cifra doi

[Stanescu Valentin]

                                

                                                             ‘‘Mi-au adormit şi apele şi plopii

                                                               aflaţi în amintirea unui vis…’’

                                                                             aDa Nemescu

 

               mi s-au uscat mestecenii şi plopii

          de când aştept timid să mi te-arăţi

     să-ncerc din nou încet să mi te-apropii

de gât ca un fular să mi te-agăţi

 

devreme e acum ca să fim blânzi

     cuvântul tău s-a risipit prin bezne

          iar mugurii de dor vor fi plăpânzi

               nu vor ajunge lujeri ’nalţi prea lesne

 

               purta-vom pentru-o vreme nostalgia

          ca pe o flamură către uitare

     cuvintele vor scrie elegia

şi învăţa-vom drumul spre visare

 

când paşii tăi vor reveni-ntr-o seară

     urcuşul va fi greu până la noi

          mestecenii şi plopii-or să tresară

               vor învăţa să creadă-n cifra doi...

[Stanescu Valentin]

Nikol, frumos pasaj ai ales pentru a-ţi exprima ceea ce ai simţit trecând prin acest poem. Totul a venit ca un torent plecând de la o idee. Dacă ar fi fost altcineva citat aş fi fost acuzat de sustragere de sensuri. Este posibil ca mulţi dintre cei ce scriu să rămână involuntar cu idei din lectură dar asta nu înseamnă că trebuie să le ştim pe toate şi să scriem numai cu ghilimele pentru a nu deranja pe cineva.

Mulţumesc pentru vizită! Prea puţini dintre cei care au deschis această pagină, aproape de 80, au avut îndemnul de a spune măcar ’’frumos!’’ sau poate ’’nu-mi place’’ tot ar fi fost ceva...

[Nikol MerBreM]

,,iar mugurii de dor vor fi plăpânzi

               nu vor ajunge lujeri ’nalţi prea lesne"   - frumos!

Drag,

Nikol

[Stanescu Valentin]

revin pe text

în mesteceni muguri noi

     au luat locul frunzelor

          plopii zvelţi susţin un cer

     tot mai gri pe-umerii lor

şi gândesc la cifra doi...

[Stanescu Valentin]

aDa, pe lângă plopii cu soţii mestecenii perechi perechi un el şi-o ea în seri târzii fac schimb de şoapte în urechi...

aDa, prin copiere nu mi s-a luat şi introducerea...

 

[Stanescu Valentin]

                                                   mesteceni muguri noi

                                                           au luat locul frunzelor

                                                                plopii zvelţi susţin un cer

                                                           tot mai gri pe-umerii lor

                                                      şi gândesc la cifra doi...

[Ada Nemescu]

Onorantă, citarea versurilor mele drept motto, mai apoi restul versurilor sunt un fel de ecou a ceea ce am scris cândva...

Spor ș inspirație urez de fiecare dată, aDa

[Stanescu Valentin]

 

                 mi s-au uscat mestecenii şi plopii

          de când aştept timid să mi te-arăţi

     să-ncerc din nou să mi te-apropii

de gât ca un fular să mi te-agăţi

 

 

privesc spre ’’cifra doi’’plin de uimire

cum versul meu s-a întregit firesc

lipsindu-i un ’’încet’’ la zămislire

un cineva cu suflet omenesc

mi l-a adus aici plin de iubire

 

dar cine-a fost nu am să ştiu vreodată

catrenul împlinit de-o mână bună

de-un suflet de băiat suflet de fată

va străluci în nopţi sub clar de lună

şi în zenit precum mai jos se-arată

 

 

                 mi s-au uscat mestecenii şi plopii

          de când aştept timid să mi te-arăţi

     să-ncerc din nou încet să mi te-apropii

de gât ca un fular să mi te-agăţi...

 

Mulţumesc încet şi bine ţie cel ce-ai fost pe-aici mi-ai făcut o bucurie numele-aş vrea să mi-l zici!

[Stanescu Valentin]

Dan, un mare meşter de condei a poposit la mine-n gând în căutare de idei şi m-a găsit acum zicând:

 

                                                      peniţa mea este adolescentă

                                                 înghesuie cuvinte în catren

                                            mai scrijeleşte câte o Valentă

                                       şi face câte-o pauză-n refren

 

                                       peniţa ta de top zburldălnicie

                                            aleargă pe câmpii de liber vers

                                                 trecând în zbor tristeţi şi bucurie

                                                      n-ai timp s-o vezi mereu este în mers...

 

cerneala mea este decolorată

are miros suav de resemnare

 

cerneala ta e mândră şatirată

e seva dulce care urcă-n floare...

 

Mulţumesc pentru lectură!

[petrut dan]

Bine adus din condei, pe lângă mijloacele prezente ideea nu pierde din claritate și forță, un poem ce-și atinge scopul și anume de a fi citit cu plăcere,  stimă!

[Stanescu Valentin]

Grig, prietene de cuvânt, nici nu ştii ce mult bine mi-ai făcut cu acest mesaj. Sunt cu lacrimile pe obraz după ce Dumnezeu mi-a spus ce să fac spre a salva de la dispariţie câinele meu iubit care, mâncăcios cum este, s-a înecat şi am reuşit cu disperare să îl repun pe picioare... Efectul emoţiei s-a dus în tensiune cu 17 dar cu puls mic. Iartă-mă că spun aici acest lucru. Mesajul tău m-a întărit. Am explicat că acel ’’încet’’ din poem s-a pierdut la trecerea de pe hârtie în calculator şi nu ştiu cum să fac corecţia în text. Mulţumiri Amandei şi ţie, încă o dată.