Dulce-amar X

[Sofia Sincă]

Tudor se întorsese acasă cu inima îngheţată şi goală pentru familie. Era conştient că greşeşte, dar se simţea vinovat doar faţă de copii. "Anca e în avantaj în comparaţie cu Eva, cea care a fost şi va fi întotdeauna prima în sufletul meu’’. În căsnicie erau soţi ce trăiau în doi şi separat. Fiecare suporta dezastrul din inimă în felul său, conştient de puterea proprie în cunoaşterea sinelui.
Anca nu-l întrebă unde a fost cinci zile, deşi-l simţea învăluit într-un parfum străin faţă de al ei. Era aproape sigură că e al Evei. Înghiţi motivul: aplicaţii.
Nu şi domnul Cristescu, tatăl care-l abordă cu francheţe şi reproş:
- Tudor, eu ştiu că tu nu ai fost în aplicaţie.
- De unde ştii, tată?
- M-am întâlnit cu un coleg de-al tău, în oraş şi m-a întrebat cum te mai simţi. Ştia că eşti în concediu medical.
- Bine tată... aşa o fi, răspunse Tudor cu inima strânsă. Te rog, pentru liniştea familiei nu le spune femeilor din această casă.
- Nu le spun. Pentru ele, nu pentru tine.
- E bine şi aşa, răspunse mulţumit Tudor de rezolvarea situaţiei, fiindu-i indiferent modul, amintindu-şi, că scopul scuză mijloacele.
De altfel, nu se temea de vreo scenă urâtă din partea Ancăi. Se putea urni vreo avalanşă din partea mamei, mai degrabă.
Anca se externase din spital cu Tom, înainte plecării lui în aventură cu vreo cinci zile. Micuţa fiinţă nevinovată punea probleme de sănătate tot mai mari. Medicii români, craioveni, nu se mai confruntaseră cu un asemenea caz şi nu-i dădeau şanse de supravieţuire. Avea o malformaţie la inimă, cursul bolii fiind ireversibil. Era necesară o intervenţie chirurgicală complicată, greu de efectuat în spitalele româneşti. În literatura de specialitate nu se cunoştea un asemenea caz. Şi apoi, anestezia pentru liliputani era o problemă. Andrei, în schimb creştea frumos şi normal, prea frumos şi prea normal, parcă şi în detrimentul lui Tom, care nu luase în greutate nici un gram.
Anca întrerupsese serviciul. Ţinură şi concediile medicale până la un moment dat, dar la prima restructurare fusese mutată asistentă medicală la ţară, într-o localitate la vreo patruzeci de km, faţă de Craiova. Practic ar fi fost imposibil să facă această navetă, oricât de mult ar fi ajutat-o soacra ei în creşterea copiilor. Doamna Cristescu, mama, se implica foarte mult, dădea ordine în stânga şi în dreapta, dar de cele mai multe ori, tot ea le şi executa. Anca era docilă, muncitoare şi tăcută, dar nu avea decât două mâini, iar într-o familie ca a lor era treabă multă.
În relaţia cu soţul ei, Anca se mulţumea cu ceea ce-i oferea acesta, adică foarte puţin, chiar dacă emana doar bunătate şi căldură. Visul ei era împlinit, iar acum suporta consecinţele unei căsnicii forţate. De altfel, ei dormeau separat. Ea cu gemenii, el într-o altă cameră. Doar trebuia să fie odihnit, el avea serviciu...
Pe la începutul lui mai, al lui '88, pe la miezul nopţii, Anca fugi cu Tom în braţe în camera lui Tudor. Îl trezi speriată, panicată:
- Tudor... Tudor... Tom nu mai mişcă.
- Cum nu mai mişcă? întrebă Tudor rătutit, trezit brusc cu asemenea veste.
Aprinse repede lumina şi se aşeză lângă micuţul pe care Anca-l aşeză în patul tatălui. Mica păpuşă era inertă, albită mult la faţă. Tudor îi ridică o mânuţă, îi dădu drumul şi se uită perplex după ea cum cade ca un obiect. Fugi la telefon şi dădu apel la salvare, după care alertă restul familiei.
În scurt timp sosi salvarea, un medic şi o asistentă, consultară cu grijă mica fiinţă încă moale şi călduţă, dar constatară că viaţa a părăsit-o. Micuţul Tom plecase de vreo oră de fapt, în lumea de pitici a îngerilor. Viaţa a fost scurtă şi grea pentru el. A trăit doar nouă luni.
Anca amuţise, în adevăratul sens al cuvântului. Dimineaţa o prinse tot cu micuţul în braţe. Abia reuşi doamna Cristescu să o lămurească că trebuie îmbrăcat frumos şi pus într-un sicriu... Sicriu?... Bine zis unei cutioare ca şi cutia Pandorei. Îl înmormântară în cavoul familiei, într-o zi de mai, cu soare şi parfum de tei, ce umplea inimi de un dor nelămurit. Bolta de trandafiri din faţa cavoului înfloriţi, anume pentru el dădea locului sinistru un farmec de basm. Înmormântarea se petrecu fără fast, aşa cum de fapt a venit pe lume, Tom Degeţel.
Trauma sufletească a celor din casă, în special pentru Anca a fost uriaşă. Simţi că o părăsesc energia şi determinarea de a trăi, simţi acest dezastru ca o pedeapsă pentru sufletul ei. Nimic nu este mai tragic pentru o mamă decât să asiste neputincioasă la chinurile fiului său, apoi la înmormântarea lui. Un singur gând îi mai îndulcea existenţa: era gravidă în trei luni, tot fără ştirea lui Tudor. "Poate îmi dă Dumnezeu tot doi, chiar dacă sunt pitici’’. Sentimentul de a lupta şi motorul luptei pentru ea era iubirea şi supunerea. Îşi mângâia burta în taină cu câte un nod în gât şi indiferent cât de mult înghiţea, nodul nu se urnea nici în sus, nici în jos.
Tudor se învineţi pe dinăuntru la aflarea veştii, de fapt de la mama lui, care observă că Anca se rotunji în şolduri, curând după plecarea lui Tom. Să se fi îngrăşat, nu avea de unde, deoarece mânca foarte puţin. În ticăloşia minţii lui, după ce Tom îi părăsi se strecură o doză de rău, ce se opunea raţiunii. Gândea că a sosit clipa divorţului. Avea să o lase pe Anca în casă cu mama lui, renunţa la orice, avea să o ajute în creşterea copilului şi se va muta la Piteşti, unde se simţea împlinit. Visa noaptea la parfumul Evei, îi mângâia pielea catifelată, timp în care sângele îl invada năvalnic din cap până în picioare. Simţea o centură cum îi strângea capul să nu se destrame de dor. Vestea venirii unui alt copil, posibil alţi copii îl dezarmă total. "Sunt blestemat să-mi petrec viaţa între Craiova şi Piteşti, să nu am niciodată fericire deplină. De ce Doamne? De ce?’’.
Şi continuă escapadele înspre Piteşti, cu sau fără ştirea celor din casă, dar cu tupeu. Renunţaseră toţi să-i mai facă morală, îl acceptau aşa cum era, inclusiv Eva.
Într-o clipă de tandreţe îi reproşă cu răsfăţ în glas, cu o candoare copilărească:
- Ce cauţi... hâm? Ce cauţi, om însurat, cu copii, la mine?
- Cu un copil Eva, cu unul. Tom a murit.
- Doamne fereşte! Exclamă înfiorată Eva, la o altă veste bulversantă. Cum adică... a murit?
În câteva cuvinte Tudor îi explică viaţa lui Tom, malformaţia cu care s-a născut şi văzu regretul sincer în privirea ei.
- Doamne ce rău îmi pare... pentru fiinţa aceea nevinovată... Şi tu, ai trecut prin asta... şi eu nu am ştiut nimic.
- Nici o problemă. Anca e gravidă din nou, tună sarcastic, Tudor.
De data această Eva se înroşi la faţă precum purpura, se ridică de lângă el şi ieşi din cameră. Sufletul ei nobil pătruns de idei neprihănite legate de iubitul ei, credea că Tudor nu se mai culca cu Anca. Bine... bine... s-a întâmplat, femeia a născut, stau împreună pentru copii, dar el a revenit la ea... Cel mai greu suporta această duplicitate.
Tudor se ridică şi el brusc, se duse după ea şi o luă de umeri, fără putinţa de a se desprinde.
- Spune un cuvânt şi divorţez, mâine.
- Eu? De ce să-ţi spun eu? Faci cum crezi, Tudor. Eu nu pot lipsi copiii de tatăl lor, cu bună ştiinţă.
- Atunci mă accepţi aşa cum sunt, vorbi Tudor mai hotărât ca oricând. La tine nu pot şi nu vreau să renunţ.
- Se pare că nu am de ales.
Astfel se stabili statutul relaţie lor pentru multă vreme de atunci încolo. În mod tacit, Tudor venea atunci când putea, intra cu cheie, fie şi în trecere. Îi lăsa ceva în frigider sau o floare şi un bilet pe masă, din care nu lipsea "te iubesc’’.
Pe la terminarea verii, mai precis la sfârşitul lui august sosiră şi băieţii de la Arad. Tunşi scurt, adică pe chelie şi cu ciupituri pe piele, de la râia de care abia scăpaseră. În cartier erau un fel de vedete, printre cei de seamă lor şi nu numai. Toţi doreau informaţii cum se putea trece frontiera, făceau scenarii din cele mai năstruşnice, încât fiecare putea face foarte simplu acest lucru, doar trebuia să încerce.
- Teoretic mă... teoretic, le spunea Tibi mai comunicativ, decât Roberto. Practic e mult mai dificil.
Contrar aşteptărilor, Aurora se purtă tandru şi afectuoasă faţă de fiul ei şi chiar faţă de Roberto, încât Tibi o întrebă pe Eva:
- Ce-o fi păţit mama? Mă aşteptam să-mi scoată cel puţin un ochi, să-mi rupă o ureche sau un dinte... Dar nimic... Ce-o fi cu ea, tanti Eva?
- Ei... se mai schimbă omul, Tibi. Şi apoi o mamă, tot mamă rămâne. Ai auzit Roberto? E valabil şi pentru tine. Sper că te-ai învăţat... că v-aţi învăţat minte, acum.
- Da, mama... Acum ştiu ce am de făcut. Am învăţat în lagăr.
- Adică! Ce vrei să spui? întrebă Eva destul de circumspectă.
- A... nimic, mama. Să dau din nou examen la facultate pe locurile rămase. Hai Tibi, o luăm de la capăt, cu anul I.
Şi o luară, dar la subingineri de data aceasta, că doar acolo rămăseseră locuri. Examenul pentru ei fusese floare la ureche pe lângă examenele de sesiune, pe care le trecură cu note dintre cele mai mari. Deveniră colegi, cu încă un tânăr din blocul de vizavi, Horea, din familie cu religie baptistă. Tatăl lui Horea avea Dacie, fiul permis de conducere şi lăsa cu uşurinţă maşina, pe mâna acestuia. Astfel băieţii se bucurau împreună de plimbări, cu sau fără fete. Cu reangajarea nu erau probleme. Întreprinderea de unde plecaseră era obligată să-i reangajeze. Doar vechiul supliciu rămase valabil, acela de a răspunde tirurilor de întrebări ale colegilor, de a da explicaţii. Acum bravura era şi mai mare. Trecerea frauduloasă a graniţei... Şi datorită faptul că mama lui Roberto era cunoscută ca o bună contabilă, fu nevoită să înfrunte şi "judecata’’ secretarei de partid, în cabinetul ei, în faţa membrilor B.O.B. Nu ştiuse să-şi educe fiul în spiritul revoluţionar al comunismului, nu respecta măreţele realizări ale lui, renegase convingerile comuniste, visa luxul şi desfrâul capitalist al occidentalilor... "Dar partidul va avea grijă să-l îndrepte pe calea cea bună, tovarăşa Arvat".
Roberto îşi continuă prietenia cu iubita lui languroasă Claudia, mai prinsă, mai îndrăgostită de el, decât oricând.
În timpul liber, băieţii, trei acum, dacă nu erau plecaţi cu maşina îi găseai în garajul familiei Savu, părinţii lui Horea, şurubărind. Le intrase în cap ideea de a asambla din piese , una, două motociclete. Odată planul pus la punct se apucară de treabă. Începură să caute pe la fier vechi sau să cumpere piesele corespunzătoare intenţiei lor.
- Ce tot faceţi pe la garajul domnului Savu, Roberto? încercă să afle câte ceva, Eva.
- Nimic, mama, răspunse acesta evaziv.
- Cum nimic? Atunci pentru ce stai acolo ore întregi?
- Ei bine, o să ne facem, Tibi şi cu mine, câte o motocicletă şi ne vom plimba cu ea. O să-i pun ataş şi te voi plimba şi pe tine. Te duc la mare... Vrei? Spuse băiatul, zâmbind cu dragoste către bună lui mamă.
- Da... vă faceţi motocicletă... cu ce bani? întrebă cârcotaşă, Eva. Şi apoi ca să poţi pleca cu ea va trebui să o înscri în circulaţie.
- Nu-ţi face griji, mama. Ne vom ocupa noi de tot.
Gândul Evei era chiar foarte îngrijorat, deloc liniştit. Dorea să depisteze, eventual să stopeze o nouă tentativă de evadare. În cazul în care ar fi fost prins din nou, detenţia ar fi fost de doi ani, de această dată.

B.O.B. - Biroul organizaţiei de bază, un instrument foarte important al partidului comunist. (explicaţia este pentru cei mai tineri)

Va urma

[Emil Dumitru]

Un capitol( sau un pas), după umila mea părere, de trecere spre viitoarele.  Trebuie pregătit terenul pentru... acţiune, nu? În rest, mi-a plăcut şi aştept ,,aventurile'' lui Tudor. 

Mici  scăpări: naveta(ă), Pe la începutui lui mai, consultă cu grijă mică fiinţă Îşi mângâia burtă în taină.

Cu prietenie,

[Sofia Sincă]

Mulţumesc mult dragul meu prieten, Emil pentru atenţia care o acorzi textelor mele.

Am corectat.

Cu afecţiune, Sofy!

[Corina Militaru]

Citit cu aceeasi placere si curiozitate. 

Sunt cateva mici scapari( graba cred).

Ce-o fi păţi mama?- patit

un medic şi o asistentă, consultă cu grijă mica fiinţă încă moale şi călduţă- consultara, zic eu.

Astept cu nerabdare continuarea.

Cu prietenie,

[Sofia Sincă]

Mulţumesc Corina! Am modificat. Desigur, aşa este corect cum ai spus tu. Vezi tu, la aşa texte lungi, mereu se găseşte câte ceva. Am încredere că dacă ai citit atentă, nu mai sunt.

Cu afecţiunje, Sofy!

Corina Militaru a spus :

Citit cu aceeasi placere si curiozitate. 

Sunt cateva mici scapari( graba cred).

Ce-o fi păţi mama?- patit

un medic şi o asistentă, consultă cu grijă mica fiinţă încă moale şi călduţă- consultara, zic eu.

Astept cu nerabdare continuarea.

Cu prietenie,

[Ada Nemescu]

Am recitit cu interes o povestire scrisă cu pricepere, cu o fascinantă imaginație, în ritm suficient de alert încât să nu devină plicticoasă... destine atât de veridice, de proaspete, după atâtția ani... te felicit Sofy, cu drag, aDa