Pastila nu trebuie înghiţită!

[Suzana Deac]

     Ieri ne-a invadat biroul un nou programator de suflete. Şeful ne-a interzis nesupunerea, ameninţându-ne cu concedierea fără preaviz şi noi, trecuţi de o anumită vârstă, astfel, vom fi marginalizaţi înafara oraşului, a comunităţii, a naturii, efectiv ne vom trezi pe marginea prăpastiei, care este înfricoşătoare, aflându-se între două lumi, una existentă şi alta, despre care doar se presupune că ar fi.

     Toţi eram timoraţi, pe de o parte, de cunostinţele noastre lacunare în materie de informatică, dar dacă luăm per ansamblu, lacunare în orice domeniu, în unele eram chiar “delete”, ne uitam înspăimântaţi unii la alţii şi ne întrebam din priviri, altfel nu aveam voie: ce se va întâmpla cu noi? Dacă ne dovedim născuţi precoce? Veniţi pe lume cu picioarele înainte? Dacă se constată că ne-am maturizat înainte de vreme, forţaţi de împrejurări? Dacă se descoperă la ecograf că am o cistită netratată sau chiar anexită? Îmi va zice programatorul că nu pot face copii?! Gresit domnule suspus, copii am făcut la vremea mea, încă doi şi integri amândoi!

     Dacă ne va întreba tabla înmulţirii şi eu n-o voi şti doar clasic, din capul meu, dacă îmi cere să mă înregistrez audio şi eu numai vizual am exersat? Sau poate mă întreabă ce coeficient de inteligenţă am? Dacă voi zice prea puţin, mă aruncă în instituţii sociale, iar dacă îi voi zice pe cel real, mă va obliga să elaborez proiecte structurale pentru absorbţie de fonduri europene. Dacă îmi propune să fiu mamă - surogat? Eu voi fi nevoită să refuz sau să accept? Dacă îmi dă doi câini să-i cresc la bloc şi dacă refuz, mă va cataloga lipsită de sentimente comunitare, dar dacă îmi cere să sintetizez într-o singură propoziţie tot ce am făcut pentru oameni?!

     A sosit noul programator de suflete, iar noi nu mai aveam vreme să respirăm normal. Ne-a dat câte un număr şi câte o iniţială. Numărul primit nu corespundea nici cu vârsta, nici cu greutatea corpului sau a creierului, nu ca aş şti şi pe aceasta, dar totuşi deduc, că nu e departe de cea optimă, nu corespundea nici cu numărul anilor în care m-am simţit abandonată, oare chiar ce reprezintă acest număr impersonal?

     Numărul dorinţelor împlinite sau al celor neîmplinite? E foarte greu de ghicit, dar poate că nu asta se urmăreşte. Am primit pe lângă un număr incognito, şi o iniţială, dar nu ştiu ce să fac cu ea? Să public sub acest nume, dacă voi vrea să devin scriitor? Poate e iniţiala sortitului cu care aş putea fi fericită că iniţiala celui, cu care am devenit nefericită, o ştiu… poate vreau să cunosc prea mult şi coeficientul meu de inteligenţă nu e sortit să spargă toate parolele. Tragedie intrapersonală.

     Programatorul de suflete ne-a aşezat într-un rând aleatoriu. Am rămas toţi dezarmaţi. Cum? Nu există niciun criteriu? Dar acest fapt este revoltător! Nu contează crezul uman, nici cel politic? Nu se ia în considerare câţi bani am? Nici câţi am risipit, dar câţi am dat la săraci, nici acela nu contează? Nu, că dacă am dat prea mulţi înseamnă că am fost corupţi, dar cu un firicel de conştiinţă, cum dai muştele pe alţii, ori dacă am dat prea puţini, nu trage la cântar oricum.

     Ne-a cerut să ne întoarcem către scenă, unde trona el la un pupitru de comandă. Ne-a rugat să ne îndepărtăm unul de celălalt la o distanţă cuvenită, nu prea aproape să nu avem ocazia să fim intimi, dar nici prea departe să uităm unul de celălalt şi să ne lăsăm să ne absoarbă peisajul. Ne-am îndepărtat de unii şi ne-am apropiat de alţii.

A început instrucţia:

Lecţia Nr.1. Ori de câte ori voi apăsa pe un beculeţ galben, dvs aveţi sarcina să jucaţi rolul unui fenomen din natură, care are culoarea galbenă, un fel de pantomimă. Producţiile cele mai potrivite vor fi cotate cel mai bine. Nu vi se comunică rezultatele decât la sfârşitul probelor.

Mă uitam în jur, vedeam că una se îmbrăca în petale de păpădie, o floare nevinovată a copilăriei, altul se transpunea în soare şi se apleca asupra unei mări de necuprins, dar el tot încerca s-o cuprindă, una s-a deghizat indiancă şi şi-a pus un batic galben de camuflaj peste faţă, să nu se vadă semnele prevestitoare de luptă, dar ochii îşi trăiau viaţa independent. Ce să fiu, mă întrebam, ce aş putea fi înafara de ce sunt? Brusc m-am ascuns într-un spic de grâu, mă pricepeam la ascuns şi savuram mângâierea vântului din sud- est, nimeni nu ştia de ce zâmbesc.

 

Lecţia Nr.2. Ori de câte ori voi apăsa pe butonul verde, trebuie să vă prefaceţi într-un rod al naturii. Unul s-a făcut frunză şi s-a cocoţat pe cornişă, parcă era vrejul de fasole. Altul a îmbrăcat un costum de trestie şi oferea oricărui vizitator un pumn de zahăr, un coleg, care a citit mult SF, s-a vopsit în extraterestru să ne speriem de el, fiind o arătare extrauterină. Eu m-am preschimbat într-un simplu pepene, aveam silueta necesară, iar sufletul meu aprins era bine ascuns în profunzime.

 

Lectia Nr.3. Ori de câte ori voi apăsa pe butonul albastru, încercaţi să fiţi câte un animal de culoarea albastră! Ne uitam dezorientaţi unul la altul, cine a mai auzit aşa ceva, animal albastru! Entuziasmul umbla somnambul printre noi, pe cărări rătăcite, căutam în poveşti cunoscute şi necunoscute, pe internetul creierului, să descoperim animale albastre. Unul s-a făcut peşte oceanic cu colţi fioroşi, altul a devenit zmeu transcedental, eu mă prefăceam într-o libelulă străvezie în lumina albastră a amurgului, săream de pe o planetă pe alta şi împrăştiam stele căzătoare în jurul meu, din cele culese din Ploaia  Perseidelor.

 

Lectia Nr.4. şi ultima. Ori de câte ori voi apăsa pe un buton roşu trebuie să mimaţi un sentiment, o emoţie, în aşa fel încât să nu le recunoască nimeni dintre colegii dvs. Toţi stăteau pe gânduri ce să facă să fie mai greu de ghicit…unu cânta o serenadă sub balcon, toţi au ştiut, că e Romeo, cel îndrăgostit, altul ştergea lacrimile mamei, era rolul băiatului rătăcitor, cineva ridica un copil către cer şi sugera sentimentul de mândrie al părintelui, toate au fost ghicite pe rând. Eu m-am făcut o mică buburuză, care se căţăra pe firul ierbii, tot mai sus, pănă în vârf, unde am început să mă leagăn tot mai tare, să oscilez şi să ating marginile lumii, ştiam că pot să cad, dar mă ţineam strâns de crenguţa firavă şi nimeni nu a ghicit, că eram: ultima şansă!

 

     După un sfert de oră s-a deliberat, punctajul maxim se acordă lui 61A si 59S! Aplauze. Felicitări. Ca premiu, se oferă o pastilă mică, roşie, pastila fericirii. Ooooo! strigau toţi impresionaţi.

-Fe-ri-ci-re! Fe-ri-ci-re! aclamau colegii de birou şi aşteptau extaziaţi, ca cei doi nominalizaţi să înghită pastila fericirii!

-Nu, am strigat către 61 A, că eu eram 59S. NU! Pastila nu trebuie înghiţită!

Fericirea noastră nu stă într-o pastilă!

-De acord, a zis 61 A. Fericirea trebuie înfăptuită şi atunci durează mai mult decât efectul oricărei pastile!

-Şi va fi o stare naturală! – a mai completat 59S, care eram eu.

     Toţi i-au aplaudat şi i-au îmbrăţişat, erau de acord, au realizat că fericirea poate fi mai accesibilă decât orice închipuire.

Programul a eşuat, nu şi-a atins scopul final. Programatorul de suflete a fost destituit. Iar de atunci nimeni nu a mai perturbat liniştea biroului scufundat într-o muncă măruntă, dar utilă.

[Vasilisia Lazăr]

Am transferat toate textele de proză în Colecția de proză.

Vă mai așteptăm cu postări!

Drag,

[Suzana Deac]

Multumesc pentru transfer. Am sa mai postez cat de repede pot. O zi frumoasa!

[Ion Lazăr da Coza]

Nu prea ești hotărâtă cum să folosești punctele de suspensie.

O poveste SF, bine scrisă.

da Coza

[Suzana Deac]

Multumesc, domnule Mony, pentru impresii!

Intr-un sens mai larg, filozofic, toti facem parte din natura, zic eu, chiar si oamenii. Iar culoarea extraterestrilor, pana la proba contrarie, poate fi variabila:)

[Suzana Deac]

Da Coza, mersi mult pentru parerea pozitiva.

Punctele de suspensie au fost suspendate :)