Dulce-amar IV

[Sofia Sincă]

Abia după plecarea Timeei a înţeles Eva cât de puţin îşi cunoştea fiica.

Se refugia în camera ei uneori şi cerceta fiecare obiect rămas prin sertarele servantei, ce i-a servit fetei drept dulap. Totul purta amintiri plăcute sau mai puţin plăcute, rămase undeva în urmă. Timeea avea talent deosebit în a confecţiona tot felul de nimicuri inedite, utile. Din peticele colorate, tăiate sub diferite forme şi lipite, făcea tablouri mult plăcute ochiului, păpuşi cu feţe bizare, arlechini sau chinezoi. Nu le luase cu ea, dovadă că dorea să se despartă de copilărie. Eva îşi aminti cât şi-a ajutat fraţii mai mici, când o socotea mâna ei dreaptă. Este adevărat că în ultima perioadă nu-i mai solicita ajutorul, o înlocuia Tudor. "Probabil s-a simţit neglijată şi eu nu am văzut. Cât de mult regret... Îi voi respecta dorinţa şi mă voi strădui să o înţeleg mai bine. Voi încerca să mi-o apropii mai mult dacă va fi posibil. Mai am doi copii, totul de la El, cum zice papa.’’ Era conştientă că soarta nu i-a hărăzit cele mai uşoare căi ale vieţii şi s-a dovedit de multe ori de-a lungul ei că nu toţi îngerii au aripi albe. Ochii femeii s-au golit de câteva lacrimi amare.

Apoi, nu-şi aminti să fi vorbit vreodată cu copiii, despre tatăl lor. Ce putea să le spună? Lucruri bune, nu. Atunci a preferat să tacă, să o lase pe mama lui, să spună ce doreşte despre fiul ei. Nu-i iscodea niciodată pe copii, despre convorbirile cu bunica, la venirea din Mediaş, dar nici nu credea că data eliberării fostului soţ din închisoare era atât de aproape. Pentru ea, această dată nici nu exista.

Acum, însă, datorită lui Tudor putea trece mai uşor peste oricare problemă a vieţii. E lesne cu un bărbat tânăr, şarmant şi care o iubea.

El o putea înţelege, dar se socotea oarecum vinovat de cele întâmplate. "Trebuia să încerc mai mult, să fiu mai aproape şi de Timeea. Am avut reţineri din mai multe puncte de vedere", îşi reproşa Tudor.

Cu toate acestea, Eva încuviinţă plecarea băieţilor la Mediaş, în restul vacanţei, pentru a-şi vedea tatăl şi a-i aduce veşti de la Timeea.

- Poate rămâneţi şi voi acolo, glumi Eva cu băieţii, pe picior de plecare. Ce zici Fery, poţi sta fără mamă?

- Nu pot sta fă’ă tine şi fă’ă Tudoou.

- Dar tu Roberto?

- Fii serioasă, mamă! Nu rămân eu în Mediaş. Sunt curios ce-o să facă şi Timeea acolo. Bunicul este foarte bolnav, bunica foarte bătrână, iar casa foarte mică şi veche. Şi apoi nu-mi las eu liceul "Odobescu’’ pe unul din Mediaş.

Băieţii se reîntoarseră în septembrie, dar Timeea, nu. Eva aflase de la ei că nu era foarte încântată, dar orgoliul era mai puternic.

Tatăl lor era venit de vreo patru luni şi se recăsătorise imediat cu o Mărioară din Mediaş. Bunicul decedase în scurt timp după venirea lui, fericit totuşi că a ajuns să-şi vadă fiul liber. Casa mică şi sărăcăcioasă se umplu în curând, cu multe persoane.

Haşoty nu-şi găsi serviciu după pretenţiile lui, imediat. Se angajă, totuşi, transportor la o întreprindere mică de mobilă şi în pofida timpului destul de lung, vreo nouă ani, cât fusese lipsit de multe plăceri ale vieţii, acum căuta să recupereze, să-şi satisfacă poftele. Primul viciu pe care l-a abordat a fost alcoolul. În curând venea în fiecare zi pe şapte cărări, făcea scandal. Mărioara pleca, dar revenea de fiecare dată, deoarece nu avea o altă casă. Haşoty o luă în căsătorie din casa fratelui ei, frate al cărei soţie abia aşteptase să scape de ea.

Timeea nu reuşise să lucreze niciunde. Noroc cu pensia bunicii care oricum făcea foarte greu faţă cheltuielilor, însă era foarte bucuroasă să o aibă pe Meeia ei dragă aproape. Era singurul lucru bun care i se întâmpla la bătrâneţe. Pe fiul ei nu-l recunoştea, era altul, un bărbat care fuma foarte mult şi bea la fel de mult, morocănos când nu bea, irascibil şi impertinent, când bea. Trăncănea cât îl ţinea gura despre o strategie făcută în închisoare, de a pleca în America, visul lui din totdeauna.

Viaţa, însă, nu iartă abuzurile. Sănătatea lui zdruncinată în anii detenţiei, neajunsurile fizice şi psihice, cărora a fost supus au lăsat amprentă grea pe organism, mai ales pe inimă, care a refuzat să mai bată. După opt luni de la eliberare s-a oprit. Biata bunică avu parte de altă înmormântare. De data aceasta îşi îngropa unicul fiu, de foarte tânăr, de patruzeci şi doi ani şi se procopsi cu o noră pe care nu o dorea.

După praznicul de şase săptămâni îi spuse să plece.

- Unde să plec, aici îi casa mea, casa în care m-o lăsat bărbatul meu, veni răspunsul grăbit şi sigur al Mărioarei, text învăţat de la cumnata ei. Am drept să stau aici.

- Ai, tu, drept? N-ai nici un drept. Bărbatul tău are trei copii şi casa lor le rămâne.

- Am şi eu drept aici! susţinea Mărioara, sus şi tare.

Bunica Haşoty o lăsă în plata Domnului, o lăsă să locuiască într-o cameră mai retrasă a imobilului şi se interesă la un avocat. Primi răspunsul, că nu avea niciun drept de moştenire, dacă nu a convieţuit cel puţin cinci ani cu defunctul, însă se izbea de îndărătnicia Mărioarei de a nu pleca şi pentru a fi mai sigură făcu act de donaţie pe numele Evei, chiar fără să o întrebe. "Să facă ce-o crede ea, după ce n-oi mai fi eu, e casa copiilor.’’

Ea avusese multă consideraţie pentru Eva şi nu o condamna pentru divorţul de fiul ei. "Poate tot aşa aş fi făcut şi eu’'. Nu o condamna, nici când Timeea i-a spus motivul pentru care plecase din Piteşti.

- Meeia neni, nu gândi împotriva mamei tale! Îi tânără. Lasă de la tine. Trebuie să te bucuri pentru un pic de bine ce-l are acum. Cine ştie cât va dura? Ce-i bun, întotdeauna să gată iute. O avut destule necazuri. Când eraţi mici, veneam şi stăteam cu voi, să mai plece şi ea cu colegele, la o cofetărie, la o cicola şi abia voia să meargă. Îi o mamă bună, Meeia neni.

Timeea se lăsa înduioşată, de fapt îşi iubea mama şi regretă gestul nesăbuit de a pleca de acasă, dar acum dorea să demonstreze că se descurcă şi era nevoie să realizeze ceva, chiar dacă se va întoarce vreodată înapoi.

- Mama, ai casă în Mediaş, îi aduse Roberto vestea Evei.

- Mie nu-mi trebuie, Roberto, nu am ce face cu ea. Eu în Mediaş nu o să mă mai întorc niciodată.

- Nici în vizită?

- Ei, cine ştie? Nu pot spune, că nu voi merge pe la Timeea, dacă se hotărăşte să se stabilească acolo.

Ţinea legătura cu Timeea la telefon şi-i amintea de fiecare dată, că se poate întoarce oricând, însă fata nu putea să o părăsească acum pe bunica, care se legă foarte tare de ea. Îi găsi şi serviciu în cele din urmă, prin cunoştinţele ei, primitor-distribuitor la un depozit de încălţăminte.

Relaţia dintre Eva şi Tudor mergea din ce în ce mai bine. Erau un cuplu perfect, care încerca să facă faţă greutăţilor materiale ale vieţii.

La începutul lui aprilie, al acelui an, al patrulea de când erau împreună, Tudor o ivită pe femeia vieţii lui în pădurea Trivale, de ziua ei. Sărbătorirea obişnuită cu prietenii, cu prăjituri şi muzică ABBA, cu lichior de cacao sau de cafea făcut în casă, o stabiliră la sfârşit de săptămână.

Eva se lăsă condusă prin parcul amenajat în mijlocul pădurii, pe aleea străjuită de platanii cu frunze tremurânde, colorate cu verde crud. Mirosea a primăvară, păsările ciripeau vesele, foarte ocupate cu construirea cuiburilor, iar o veveriţă ţopăia de colo-colo pe marginea de alee, etalându-şi trufaşă coada stufoasă ca pe o ofrandă, naturii. Se grăbea în căutarea perechii. Timpul era scurt, până în toamnă puii trebuiau să fie mărişori.

Se opriră pe o bancă mai retrasă. Tudor scoase dintr-un buzunar interior al hainei o coroniţă din margarete naturale, mici, împletită de o mână dibace. O aşeză, cu graţie şi pricepere, pe buclele champagne ale Evei, îi luă mâna cu tandreţe şi ducându-şi-o la gură într-un sărut cald, declară:

- Te încoronez, doamnă de Cristescu a Craiovei şi jur să te iubesc toată viaţa.

Eva, vădit surprinsă, nu ştiu cum să reacţioneze. Era obişnuită cu glumele lui Tudor şi cu surprizele lui.

- Tudor, asta ce mai e? întrebă emoţionată, încercând să afle ce mai punea la cale frumosul ei cavaler, trezindu-se într-o situaţie plină de echivoc.

- Ce, nu se vede? Te cer de soţie, azi de ziua ta, asta înseamnă, răspunse Tudor puţin încurcat. Ce zici, primeşti?

- Ştiu şi eu... Dă-mi un pic de răgaz să mă gândesc, nu ştiu ce să zic.

- Cam cât? Nu ţi-au ajuns patru ani?

- Mai vreau unul, măcar unul. Dacă şi la anu', tot pe vremea asta, reînnoieşti cererea, s-ar putea să primesc.

- Atât de mult îţi trebuie să afli dacă mă iubeşti?

- Tudor, tu ştii că te iubesc mai mult decât orice pe lume.

Eva visa uneori la o căsătorie cu Tudor, dar ştia cât de tânăr este şi nu dorea să-i forţeze mâna. Avea trei copii, ar putea să mai aibă şi cu el, dar observase că era foarte atent să nu rămână gravidă. Îşi lua toate măsurile de precauţie în acest sens. Asta o făcea să creadă că nu-şi dorea copii cu ea. " Îl iubesc prea mult pentru a nu-i face pe plac.’’ Cererea în căsătorie venise promt, fără să se aştepte, în stilul lui. Tudor ştia să surprindă în cele mai bizare moduri. Nu ştiuse în acel moment ce să spună şi spusese în glumă acele cuvinte, apoi se gândi că făcuse bine.

Tudor rămase puţin descumpănit. Nu se aştepta la refuzul Evei, dar înţelesese că făcea parte din nobleţea sufletului ei. Desigur punea totul pe seama diferenţei de vârstă dintre ei, dar nu ţinea cont că el se obişnuise atât de mult cu ea, încât acel act de căsătorie era o formalitate ce venea în completarea legăturii lor. Apoi, la întrunirile cu colegii, el apărea singur, în timp ce aceştia erau cu soţiile şi se simţea frustrat pentru el şi vinovat pentru ea, că rămânea acasă. Era un bărbat deplin acum, avea peste douăzeci şi cinci de ani şi ştia ce face. Ştia că doreşte căsătorie cu Eva, apoi le va spune şi părinţilor, care şi aşa bănuiau că el are pe cineva, din apropourile făcute. Odată căsătoriţi nu se mai puteau împotrivi, chiar dacă doreau, dar acum, mofturile Evei... "Femeile... Cine să le mai înţeleagă? Bine, Eva, fie cum doreşti, gândi Tudor. Te voi cere în căsătorie şi anul viitor şi în fiecare an, până vei primi.’’

Şi continuară să trăiască sub egida dragostei şi a înţelegerii, fără a pomeni niciunul nimic despre micul incident.

Serile, în special, în casa lor, erau foarte distractive, în familie sau cu musafirii. Aproape îşi completară familia cu Tibi, fiul Aurorei, coleg de clasă într-a X-a şi prieten nedespărţit cu Roberto, de când păşiră la acelaşi liceu. Tibi era un adolescent cu multă personalitate, foarte sigur pe el, în ciuda staturii mai mici faţă de Roberto ce trecuse bine de 1,80. Era brunet, foarte brunet, semănând mult cu mama lui, care avea tenul negru, picurat cu pete maronii. Se auzise că bunica din partea mamei ei fusese ţigancă, dar ea era cea care înfiera cu vehemenţă ţiganii, ferindu-se de orice legătură cu ei. Se încadrase foarte bine în rândul colegilor la serviciul în combinatul chimic, cu locatarii de pe scară, foarte curioasă, plecată veşnic pe la vecini. Nicio veste nu putea trece pe lângă ea. Soţul ei, Iovu, un singuratic incurabil, stătea la televizor sau completa rebus, motive pentru care Tibi căuta căldura căminului în casa Evei.

Tudor făcuse rost de un video şi vizionau filme bune. Era perioada în care la cinematograf începuseră să dispară. Uneori cinematograful se muta la ei în casă, vecini, prieteni, umplând sufrageria pentru câte o după-amiază întreagă.

 

[Ion Lazăr da Coza]

Captivant text. Caută la personaje mai multă introspecţie.

Câteva greşeli. Corect: după-amiază, de ex.

Cu preţuire.

[Sofia Sincă]

Mulţumesc drag prieten că ţi-ai sacrificat din timpul tău (preţios, hi!) aplecându-te asupra scrierii mele.

Ionică romanul foileton este scris de multă vreme, nu cred că-i voi mai modifica cursul.

Am corectat.

Cu aceeaşi preţuire.

[Vasilisia Lazăr]

Am savurat şi acest fragment. Merg la următorul. Felicitări!

[Emil Dumitru]

Mi-a plăcut ce-am citit. Captivează şi te face curios să mergi cu lectura mai departe.

Dar... nu scapi de cârcoteli: cercetă(a), casă(a), Însă faţa(fata) nu putea, egida dragoste(i), mută(a).

Cu prietenie, Emil.

[Sofia Sincă]

Mulţumesc Lisia că ai trecut şi ai citit. Încântarea este de partea mea.

Vasilisia Lazăr a spus :

Am savurat şi acest fragment. Merg la următorul. Felicitări!

[Sofia Sincă]

Din nou mulţumesc, Emil. Se pare că autocorect te scapă de nişte greşeli şi te încarcă cu altele. De fapt ei la diacritice te atenţionează cu acest lucru. Voi trece şi aici să corectez.

Te mai aştept.

Emil Dumitru a spus :

Mi-a plăcut ce-am citit. Captivează şi te face curios să mergi cu lectura mai departe.

Dar... nu scapi de cârcoteli: cercetă(a), casă(a), Însă faţa(fata) nu putea, egida dragoste(i), mută(a).

Cu prietenie, Emil.