Dreptul la vis

[Mariana Suciu]

  E linişte. Singură inima păşeşte printre spaţii goale de cuvinte. E frig. De ce tace? Visează. Şi în vis îşi aminteşte. Cine e. Nu vrea să uite. Şi ecoul paşilor săi pătrunde în toate ungherele fiinţei tale. Te învaţă să te redescoperi şi în nesfârşita ei căutare te străpunge cu durerea viselor pierdute. Ea nu uită şi nu iartă. Îţi oglindeşti privirea în amintirea anilor care au trecut şi parcă toată durerea lumii răzbate din surâsul tău. Şi atunci trebuie să accepţi. Că uneori ţi-ai închis inima şi ţi-ai călcat visele în picioare. Că deciziile tale dictate de raţiune te-au făcut să te simţi mulţumit pentru un moment, dar nu te-au făcut niciodată mai fericit. Uneori trebuie să o iei de la început şi poate să îţi reevaluezi toate priorităţile de până atunci. Şi să îţi aminteşti. Că în viaţă nu este îndeajuns să visezi, dar că totul porneşte de acolo. Şi că uneori trebuie să îi dai inimii ceea ce îi aparţine. Dreptul de a visa...iar ţie...poate...şansa de a fi fericit.

[Sofia Sincă]

Ei... un gând de jurnal. E prea scurt pentru a se  considera una bucată de proză, fie ea şi scurtă, iar pentru un eseu, deasemenea. Astea sunt fulguraţii de pus undeva într-un document al tău, folositoare şi ele cândva. Eu credeam că este vreo continuare la prima postare de proză.

Curaj pentru alcătuirea a ceva mai amplu... o mică proză, dar care să aibă în ea, pe lângă meditaţie şi descriere, şi ceva acţiune.

Am citit cu plăcere, Sofy!

[Chris]

Da, frumos şi aici, câteva rânduri despre importanţa viselor şi a inimii.

Şi în vis îşi aminteşte. Cine e. - cred că este mai corect: Şi în vis îşi aminteşte cine e.

Subscriu la ceea ce s-a spus mai sus :))