Hermeneutica Miturilor / Productii folclorice comentate / Inima Putreda.

[CREAȚII ȘI CULEGERI FOLCLORICE]

"Inimă putredă," este un basm din colecţia de basme a domnului Ionel Oprişan.Basmul, debutează printr-un motiv folcloric pe care noi l-am numit  potrivit conţinutului său, "motivul Sefora".Vom reda mai jos, conţinutul motivului, aşa cum apare el scris în basm. (pg.6):
"(Ionel) apucă un drum şi merge câtva timp aşa şi dă de-o fântâniţă. La fântâniţa aia, el obosit de drum, se-apucă să bea apă, să se răcorească,să se spele pe picioare,cum era obosit şi sta rezemat şi dus.Între timp,apare o fetişcană să vie să ia apă.Vine fetişcana.El dă bună ziua.Ea nu mulţumeşte.'Ci:
-N-am voie să mulţumesc la nimeni.
(Ionel) rămase foarte uimit.Luă fata apă, plecă.Se duce în casă şi-i spune lui taică-său:
-Tată, un băiat tânăr, uite-aşa, aşa, stă la fântână , mi-a dat bună ziua.
-Ci băiat e ăla? Ia du-te şi adă-l încoace.
Vine fata .'Ci:
-Vrei să pofteşti până la noi acasă, că te cheamă taică-meu?"-s.a.m.d.
Motivul acesta corespunde unui motiv mai vechi, pe care îl vom regăsi în Vechiul Testament, la capitolul Exodul (2;15-21):
"Faraon a aflat ce se petrecuse, şi căuta să-l omoare pe Moise.Dar Moise a fugit dinaintea lui Faraon, şi a locuit în ţara Madian.A şezut lângă o fântână. Preotul din Madian, avea şapte fete.Ele au venit să scoată apă şi au umplut jgheburile ca să adape turma tatălui lor.Dar au venit păstorii şi le-au luat la goană.Atunci Moise s-a sculat,le-a ajutat, şi le-a adăpat turma.Când (fetele) s-au întors la tatăl lor Reuel, el a zis:
-Pentru ce vă întoarceţi aşa de curând azi?
Ele au răspuns:
-Un egiptean ne-a scăpat din mâinile păstorilor şi chiar ne-a scos apă şi a adăpat turma.
Şi el a zis fetelor:
-Unde este? Pentru ce aţi lăsat acolo pe omul acela?Chemaţi-l să mănânce pâine.Şi i-a zis:"
Ce vrem să spunem arătându-vă această coincidenţă care nu este totuşi coincidenţă? Că basmele, sunt apocrife ale altor lucrări mai vechi, în cazul acesta, basmul nostru este un apocrif vetero-testamentar.Lucrul acesta se întâmplă dincolo de voinţa noastră, nerespectând interpretările exegezei, care vede în acest basm, ca de altfel în toate basmele, orice altceva în afară de valoarea de semnificaţie conţinută de acestea.Curios, dar basmul continuă să rămână vetero-testamentar şi mai departe:
" Măi Ionele uite care este situaţiunea.Eu te iau ca copil aici, să fii copil al meu, te fac vânător, da' cu condiţia: numa-n Pădurea Neagră să nu vânezi.Încolo, în toate pădurile poţi să vânezi."
Întotdeauna, o interdicţie se referă la ceva sacru, care trebuie respectat, încălcarea sacrului putând fi atât de cumplită încât poate duce la moartea aceluia care o înfăptuieşte chiar fără să aibă vreo vină.Cum apare această încălcare a sacrului, în Vechiul Testament?
"Odată, (Moise) a mănat turma până dincolo de pustie şi a ajuns la Muntele lui Dumnezeu,la Horeb."
Ce-i spune aici Dumnezeu lui Moise?
"Dumnezeu a zis:
-Nu te apropia de locul acesta ; scoate-ţi încălţările din picioare, căci locul pe care calci este un pământ sfânt."
Interesant este faptul că interdicţia de a nu călca încălţat într-un spaţiu considerat sacru, este valabilă şi în ziua de astăzi. Astfel când vii din oraş, te descalţi la uşă înainte de a intra în casă. Această se întâmplă, deoarece se dă o explicaţie profană fenomenului, legată de menţinerea curăţeniei, câtă vreme ideea de sacru, pare să se fi estompat, până la pierderea totală, fiind substituită aşa cum am văzut, cu altceva.. Ori casa, este o incintă sacră, un rai care a fost al străbunilor noştri, şi ale căror spirite benefice ne veghează neştiute din icoanele pozelor aflate pe pereţi.Interdicţia sugerată lui Ionel, se leagă de existenţă în acel spaţiu a unei entităţi malefice, pe care povestitorul o numeşte "Măgăoaia". Iată descrierea întâlnirii dintre om şi monstru, deşi vom vedea la un moment dat că este vorba de cu totul altceva.
"Ce-avea el, nişte prepeliţe acolo,şi-a aprins focul,şi-a-nceput să le frigă.(...)Între timpul ăsta,o măgăoaie mare(cu ocazia aceasta am aflat că măgăoaiele pot fi şi mici,) a-nceput să zică:
-Mi-e frig! Mi-e frig!
El:
Nu te dai jos să te-ncălzeşti?
-Păi,'ce nu.Mi-e frică de câinii tăi."-s.a.m.d.
Acest motiv folcloric, este  celebru, regasindu-se în multe din basmele româneşti şi universale.Chiar şi Ion Creangă, i-a acordat toată atenţia, repovestindu-l în "Povestea lui Harap Alb," dar în poveste, măgăoaia căpăta statutul unui personaj fantastic bine definit, cu numele de Gerilă:
"Mai merge el cât mai merge şi când  la poalele unui codru,numai iacă ce vede o dihanie de om care se pârpălea pe lângă un foc de douăzeci şi patru de stânjeni de lemne,şi tot atunci striga, cât îi luă gura, că moare de frig."
Într-un alt basm,-"Trifon Hăbăucul"- prostănacul de Trifon, scapă un şarpe dintr-un stog de paie, căruia el însuşi îi dăduse foc.Este vorba de acelaşi lucru.Şi ca mintea cititorului cât şi a exegetului, să se încurce în labirintul mitologiei, în "Fratele cel rufos al lui Scaraoschi", sluga diavolului, stă lângă nişte cazane mari, în care fierb mai marii săi de pe vremea când eroul era un simplu oştean la împărăţie. Datoria să este să încingă focul, ca superiorii lui să fiarbă, sau să ardă cât mai bine.Toate sunt bune, numai că  scena apare redată de două ori în Vechiul Testament, când Moise merge cu oile la muntele lui Dumnezeu,- Horeb, şi se întâlneşte acolo, cu Divinitatea:
"Îngerul Domnului, i s-a arătat într-o flacără de foc, care ieşea din mijlocul unui rug.Moise s-a uitat; şi iată că rugul era tot un foc, şi rugul nu se mistuia de loc."
Măgăoaia din basm, este imaginea solară a lui Dumnezeu, care îi vorbeşte lui Moise din mijlocul rugului de flacări.Este Şarpele scăpat din flacări de către Ion Hăbăucul.Sunt şefii ierarhici ai fratelui rufos al lui Scaraoţchi, unde Dumnezeu este văzut ca o trinitate, dar şi ca un Dumnezeu al razboilui.Se mai întâmplă în cadrul basmului, ceva uluitor, care nu a fost explicat de exegeză, acelaşi lucru ca şi în cazul lui Polyfem: Măgăoaia este orbită de Ionel cu fripturica lui, tot aşa cum ciclopul este orbit de către Ulise, după ce a fost îmbătat.Secvenţa orbirii, apare şi la Petre Dulfu, în Isprăvile lui Păcală, atunci când Păcală este trimis de către popa cel hapsân la Moara Dracilor, să macine nişte saci cu... cenuşă.În alte basme, -ca Scufiţa Roşie, spre exemplu, - locul orbirii este luat de îmbătrânirea lupului.Numai că această îmbătrânire nu este înfăţişată ca în Odiseea, când Atena îl ajută  pe Ulise să nu fie recunoscut de către familia şa şi mai ales de către peţitori.Alegoria din Odiseea, este înlocuită cu alta mult mai sofisticată în Scufiţa Roşie,aici avem de-a face cu o alegorie de mişcare,-dacă putem să spunem aşa ceva,-lupul mâncând-o pe bunică şi imbrăcându-se cu hainele acesteia.Orbirea lui Polyfem, a Măgăoaiei, mâncarea bunicii de către lup şi substituirea acesteia de către lup, toate acestea au o singură explicaţie. Este vorba de Cel vechi de zile,-numele lui Dumnezeu.Dar în afară de asta mai există un model arhetipal.Polyfem şi Măgăoaia orbesc, pentru că iarna, soarele nu mai încălzeşte cu aceeaşi putere pământul.Nu este vorba de eclipsă, pentru că eclipsa nu ocupă decât o secvenţă insignifiantă de timp. Lupul solar,-Lykios, -o mănâncă pe zeiţa Fecioară adică intra în zodia ei(care este la sfârşitul lui august şi începutul lunii septembrie)-în basm zeiţa Fecioară este Scufiţa Roşie-după care se succed următoarele întâmplări:
Soarele este împuşcat de vânător (ori vânătorul are costumul verde, care sugerează natura renascanda), iar Scufiţa va ieşi teafără din burta lupului, transformandu-se prin învierea sa în primăvară care va succede anotimpul iernii şi al morţii vegetative.Într-o parte, Polyfem  şi Măgăoaia orbesc, într-alta, Scufiţa Roşie este înghiţită.Interpretarea este însă aceeaşi.

[Vasilisia Lazăr]

Felicitări, domnule Vanghele, pentru aceste scrieri! Inedite şi interesante interpretări ale basmelor.

[Sofia Sincă]

Foarte interesante constatări! De fapt totul se trage din Cartea Cărţilor: Biblia.

Dar pentru a verifica este o muncă titanică.

Felicitări pentru efortul dăruit literaturii, basmului popular în special.

Cu preţuire, Sofy!