Uite-aşa, în vârf de şură

[SATIRĂ, UMOR, EPIGRAME...]

Într-o noapte fără stele, născocind melancolii
Te-aşteptam în fundul curţii, pe căpiţă să îmi vii.
Îmi era cam teamă, zău, că lumină nu era;
Sus, pe cer, seninul nopţii sta ascuns şi aştepta.

 

Câinii mai lătrau la stele; stai, c-am spus că nu erau!
Greierii de-atâta umbră, sus, pe scenă tremurau
Arvuniţi la nunta verii, rătăciţi printre chitare
Se-ntrebau de-o fi paraua ce-or primi, un pic mai mare.

 

Căci scazuse mult, sărmana, de când dincolo de sat
Orătănii, gâze, toate, pe stăpân s-au supărat
Şi-au plecat cu toată zarva, n-au mai vrut, cu toţi, să stea
Şi-au făcut comunitate, colo-n jos, lângă derea.

 

Satul a rămas cam gol de atunci şi-i jale mare,
Liniştea îţi intră-n ochi şi loveşte în picioare,
Nu-ţi mai arde de iubit şi nici de trăit, măi frate
Eu aştept în vârful şurii de-o oră şi jumătate.

 

Într-o margine de cer, luna a ieşit să vadă
De-a venit caleaşca nopţii-n faţa porţii, jos în stradă;
Se-anunţase nuntă mare-n seminţiile cereşti:
Un afiş trona pe ceruri: ploaie, vezi să ne-ocoleşti!

 

Eu te mai aştept o oră, poate te înduri să vii,
Sau te-ai rătăcit prin ceruri, la concertele târzii
Ale ploii siderale ce-şi aşterne-asupra noastră
Un sărut de noapte bună, cu pecetea ei albastră...

[Vasilisia Lazăr]

:)

[Ion Lazăr da Coza]

Nebunatică poezie.

Ca să întăreşti poanta, aşează altfel versurile încât primul vers din ultima strofă să fie ultimul.

da Coza