TEMPLU

 
 
corpul meu e un templu în care întru
dimineaţa la amiază şi seara
pentru dezvelirea sufletului
această golire e un ritual şi
îl practic în spaţiul în care
doar iubirea coboară
odată cu lacrima lui Dumnezeu
 
nici nu-mi pasă de celelalte lucruri
atâta timp cât primesc binecuvântarea
fie şi pentru câteva clipe
încetez să mai fiu ce am fost
durerea se transformă în linişte
îmi împreunez palmele
să pot vorbi cu Dumnezeu apoi
mă plimb prin universul din mine
pentru că 
fiecare bătaie de inimă e o poartă 
prin care trece viaţa înspre o altă viaţă
 
în momentul de faţă
sunt o secvenţă sau orice altă mişcare
prin care trec dintr-un anotimp într-altul
spre un loc unde oamenii pleacă mereu...

Vizualizări: 244

Răspunsuri la Aceste Discuţii

ion lazăr da Coza,

MULŢUMIRI DIN SUFLET PENTRU PREMIU.MĂ BUCURĂ MULT REALIZĂRILE SITE-ULUI

TOATĂ STIMA,

violeta fl. ion.

mii de mulţumiri pentru felicitare. mă bucură mult prezenţa ta.

cu siunceritate,

vasilisia lazăr da coza,

o inimă mare.

mulţumesc mult

chindea maria,

mulţumesc pentru vizită.

multă stimă,

melania briciu,

mă bucură mult prezenţa ta dar şi felicitarea.

cu sinceritate,

veronica pavel,

ce mult mă bucur că şi aici îmi eşti alături prin cuvânt şi prin felul în care ştii să citeşti scrierile mele.

cu sinceritate,

sofia sincă,

mulţumiri de suflet.

aveţi o inimă mare şi caldă. un suflet de mare OM

gina zaharia,

o prezenţă care onorează.

mulţumirile mele de suflet

belean maria,

toată stima pentru felicitările transmise.

cu sinceritate,

Sincere felicitari!

curelciuc b.

mulţumesc frumos!

multăstimă,

Despre

Ion Lazăr da Coza a creat această reţea Ning.

conducere site redacție

FONDATORI

ION LAZĂR da COZA - scriitor

VASILISIA LAZĂR - poetă, Director Revista Eminesciana, membră UZPR

ADMINISTRATORI-EDITORI

SOFIA SINCĂ - prozatoare

GABRIELA RAUCĂ (redactor promovare media) - poetă, redactor Radio ProDiaspora, redactor Revista Eminesciana, membră UZPR 

ADA NEMESCU - poetă, artist plastic, redactor Revista Astralis și Revista Agora ARTELOR

CARMEN POPESCU (redactor promovare media) - scriitoare, redactor Radio Vocativ, redactor Revista Armonii Culturale, membră UZPR 

AUGUSTA COSTIN (CHRIS) - prozatoare

MIHAELA POPA - poetă

BOLACHE ALEXANDRU - poet

MIHAI KATIN - poet

GRIG SALVAN - prozator, cantautor

ATENȚIE!

Fiecare postare trebuie făcută în spaţiile special constituite pentru genurile literar/artistice stabilite. Postarea în alte locuri decât cele stabilite de regulile site-ului, atrage eliminarea postării de către membrii administraţiei, fără atenţionarea autorului! De exemplu, un eseu postat în spațiul prozei va fi șters. Pentru cele mai frecventate genuri, reamintim locațiile unde trebuie postate. Pentru a posta:

1. POEZIE, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

2. PROZĂ, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

3. ESEU, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

4. FOTOGRAFII, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

5. VIDEOCLIPURI, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

Toate acestea le puteți accesa și din bara de sus a site-ului. Este admisă doar o postare pe zi, pentru fiecare secțiune, creație proprie. Folosirea diacriticelor este obligatorie. 

Zile de naştere

Zile de naştere sărbătorite astăzi

donații

Pentru cei care doresc să susțină acest site, DONAȚII la: 

RO45CECEB00008RON1057488

titular cont: LAZAR VASILISIA 

(CEC Bank)

*

***

Pentru anul în curs au donat:

Maria Chindea - 200 Lei

Monica Pester - 700 Lei

Tudor Cicu - 300 Lei

Gabriela Raucă - 600 lei

important!

Activitatea Recentă

Utilizatorului Ana-Maria Butuza îi place postarea pe blog Placebo (Ion Lazăr da Coza) a lui Vasilisia Lazăr
cu 17 minute în urmă
Mihaela Popa a contribuit cu răspunsuri la discuţia Convalescență - Jurnal - a utilizatorului Mihaela Popa
cu 24 minute în urmă
Corneliu Neagu a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Noapte de iunie a utilizatorului Corneliu Neagu
cu 42 minute în urmă
Postare de log efectuată de Ana-Maria Butuza
cu 2 ore în urmă
Utilizatorului Ana-Maria Butuza îi place postarea pe blog Trăim în ultima eră a păsării de ametis a lui Mihai Katin
cu 3 ore în urmă
Ana-Maria Butuza a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog sub ochii noștri mirați a utilizatorului Tudor Cicu
cu 3 ore în urmă
Utilizatorului Ana-Maria Butuza îi place postarea pe blog sub ochii noștri mirați a lui Tudor Cicu
cu 3 ore în urmă
Utilizatorului Ana-Maria Butuza îi place postarea pe blog sub ochii noștri mirați a lui Tudor Cicu
cu 3 ore în urmă
Utilizatorului Ana-Maria Butuza îi place postarea pe blog Spovedania de dimineață a lui Monica Pester
cu 3 ore în urmă
bolache alexandru a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Călătoria ll a utilizatorului Monica Pester
cu 7 ore în urmă
bolache alexandru a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Noapte de iunie a utilizatorului Corneliu Neagu
cu 8 ore în urmă
bolache alexandru a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Istorii a utilizatorului ovidiu
cu 8 ore în urmă
Vasilisia Lazăr a contribuit cu răspunsuri la discuţia Convalescență - Jurnal - a utilizatorului Mihaela Popa
cu 9 ore în urmă
Lui Vasilisia Lazăr i-a plăcut discuţia Convalescență - Jurnal - a lui Mihaela Popa
cu 9 ore în urmă
Vasilisia Lazăr a contribuit cu răspunsuri la discuţia Colecționarul a utilizatorului Victoria Gârlan Grigore
cu 9 ore în urmă
Lui Vasilisia Lazăr i-a plăcut discuţia Colecționarul a lui Victoria Gârlan Grigore
cu 9 ore în urmă
bolache alexandru a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog …și am deschis ochii a utilizatorului Maria Mitea
cu 10 ore în urmă
Vasilisia Lazăr a contribuit cu răspunsuri la discuţia Iertarea a utilizatorului Tudor Cicu
cu 10 ore în urmă
bolache alexandru a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Nimic, nimic a utilizatorului Ana-Maria Butuza
cu 10 ore în urmă
Lui Vasilisia Lazăr i-a plăcut discuţia Iertarea a lui Tudor Cicu
cu 10 ore în urmă

Antologiile site-ului „ÎNSEMNE CULTURALE”

„Ecouri din viitor”, 2022 AICI

Atlasul cu diezi  2017 AICI

Autograf pentru m(â)ine  2013 AICI

© 2025   Created by Ion Lazăr da Coza.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor