Mergeam pe un drum ocolit spre casă, deşi simţeam nedesluşit că nu vreau să mă întorc. Era atâta linişte încât auzeam fulgii aşezându-se pe pământ în lumina lunii.
    Mă pătrunsese frigul până-n măduva oaselor. Îl simţeam în sânge, în ochi. În toată fiinţa mea. Eram înfrigurată de gerul de-afară şi obosită de mine însămi. Dar tot căutam în lucruri mărunte o bucurie pierdută de mult, ce nu mai putea fi rechemată din amintiri şi construită din cioburi.
    După un timp de mers prin linişte şi ninsoarea tăcută, ajung în sfârşit la periferia micului orăşel. Înaintez până când mă contopesc cu întunericul străzilor mici şi insalubre şi ajung iar în marginea lui.
    Împing cu oarecare efort uşa grea din gangul fără lumină şi intru. Iau un braţ de lemne şi-l arunc în căminul vechi de când lumea. Un foc puternic izbucneşte în cameră şi-mi limitează în umbre imaginea propriei făpturi stoarsă şi obosită de căutări în van, sleită de aparenţa unei realităţi plină de minciuni şi farse.
    Mă arunc pe fotoliul tras în faţa şemineului şi las flacăra nebună să-mi joace profilul pe pereţi, împreună cu umbrele ce se plimbă haotic pe ei. Urmăresc totul ca într-un cinematograf până când imaginile intră una-ntr-alta ca într-un caleidoscop învechit.
...............................................................................................................................................
    Eram pe plaja unui ocean. O îngrămădire de talcioc părea să existe acolo dintotdeauna, pe ţărmul fierbinte. Fără nimic prevestitor, din marea atât de liniştită ceva din adâncuri vui dintr-odată surd şi cumplit şi, o trombă uriaşă spumegândă se ridică din mijlocul ei şi se îndreptă ameninţător spre ţărm.
    Priveam nepăsătoare. Mă simţeam în siguranţă alături de ceilalţi, în timp ce îmi ziceam că până la plajă totul o să se disipe şi o să se oprească.
    Dar valul uriaş nici gând să scadă. Dimpotrivă, ca un bulgăr de zăpadă creştea şi lua în negura lui toate apele, mătura totul, dar mai ales, se apropia vertiginos, cu un zgomot infernal.
    Iar când încurcată m-am uitat în jur am văzut că toţi dispăruseră. Am vrut să mă îndepărtez, să fug oriunde m-ar fi dus picioarele, dar eram paradoxal şi inexorabil înţepenită în nisipul umed, fără să pot face nici cea mai mică mişcare, în timp ce monstrul născut în larguri huia şi mătura în continuare totul în calea lui.
    Încercam să mă dezlipesc de mal, trăgeam cu disperare tălpile fără să reuşesc să le urnesc măcar un milimetru.
    Am văzut apoi tromba la doi paşi de mine, imposibil de înaltă, fără margini, doar aplecată, ridicată cu totul în întuneric şi învolburată.
    Mă izbi definitiv în valurile ce o alcătuiau... Pe urmă totul se linişti. Oceanul redeveni limpede ca o lacrimă turcoaz cristalină, iar lumea reapăru zgomotoasă pe plajă.
    Mă trezesc cu mâinile încleştate pe mânerele fotoliului şi privesc în jurul meu. Uşa e trântită de perete. Vântul se luptă cu flăcările şemineului, în timp ce pereţii camerei par ecrane uriaşe, pe care focul din vatră rulează scene cu umbre venite parcă din alte tărâmuri.
    Încerc să închid uşa grea, masivă, din lemn de stejar. Apoi, încă tremurândă îmi torn un pahar cu apă.     Mâna îl cuprinde strâns. Şi-n timp ce îl duc la gură, uşa se izbeşte dată de perete, din nou. Paharul se face ţăndări şi-mi taie pielea subţire a degetelor ce-l sfărâmă involuntar.

Vizualizări: 103

Răspunde la Aceasta

Răspunsuri la Aceste Discuţii

Creierul obosit şi înfrigurat a ţesut un coşmar într-o clipă de relaxare... Şi cum se spune că visele au corespondent în viaţa reală, a venit şi ''valul'' adică vântul care a deschis atât de puternic uşa... Dacă am şti, dinainte ne-am feri!

O mică proză, cuprinsă de atâta fantezie, încât impresionează. Un vis - un delir.

Am citit cu plăcere!

Sofy

Multumesc  mult Sofy draga, Se petrece ceva prin computerul meu, nu , nici o trimitere la computerul uman-)) ci doar la cel tehnic si nu pot accesa diacriticele.

Senzaţiile şi emoţiile sunt, şi atât! Nu contează că visăm sau suntem treji. Diferă doar cauza care le generează, fie ea ancorată în realitate ori vis. Atunci mă întreb, ce este mai real, valul ori vântul intrat pe uşă. :)) M-am jucat puţin pe marginea textului tău care, de altfel, mi-a plăcut. :)

Cu drag,

Multumesc Corina.

E bine ca te-ai jucat pe marginea textului. Dar si mai bine e ca ti-ai pus intrebarea intrebatoare: ce e mai real: vantul sau valul? Asta conduce exact acolo unde am vrut sa ajung.-)

Răspunde la discuţie

Despre

Ion Lazăr da Coza a creat această reţea Ning.

conducere site redacție

FONDATORI

ION LAZĂR da COZA - scriitor

VASILISIA LAZĂR - poetă, membră UZPR

ADMINISTRATORI-EDITORI

SOFIA SINCĂ - prozatoare

ADA NEMESCU - poetă, artist plastic, membră UZPR

AUGUSTA COSTIN (CHRIS) - prozatoare

MIHAELA POPA - poetă

GRIG SALVAN - prozator, cantautor

BOLACHE ALEXANDRU - poet

MIHAI KATIN - poet

GABRIELA RAUCĂ - poetă, membră UZPR (redactor promovare media) 

CARMEN POPESCU - scriitoare, membră UZPR (redactor promovare media) 

ATENȚIE!

Fiecare postare trebuie făcută în spaţiile special constituite pentru genurile literar/artistice stabilite. Postarea în alte locuri decât cele stabilite de regulile site-ului, atrage eliminarea postării de către membrii administraţiei, fără atenţionarea autorului! De exemplu, un eseu postat în spațiul prozei va fi șters. Pentru cele mai frecventate genuri, reamintim locațiile unde trebuie postate. Pentru a posta:

1. POEZIE, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

2. PROZĂ, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

3. ESEU, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

4. FOTOGRAFII, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

5. VIDEOCLIPURI, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

Toate acestea le puteți accesa și din bara de sus a site-ului. Este admisă doar o postare pe zi, pentru fiecare secțiune, creație proprie. Folosirea diacriticelor este obligatorie. 

Zile de naştere

donații

Pentru cei care doresc să susțină acest site, DONAȚII la: 

RO45CECEB00008RON1057488

titular cont: LAZAR VASILISIA 

(CEC Bank)

*

***

Pentru acest an, au donat:

Gabriela Raucă - 1500 lei

Burtea Corina-Elena - 200 lei

Monica Pester - 350 lei

important!

Activitatea Recentă

Postare de log efectuată de PERJU LAURENTIU VIOREL

Fiori

A fost frumos,Instantaneu,A fost grozavAș spune euC-a fost fantasticȘi-am simțit,În pieptul meu,În…Vezi mai mult
cu 1 oră în urmă
Pictograma profiluluiAda Nemescu i-a dăruit un cadou utilizatorului Cornaciu Nicoleta Ramona
cu 3 ore în urmă
Postare de log efectuată de nicolae vaduva

ne-plecat

pe lespezi stă praful de-o mânăși vântul din sud nu mai bate,pe treapta unde stam împreunăpictează…Vezi mai mult
cu 4 ore în urmă
Chris a contribuit cu răspunsuri la discuţia In lumea extraplată a utilizatorului ovidiu
"text foarte scurt, bine scris. am intalnit imagini interesante, iar sensibilitatea de la poezie va…"
cu 10 ore în urmă
Lui Chris i-a plăcut discuţia In lumea extraplată a lui ovidiu
cu 10 ore în urmă
Vasilisia Lazăr a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Demonii mei a utilizatorului Mihai Ana Liliana
"Liliana, tema vulnerabilității și a fricii de a nu mai fi iubită după căderea măștilor are forță,…"
cu 18 ore în urmă
Vasilisia Lazăr a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog N-ai dori să-ți fiu ocean? a utilizatorului Mihai Ana Liliana
"Domnule Dacu, observația mea nu a vizat excluderea dumneavoastră din cenaclu și nu există niciun…"
cu 23 ore în urmă
Mihai Ana Liliana a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog N-ai dori să-ți fiu ocean? a utilizatorului Mihai Ana Liliana
"Nu m-am simțit lezată cu doar mi-ai spus punctul de vedere, cât despre comentarii la ce…"
cu 23 ore în urmă
Dacu a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog N-ai dori să-ți fiu ocean? a utilizatorului Mihai Ana Liliana
"Stimată Doamnă Vasilisia Lazăr, ,,Comentându-i pe altii, vom fi la rândul nostru…"
cu 23 ore în urmă
Utilizatorului Dumitru Mocanu îi place postarea pe blog Fără mine a lui Ada Nemescu
ieri
Postare de log efectuată de Alina Ilie

De-a baba oarba

Goale tălpile sorb aproapeParfumul de tei din fânar, din pătul, din bordei,Să le ție pe…Vezi mai mult
ieri
Vasilisia Lazăr a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog N-ai dori să-ți fiu ocean? a utilizatorului Mihai Ana Liliana
"Domnule Dacu, nu ați înțeles absolut nimic. Dumneavoastră continuați să confundați subiectul…"
ieri
Alina Ilie a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Oul Fabergé a utilizatorului Alina Ilie
"Vă mulțumesc din toată inima pentru timp și pentru cuvinte! Domnule Mihai Katin, doamna Ada…"
ieri
Dacu a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog N-ai dori să-ți fiu ocean? a utilizatorului Mihai Ana Liliana
"Stimată Doamnă Mihai Ana Liliana,        Foarte frumos acest grupaj de 7…"
ieri
Mihai Ana Liliana a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Demonii mei a utilizatorului Mihai Ana Liliana
"Ar fi bine să răspundă în altă poezie, măcar știu că mesajul meu a ajuns unde trebuie. O…"
ieri
Costel Zăgan a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Demonii mei a utilizatorului Mihai Ana Liliana
"...O poezie dezbrăcată, plină de neliniști și de cuvinte. Poate, prea multe. Poezia sugerează, nu…"
ieri
Postare de log efectuată de Costel Zăgan

Lecția finală

Dragă Kittytrecutul are cuvântulsă spună elceneașteaptăCostel Zăgan, Nepotul lui Kafka, Editura…Vezi mai mult
ieri
Lui Monica Pester i-a plăcut discuţia Jettatora a lui nicolae vaduva
Luni
Chris a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Schiţe de singurătate nocturnă a utilizatorului Mihai Katin
"Foarte frumos si amplu text. Ne-ati facut un cadou de ziua dv. La multi ani! "
Luni
Utilizatorului Chris îi place postarea pe blog Schiţe de singurătate nocturnă a lui Mihai Katin
Luni

Antologiile site-ului „ÎNSEMNE CULTURALE”

„Ecouri din viitor”, 2022 AICI

Atlasul cu diezi  2017 AICI

Autograf pentru m(â)ine  2013 AICI

© 2026   Created by Ion Lazăr da Coza.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor