Cui îi pasă...

[Cristina Nălbitoru]

            Din roua dimineţii se prelingeau picături mici şi reci pe firul de iarbă abia renăscut.Cu căpşorul lipit de pământul umed micuţul căţeluş se trezi şi o căuta disperat, din ochi, pe mama sa. Oasele îl dureau, iar foamea îşi spunea cuvântul. „Oare unde este mama? De ce nu vine să mă alinte, să-mi lingă blăniţa şi să-mi dea de mâncare? Oare unde a plecat aşa departe şi a uitat că îmi este foame şi sete?..  Ce rău mă dor lăbuţele şi capul nu mi-l pot mişca.”

            Deodată o picătură de rouă îi căzu pe boticul mic şi umed. Din ochi picături fierbinţi de lacrimi se rostogoleau pe faţă, apoi cădeau pe iarba abia răsărită. Sângele îi invadă în gură ca un izvor. Încet, încet blăniţa albă şi pufoasă de pe gât se făcu roşie.Un fir de iarbă se ridica semeţ privind soarele rotund şi palid care-l încălzea şi-l dezmierda. Căţeluşului îi reveni o rază de speranţă că mama lui este aproape de el să-l dezmiardă. Deschise ochişorii şi văzu un firicel de iarbă ce-şi ridica semeţ căpşorul printre picioruşele sale.

            - Nu ai văzut-o pe mămica mea? Oare ea nu ştie că sunt mic şi că mă doare? Unde o fi oare? Chiar nu ai văzut-o? Chiar nu o fi văzut maşina care m-a lovit şi m-a aruncat în şanţ? De ce eşti supărat pe mine firicel de iarbă şi nu vrei să-mi răspunzi sau şi tu eşti părăsit de mama ta? Dar frăţiorii mei unde sunt oare?

            În şanţul unui colţ de stradă stă zgribulit, speriat şi plin de răni un căţeluş. Tremură de frig şi de durere. Oamenii trec nestingheriţi pe lângă el grăbiţi să ajungă acasă. Nimănui nu-i pasă de el şi de suferinţa sa...

            Noaptea se lasă uşor iar vântul începe să bată din ce în ce mai tare. Rănile îl dor iar mama sa nu mai apare. „Unde să fie oare?” Luna îşi ia locul său pe cer şi priveşte spre pământ. Zăreşte micuţa vietate zgribulită care sta părăsită în şanţ şi din când în când scâncea de durere. Astrului i se făcu milă de căţeluşul neputincios şi-şi zise: „O să-i trimit o rază de-a mea să-l mai încălzească şi să-i sărute trupul însângerat”. Dar el nu simte raza mângâietoare a lunii. Trupul îi este aproape amorţit şi se gândeşte doar la mama sa. Doar firul de iarbă înduioşat îi mângâie boticul plin de sânge. Căţeluşul deschide ochişorii  înlăcrimaţi şi printre suspine îi şopteşte firicelului de iarbă:

            - Am crezut că eşti mămica mea. Unde s-o fi rătăcit şi nu mai vine?

            - Micuţul meu, am să-ţi dau o picătură de rouă să-ţi potolească setea până soseşte mămicuţa ta.

            - Pe tine nu te-a părăsit niciodată mama ta, firicel micuţ de iarbă? Tu nu ai frăţiori ca mine?

            - Am avut dar au pierit striviţi de picioarele greoaie ale omului. Alţii au murit de secetă sau au fost tăiaţi de coasă. Numai eu am scăpat că m-am pitit la pământ. Şi pe noi ne hrăneşte Bunul Dumnezeu. Dimineaţa roua ne răcoreşte, ziua soarele ne încălzeşte, seara vântul ne alintă iar noaptea ne odihnim.

            Cu lăbuţele împreunate ca la o rugăciune şi cu ochii închişi căţeluşul abia reuşi să şoptească:

            - Tu nu şti de ce nu vine mămica mea? M-a lăsat singur pe drum şi n-am s-o mai văd. Mai vreau măcar o dată alintarea ei de mamă şi sărutul său. Am rămas noaptea afară în frig iar ea a dispărut. Tată n-am avut niciodată, iar dacă am avut nu l-am cunoscut. N-am avut cui să-i spun „tată”, să-l iubesc şi să mă sărute. Acum nu mai am pe nimeni în afară de tine un fraged firicel de iarbă printre spini.

            Cu lăbuţele împreunate, cu ochii închişi căţeluşul abia mai respira. Aievea o vede pe mama lui cum sare în faţa maşinii şi cu o ultimă zvâcnire înaintea morţii îl aruncă în şanţ. Deodată, ca prin ceaţă, o vede cum  îl cheamă în şoaptă:

            - Vino la mine Puiul mamei! De acum încolo vom fi mereu împreună! Nimeni şi nimic nu ne va mai despărţi!

            Şi mama îi trimite pe o rază un sărut de aur...

 

[Corina Militaru]

Multă gingășie în povestea aceasta! Frumos scris, dar tare trist :)

[Cristina Nălbitoru]

Mulţumesc pentru trecere Corina!

[Elena Mititelu]

Tristă povestioară dar educativă! Felicitări!!!!