Devorezi sau te devorează o carte atunci când o citești? Îmi place să cred că mă las devorată în momentele parcurgerii unei scrieri valoroase. Ca pasionată cititoare (din păcate am căpătat deja mania unui editor ce caută orice chichiță nevinovată într-un text, pierzând în acest mod o parte bună din farmecul lecturii!), am sute de mii de clipe pe care să le dăruiesc tomurilor ce mă înconjoară, dându-le astfel viață, viață ce-o primesc înzecit înapoi.

Ați pășit, înainte de primele brume, pe o pajiște blajin încălzită de soarele toamnei? În afară de frumusețile cântate îndeobște de bucolici, nimic nu mai uimește. Însă aceeași pajiște (imaginea mă urmărește din copilărie), la primele raze solare, dezvăluie un spectacol fascinant: din loc în loc, în forma și la dimensiunea frunzei de nufăr, miile de perle de rouă reliefează lucrări în filigran făcute de păianjeni. Scopul acestora e binecunoscut – capcană pentru micile vietăți.

Trăim, vai, într-o lume ce seamănă din ce în ce mai mult cu o pajiște năpădită de grija zilei de mâine, de seceta stresului, de focul orgoliilor, de cenușa deșertăciunii etc. ignorând, ori călcând cu bună știință în picioare, filigranările semenilor noștri – dulcea și, poate, singura lor îndestulare spirituală.

Tăceri interzise, volumul digital de poezii al distinsei poete Ana ARDELEANU, apărut sub egida ÎNSEMNE CULTURALE, este, zicem noi, o astfel de capcană ce vrea să ne devoreze timp din timpul nostru ingrat. M-am lăsat victimă, știind că voi primi înzecit ceea ce i-am oferit, citindu-l.

Vă doresc lectură plăcută, plină de revelații!

Vizualizări: 855

Răspunsuri la Aceste Discuţii

Dragă Vasilisia, mi-aţi făcut o minunată şi neaşteptată surprită. Mulţumesc întregii echipe, o echipă inimoasă şi extraordinară! Îmi place foarte mult coperta, această armonie dintre titlu şi celebra masă a tăcerii. Îmi place titlul ales, comentariul tău, Vasilisia. Vă mulţumesc pentru tot! Sunteţi frumoşi şi generoşi!

Mihaela, am primit buchetul tău de flori şi îţi mulţumesc! Cele bune!

Deși se lucrează foarte, foarte mult la Antologia ÎNSEMNE CULTURALE, iată că albinuțele au trudit și pentru Tăceri interzise, draga noastră Ana Ardeleanu.

Bucuria ta e răsplata muncii întregii echipe!

Bucuria cititorilor e răsplata muncii tale!

Îmbrățișări tuturor!

Drag,

da Coza

Mulţumesc mult, d-le da Coza! Îi poftesc pe toţi prietenii  la" Masa tăcerii", pentru a citi " Tăceri interzise".

Aceste poezii, această carte, Ana, trebuia să facă parte din bilioteca noastră virtuală.

Mulţumim ţie pentru versurile minunate cu care ne-am delectat şi vor mai fi, sper, pe care le-am putut aşeza în carte, din care am putut extrage tot ce ţine de acest volum virtual. Se poate transforma în unul real şi atunci satisfacţia noastră va fi completă.

Împărtăşesc bucuria ta!

Sofy

Sofia, vă mulţumesc mult pentru această bucurie, pentru gestul vostru de bunăvoinţă, de încredere,  de recunoaştere... O parte din aceste versuri fac parte din anumite volume, altele nu. Am foate multe poeme pe care trebuie să le aşez într-un volum.   Cartea arată superb! Gânduri bune!

Un proiect minunat şi o bucurie să strângem laolaltă frumoasele poezii ale Anei Ardeleanu! Felicitări! 

Felicitări Lisiei pentru frumoasa prezentare. :))

Ana, ai adunat între filele Tăcerii interzise toată frumusețea sufletului tău!

Admirație, poetă talentată!

Augusta, mă bucură aprecierea ta, îţi mulţumesc mult pentru felicitări, pentru ceea ce aţi făcut pentru mine.

Gina, îţi mulţumesc pentru minunatele gânduri!

Felicitări din suflet, am citit cu drag și admirație!

Îţi mulţumesc mult, Laura Marinela! Din acest buchet iau doar un trandafir, restul rămâne echipei.

Despre

Ion Lazăr da Coza a creat această reţea Ning.

conducere site redacție

FONDATORI

ION LAZĂR da COZA - scriitor

VASILISIA LAZĂR - poetă, redactor Revista „Eminesciana”, membră UZPR

ADMINISTRATORI-EDITORI

SOFIA SINCĂ - prozatoare

GABRIELA RAUCĂ - poetă, realizatoare emisiuni Radio ProDiaspora, redactor Revista „Eminesciana”, membră UZPR (redactor promovare cultură media)

ADA NEMESCU - poetă, artist plastic

CARMEN POPESCU - scriitoare, realizatoare emisiuni Radio Vocativ (redactor promovare cultură media)

AUGUSTA COSTIN (CHRIS) - prozatoare

MIHAELA POPA - poetă

PETRUȚ DAN (CĂMUI) - poet, cantautor

BOLACHE ALEXANDRU - poet

MIHAI KATIN - poet

GRIG SALVAN - prozator, cantautor

ATENȚIE!

Fiecare postare trebuie făcută în spaţiile special constituite pentru genurile literar/artistice stabilite. Postarea în alte locuri decât cele stabilite de regulile site-ului, atrage eliminarea postării de către membrii administraţiei, fără atenţionarea autorului! De exemplu, un eseu postat în spațiul prozei va fi șters. Pentru cele mai frecventate genuri, reamintim locațiile unde trebuie postate. Pentru a posta:

1. POEZIE, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

2. PROZĂ, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

3. ESEU, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

4. FOTOGRAFII, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

5. VIDEOCLIPURI, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

Toate acestea le puteți accesa și din bara de sus a site-ului. Este admisă doar o postare pe zi, pentru fiecare secțiune, creație proprie. Folosirea diacriticelor este obligatorie. 

donații

Pentru cei care doresc să susțină acest site, DONAȚII la: 

RO45CECEB00008RON1057488

titular cont: LAZAR VASILISIA 

(CEC Bank)

*

Pentru anul trecut au donat:

Gabriela Raucă - 400 Euro

Monica Pester - 600 Lei

Nuța Crăciun - 220 Lei

Maria Chindea - 300 Lei

Tudor Cicu - 300 Lei

Elisabeta Drăghici - 200 Lei

***

Pentru acest an au donat:

Maria Chindea - 200 Lei

Monica Pester - 300 Lei

important!

Comentându-i pe alții, vom fi, la rândul nostru, comentați.
Așa-i într-un cenaclu.

Activitatea Recentă

petrut dan a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog din accidentele altui secol a utilizatorului petrut dan
cu 1 oră în urmă
Utilizatorului Ada Nemescu îi place postarea pe blog Eram a lui Stanescu Valentin
cu 2 ore în urmă
Utilizatorului Denisa Curea-Popa îi place postarea pe blog şi tristeţea se-ntristează a lui Stanescu Valentin
cu 3 ore în urmă
Utilizatorului Denisa Curea-Popa îi place postarea pe blog Eram a lui Stanescu Valentin
cu 3 ore în urmă
Denisa Curea-Popa a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Eram a utilizatorului Stanescu Valentin
cu 3 ore în urmă
Dacu commented on Ada Nemescu's status
cu 4 ore în urmă
Postare de log efectuată de Stanescu Valentin
cu 4 ore în urmă
Stanescu Valentin a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Frigul este gri a utilizatorului Mihai Katin
cu 4 ore în urmă
Utilizatorului Stanescu Valentin îi place postarea pe blog Frigul este gri a lui Mihai Katin
cu 4 ore în urmă
Postare de log efectuată de Dacu
cu 4 ore în urmă
ELENA AGIU-NEACSU a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Am uitat... a utilizatorului ELENA AGIU-NEACSU
cu 5 ore în urmă
Dacu a comentat în legătură cu videoclipul lui Grig Salvan
cu 5 ore în urmă
bolache alexandru a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog și frunzele plâng a utilizatorului Maria Mitea
cu 5 ore în urmă
Lui Dacu i-a plăcut videoclipul lui Grig Salvan
cu 6 ore în urmă
Dacu a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Dorință a utilizatorului Dacu
cu 7 ore în urmă
petrut dan a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog you and i a utilizatorului petrut dan
cu 7 ore în urmă
petrut dan a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog you and i a utilizatorului petrut dan
cu 7 ore în urmă
Dacu commented on Ada Nemescu's status
cu 7 ore în urmă
Utilizatorului Denisa Curea-Popa îi place postarea pe blog Rugă pentru ţară a lui Valeria Merca
cu 7 ore în urmă
Dacu a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Aștept să-mi vii... a utilizatorului Dacu
cu 9 ore în urmă

Antologiile site-ului „ÎNSEMNE CULTURALE”

„Ecouri din viitor”, 2022 AICI

Atlasul cu diezi  2017 AICI

Autograf pentru m(â)ine  2013 AICI

© 2024   Created by Ion Lazăr da Coza.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor