Cei care au câțiva ani de căsnicie în spate, sigur au trecut prin următoarea situație: pe nepusă masă și în zi de sărbătoare, vine într-o vizită matinală, când de-abia ai sorbit o dată din cafea, soacra (mama băiatului). Casa e cu fundul în sus – în bucătărie șade vesela nespălată de trei zile, în sufragerie stau scaunele în dezordine desăvârșită, sutienul e pe clanța dormitorului, iar cada… Momentul e stânjenitor pentru toți! Nora gândește: „Calitatea mea de gospodină e pe veci compromisă!”. „Puișorul mamii” zice-n gând: „Știi… Ea e hărnicuță, dar e weekend… Și-a permis și ea să lenevească olecuță…” Soacra doar mustăcește, spionând în continuare pe sub gene. Servită cu o cafea în care au fost puse două picături de rom – „Numai două!” insistă soacra, de ochii lumii –, fruntea „cerberului” se mai descrețește: „Mda… face cafeaua așa cum am învățat-o eu!” și de aici atmosfera, oscilând, se mai încălzește.
De fațadă și pregătită pentru a primi vizite, și conștiința noastră arată impecabil. Dar dacă vine „soacra” inopinat, va găsi pânze de păianjeni, praf pe dulap, chiuveta soioasă etc. O astfel de „soacră” este rondelistul Ionel Mony CONSTANTIN, care, prin cartea sa digitală INEFABILA TRANZIȚIE, ne invită la o scurtă introspecție, făcându-ne să privim în debaraua proprie… Noroc și de el, și de noi că punem puțin rom în cafea și totul se termină, bine mersi, balcanic.
Cuvinte cheie :
Sunt încântat că avem această carte în BIBLIOTECA DIGITALĂ!
Rondelurile poetului Ionel Mony Constantin sunt acide, romantice, ludice, nostalgice ș.a.m.d., făcându-ne să trăim stări diferite!
Le-am citit, le-am recitit, le voi reciti întotdeauna cu plăcere!
Mulțumim IMC!
Mulțumesc albinuțelor!
Domnule Constantin, nu am suficiente superlative pentru demersul dumneavoastră literar și nu numai. Dincolo de:
- talentul nemăsurat de a îmbrăca idei în vers;
- capacitatea de a surprinde esența tabloului social, politic, cultural, economic etc.;
- umorul fin - parte intrinsecă, uneori autopersiflant
transpare spiritul unui adevarat intelectual lucid, viu, patriot, format la școala valorilor de altădată. Toată aprecierea și tot respectul!
Echipei care a ostenit , laude !
Rondeluri pe care le-am citit cu plăcere, o foarte frumoasă prezentare. Felicitări autorului precum şi celor care au realizat acest proiect! :))
Această carte este exact ceea ce ne lipsea din bibliotecă: rondeluri. Şi mai ales scrise în caracterul umoristico-satiric al lui Ionel Mony Constantin.
Descrierea care prezintă cartea se potriveşte mănuşă cârcotaşului autor, de altfel adorat de noi.
Cu felicitări autorului şi recomandare pentru lectură beneficiarilor site-ului!
Sofy
Intotdeauna am avut strângeri de inimă privind valoarea reală a scrierilor mele.
Nu fac această afirmaţie acum la lansarea volumaşului meu virtual, nici din dorinţa de a epata, nici pentru a obţine elogii suplimentare. Nici dintr-o falsă modestie, pur şi simplu pentru că mă întreb dacă mă pot considera cu adevărat scriitor.
Luat in ansamblu în cei câţiva ani "literari" de când "bântui" în spaţiul virtual, aş putea crede că da, dacă mă iau după comentariile primite. Adevărul, bănuiesc că este undeva la mijloc.
Acum însă este momentul să mă declar mulţumit şi fericit.
Şi înainte de toate să adresez mulţumiri, tuturor celor care au "robotit" la implinirea cărţii mele.
În primul rând soţilor da Coza, Lisia şi Ion, minunaţi oameni de bine şi exigenţi manageri de site, cei care au şi propus editarea.
Mulţumiri şi pentru tehnoredactarea făcută de distinsa doamna Gina Zaharia cât şi pentru efortul tuturor albinuţelor.
Sper să ofer tuturor cititorilor mei o lectură plăcută
A bon entendeur, salut!
Mulţumiri Augusta, căreia ca supliment îi mai ofer o maximă latină, "per aspera ad astra".
Mulţumesc Lisia pentru zglobia prezentare făcută, celui pe care, odinioară, la începuturile tale poetice i-ai făcut onoarea să îl consideri "mentorul " tău.
Mulţumesc doamna Sofy. Citându- l pe Shakespare am să spun şi eu:
All's Well That Ends Well-Totul e bine când se termină cu bine !
Last but not least,
la această rundă de mulţumiri, cu o dedicaţie specială, pentru permanenta susţinere nemeritat de elogioasă a subsemnatului, o dedic cu recunoştinţă doamnei Gabriela Grădinariu. Citind tot ce spune despre mine,treptat am început să cred şi eu că este adevărat, cu toate că, recunosc cu "modestie", bănuiam de multă vreme :))
Nu doresc să creadă nimeni că îl ignor pe Ion Lazăr da Coza, pe care îl suspectez că şi acum când scriu aceste rânduri, mă verifică "la cratimă",voiam să spun la sânge, dacă nu am uitat cumva să las un "blanc".
Artist al rondelurilor, domnul Ionel Mony Constantin, imbraca idei valoroase in versuri savuroase, pregatindu-ne adeseori cate o supriza bine plasata.
Felicit autorul pentru acest volum minunat si de asemeni, admir efortul celor care au dus greul in realizarea acestui proiect.
Succes in continuare, domnule Mony!
Cu pretuire,
Mulţumiri doamna Corina,
Ştiu că vă creez probleme atunci când doriţi să mă lăudaţi, pentru că nu ştiţi unde să mă găsiţi la proză sau la poezie :)
ION LAZĂR da COZA - scriitor
VASILISIA LAZĂR - poetă, Director Revista Eminesciana, membră UZPR
ADMINISTRATORI-EDITORI
SOFIA SINCĂ - prozatoare
GABRIELA RAUCĂ (redactor promovare media) - poetă, redactor Radio ProDiaspora, redactor Revista Eminesciana, membră UZPR
ADA NEMESCU - poetă, artist plastic, redactor Revista Astralis și Revista Agora ARTELOR
CARMEN POPESCU (redactor promovare media) - scriitoare, redactor Radio Vocativ, redactor Revista Armonii Culturale, membră UZPR
AUGUSTA COSTIN (CHRIS) - prozatoare
MIHAELA POPA - poetă
BOLACHE ALEXANDRU - poet
MIHAI KATIN - poet
GRIG SALVAN - prozator, cantautor
Fiecare postare trebuie făcută în spaţiile special constituite pentru genurile literar/artistice stabilite. Postarea în alte locuri decât cele stabilite de regulile site-ului, atrage eliminarea postării de către membrii administraţiei, fără atenţionarea autorului! De exemplu, un eseu postat în spațiul prozei va fi șters. Pentru cele mai frecventate genuri, reamintim locațiile unde trebuie postate. Pentru a posta:
1. POEZIE, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!
2. PROZĂ, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!
3. ESEU, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!
4. FOTOGRAFII, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!
5. VIDEOCLIPURI, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!
Toate acestea le puteți accesa și din bara de sus a site-ului. Este admisă doar o postare pe zi, pentru fiecare secțiune, creație proprie. Folosirea diacriticelor este obligatorie.
Pentru cei care doresc să susțină acest site, DONAȚII la:
RO45CECEB00008RON1057488
titular cont: LAZAR VASILISIA
(CEC Bank)
*
Pentru anul trecut au donat:
Gabriela Raucă - 400 Euro
Monica Pester - 600 Lei
Nuța Crăciun - 220 Lei
Maria Chindea - 300 Lei
Tudor Cicu - 300 Lei
Elisabeta Drăghici - 200 Lei
***
***
Pentru anul în curs au donat:
Maria Chindea - 200 Lei
Monica Pester - 600 Lei
Tudor Cicu - 300 Lei
© 2025 Created by Ion Lazăr da Coza.
Oferit de
Embleme | Raportare eroare | Termeni de utilizare a serviciilor