Curgeau lacrimi de curcubeu pe ultima reprezentație a unui actor orb.
Vorbise cu sete despre feeria straturilor de noroc pe care le netezise cu patima credinței că din toate tulpinile pe care a urcat va face luntre și va umbla pe celălalt mal despre care s-a tot amintit în poemele zgârie-nori.
Avea straie păstrate în inima porumbelului, singurele care-i învățaseră chipul și-l înconjuraseră cu un cerc de noblețe simplă - flacără permanentă în insula cu multe lacuri sparte în palma sa.
Știam că-l pot găsi în tinda lunii, cu mâna streașină la ochi de parcă l-ar fi orbit setea acelor lacuri multicolore întinse pe umerii mei goi.
- Hei, enigmaticule, l-am strigat, ai uitat să-mi împrumuți parola fulgerelor, aveam o temniță de verificat, mi-ai promis că dintre toți mesagerii inimii tale îmi scrii numele pe ninsorile celor mai ascunse taine.
Depărtările se făceau cascade pe suflet. Rareori trecea câte un pelerin îndrăgostit care-și spăla chipul la jumătatea distanței dintre cer și pământ.
- Intră în codrul din stânga pieptului. Vei da la o parte arbuștii albiți de nesomn, vei afla că așteptarea mi-a fost fortăreață…Sunt acolo, prizonier în verdele tău!
- Ce bine că mă auzi. Eram pe cale de a înnebuni în muguri flămânzi. Noroc că am așternut aplauze peste mâlul rămas de la petrecerea izvoarelor!
- Caută vechile noastre șoapte. Au mai rămas câteva în temnița ta. Dar și acestea sunt arse și au miresme de tei sălbatic. Din ele vei face sfori pentru cascadorii gândurilor mele. Alături vei găsi un inel din picuri de dor și ace de suflet. L-am desenat împreună cu vocalele de pe inima unui pian.
Am întins mâna. Știam că vor veni râuri de nisipuri să mi-l acopere înainte de a-l stropi cu lumină.
Triumfam pe culoarul care-mi despărțea spectacolul orbului meu de lumea pocalelor goale. Tot acolo, statui de tot felul se credeau podoabe de lux prăfuite de trecerea Carelor printr-o dinastie dragă.
Însă un foșnet de rubin s-a pornit să-mi șteargă imaginea agățată de ferestrele mele închise.
Se dezlănțuia pe întinderi nesfârșite, dependente de sărutul zidit în templul sculptat într-o sferă specială.
Apăruse cortina de ceață.
Cortina unui actor orb…

Vizualizări: 374

Răspunde la Aceasta

Răspunsuri la Aceste Discuţii

Foarte frumos, nu ştii dacă să citeşti sau să priveşti! :))

Lumea metaforele tale este inconfundabilă. Eşti un artizan al stilisticii. Felicitări!

Augusta, ascultă ecoul... L-am învățat descrieri din vis:)

Mulțumesc!

Augusta Cristina Călin a spus :

Foarte frumos, nu ştii dacă să citeşti sau să priveşti! :))

Gabi, cum dau de câteva cum le pun la pachet:) Mulțumesc pentru aprecierile dintotdeauna, ești minunată!

Gabriela Grădinariu a spus :

Lumea metaforele tale este inconfundabilă. Eşti un artizan al stilisticii. Felicitări!

Dincolo de  Cortina unui actor orb…"Caută vechile noastre șoapte. Au mai rămas câteva în temnița ta. Dar și acestea sunt arse și au miresme de tei sălbatic. Din ele vei face sfori pentru cascadorii gândurilor mele. "recitit cu drag si admiratie !

.

Ines, te-am zărit dincolo de cortina aceea, sfătuiai cascadorii să aleagă versanţi autentici:)

Mulţumesc, draga mea, actorul orb mai ales!:))

Popa Ines Vanda a spus :

Dincolo de  Cortina unui actor orb…"Caută vechile noastre șoapte. Au mai rămas câteva în temnița ta. Dar și acestea sunt arse și au miresme de tei sălbatic. Din ele vei face sfori pentru cascadorii gândurilor mele. "recitit cu drag si admiratie !

.

Poeta din tine nu se dezminte nici atunci când scrie proză. Superb, Gina!

Vai, Lisia, mi-au dat lacrimile! Cât de mult ai mers pe urmele altor vremuri. Ești minunată! Te îmbrățișez, draga mea!

Vasilisia Lazăr a spus :

Poeta din tine nu se dezminte nici atunci când scrie proză. Superb, Gina!

Pentru că mi-e dor de acele vremuri, Gina. Și eu te îmbrățișez!

gina zaharia a spus :

Vai, Lisia, mi-au dat lacrimile! Cât de mult ai mers pe urmele altor vremuri. Ești minunată! Te îmbrățișez, draga mea!

nu am recunoscut fotografia, nu am vazut din ce an este textul, nu am vazut ca am dat like, cu siguranta nu mai imi aminteam sa fi comentat asa ceva, am crezut ca este textul unui membru nou si tocmai cand ma pregateam sa comentez: acest mod de a scrie seamana mult cu al Ginei Zaharia, am vazut ca este scris chiar de Gina :)))

Mă bucur, Augusta, că îmi cunoști stilul. E așa de vechi textul acesta, citesc comentariile de atunci și parcă aș vrea să întind mâna după timp. Mulțumesc, draga mea! 

Chris a spus :

nu am recunoscut fotografia, nu am vazut din ce an este textul, nu am vazut ca am dat like, cu siguranta nu mai imi aminteam sa fi comentat asa ceva, am crezut ca este textul unui membru nou si tocmai cand ma pregateam sa comentez: acest mod de a scrie seamana mult cu al Ginei Zaharia, am vazut ca este scris chiar de Gina :)))

Răspunde la discuţie

Despre

Ion Lazăr da Coza a creat această reţea Ning.

conducere site redacție

FONDATORI

ION LAZĂR da COZA - scriitor

VASILISIA LAZĂR - poetă, redactor-șef Revista Eminesciana, membră UZPR

ADMINISTRATORI-EDITORI

SOFIA SINCĂ - prozatoare

GABRIELA RAUCĂ (redactor promovare media) - poetă, redactor Radio ProDiaspora, redactor Revista Eminesciana, membră UZPR 

ADA NEMESCU - poetă, artist plastic, redactor Revista Astralis și Revista Agora ARTELOR

CARMEN POPESCU (redactor promovare media) - scriitoare, redactor Radio Vocativ, redactor Revista Armonii Culturale, membră UZPR 

AUGUSTA COSTIN (CHRIS) - prozatoare

MIHAELA POPA - poetă

PETRUȚ DAN (CĂMUI) - poet, cantautor

BOLACHE ALEXANDRU - poet

MIHAI KATIN - poet

GRIG SALVAN - prozator, cantautor

ATENȚIE!

Fiecare postare trebuie făcută în spaţiile special constituite pentru genurile literar/artistice stabilite. Postarea în alte locuri decât cele stabilite de regulile site-ului, atrage eliminarea postării de către membrii administraţiei, fără atenţionarea autorului! De exemplu, un eseu postat în spațiul prozei va fi șters. Pentru cele mai frecventate genuri, reamintim locațiile unde trebuie postate. Pentru a posta:

1. POEZIE, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

2. PROZĂ, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

3. ESEU, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

4. FOTOGRAFII, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

5. VIDEOCLIPURI, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

Toate acestea le puteți accesa și din bara de sus a site-ului. Este admisă doar o postare pe zi, pentru fiecare secțiune, creație proprie. Folosirea diacriticelor este obligatorie. 

Zile de naştere

donații

Pentru cei care doresc să susțină acest site, DONAȚII la: 

RO45CECEB00008RON1057488

titular cont: LAZAR VASILISIA 

(CEC Bank)

*

Pentru anul trecut au donat:

Gabriela Raucă - 400 Euro

Monica Pester - 600 Lei

Nuța Crăciun - 220 Lei

Maria Chindea - 300 Lei

Tudor Cicu - 300 Lei

Elisabeta Drăghici - 200 Lei

***

Pentru acest an au donat:

Maria Chindea - 200 Lei

Monica Pester - 300 Lei

important!

Activitatea Recentă

Utilizatorului Ana-Maria Butuza îi place postarea pe blog Dor de ler a lui Răduță If. Toader
cu 1 oră în urmă
Utilizatorului Ana-Maria Butuza îi place postarea pe blog suntem goi sub două haine a lui Stanescu Valentin
cu 1 oră în urmă
Utilizatorului Ana-Maria Butuza îi place postarea pe blog Pregătire a lui carmen popescu
cu 1 oră în urmă
Utilizatorului Ana-Maria Butuza îi place postarea pe blog Ce faci cu tine a lui Monica Pester
cu 1 oră în urmă
Utilizatorului gina zaharia îi place postarea pe blog eu vreau să mă ucidă albul a lui Ariana Zburlea
cu 1 oră în urmă
gina zaharia a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog eu vreau să mă ucidă albul a utilizatorului Ariana Zburlea
cu 1 oră în urmă
Utilizatorului gina zaharia îi place postarea pe blog Haibun a lui Costel Zăgan
cu 1 oră în urmă
gina zaharia a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Haibun a utilizatorului Costel Zăgan
cu 1 oră în urmă
gina zaharia a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Femeie a utilizatorului Ana-Maria Butuza
cu 1 oră în urmă
Utilizatorului gina zaharia îi place postarea pe blog Divergență a lui bolache alexandru
cu 1 oră în urmă
gina zaharia a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Divergență a utilizatorului bolache alexandru
cu 1 oră în urmă
gina zaharia a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog exerciții de sinceritate – lecție a utilizatorului Mihaela Popa
cu 1 oră în urmă
Utilizatorului gina zaharia îi place postarea pe blog exerciții de sinceritate – lecție a lui Mihaela Popa
cu 1 oră în urmă
gina zaharia a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Trec a utilizatorului Stanescu Valentin
cu 1 oră în urmă
Utilizatorului gina zaharia îi place postarea pe blog Trec a lui Stanescu Valentin
cu 1 oră în urmă
gina zaharia a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Dor de ler a utilizatorului Răduță If. Toader
cu 1 oră în urmă
Utilizatorului gina zaharia îi place postarea pe blog Dor de ler a lui Răduță If. Toader
cu 1 oră în urmă
Utilizatorului gina zaharia îi place postarea pe blog suntem goi sub două haine a lui Stanescu Valentin
cu 1 oră în urmă
gina zaharia a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog suntem goi sub două haine a utilizatorului Stanescu Valentin
cu 1 oră în urmă
Utilizatorului gina zaharia îi place postarea pe blog Ce faci cu tine a lui Monica Pester
cu 1 oră în urmă

Antologiile site-ului „ÎNSEMNE CULTURALE”

„Ecouri din viitor”, 2022 AICI

Atlasul cu diezi  2017 AICI

Autograf pentru m(â)ine  2013 AICI

© 2024   Created by Ion Lazăr da Coza.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor