Legi nescrise

[Exemplu de Titlu]

Se uita la ei doi. Şarpele geloziei îi pişca obrajii, cu limbi de foc.

Ştia că roşeşte. Şi ştia că şi el o vede. Dar nu-i păsa. Chiar nu-i mai păsa că el îşi poate da seama. Cine spune că a iubit cu adevărat şi n-a simţit cuiul geloziei înfigându-se adânc în inima care sângeră sentimente, minte. Şi ea nu ştia să mintă. O trădau şi ochii şi buzele muşcate.

Se uita cum bărbatul săruta încet umărul femeii, ieşită de sub duş.

Se înroşi şi mai tare. Nedumerită. Era gestul ei! Al lor, al tinereţii din care veneau de ceva timp împreună, pe un culoar când strâmt de abia se strecurau, când larg de nici nu se întâlneau.

Oare cum o putea iubi pe femeia aceea care avea tâmplele pictate? El nu vedea? N-o mai vedea pe ea? Şi-i păru rău că, de regulă, nu zăboveşte în faţa oglinzii mai mult decât să-şi dea cu mâinile prin păr, după ce îşi împrospătează chipul cu apa rece din zori.

Gândul îi amuţi, sufletul i se crispă, când îl auzi rostindu-i abia şoptit, celeilalte: Te iubesc.

Dumnezeule, gândea femeia, sigur o minte. Se uită în ochii lui, sperând că o să-l determine să

şi-i plece, ca de fiecare dată când "adevărul" lui evita suspiciunea ei. 

Dar culmea! Bărbatul îi înhăţă privirea, într-un senin care o buimăcea, fără ca ea să-şi poată controla reacţiile.

Mdaaaa, blufează! gândi femeia. Să-l văd până când se hazardează. Şi ce-i cu mima asta răvăşită care o afişează?!

Dar el continua să-i ţintuiască mugurii mirării născuţi sub pleoape, continuând s-o mângâie şi să sărute gâtul "celeilalte".

Femeia o ţintui şi pe ea, pe "astălaltă".

Ciudat! Între plăcere şi uimire, "cealaltă" se hlizea la ea de parcă i-ar fi spus: Degeaba ai tu sufletul tânăr. Lui îi plac florile ninse de pe tâmpele mele... 

Ochii celei neîmbătrânite i se îngustară a sfidare, a ironie.

Oare o place? Sau doar mă face geloasă?

E nebun! E nebun de legat! Dumnezeule! Acum îi şi fredonează, celeilalte. Cântecul lor.

Melodia cu care îi începea ei ziua. Melodia lor! Se întrebă cât va mai rezista aşa, doar muşcându-şi buzele. Nu mult. Aia e sigur! Nu ştia dacă va reacţiona verbal. Nu se pricepea. Dar ştia că în momentul acela, ochii ei, ascund văpăi. Şi îi vor arde "celeilalte" umerii, gâtul, buzele şi sigur urechile, să nu-l mai poată auzi fredonând. Nu ştia dacă se va simţi mai bine, dar ştia că nedumerirea îi va părăsi cuibul îndoielii. Răcorită. Fără ploi, doar cu văpăi. 

- Doamna mea, cine şterge oglinda? Tu sau eu?

Se scutură înfrigurată. Pe spatele ei, fiorul se căţăra încet, dar sigur.

Şi mecanismul gândurilor ei continua încă să funcţioneze. Continua să-şi pună întrebări.

De ce? De ce pe cea ninsă de întâmplări şi tâmple albe? Ce a făcut cu cealaltă tânără?

De ce a lăsat-o pe ea în urma anilor pierduţi, ţinând-o de mână pe cea de acum?

Şi cum de el îşi mai amintea să-i cânte şi celeilalte acelaşi refren?

"Cealaltă" şterse oglinda. Bărbatul o prinse de mână întorcând-o către el, căutându-i gura cu buzele lui fierbinţi. Şi cu neruşinare o înşelă pe ea... Cu ea! Pe cea tânără şi zveltă cu cea de-acum. Era limpede că era iubită de un nebun! Un nebun în libertate absolvit de legile îmbătrânirii, deşi, îmbătrânirea a fost, este şi va rămâne o pedeapsă pentru o crimă pe care n-ai comis-o!

I.S.@

[Vasilisia Lazăr]

O iubire pe care trecerea timpului nu a înghițit-o. Mi-a plăcut mult. Admirație,

[Sofia Sincă]

Fantezie tulburătoare în faţa oglinzii, cea care aduce realitatea. Se poate numi, criză de vârstă. Da, din păcate îmbătrânirea este o crimă... dar numai la o anumită vârstă. După ce depăşeşti ideea, nu mai pasă. Îţi spui, simplu: am trăit aceşti ani, nu m-am născut la 50 de ani. Şi apoi fiecare vârstă are farmecul ei...

Am citit cu plăcere!

Sofy

[Corina Militaru]

Ce încântare! Un text strălucit. :) 

Drag,