un membru respectat  de pe acest site pe care  sincer îl iubesc tot mai mult scrie - margaritas ante porco,

 ei bine, în Evanghelie scrie MARGARITAS ANTE PORCOS,  la plural, adică, porcos, tot omul știe ce este, acum întreb și eu ca un semianalfabet, cine sint mărgăritarele și cine porcos?

Ce să mai vorbim de chestii înalte, plagiaturi,  scrisori falsificate, poeți inventați, fiice sau Fice inexistente , când noi nu lștim latina învățată în clasele a 10-a și a 11 - a, adică numai cei care au învățat ceva. După ce scriem va într-un cuvânt, apoi  fii, ca formă articulată de la fii, când ar trebui să fie fiii, ce să mai vorbim. Am să-i spun unei doamne care până nu de mult mă lăuda cu entiziasm, că eu nu fac greșeli de gramatică doar dacă tastatura îmi face figuri, iar greșelile sunt de ortografiere, am avut note max. exact la gramatică și limba română, asș putea da lecții  la acest obiect.

Cine mă cunoșate , sunt cpnvins, nu va spune că am făcut vreun rău cuiva, cu intenție desigur, așa poți greși de o mie de ori.  Cineva a promis că va vorbi cu Gh. Istrate persoanl. Nu s-a vorbit. Cineva a promis că va dezvălui identitatea acestei Fica Velicea, știți că falsificarea unei identități în cazuri de litigiu este o infracțiune? Eu am voie să folosesc o sută de pseudonime, don Quijote, Cyrano, etc,.cu o condiție - să nu aduc prejudicii alte persoane. Dacă nu apare Fica Velicea și  Mocanu trece la o acțiune judiciară, care, personal nu mă privește, cineva o să răspundă pentru falsificarea identității, așa se pot devaliza și bănci, pe nume false. Îmi place că d. Moni este plin de idei, niciuna literară, ba se mai referă și la vârsta mea, uitând că s-a născut cu doi ani înaintea mea. Când am spus de impotență, m-am referit la talentul literar. Nu spun că are sau nu are talent pentru că nu citesc ce scrie. Am altele de citit.

Vă doresc o masă îmberlșugată cu mulți porcos. Numai bine, fraților dragi și scumpi. nu sunt supărat pe ni,meni căci , vorba Mântuitorului pe care eu îl respect mai mult decât unii dintre Dvs. - Nu știți ce faceți. M-am distrat bine cu Dvs. Nu vă mai lăudați că m-ați primit pe Însemne.  Eu v-a m făcut onoarea să vin la Dvs. Nu mă doriți, închideți contul, nu moare nimeni, aveți câțiva membri care îmi sunt dragi, dar nu am ce face, cu  oameni de gen Moni, Sinca este greu de conviețuit, precis vor scuipa pe oricve aș publica aici. Mai vedem, la mulți ani! Domnului Coza simpatia mea sinceră.

Vizualizări: 135

Răspunsurile pentru această discuţie sunt închise.

Răspunsuri la Aceste Discuţii

          Domnule BMM, v-ați șters aproape toate comentariile în care l-ați atacat pe d-l Mony Constantin, și nu literar, nu ați scris impotent literar, și chiar de ați fi scris așa, tot nu aveați dreptate. Nu faci asemenea afirmații despre cineva pe care nu-l citești. Și culmea, „impotent” s-a folosit și în așa-zisa scrisoare a d-lui Istrate, asta spune foarte mult. Mai bine v-ați vedea de problemele d-stră, nu mai intrați să postați fel de fel de chestii care nu vă privesc. D-l Mocanu să vină să se apere personal dacă are arme. Nimeni nu v-a întrebat nimic pe d-voastră, v-ați băgat precum musca-n lapte, așa că nu vă mai plângeți acum. E tipic pentru unii să șteargă probele, așa cum ați procedat și d-stră, numai că ceea ce nu știu respectivii e că există un compartiment a google care păstrează și ceea ce s-a șters, iar dacă justiția o cere, ei pot fi foarte amabili. Orișicât, comentariile d-stră sunt salvate.

E fenomenal cum și d-stră și d-l Mocanu și site-ul Negru pe Alb rupeți frânturi din context și le folosiți drept probe, ștergeți urme apoi nu mai recunoașteți. E rușinos și oricine vede asta. De aceea Negru pe Alb nu va duce niciodată la capăt ceea ce încep, pentru că în conducerea de acolo sunt prea mulți cei pentru care cuvântul ori sinceritatea nu contează.

          Iar în legătură cu acel „va”, doamna în cauză are dreptate, se scrie legat în acea situație (va interesează - era scris fără diacritice).

          Acum o să vă rog să puneți punct aici atacurilor. Crăciun cu bine!

Despre

Ion Lazăr da Coza a creat această reţea Ning.

conducere site

FONDATORI

ION LAZĂR da COZA - scriitor

VASILISIA LAZĂR - poetă, redactor Revista „Eminesciana”

ADMINISTRATORI-EDITORI

SOFIA SINCĂ - prozatoare

GABRIELA RAUCĂ - poetă, artistă, realizatoare emisiuni Radio ProDiaspora, redactor Revista „Eminesciana”

AUGUSTA COSTIN (CHRIS) - scriitoare

MIHAELA POPA - poetă

CARMEN POPESCU - scriitoare, realizatoare emisiuni Radio Vocativ

PETRUȚ DAN (CĂMUI) - poet, cantautor

BOLACHE ALEXANDRU - scriitor

MIHAI KATIN - scriitor

GRIG SALVAN - scriitor, cantautor

ATENȚIE!

Fiecare postare trebuie făcută în spaţiile special constituite pentru genurile literar/artistice stabilite. Postarea în alte locuri decât cele stabilite de regulile site-ului, atrage eliminarea postării de către membrii administraţiei, fără atenţionarea autorului! De exemplu, un eseu postat în spațiul prozei va fi șters. Pentru cele mai frecventate genuri, reamintim locațiile unde trebuie postate. Pentru a posta:

1. POEZIE, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

2. PROZĂ, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

3. ESEU, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

4. FOTOGRAFII, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

5. VIDEOCLIPURI, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

Toate acestea le puteți accesa și din bara de sus a site-ului. Este admisă doar o postare pe zi, pentru fiecare secțiune, creație proprie. Folosirea diacriticelor este obligatorie. 

donații

Pentru cei care doresc să susțină acest site, DONAȚII la: 

RO45CECEB00008RON1057488

titular cont: LAZAR VASILISIA 

(CEC Bank)

*

Pentru acest an au donat:

Gabriela Raucă - 300 Euro

Monica Pester - 300 Lei

Nuța Crăciun - 220 Lei

Maria Chindea - 300 Lei

Tudor Cicu - 300 Lei

Elisabeta Drăghici - 200 Lei

Activitatea Recentă

Utilizatorului Monica Pester îi place postarea pe blog lecția vaniliei a lui petrut dan
cu 9 minute în urmă
Stanescu Valentin a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog gutui în floare (valentă) a utilizatorului Stanescu Valentin
cu 12 minute în urmă
Postare de log efectuată de petrut dan
cu 16 minute în urmă
Floare Arbore a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Sărbătoarea Luminii a utilizatorului Floare Arbore
cu 20 minute în urmă
Vasilisia Lazăr a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog gutui în floare (valentă) a utilizatorului Stanescu Valentin
cu 45 minute în urmă
Mihai Katin a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Infraroșu a utilizatorului chindea maria elena
cu 49 minute în urmă
Mihai Katin a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Dor de mâna-Ți grijulie a utilizatorului C.Titi Nechita
cu 57 minute în urmă
Mihai Katin a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Blestem de iubire a utilizatorului Monica Pester
cu 1 oră în urmă
Vasilisia Lazăr a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Cină în alb a utilizatorului Mihai Katin
cu 1 oră în urmă
Vasilisia Lazăr a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Egoism (Ion Lazăr da Coza) a utilizatorului Vasilisia Lazăr
cu 1 oră în urmă
petrut dan a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog din cartea cu tine a utilizatorului petrut dan
cu 3 ore în urmă
petrut dan a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog din cartea cu tine a utilizatorului petrut dan
cu 3 ore în urmă
Postare de log efectuată de Monica Pester
cu 4 ore în urmă
Vasilisia Lazăr a comentat în legătură cu videoclipul lui Grig Salvan
cu 5 ore în urmă
Grig Salvan a comentat în legătură cu videoclipul lui Grig Salvan
cu 5 ore în urmă
Grig Salvan a comentat în legătură cu videoclipul lui Grig Salvan
cu 5 ore în urmă
Lui Dorina Cracană i-a plăcut discuţia Alergătorul singuratic a lui Grig Salvan
cu 5 ore în urmă
Grig Salvan a comentat în legătură cu videoclipul lui Grig Salvan
cu 5 ore în urmă
Grig Salvan a comentat în legătură cu videoclipul lui Grig Salvan
cu 5 ore în urmă
Grig Salvan a comentat în legătură cu videoclipul lui Grig Salvan
cu 5 ore în urmă

Antologiile site-ului „ÎNSEMNE CULTURALE”

„Ecouri din viitor”, 2022 AICI

Atlasul cu diezi  2017 AICI

Autograf pentru m(â)ine  2013 AICI

© 2024   Created by Ion Lazăr da Coza.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor