Schitul Pahomie

[Cristina Nălbitoru]

Ne-am aventurat de câteva ori, cu mașina, către așezământul monahal, Schitul Pahomie, de confesiune ortodoxă, care se află în localitatea Bărbătești din județul Vâlcea.

Să ajungem acolo am pornit din Râmnicu Vâlcea către Băile Olănești. După ce am trecut de Păușești-Măglași, ne-am îndreptat spre Valea Cheii unde se află Mănăstirea Sărăcinești, pe care am vizitat-o la întoarcere.

În drumul nostru am întâlnit Schitul Iezer, pe care tot la întoarcere l-am vizitat, inclusiv peștera Sfântului Antonie, un mic paraclis săpat în stâncă de călugărul Antonie, ctitorul schitului.

            Înaintând pe drumul forestier către masivul Căpățânii ajungi la o bifurcație. Faci la stânga și continui înaintarea  către peretele stâncos ce-ți apare în față ca un zid,  Parcul Național Buila - Vânturarița.

            Dintr-o dată te trezești în fața unei minunate cascade, Cascada Izvorul Frumos, ce-și rostogolește apele peste stânci până la drum.  La câțiva zeci de metri, sub o surplombă stâncoasă, îți apare clădirea unei biserici zidită chiar sub abruptul stâncos. Hramul schitului este pe 20 iulie, Sfântul Ilie Tesviteanul.

            Este o adevărată minunăție, atât schitul cât și peisajul de jur împrejur! Schitul a fost ctitorit de monahul Pahomie și Sava Haiducul. De aici se poate ajunge, pe o potecă, la Mănăstirea Pătrunsa.

            Freamătul pădurii, măreția stâncilor și tumultul cascadei te transpun într-o lume ireală, o lume în care uiți de toate frământările lumești și tumultul vieții citadine și te lași învăluit de o liniște sufletească diafană!

            Pătrunzând în biserică ești frapat de ceea ce vezi și simți pentru că ea parcă face corp comun cu muntele și energiile curg dintr-o parte în alta, de la munte la lăcașul sfânt și de la lăcaș în masivul muntos. Astfel simți cum te încarci cu noi energii pozitive. Apoi când ieși din biserică atingi cu palmele stânca, parcă sfințită, și te simți alt om.

            Urmează o scurtă plimbare prin împrejurimi. Vârfurile semețe ale Muntelui Căpățânii, abrupturile stâncoase, pădurea, iarba și florile de câmp, căldura soarelui și albastrul infinit al cerului te revigorează, te liniștește, te simți spiritual mai aproape de Dumnezeu.

Aici, la înălțime, sub abruptul stâncos al Builei-Vânturarița, într-o zonă izolată de lume, parcă mai aproape de cer, se realizează o simbioză perfectă între om și natură, dar și o comuniune cu Divinitatea!

 

Cristina NĂLBITORU

[Vasilisia Lazăr]

Cristina, fragmentul tău este o mărturie a regăsirii de sine prin întâlnirea cu sacrul și natura. Drumul către Schitul Pahomie nu este doar un traseu geografic, ci unul interior, în care fiecare pas te desprinde de tumultul lumii și te apropie de liniștea divină. Imaginile cascadei, ale stâncii și ale bisericii contopite cu muntele creează o atmosferă de armonie și comuniune, unde omul simte energia vie a creației. Finalul exprimă esențialul: schitul devine un spațiu al echilibrului, în care sufletul se reîntoarce la simplitate și la Dumnezeu. Un text luminos, cu vibrație spirituală autentică. Felicitări!

Acest text mergea postat și la proză.

[Cristina Nălbitoru]

 Într-adevăr, muntele - schitul-cascada și omul, în acest colț de rai, par să se contopească cu Divinitatea!

Vă mulțumesc pentru aprecieri!

Vasilisia Lazăr a spus :

Cristina, fragmentul tău este o mărturie a regăsirii de sine prin întâlnirea cu sacrul și natura. Drumul către Schitul Pahomie nu este doar un traseu geografic, ci unul interior, în care fiecare pas te desprinde de tumultul lumii și te apropie de liniștea divină. Imaginile cascadei, ale stâncii și ale bisericii contopite cu muntele creează o atmosferă de armonie și comuniune, unde omul simte energia vie a creației. Finalul exprimă esențialul: schitul devine un spațiu al echilibrului, în care sufletul se reîntoarce la simplitate și la Dumnezeu. Un text luminos, cu vibrație spirituală autentică. Felicitări!

Acest text mergea postat și la proză.