELA RAUCĂ - poetă, membră UZPR (redactor promovare media) 

CARMEN POPESCU - scriitoare, membră UZPR (redactor promovare media) 

ATENȚIE!

Fiecare postare trebuie făcută în spaţiile special constituite pentru genurile literar/artistice stabilite. Postarea în alte locuri decât cele stabilite de regulile site-ului, atrage eliminarea postării de către membrii administraţiei, fără atenţionarea autorului! De exemplu, un eseu postat în spațiul prozei va fi șters. Pentru cele mai frecventate genuri, reamintim locațiile unde trebuie postate. Pentru a posta:

1. POEZIE, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

2. PROZĂ, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

3. ESEU, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

4. FOTOGRAFII, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

5. VIDEOCLIPURI, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

Toate acestea le puteți accesa și din bara de sus a site-ului. Este admisă doar o postare pe zi, pentru fiecare secțiune, creație proprie. Folosirea diacriticelor este obligatorie. 

donații

Pentru cei care doresc să susțină acest site, DONAȚII la: 

RO45CECEB00008RON1057488

titular cont: LAZAR VASILISIA 

(CEC Bank)

*

***

Pentru acest an, au donat:

Gabriela Raucă - 1000 lei

Burtea Corina-Elena - 200 lei

important!

Activitatea Recentă

Dacu a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Flacăra Iubirii a utilizatorului Dacu
"Stimate Domnule Grig Salvan,        Vă mulțumesc foarte mult pentru…"
cu 3 ore în urmă
Lui Cornaciu Nicoleta Ramona i-a plăcut videoclipul lui Grig Salvan
cu 13 ore în urmă
Utilizatorului bolache alexandru îi place postarea pe blog Înzăpezit a lui Dumitru Mocanu
cu 14 ore în urmă
Cristina Nălbitoru a adăugat o discuţie la grupul
Prezentare grafică

Călător prin „Târgul Ieșilor”

Am auzit multe despre moldoveni, și bune și rele, dar pe cele rele nu le-am luat în seamă! De ce?…Vezi mai mult
cu 14 ore în urmă
Pictograma profiluluiCristina Nălbitoru şi Ion Nălbitoru s-au alăturat la grupul utilizatorului Ion Lazăr da Coza
Prezentare grafică

ESEURI, INTERVIURI, JURNALISM LITERAR...

Aici se practică jurnalismul literar. Se pot posta articole care abordează aspecte ale literaturii…Vezi mai mult
cu 14 ore în urmă
Vasilisia Lazăr a lăsat un comentariu pentru Cristina Nălbitoru
"Bine ați venit! "
cu 15 ore în urmă
Cristina Nălbitoru este acum membru al ÎNSEMNE CULTURALE
cu 15 ore în urmă
Grig Salvan a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Rămân Anna Frank a utilizatorului Costel Zăgan
"Am remarcat versuri cu sens profund, demne de reținut și de meditat: „nu vreau ca moartea/…"
cu 17 ore în urmă
Utilizatorului Grig Salvan îi place postarea pe blog Lipsa de secunde a lui Mihai Katin
cu 17 ore în urmă
Grig Salvan a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Lipsa de secunde a utilizatorului Mihai Katin
"O scurgere a timpului prontre degete e un sentiment de panică și uneori disperare, e timpul de care…"
cu 17 ore în urmă
Dumitru Mocanu a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Visele golașe a utilizatorului Dumitru Mocanu
"Mulțumesc pentru popas, domnule Salvan."
cu 18 ore în urmă
Grig Salvan a postat un videoclip

NEVERMORE... (Niciodată...) - by Grig Salvan

Instrumental romantic musicNICIODATĂ by Grig Salvana trecuttimpul ca un fummi-a făcuttinerețea scrumniciodatăn-o voi regăsiniciodatăn-o voi retrăi...unde...
cu 19 ore în urmă
Grig Salvan a comentat în legătură cu videoclipul lui Grig Salvan
Prezentare grafică

FOREVER (Pentru totdeauna), by Grig Salvan

"Lisia, mulțumesc! Pentru vizită și cuvintele din inimă. Existența noastră e frumoasă, dar și…"
cu 19 ore în urmă
Utilizatorului Grig Salvan îi place postarea pe blog Ce bine-ar fi să ningi.... a lui Mihai Burlac
cu 19 ore în urmă
Grig Salvan a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Ce bine-ar fi să ningi.... a utilizatorului Mihai Burlac
"Un poem clasic în formă, dar modern în conținut, cu metafore inspirate și inedite, mă…"
cu 19 ore în urmă
Utilizatorului Grig Salvan îi place postarea pe blog Visele golașe a lui Dumitru Mocanu
cu 19 ore în urmă
Grig Salvan a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Visele golașe a utilizatorului Dumitru Mocanu
"O odă gingașă. Să porți visele pe brațe asemeni unor copilașie o imagine de o mare delicatețe.…"
cu 19 ore în urmă
Ion Nălbitoru a adăugat o discuţie la grupul
Prezentare grafică

„Luceafărul lui Eminescu trebuie să intre în patrimoniul cultural UNESCO” - Interviu cu dna prof. Ecaterina Chifu –

Doamna Ecaterina Chifu este profesoară de limba română și franceză.  A realizat traduceri în…Vezi mai mult
cu 19 ore în urmă
Utilizatorului Grig Salvan îi place postarea pe blog După ceață a lui Monica Pester
cu 21 ore în urmă
Grig Salvan a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog După ceață a utilizatorului Monica Pester
"Imagini fabuloase, ca de obicei, un univers teluric și frământat, cu viziuni magnifice,…"
cu 21 ore în urmă

Antologiile site-ului „ÎNSEMNE CULTURALE”

„Ecouri din viitor”, 2022 AICI

Atlasul cu diezi  2017 AICI

Autograf pentru m(â)ine  2013 AICI

© 2026   Created by Ion Lazăr da Coza.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor