Dulce-amar XV

[Sofia Sincă]

La coborârea din avion, mai precis de cum a pus piciorul în Bucureşti, pe Eva o aştepta un peisaj sumbru. Era sfârşit de februarie şi tocmai căzuse, cu câteva zile în urmă o ninsoare abundentă, drept pentru care munţii de zăpadă adunaţi la marginile trotuarelor aveau vârfurile pe la etajul I al blocurilor. Abia se zărea numărul de tramvai sau de troleibuz, printre tunele. Diferenţa dintre peisaje, rămase pe retină o izbi dezolant. După strălucirea Americii să cobori în obtuzul Bucureşti era ca şi cum ai sosi dintr-o metropolă modernă, în cel mai mohorât cătun.
Piteştiul a fost şi este un oraş mic, cu două-trei străzi paralele şi altele perpendiculare pe ele, de la un capăt la altul al lui, dar îngrijit şi curat, cochet şi frumos. Străzile sunt veşnic curate. Iarna zăpada este curăţată cu grijă din tot oraşul, iar vara gardurile vii ce înconjoară blocurile sau mărginesc trotuarele, sunt frumos tăiate. Deşi oraş mic, parcurile sunt numeroase. În fiecare cartier este cel puţin unul. Centrul, construit la standarde europene, laguna şerpuitoare şi fântâna arteziană în formă de lalea împodobesc cu generozitate băncile pe care se odihnesc citadinii. O altă fântâna arteziană, vis-a-vis de primărie dansează în fiecare seară pe muzică clasică, unduindu-şi semeţ jeturile de apă multicolore, ca o bijuterie de mare preţ.
Abia în Piteşti, Eva se simţi acasă.
Exuberantă şi bine dispusă savură energic întâlnirea cu cei dragi, în special cu Imre mic, care se învârtea în jurul ei ca un titirez, pentru a-şi satisface curiozitatea asupra cadourilor  trimise de unchiul Roberto. Oricum erau dintre cele mai generoase.
Seara la reunirea familiei, Eva le împărtăşi impresia despre lumea nouă din care venise, despre diferenţa de bunăstare şi educaţie dintre cele două ţări.
Spaţiul apartamentului i se păru extrem de îngust, în comparaţie cu locuinţa băieţilor foarte spaţioasă, încât Timeea găsi de cuviinţă s-o întrebe:
- Mama, dar de aici ai plecat. Ai uitat?
- Sper să-mi amintesc cât mai curând.
Apoi au vorbit despre planul de pus în aplicare, plan ce pentru Fery suna foarte atractiv şi deloc anevoios.
Cu Tudor vorbi prin telefon şi-i împărtăşi şi lui proiectul propus de Roberto. După o mică bâlbâială, bărbatul mulţumi exploziv pentru ideea de a-l implica şi pe el într-o afacere de familie.
- E mai mult decât mă aşteptam. Viitorul situaţiei mele se anunţa dezastruos. Tocmai mi s-a pus în vedere să fac cerere de lichidare. Spun că ne dau nişte salarii compensatorii. Deci, pot pune şi eu capital dacă e cazul. Dacă nu, banii nu-mi prisosesc. Trebuie să fac nişte reparaţii la casă.
- Capitalul va fi al lui Roberto în exclusivitate, Tudor. Aşa am primit ordin. De altfel, el te va suna şi veţi vorbi.
- Ce mă făceam eu fără tine...
- Dar eu...
În câteva zile trecură la fapte. Eva se interesă la Camera de Comerţ despre modul constituirii unor acte de societate pe acţiuni. Alcătui statutul societăţii cu o sferă largă de activitate, lucru foarte important, pentru a fi facilă trecerea de la un domeniu la altul, act necesar în sporirea capacităţii afacerii. În timp minim depuse actele la Camera de Comerţ a judeţului, iar în treizeci de zile urma să apară în monitorul oficial.
În sfârşit avea ocupaţie, făcea contabilitate, domeniul pentru care s-a calificat cu mulţi ani în urmă şi se simţea în largul ei, regăsindu-şi oarecum echilibrul.
În timpul de aşteptare închiriară un spaţiu în centrul oraşului, cu chirie destul de piperată, dar aşa cerea cazul. Îl amenajară cu tot ce era necesar şi aşteptară câteva zile, pentru a începe activitatea.
Fery tocmai termină cei patru ani de facultate, dar inginer la "Dacia’’ nu se angajă, deoarece nu erau locuri. De altfel nici Miruna nu a profesat niciodată funcţia de ingineră constructoare de maşini. După examenul de licenţă se angajă că funcţionară, prin concurs, la o întreprindere de prelucrare a lemnului şi depuse un avans, împrumutat de la CEC, pentru o locuinţă, un apartament cu trei dormitoare, într-un cartier nou al oraşului, locuinţa viitorului lor cămin. Blocul era încă în construcţie.
Afacerea pusă în mână de Roberto era cel mai potrivit lucru pentru Fery. Serios şi muncitor, încă de la început, tot timpul şi interesul îl dedică afacerii, încât în trei luni mai înfiinţă încă două case de amanet în oraş, din profit. Erau în perioada de graţie a plătirii impozitului, timp de şase luni şi dorea să profite absolut de tot ce se putea. Şi Miruna, după program, tot asta făcea. Angajară lucrători în fiecare punct de lucru, iar ei alergau între o casă şi alta, controlând, dirijând bunul mers al afacerii. Capitalul la dispoziţie şi chiverniseala lui, lucru la care Miruna era expertă, înmulţi banii pe zice ce trecea, iar viitorul se întrevedea foarte optimist.
- Să-ţi cumperi o maşină, Fery, îi spuse Roberto prin telefon.
- Deocamdată nu am ce face cu ea, că eu nu am peemis, Oobeeto, explica mucalitul. O avem pe a domnului Ioniţă şi o conduce Miuuna.
- Nici să nu te gândeşti, până vin eu în ţară, să nu ai permis, Fery. Îţi trimit maşină de aici. O pun la vapor.
- Aaa... aşa da, Oobeeto... comentă mut de bucurie, junele.
Şi la Craiova afacerea se mişca destul de repede. După lichidarea cu armata, Tudor se ocupă foarte serios şi cu bucurie imensă în suflet, de afacerea lor.
Vizita Evei în Craiova deveni inevitabilă. Simţea totuşi teamă şi reţinere de a se duce în casa lui Tudor, încât îi spuse să-i reţină o cameră la un hotel. Era prima dată, dar nu şi ultima, când avea să ia cunoştinţă cu astfel de trai.
Desigur, Tudor reţinu o cameră la cel mai bun hotel din oraş şi se întâlniră în faţa lui.
Era dupămasa unei zile de primăvară, cu soare molcom şi parfum de primule, cu pomi ornamentali viu coloraţi şi frunze verzi strălucitoare. Ei nu se văzuseră de câteva luni bune, mai precis de dinaintea plecării ei în America.
Dorul, dragostea şi plăcerea revederii, în decorul unei camere confortabile de hotel, cu flori în vază şi şampanie la rece, spori tandreţea celor doi, mări delirul iubirii lor. Doar pereţii camerei fură martorii clipelor sublime, a descărcărilor sufleteşti şi trupeşti, ce-i măcinară atâta vreme. Tudor mai relaxat, mai optimist pentru viitorul lui şi al copiilor, dădu frâu liber iubirii pentru femeia vieţii lui. Trupul ei mirosea bine, era proaspăt şi cald. Eva primea cu generozitate şi patimă, spre mulţumirea sufletului ei mărinimos. Încerca să prelungească clipele de plăcere, ce fiecare se dovedea unică.
Era bucuroasă că poate face ceva şi material pentru bărbatul cel mai important din viaţa ei.
- Nu te las să pleci din Craiova până nu treci şi pe la mine, Eva. I-am spus mamei de venirea ta, de afacerea în care m-ai implicat şi te-a invitat pe la noi. Mama nu mănâncă oameni.
- Dar copiii... Ce vor spune copiii tăi, Tudor?
- Probabil ce au spus şi ai tăi, Eva.
- Mmm... da. Să mă mai gândesc.
- Nu mai gândi atât de mult că faci riduri, doamna mea.
- Aşa zău... şi nu mă mai iubeşti.
- Ei, aş! Eu oricum nu le văd, chiar dacă sunt, dar aşa merge vorba.
Închiriară şi aici un spaţiu în centrul oraşului, spaţiu ochit şi arvunit din timp de Tudor şi organizară afacerea. Deocamdată avea să se ocupe doar Tudor întrutotul, până avea să prospere, până va fi nevoie să angajeze lucrător. Desigur de acte se ocupa Eva, el fiind total paralel.
În cele din urmă o convinse să-i viziteze familia.
Doamna Cristescu o primi cu amabilitate artificială, se vedea de la o poştă.
Întreaga atmosferă i se păru austeră, interioarele casei destul de întunecoase, mobilate cu lucruri foarte vechi şi uzate, distruse în mare parte de copiii lui Tudor.
- Poftiţi doamnă Eva, poftiţi! Vă aşteptam. Tudor mi-a spus că o să vă aducă la noi, să vă cunoaştem şi noi, în sfârşit...
Rosti frazele dintr-un suflet bătrâna doamnă, privind pieziş la această femeie scundă, modestă, cu un diplomat cochet în mână, mult mai în vârstă decât fiul ei. Doar o strălucire a ochilor văzu mai deosebit. În rest se întrebă cum a putut Tudor să o iubească atât de mult şi pentru ce...
- Mulţumesc de primire, doamna Cristescu! răspunse politicos Eva, simţind superficialitatea din cuvintele gazdei.
Intrară într-o cameră şi se aşezară în jurul unei mese acoperită de o lasetă greoaie, foarte complicat lucrată. Copiii erau în casă. Raluca se lipi de bunica ei, iar Andrei se aşeză în unul din capetele mesei, pe locul bunicului, luând o poziţie de matur.
Eva scoase o pungă cu dulciuri şi alta cu jucării şi o puse pe masă.
- Pentru voi, rosti, cu privirea îndreptată spre copii. Altceva nu am ştiut ce să vă aduc, deoarece nu am ştiut cât de mari sunteţi. Dar sper să mergeţi cu mine în oraş şi să vă cumpăraţi ce doriţi. Bine?
- Eu nu merg cu tine! răspunse Raluca bosumflată, căutând totuşi după dulciuri.
- Eu merg, doamna Eva, rosti Andrei hotărât şi politicos.
- Merge şi tatăl tău, Raluca. Aşa mergi?
- Eu merg cu tata, nu cu tine.
- Raluca, de ce nu eşti politicoasă cu doamna? o apostrofă, bunica.
- Lăsaţi... e mică, împăcă Eva lucrurile.
Tudor era la bucătărie să pregătească o cafea şi o gustare.
Doamna Cristescu arăta destul de consumată. Mulţimea ridurilor ce-i brăzdau obrazul, făcură să dispară total trăsăturile plăcute, existente altădată, trăsături afişate într-un tablou împreună cu soţul ei, atârnat deasupra unei canapele. Nu-ţi venea a crede că sunt una şi aceeaşi persoană. Era slabă, mult prea slabă, încât fiecare venă se vedea îngroşată pe sub piele. Un tremur uşor al mâinilor trăda un început de Parkinson. Se străduia să fie amabilă, politicoasă, normală şi mulţumită. Dorea să pareze într-o bunică fericită, alături de nepoţii ei, dar rigiditatea din voce şi chipul întunecos trădau amărăciunea în care se scălda.
Shimbară amabilităţi. Doamna Cristescu o întrebă cum a fost în America, o întrebă despre copiii ei şi despre planurile de viitor.
- Mi-a spus Tudor că aveţi o afacere împreună. Sper să fie de bun augur şi să nu-l scoateţi dator pe el. S-au întâmplat multe de astea, spuse cam circumspectă femeia. Asta ne-ar lipsi...
- Nu doamna Cristescu, staţi liniştită şi să nu vă fie frică. Tudor nu are decât de câştigat. Fiul meu cel mic are douăzecişitrei de ani şi se descurcă admirabil. Mă îndoiesc că Tudor nu o să facă la fel. Apoi mai sunt şi eu pe aici.
- Să înţeleg că vă mutaţi în Craiova?
- Nuuu... nici vorbă. Dar de două ori pe lună tot va trebui să vin, să iau actele contabile. Sunt contabila firmei.
- Când doriţi, doamna Eva, sunteţi binevenită în casa noastră.
- Mulţumesc, mulţumesc mult pentru amabilitate, doamna Cristescu.
Vizita dură cam vreo două ore, Eva rezistând cu stoicism încercărilor Ralucăi de a o irita. Simţi vădit cum copila arăta reticienţă faţă de ea. Încerca să-i facă pe plac, să o apropie măcar cu un cuvânt. Toate încercările ei eşuaseră, motiv pentru care invită copiii a doua zi la o îngheţată. Tudor îi aduse la sediul casei de amanet, iar Eva îi luă de mână. După multe insistenţe ale tatălui se lăsă convinsă şi Raluca să plece prin oraş, doar cu Eva. Aceasta căută punctele atractive pentru copii, leagăne, magazine cu jucării şi cofetărie. În Andrei fremăta bucuria de a se plimba cu ea.
- Nu am mai fost de mult timp cu o doamnă în oraş, îşi exprimă recunoştinţa, copilul. Ohoo... de mult, de când trăia mama. Bunica nu merge cu noi, zice că nu suntem cuminţi. Îmi place la plimbare cu dumneavoastră.
- Andrei, poţi să-mi spui Eva. E valabil şi pentru tine Raluu.
Fetiţa reţinută în continuare, vorbea foarte puţin şi stătea doar pe lângă fratele ei.
- Haideţi să vă cumpăraţi ceva spre amintirea primei noastre plimbări în oraş, îndemnă Eva, copiii.
- Eu nu vreau amintire de la tine, răspunse fetiţa, rece.
- Pentru ce nu vrei nimic de la mine, Raluu?
- Pentru că, mama, din cauza ta a murit. Aşa mi-a spus bunica.
Eva rămase câteva clipe paralizată şi fără replică. Deci, din acest motiv avea fetiţa repulsie faţă de ea. O încercă un sentiment profund de revoltă faţă de doamna Cristescu şi unul de compătimire şi înţelegere, faţă de mica făptură cu sufletul otrăvit de dorul mamei, dar şi de părerile nejuste ale unei bătrâne, măcinată de răutate şi lipsă de discernământ.
- Raluca, să ştii că mama ta nu a murit din cauza mea, ci din cauza unei boli fără putinţă de vindecare. Dar dacă aşa ţi-a spus bunica... e bine să o asculţi pe ea.
Nu mai insistă cu nimic şi duse copiii la Tudor, în centru.

Va urma

[Sofia Sincă]

Mă bucur Mihaela că ai simţit ceea ce am dorit eu să redau.

Mulţumesc comentariu şi de apreciere!

[Corina Militaru]

Povestea captivanta merge mai departe. Dulcele cheama amarul cand te astepti mai putin...

Cateva mici corectii,

 obtuzul- autobuzul

pareze într-o bunică fericită - pozeze, cred ca ai vrut.

Cu placerea lecturii,

[Emil Dumitru]

Frumos episod. Frumoasă şi detaliată descriere a fântâni muzicale, a oraşului lalelelor, domnul primar Pendiuc ( parcă aşa se numeşte)  ar fi încântat dacă ar citi.

Două mici atenționări:

curiozitatea asupra cadourilor  trimisese  ( trimise) de unchiul Roberto.

 despre modul construirii ( constituiri) unor acte de societate pe acţiuni. 

Cu prietenie,

[Sofia Sincă]

Merci dragul meu Emil de atenţia cu care citeşti. Este ştiută. Tu nu faci nimic cu jumătăţi de măsură.

Însă în privinţa atenţionărilor, una este valabilă, celaltă nu. Deci '' despre modul construirii ( constituiri)'', corect este aici, ''construirii'' deoarece este genitivul: care mod? al construirii.

Oricum, chiţibuşar cum te ştiu, nimic nu trece de tine, dar tocmai pentru asta eşti o comoară la casa omului.

Deosebită stimă, Sofy!

Emil Dumitru a spus :

Frumos episod. Frumoasă şi detaliată descriere a fântâni muzicale, a oraşului lalelelor, domnul primar Pendiuc ( parcă aşa se numeşte)  ar fi încântat dacă ar citi.

Două mici atenționări:

curiozitatea asupra cadourilor  trimisese  ( trimise) de unchiul Roberto.

 despre modul construirii ( constituiri) unor acte de societate pe acţiuni. 

Cu prietenie,

[Sofia Sincă]

Corina orice trecere a ta peste textele mele mă bucură nespus!

Mulţumesc din inimă!

Corina Militaru a spus :

Povestea captivanta merge mai departe. Dulcele cheama amarul cand te astepti mai putin...

Cateva mici corectii,

 obtuzul- autobuzul

pareze într-o bunică fericită - pozeze, cred ca ai vrut.

Cu placerea lecturii,