Valul

[Sorina Zota]

    Mergeam pe un drum ocolit spre casă, deşi simţeam nedesluşit că nu vreau să mă întorc. Era atâta linişte încât auzeam fulgii aşezându-se pe pământ în lumina lunii.
    Mă pătrunsese frigul până-n măduva oaselor. Îl simţeam în sânge, în ochi. În toată fiinţa mea. Eram înfrigurată de gerul de-afară şi obosită de mine însămi. Dar tot căutam în lucruri mărunte o bucurie pierdută de mult, ce nu mai putea fi rechemată din amintiri şi construită din cioburi.
    După un timp de mers prin linişte şi ninsoarea tăcută, ajung în sfârşit la periferia micului orăşel. Înaintez până când mă contopesc cu întunericul străzilor mici şi insalubre şi ajung iar în marginea lui.
    Împing cu oarecare efort uşa grea din gangul fără lumină şi intru. Iau un braţ de lemne şi-l arunc în căminul vechi de când lumea. Un foc puternic izbucneşte în cameră şi-mi limitează în umbre imaginea propriei făpturi stoarsă şi obosită de căutări în van, sleită de aparenţa unei realităţi plină de minciuni şi farse.
    Mă arunc pe fotoliul tras în faţa şemineului şi las flacăra nebună să-mi joace profilul pe pereţi, împreună cu umbrele ce se plimbă haotic pe ei. Urmăresc totul ca într-un cinematograf până când imaginile intră una-ntr-alta ca într-un caleidoscop învechit.
...............................................................................................................................................
    Eram pe plaja unui ocean. O îngrămădire de talcioc părea să existe acolo dintotdeauna, pe ţărmul fierbinte. Fără nimic prevestitor, din marea atât de liniştită ceva din adâncuri vui dintr-odată surd şi cumplit şi, o trombă uriaşă spumegândă se ridică din mijlocul ei şi se îndreptă ameninţător spre ţărm.
    Priveam nepăsătoare. Mă simţeam în siguranţă alături de ceilalţi, în timp ce îmi ziceam că până la plajă totul o să se disipe şi o să se oprească.
    Dar valul uriaş nici gând să scadă. Dimpotrivă, ca un bulgăr de zăpadă creştea şi lua în negura lui toate apele, mătura totul, dar mai ales, se apropia vertiginos, cu un zgomot infernal.
    Iar când încurcată m-am uitat în jur am văzut că toţi dispăruseră. Am vrut să mă îndepărtez, să fug oriunde m-ar fi dus picioarele, dar eram paradoxal şi inexorabil înţepenită în nisipul umed, fără să pot face nici cea mai mică mişcare, în timp ce monstrul născut în larguri huia şi mătura în continuare totul în calea lui.
    Încercam să mă dezlipesc de mal, trăgeam cu disperare tălpile fără să reuşesc să le urnesc măcar un milimetru.
    Am văzut apoi tromba la doi paşi de mine, imposibil de înaltă, fără margini, doar aplecată, ridicată cu totul în întuneric şi învolburată.
    Mă izbi definitiv în valurile ce o alcătuiau... Pe urmă totul se linişti. Oceanul redeveni limpede ca o lacrimă turcoaz cristalină, iar lumea reapăru zgomotoasă pe plajă.
    Mă trezesc cu mâinile încleştate pe mânerele fotoliului şi privesc în jurul meu. Uşa e trântită de perete. Vântul se luptă cu flăcările şemineului, în timp ce pereţii camerei par ecrane uriaşe, pe care focul din vatră rulează scene cu umbre venite parcă din alte tărâmuri.
    Încerc să închid uşa grea, masivă, din lemn de stejar. Apoi, încă tremurândă îmi torn un pahar cu apă.     Mâna îl cuprinde strâns. Şi-n timp ce îl duc la gură, uşa se izbeşte dată de perete, din nou. Paharul se face ţăndări şi-mi taie pielea subţire a degetelor ce-l sfărâmă involuntar.

[Sofia Sincă]

Creierul obosit şi înfrigurat a ţesut un coşmar într-o clipă de relaxare... Şi cum se spune că visele au corespondent în viaţa reală, a venit şi ''valul'' adică vântul care a deschis atât de puternic uşa... Dacă am şti, dinainte ne-am feri!

O mică proză, cuprinsă de atâta fantezie, încât impresionează. Un vis - un delir.

Am citit cu plăcere!

Sofy

[Sorina Zota]

Multumesc  mult Sofy draga, Se petrece ceva prin computerul meu, nu , nici o trimitere la computerul uman-)) ci doar la cel tehnic si nu pot accesa diacriticele.

[Corina Militaru]

Senzaţiile şi emoţiile sunt, şi atât! Nu contează că visăm sau suntem treji. Diferă doar cauza care le generează, fie ea ancorată în realitate ori vis. Atunci mă întreb, ce este mai real, valul ori vântul intrat pe uşă. :)) M-am jucat puţin pe marginea textului tău care, de altfel, mi-a plăcut. :)

Cu drag,

[Sorina Zota]

Multumesc Corina.

E bine ca te-ai jucat pe marginea textului. Dar si mai bine e ca ti-ai pus intrebarea intrebatoare: ce e mai real: vantul sau valul? Asta conduce exact acolo unde am vrut sa ajung.-)